ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.12.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 5 zile
Familie
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Fundu Moldovei – nicidecum la „fund”

TIPĂREȘTE URM de aici

Pentru vacanța în Bucovina am ales o localitate excelent poziționată în mijlocul unei zone cu potențial turistic uriaș – Fundu Moldovei. Ne-am cazat într-un loc excelent - Conac Luisenthal (vezi impresii). De la sfârșitul anului 2018 localitatea Fundu Moldovei a fost desemnată „stațiune turistică de interes local” .

Situată la doar 13 km distanță de orașul Câmpulung Moldovenesc comuna Fundu Moldovei se întinde ca o râmă pe circa 16 km lungime de-a lungul râului Moldova. Numele oarecum amuzant în zilele noastre se pare că are legătură cu izvoarele râului Moldova, satul aflându-se poziționat spre locul de unde pornesc apele Moldovei; altă variantă explicativă este legată de amplasarea geografică a așezării care este printre ultimele în drumul spre Maramureș, peste munți.

Locuitorii s-au ocupat din vechime cu păstoritul și creșterea animalelor, exploatarea lemnului, meșteșuguri casnice și în epoca modernă, minerit. În anul 1805 coloniști germani sosesc în zona Pojorâtei pentru a lucra în mina de cupru, iar la câțiva ani distanță sosesc alți coloniști de origine maghiară și se construiesc peste 100 de case standard între satele Pojorâta și Fundu Moldovei – noua așezare minieră capătă numele Luisenthal după numele principesei Maria Luise, viitoare soție a lui Napoleon Bonaparte. Inițial exploatările urmăreau descoperirea de aur, dar s-a dovedit că minereul de cupru e mult mai bogat și profitabil. Industriașul care a exploatat bogățiile subsolului, pionierul mineritului în Bucovina, a fost Anton Manz (de.wikipedia.org/wiki/Ant ... z_von_Mariensee). După 20 de ani zăcămintele se cam epuizează și minele din zonă se închid, dar comunitatea bine închegată de străini, care se înțelegeau bine cu localnicii, au rămas pe loc. După 100 de ani de la colonizare, în 1908, în Luisenthal trăiau 650 de germani.

Alt moment important din viața localității a avut loc în perioada interbelică, atunci când profesorul Dimitrie Gusti și echipa sa efectuează timp de 3 luni (iunie – august 1928) cea de-a patra campanie de cercetare monografică. Acțiunea a dus la îmbunătățirea vieții cultural-spirituală a satului, la asigurarea asistenței medicale și întemeierea unei biblioteci. Azi, școala gimnazială din sat poartă numele marelui sociolog.

Noi am fost cazați în apropierea portalului de lemn frumos sculptat care marchează intrarea în sat. În vreo două zile, ba pe seară, ba la amiază, ne facem siesta plimbându-ne puțin prin sat. Descoperim mai întîi calea ferată care a funcționat odată între Pojorâta și Fundu Moldovei, ca o ramificație ca drumului de fier construit la începutul secolului al XX-lea între Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. În 1906 compania Bukowinaer Lokalbahnen dă în folosință cei puțin peste 6 km lungime ai căii ferate. Vedem în preajma pensiunii calea ferată, nefuncțională de peste 10 ani, iar mai în aval pe râul Moldova ne atrage atenția podul feroviar cu piloni vechi de peste un secol.

Vom merge și în centrul satului unde se află Primăria, o clădire aspectuoasă cu trăsături de cabană montană și ceas în turlă. În fața instituției administrative e amplasată borna ce marchează traseul turistic Via Transilvanica. Nu foarte departe, peste râu, se văd urmele exploatărilor miniere cuprifere, și anume halda de steril Dealul Negru, care are de fapt o culoare gălbuie.

Ne oprim câteva minute la un izvor cu apă rece foarte căutat de localnici. Aspectul rustic al locului e dat de foișor, jgheaburile de lemn și troița ridicată pe trunchiul unui bătrân copac. Nu lipsește cana de băut apă pentru călători, deși pandemia ne cam provoacă gânduri.

Traversăm râul și mergem vreo 200 m până la Muzeul satului „Anton Andronicescu” pe care îl găsim închis, din păcate. Casa-muzeu datează din 1901 și e construită din bârne de lemn pe o temelie de piatră și cu acoperiș de șindrilă. Specificul eminamente etnografic al colecției muzeale se pare că poate fi observat în bogăția de exponate din interior (crainou.ro/2016/03/31/muz ... -fundu-moldovei). Privim cu nesaț peste gardul cu acoperiș din șindrilă în curtea casei cu fântână.

În apropierea muzeului se află monumentul eroilor comunei căzuți în cele două războaie mondiale, alături de o troiță mai veche din lemn. În zare, pe fundalul dealurilor, se văd turlele albe ale bisericii „Sf. Dumitru” . În satul Colacu, aparținător comunei Fundu Moldovei, se află o frumoasă bisericuță de lemn datând de pe la 1800 și având hramul „Sf. Nicolae” .

Concluzii. Adevărată vatră etnofolclorică bucovineană, satul s-a dezvoltat în mai multe etape, astăzi îndreptându-se spre valorificarea potențialului natural și turistic. În satele comunei găsim colțuri rurale autentice, cu imagini încremenite în timp, care produc amintiri în sufletul turiștilor. Mi-a plăcut zona, am vizitat multe obiective, mi-au mai rămas, voi reveni.

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 03.12.21 21:01:38
Validat / Publicat: 03.12.21 21:40:54
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CÂMPULUNG MOLDOVENESC

VIZUALIZĂRI: 6491 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 „La Izvor” - foișorul izvorului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

dorgo
[04.12.21 09:59:18]
»

@all

Wow! Fundu Moldovei! Ce amintiri! Am fost acolo! O minunatie de comuna, simteam cum colinele verzi din jur se rastoarna peste mine... Era in vara anului ' 77, cand terminasem facultatea si aveam toata harta Moldovei in fata, de pe care trebuia sa mi-aleg un loc de munca. Am trecut in avans sa vizitez mai multe localitati, care corespundeau la media mea de repartitie, bunicica. Prima, Iacobeni, dispensar de mina, toti mi-au zis sa nu aleg aici ca urma sa am "munca de teren" in interiorul minei. Apoi a urmat satul Gemenea, unde dispensarul era intr-o casa frumoasa si lunga din lemn, dar ferestrele din interior erau negre si mereu miscatoare, datorita mustelor. La Fundu Moldovei era domnie, wow! , dispensar mare, comunal, o doctorita tanara si nemaritata m-a intampinat zambitoare si mi-a zis ca"nu prea au de lucru, a disparut mitul doctorului de la tara, azi toata lumea merge la oras, la Campulung sau chiar la Suceava". Natura era impresionanta, dar n-o prea bagam eu in seama, la Fundu Moldovei eu ma uitam mai degraba la fundu doctoritei. ???? Deh, varsta, ce sa-i faci, in acele vremuri cam fierbeau hormonii in mine... si daca nu aparea la repartitie un oras de la marginea tarii in fata mea, post pe care nimeni nu-l dorea (Botosani, dispensar de santier de constructii), zau ca ramaneam la fundu doctoritei, pardon, al Moldovei. ????

alinafulg
[04.12.21 22:08:19]
»

Citesc de fiecare dată cu drag de Bucovina pentru că tatăl meu era de loc tot dintr-o localitate aflată pe malul râului Moldova, din Vadu Moldovei, chiar la câtiva kilometri de Fălticeni. Mergeam cu părinții la bunici de două ori pe an iar locurile de acolo îmi sunt tare dragi și multe amintiri mă leagă de ele. Din păcate în ultimul timp am fost în Bucovina din ce in ce mai rar.

Votat cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[05.12.21 18:15:30]
»

@dorgo: Câte amintiri (și ce amintiri!) aveți domnule doctor!? Cred că ar ieși o carte bună dacă ați așterne toate aceste povești de viață pe hârtie. Cât ați stat la Botoșani?

Mulțumesc pentru ecoul savuros! Numai bine.

@alinafulg: Întotdeauna există locuri care ne rămân în suflet, fie că sunt legate de familie, fie de întâmplări fericite din vriața noastră. Bucovina este un loc magic, cu bune și cu rele. Dacă legăturile cu restul țării ar fi mai rapide probabil că am merge mai des în acest colț de țară.

Mulțumesc pentru ecou.

dorgo
[05.12.21 19:19:03]
»

@tata123 ????: In Botosani am lucat 3 ani si cateva luni la un dispensar de santier aflat in plin camp, intr-un camin de nefamilisti. Locuinta nu ti se asigura, asa ca mai bine de o juma' de an am dormit in dispensar si pe la hoteleuri mai ieftine (Miorita, ca la Rapsodia era prea scump). Botosanenii erau niste oameni minunati, te chemeau una doua la carciuma si se-mprieteneau cu tine. Iar bucovinecele sunt, cred ca sunt si azi, cele mai frumoase femei din tara. Totul era bine in Botosani, (intr-un final am primit si-o locuinta de serviciu)... pana nu venea iarna. Crivatul, vantul blestemat ce se forma in Siberia, intra in tara prin Botosani si Dorohoi in decembrie si iesea prin Cismigiu, de-abia in martie. Si batea aproape non-stop. Daca nu era pe acel camp alb, o linie ferata de mocanita ce ducea la acel camin de nefamilisti (linie dupa caare ne orientam), erau zile cand nu reuseam sa ajungem la dispensar, caci vantul te lua de pe picioare si spulbera zapada, nu vedeai nimic. Corpul medical si TESA, (femei, barbati) trebuia sa inceapa serviciul la ora 8 in acel sediu, dar nu reuseam sa ajungem decat inaintand "cu spatele", cu fata era imposibil, ninsoarea iti astupa ochii si nasul. Ne tineam unul de altul si, cumva, cumva, ajungeam. Pe la 9. In locuinta de serviciu ce-am primit-o de la firma TC Ind, nu era incalzire, caloriferele erau reci, erau 5 grade C in interior, dormeam imbracati cu blanuri si manusi+caciula de astrahan pe cap si acoperiti cu 2 plapumi. Apa calda, ioc! Dar eram tineri si entuziasti, am trecut peste toate. Da, se poate scrie un roman.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[06.12.21 10:34:03]
»

@dorgo: Uauu, ce amintiri! Acum par „drăguțe” , dar vremurile au fost grele pe atunci. Noroc că botoșănenii sunt oameni faini (deși s-au mai schimbat și ei în ultimele decenii). Mă întorc mereu cu plăcere pe meleagurile botoșănene unde mi-am petrecut copilăria, sunt locuri de unde îmi trag energia pozitivă.

La mulți ani de Sf. Nicolae!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, dorgo, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Câmpulung-Moldovenesc și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070471048355103 sec
    ecranul dvs: 1 x 1