Miracolul de la Sasarm

TIPĂREȘTE

Miracolul de la Sasarm

Satul Sasarm se afla la 7 km de orasul Beclean, chiar "la sosea". Cei din zona sunt in general agricultori si pastori, muncesc mult in aer liber si ating varste inaintate chiar daca se rasfata adeseori cu cate un colt de paine acoperit cu o felie groasa de slanina crestata din loc in loc si cu cate un pahar de tuica de prune de 60 de grade. Sasarmul duce insa lipsa de apa dulce, imi spune Pop Simion, un localnic ce-si are casa cam pe la jumatatea satului unde opresc si eu langa o fantana... "Nu e buna de baut domnule, cei ce sapa in acest sat si dau de apa dulce, sunt fericiti. Dedesubt e un strat gros de sare". E ora pranzului. E august, afara sunt 30 de grade. Sunt doar jumatate din cle 60 de grade ale tuicii de prune, dar eu sunt lac de sudoare. Se pare ca Africa, anul asta, s-a mutat in Transilvania. Ma inarmez cu apa rece de la un chiosc si o pornim toti trei, adica eu, Pop Simi si Sami, fiul lui, spre un loc stiut numai de ei, intre dealuri, loc depre care am citit cate ceva prin ziare. "E aproape? , intreb eu"... "Daa, vreo 20 de minute", mi se raspunde.

Ajungem intr-un sfarsit, dupa ce suim si coboram coama a doua dealuri, dupa vreo ora. Si asta numai datorita mie, care suport greu caldura. Deodata, inaintea mea, in vale apare insa o imagine superba, ce ma face sa uit de toate necazurile, e vorba de nici mai mult nici mai putin decat de o "autostrada de sare"... nu carare, nu drum, nu sosea ci o autostrada alba, patata din loc in loc, ce serpuieste printre dealuri. Petle mi-amintesc vag de gropile din autostrada de Pitesti. "Ce e cu gaurile ale gri? ", intreb eu... "Aaa, alea sunt vanele noastre de tratament, pline cu namol si apa sarata", exclama Simi. Coboram in vale, unde ne plimbam toti trei pe un strat gros de sare. Simi imi demonstreaza curand cum se sapa o astfel de vana.

"In urma cu cativa ani, povesteste el, aveam niste dureri de articulatii ingrozitoare. Ma durea mai ales coloana dar nici genuchii nu ma lasau in pace. Eram anchilozat, nu mai puteam umbla aproape deloc. Am batut multe spitale din tara si din strainatate, am cheltuit o groaza de bani, dar degeaba! Noaptea nu mai puteam dormi deloc. Am ajuns la morfina. Mi s-a spus ca n-o s-o mai duc mult... Eram disperat. Un batran din sat mi-a zis sa-ncerc cu namolul si cu apa sarata de aici de la Sasarm.

Am ajuns cu o caruta aici langa fosta mina romana si l-am rugat pe baiatul meu sa sape o groapa in crusta de sare. Cu namolul scos din ea m-am uns din cap pana-n picioare. Apoi am intrat in apa sarata ce s-a adunat acolo. Doua veri la rand am venit aici, langa barnele astea de lemn ce sustineau odata, demult, peretii minei. Am venit aproape zi de zi. Treptat durerile au inceput sa ma lase. Am inceput sa ma misc mai bine. Intr-o zi, am constatat ca pot ajunge la fosta mina pe picioarele mele. Acum sunt vindecat complet. Nu mai am nevoie de nici un medicament! Am inceput sa lucrez din nou pamantul. Ce ziceti domnule, nu e un miracol? ".

Pop Simion se apleaca dupa un PET pe care il indeasa bine intr-un sac mare de plastic ce-l poarta mereu la el. "Asa e pe-aici, oamanii din sat vin sa faca baie sau sa ia saramura dar lasa numai gunoaie in urma lor! "

La Sasarm, printre niste frumoase dealuri acoperite cu pasuni, ciobani si turme de oi, sta ascunsa o oaza de sanatate. Nu sunt decat niste cruste groase de sare, sub care se afla namol si apa. Locul e mereu curat datorita sacului lui Simion. Investitorii ar putea exploata aceasta bogatie, dar se pare ca ei asteapta mai degraba sa vina un print arab calare pe-un cal alb. Se stie doar ca printilor arabi le plac oazele.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 3620 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI