O plimbare rurală prin Muzeul Satului Maramureșean

TIPĂREȘTE

După scurta vizită în Baia Mare vezi impresii, programul zilei de sâmbătă includea Sighetu Marmației, cu două obiective majore. Pe primul din ele, Muzeul Satului Maramureșean, îl voi descrie în cele ce urmează.

Adresa: Sighetu-Marmaţiei, str Muzeului nr. 1

Telefon: 0743151197

E-mail muzeulmaramuresului@yahoo.com

Site: https://muzeulmaramuresului.ro/

Deschis zilnic: 10:00-18:00 (15 aprilie -30 septembrie); 8:00-16:00 (1 octombrie -14 aprilie) Bilet individual: adulți 20 lei; pensionari 10 lei, elevi și studenți 5 lei; grupuri 15 lei 

Situată la 3 km de centrul orașului Sighetu Marmației, pe Dealul Doboieș, la ieșirea spre Vadu Izei, instituția culturală se încadrează în rândul complexelor muzeale reprezentative pentru provinciile istorice ale României, alături de Muzeul Moldovei din Iași, Muzeul Bucovinei din Suceava, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Transilvaniei din Cluj-Napoca etc.

Deși inaugurat în 1981, pe data de 30 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor, povestea sa este mai veche. Ideea înființării unui muzeu regional datează încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioadă în care Maramureșul era integrat Imperiului Austro-Ungar. Activând în cadrul unor asociații culturale, Ioan Mihalyi şi alţi intelectuali români locali şi-au propus adunarea mărturiilor trecutului (arheologice, etnografice, documentare ş. a.) cu privire la populaţia autohtonă a Maramureşului, românii. Concomitent, etnicii maghiari şi evrei din oraş au înființat și ei propriile organizații. Muzeul Maramureşului, din care face parte colecția Muzeului Satului Maramureșean, îşi are rădăcinile în idealurile acestor asociaţii culturale.

Muzeul Maramureșului a luat ființă în 1901, iar în 1914 a primit în dotare o clădire nouă – Palatul Cultural. Din păcate, acesta rămâne închis pe toată perioada Primului Război Mondial, dar după alipirea Maramureșului la România este restaurat. În anul 1921, din iniţiativa profesorului Gheorghe Vornicu şi datorită impulsului societății ASTRA, începe o amplă acţiune de organizare a unui muzeu etnografic al Maramureşului, inaugurat în 1926 în clădirea Palatului Cultural.

Colecția este însă în mare parte pierdută după 1940, când, prin Dictatul de la Viena, Maramureșul este încorporat Ungariei horthyste. În 1957 este repus în funcțiune în clădirea unui cinematograf, căruia i se va alătura 11 ani mai târziu un mic spațiu în aer liber, cu şase porţi, patru case cu gospodării şi o stână. După 1971, Francisc Nistor și Mihai Dăncuș identifică și achiziționează monumente de arhitectură populară și instalații tehnice țărănești pentru viitorul muzeu al satului maramureșean.

La data ianugurării (30 mai 1982), muzeul dispunea de numai 3 case și biserica. În prezent, pe o suprafață de 14 hectare, sunt expuse aproape 40 de case cu anexele lor, adică peste 130 de construcții tipice regiunii, în mare majoritate din lemn de brad și stejar și datând (conform inscripțiilor gravate sau săpate în lemn) începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Aleea care se desprinde din Strada Principală debutează, bineînțeles, cu o poartă maramureșeană, de unde o pantă destul de abruptă și obositoare duce cale de vreo 300 m până la primele case. Plimbarea e totuși plăcută, căci aleea e mărginită de copaci bătrâni și umbroși, amănunt deloc neglijabil într-o zi toridă de august.

Muzeul recreează atmosfera unui sat veritabil, cu ulițe mai largi sau mai înguste, drepte sau întortocheate, de-a lungul cărora se înșiră case bine restaurate ce urcă spre locul cel mai înalt, unde se află, ca în toate localitățile rurale maramureșene, o biserică. Este cea mai veche construcție din muzeu - ridicată din materiale recuperate de la o biserică din satul Oncești de pe Valea Izei, unele bârne având inscripționate anul 1572.

De pe un panou informativ aflu că exponatele au fost grupate pe criterii științifice stricte pe principalele subzone ale Maramureşului istoric (Mara – Cosău şi Iza Inferioară până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vişeu – Borşa, subzona Tisei şi a bazinului Ruscova). Toate sunt identificate prin plăcuțe care specifică localizarea și anul construcției.

Multe gospodării sunt împrejmuite de garduri din nuiele împletite sau din șipci, altele nu, așa încât poți ajunge de la una la alta pășind prin iarbă. Au porți în față pe care e gravat soarele, simbol al căldurii și speranţei, înconjurat de zigzaguri ilustrând pomul vieții. Casele sunt construite din lemn cu temelie din piatră și sunt acoperite de șindrilă, după tradiția maramureșeană. Cele mai noi, datate secolele XVIII-XIX, au prispă.

În afara caselor propriu-zise, sunt prezente și acareturi: șoproane și hambare, grajduri, șure de fân, cotețe, cuști de câini, pătuli de porumb, prese de ulei și strguri, closete, puțuri. În toiul verii fiind, pe porțiunile vaste dintre case fânul a fost strâns în căpițe tocmai bune de imortalizat în selfie-uri.  

Câteva case se pot vizita la interior sau pot fi văzute prin ferestrele lăsate deschise Au două-trei camere mici și scunde, vetre și cuptoare, iar mobilierul din lemn sculptat este aproape identic la toate: pat înalt și îngust, acoperit cu cerge și perne mari, dulap de haine, masă cu scaune sau laviță, ladă de zestre, leagăn pentru copil. Sunt expuse și unelte și obiecte de uz casnic, războaie de țesut, putineie, diverse vase din ceramică pictată, ștergare brodate, scoarțe, icoane, linguri din lemn etc.  

Fapt interesant și lăudabil, în acest muzeu al satului maramureșean au fost incluse și construcții aparținând etniilor minoritare maghiară, ucraineană și evreiască: o locuință ucraineană, una maghiară și două case evreiești (în interiorul uneia fiind amenajată o sinagogă sătească).

Pe aleea principală a muzeului sunt și câteva tarabe de unde doritorii pot achiziționa traiste, basmale, coșulețe impletite, clopuri, brâuri, păpuși și desigur, nelipsita horincă.

A fost o vizită foarte plăcută, deși cam scurtă (cca. 1 oră și fără ghidaj), care mi-a dat prilejul de a cunoaște o rezervație de monumente de arhitectură populară profesionist organizată, pentru care muzeul a fost distins cu numeroase premii. Mai presus de orice însă, m-am lăsat cucerită de simplitatea vieții rurale atât de bine pusă în valoare de exponatele atent alese.

Și pentru a vedea și voi frumusețea muzeului și a vă convinge să-l vizitați, am atașat la review un tur virtual de pe site-ul său oficial.

---

VIZUALIZĂRI: 186 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI