Nevinovata cucuvea de la Cotroceni

TIPĂREȘTE

Ei bine, ieri pașii m-au purtat aproape neașteptat într-o zonă pe care doream de mult să o văd, din 2011 când presa anunța că a murit prințul Șerban Cantacuzino. Un nume sonor, în mileniul trei era doar numele actorului pe care unii dintre noi l-au văzut în câteva filme românești dar al cărui arbore genealogic are rădăcini adânci în Europa - peste 900 de ani - iar în Țara Românească peste 300 ani. Este cel ce a făcut posibilă, alături de alți membri ai familiei, refacerea unei bune părți a istoriei românești, a culturii ei, o parte a istoricei zone a Cotroceniului.

Înscrisă pe o listă pentru vizitarea acestui loc, mereu programată aiurea de cei de acolo, de data asta timp aveam suficient dar doar pentru mine, soțul nu, așa că m-am prezentat cu 10 minute înainte de ora fixată la poarta muzeului, după toate instrucțiunile primite. La bătaia gongului predăm buletinele, golim buzunarele de telefoane și orice alt metal, aparatul foto deja era predat, trecem și nu ne fluieră nimic, primim ecusonul și ne pornim spre curtea Palatului Cotroceni, nu la dl. președinte că nu era acasă, ci la biserică, pivniță și ceva din palat. În curte nici vorbă de fotografiat cu telefonul, ghida este atentă să nu păcătuim. Circuitul a pornit cu pivnița dar pentru a povesti putin de istoria locului, încep cu biserica.

Pe actualul teren al cartierului Cotroceni acum peste trei sute de ani era un cătun numit Cotroceni, fostă proprietate a lui Mihai Viteazul, pe care o dobândește logofătul Șerban Cantacuzino, viitor domn al Țării Românești între 1678 și 1688. În jurul satului erau întinse păduri unde se ascundeau cei hăituiți (cotrocean- ascuns, tăinuit) și unde s-a ascuns și logofătul timp de trei zile să scape de boierii ce-l prigoneau. Scapă nevătămat și ridică aici, pe locul vechiului schit de lemn Cotrocenii de Sus, o frumoasă mânăstire înconjurată de clopotniță, chilii, pivniță, bucătărie și ziduri de cetate. Obștea de călugări primește în dar de la Șerban Cantacuzino mai multe moșii și sate de țigani, tot venitul de la Hanul Șerban Vodă ridicat special pentru a susține mânăstirea, multe altele. O închină și întregului Munte Athos, astfel că o parte din ce se câștiga pleca acolo. Hramurile erau Adormirea Maicii Domnului și Sf. Serghie și Vah. Singura lui dorință era ca el și familia să fie înmormântați în biserică, fapt ce se întâmplă rapid, domnul fiind otrăvit, se pare de turci, pe care-i trădase în asediul Vienei, o pagină de istorie pe care e bine să o citiți, este și înțeleaptă și amuzanta.

Mânăstirea trece de-a lungul anilor prin multe suferințe, secularizarea averilor, cutremure, incendiu, ocupație turcească în timpul lui Tudor Vladimirescu. Cel mai rău este după 1948 când biserica este închisă de comuniști, este afectată foarte grav de cutremurul din 1977 iar lovitura finală o primește în 1984 când Ceaușescu dă ordin să fie demolată în cursul unei singure nopți. Sunt salvate unele părți din frescele lui Pârvu Mutu, coloane, oseminte, plăci funerare și diverse obiecte ce sunt duse pe furiș la Biserica Fundenii Doamnei, tot ctitorie a lui Cantacuzino iar catapeteasma este luată de muzeul național.

După anii '90, urmașii Cantacuzinilor răspândiți prin lume, refac doar pronaosul și pridvorul bisericii în ceea ce se dorea a fi "Memorialul Cantacuzin", reînhumează rămășițele pământești ale domnitorului Șerban Cantacuzino în 2004 apoi obțin aprobarea de a reface și altarul, astfel că biserica poate fi sfințită în 2009 și devine lăcaș de cult activ.

Stăm puțin în biserică și admirăm parte din fresce pe pereții albi, iconostasul nou după modelul celui de la MNIR, plăcile tombale ale Cantacuzinilor iar în pridvor locul original, superb lucrat, pentru lumânări.

Ghida ne-a spus că pentru a asista la slujbă, se poate veni fără programare, doar cu buletinul. După alte discuții pe drumul de întoarcere spre ieșire, cred că este bine de dat întâi un telefon, oricând aici pot fi anulate chiar și tururile ghidate prin muzeu.

Clădirile construite aici aveau pivnițe generoase pentru vin și alimente, folosite uneori și ca închisoare. Au fost refăcute bolțile semicirculare, zidurile de cărămidă reparate și astăzi aici este expoziția permanentă a Muzeului Cotroceni "Biserica Mânăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate și artă". Sunt expuse câteva icoane și obiecte liturgice, candelabrul original enorm, cruci de altar, amvonul, argintărie, toate recuperate de la MNIR unde erau depuse din 1977.

Printre exponate sunt copii ale celebrei Biblii a lui Serban Cantacuzino, ale cărților ortodoxe în arabă tipărite de Antim Ivireanul, pe un perete este pecetea cu melcul acestuia despre care am povestit în recentul articol al Mânăstirii Antim.

Tot aici sunt expuse și plăcile tombale ale copiilor regali, Mircea, fiul reginei Maria mort de febră tifoidă în 1916 dar și ale micuței Maria alintată Itty, fiica unică a regelui Carol I și a reginei Elisabeta, ambii înmormântați în curtea palatului. Micul ansamblu funerar al prințesei este impresionant, ca și povestea copilei ce a murit de scarlatină luată dintr-un orfelinat și al cărei sicriu micuț a fost purtat de tatăl-rege pe brațe până în biserica Cotroceni unde cu patru ani înaintea morții fusese botezată și la al cărei mormânt, Carol I și Elisabeta au îngenuchiat mult timp.

Pivnița a fost deschisă pentru vizitare în 2014, luna octombrie.

Domnitorul Cantacuzino și-a ales ca locuință această zonă defrișată din Codrii Vlăsiei și a ridicat aici un palat frumos cu 16 camere și anexe, după moda sec. XVII și care, după moartea sa a fost locuit de nepotul său, domnul Constantin Brâncoveanu, apoi de Alexandru Ipsilanti care-i aduce modificări, la fel domnul Barbu Știrbei.

O perioadă bună a fost cea în care Al. I. Cuza se instalează vara aici, este renovat și redecorat palatul iar peste drum se deschide prima dată Grădina Botanică în 1860, mutată temporar de aici în 1866, terenul fiind luat de la mânăstirea deposedată de averi.

Dar ce avea să-i dea cu adevărat strălucire este epoca regelui Carol I, două decenii, apoi a lui Ferdinand și a reginei Maria.

În 1893 se hotărăște demolarea vechilor construcții și se clădește noul palat Cotroceni, terminat în 1895, după planurile arhitectului Paul Gottereau. Decorația interioară poartă amprenta puternică a reginei Maria care a dorit ca interioarele să fie diferite ca stil iar ce a rezultat se spune că a uimit chiar și pe regele Carol I. S-au folosit materiale dintre cele mai bune, marmură italiană, românească și albaneză, lemn de ulm, stejar, tei, alun, apoi tapet din piele de Cordoba, tapițerii și broderii de la marile ateliere europene, palatul a beneficiat de canalizare, electricitate, încălzire centrală, sală de spectacole, ascensor, grădinari școliți la marile centre horticole europene, a rezultat ceva spectaculos.

Din păcate anul 1949 l-a transformat în Palatul Pionierilor, apoi Ceaușescu și-a propus să-l facă hotel de lux pentru personalitățile ce ne vizitau țara. După cutremurul din 1977, unele încăperi au fost dramatic avariate. La renovare, tot Ceaușescu a dat ordin să se transforme un apartament pentru regina Angliei pe care o aștepta în vizită dar s-a ridicat și o aripă nouă care este astăzi sediul Administrației Prezidențiale a României. Din 1991 s-a deschis latura veche a palatului ca muzeu vizitabil dar cu un regim special.

Aflând oarecum din mers istoria lui, ajungem în holul de onoare unde este garderoba pentru vizitatori, lăsăm hainele groase și pornim pe scări la primul etaj:

- Holul de Onoare este foarte bogat decorat cu marmură italiană, inspirat după foaierul Operei Garnier din Paris. Are vitralii în tenta de ocru, cu legenda meșterului Manole, lucrate în perioada comunistă, cele originale simple s-au spart la cutremur. Holul face legătura cu saloanele de la et. 1.

- Sufrageria Germană sau Sufrageria regelui Carol I, este desigur în stil german cu lambriu și mobilier sculptat de nuc; șemineul este din marmură vișinie albaneză, cu candelabru original și cu vitralii noi dar în ton cu destinația încăperii.

- Salonul de Vânătoare este lucrat în stil italian, de asemeni lambriurile și mobilierul de lemn de tei cu motive de gheare de lei și cariatide duc spre același stil. Aparține perioadei regelui Ferdinand iar pe pereți sunt panoplii de arme și trofee. Aici se țineau și partidele de scrimă iar de-a lungul pereților sunt lăzile-bănci "cassapanca"

- Salonul Florilor, superb, decorat în stil Ludovic XVI, a fost pe rând "Salonul Principesei Maria" apoi "Salonul de aur", podeaua fiind verde turcoaz, micuța fiică a Mariei, Mignon, nu intra de frică să nu se "înece" în sclipirile podelei pe care o credea un lac. Aici după renovarea din 1977 s-a optat pentru decorul din 1895 cu mobilier aurit și tapițerie brodată manual, cu un pian pictat asemeni decorului.

-Biblioteca Regelui Ferdinand, este încăpere micuță, lucrată în întregime din lemn de ulm, în stil Henric al II-lea, bogat ornamentată. De jur împrejur este o dublare ca un balcon unde sunt rafturile cu cărți cu teme variate, peste 5000 de volume inventariate în anul 1938. Are un birou înalt, interesant, despre care ghida a spus că nu avea și un scaun, aici fiind și cabinetul de audiențe regale, moment când regele stătea numai în picioare. Mai sunt jilțuri și o măsuță multifuncțională. A fost camera ce nu a suferit daune la cutremur.

- Marele Salon Alb, salonul de recepții creat de regina Maria prin unirea a două încăperi mai mici, în una din ele se semnase în 1914 intrarea României în război. Realizarea lui a aparținut arhitectului Grigore Cerchez. Este un melanj reușit de stil românesc sec. XVII cu mobilier spaniol. Piesa mare este masa de marmură de Rușchița, acolo unde se puneau mâncărurile sau între banchete, colecția de bărcute de argint ale reginei.

- Salonul Cerchez sau sufrageria palatului este dominată de masa rotundă, extensibilă, de 24 de persoane, lucrată în lemn aurit la Viena, cu motive celtice. I se spune "marea masă a regelui Arthur", se zice că a fost desenata de regina care-i considera pe toți oamenii egali la masă. Interesante sunt scaunele, decorate deosebit pentru femei și bărbați.

- Salonul Oriental este fostul salon de pictură al Reginei Maria, transformat în sală de clasă pentru prințese. Mobilierul oriental de abanos negru este completat de porțelanuri și, fiind legat printr-o scară de salonul de ceai, are un ceainic uriaș de bronz, tot oriental și vase pentru mirodenii. Se spune că aici erau primiți Enescu, Tagore, Cella Delavrancea. Deosebit de interesant este cabinetul sculptat în stil asiatic.

-Dormitorul Reginei Maria este reconstituit după varianta din 1929. Inițial a fost în stil celtic cu decorațiuni argintate. Acum este în stil Tudor, medieval, cu grinzi boltite de paltin și brad, cu șemineu deschis monumental, tapițerie frumoasă iar podeaua din ceramică glazurată, singura încăpere în care nu era parchet. Patul cu multe simboluri de profeți este o copie a originalului aflat într-o colecție privată la Beirut. Aici este un portret al reginei semnat de Costin Petrescu dar și o copie a lui Raffaelo, "Madona".

-Salonul Norvegian: " Fiind despărțită de multe lucruri cu care eram obișnuită, îmi făurii cu timpul propria mea atmosferă, aprobată sau dezaprobată după cum era firea criticilor", scria regina Maria în "Memorii". Așa se explică încăperea toată îmbrăcată în lemn de brad lucrat în stil neogotic.

- Apartamentul Francez este pe locul fostelor camere ale copiilor reginei Maria și a regelui Ferdinand, distruse foarte grav de cutremurul din 1977. Are un salon stil Ludovic XV și două dormitoare cu stiluri diferite. Ghida spunea că a fost pregătit de Ceaușescu pentru regina Angliei ce-i promisese o vizită.

- Dormitorul regelui Carol și a reginei Elisabeta este impresionant. Are o cameră de lucru foarte mică a reginei "Carmen Silva" iar patul matrimonial din lemn de stejar și nuc în nuanțe închise cum îi plăceau lui Carol I, este deosebit prin tăblia foarte mare decorată cu un înger ce duce doi prunci, un simbol mai greu de interpretat dar are și o bufniță mică, cu dublu simbol, moarte și înțelepciune. Având în vedere că patul l-a primit cadou după moartea fiicei, simbolurile au mai multe sensuri, spunea ghida.

Cam atât a fost traseul meu prin Muzeul Național Cotroceni. Despre Gara Cotroceni a regelui Carol I sau despre locul de instrucție a soldaților lui Cuza, am aflat între două opriri la cuhnia mânăstirii, altfel nu se amintește nimic de ele în expoziție.

Sala Unirii și Salonul Albastru fac parte din corpul construit după 1977, azi sediul Administrației Prezidentiale si nu se vizitează.

Pentru vizită este o procedură mai complicată. Există pe pagina muzeului o adresă de mail la care se fac înscrieri cu mai mult timp înainte de ziua dorită. Cum și când se aprobă, este chestie de noroc, de obicei nu la ora și chiar data cerută. Despre program, luni închis, restul zilelor 9.30 - 17.30. Taxa pentru adulți, tur complet 100 min. este 30 lei adult, 10 elev și 15 pensionar, acestea pentru ghidaj în română, pt. limbi străine prețurile cresc binișor. Taxa foto, chiar cu telefon, nu merită, nu e voie!! Recomandarea ghidei este să se evite perioada "școala altfel" când sunt foarte aglomerați și bănuiesc stresați. Spun asta deoarece pentru trei persoane a fost o atenție sporită din partea multor supraveghetori, este mai complicat să vă explic. Nu este voie să rămâi în urma grupului, nu poți sta mult în fața exponatelor, traseul este mărișor și în cele 100 min. (este si un tur mai scurt de 60 min) intră și drumul de la poartă și înapoi, doar în prezența ghidului care este foarte atent să nu te depărtezi sau să faci poze, atât în curte cât și în palat.

Pozele pe care le încarc aici le-am luat de pe diferite materiale pe net. Există un pliant, 10 lei, cu câteva poze și un minim de explicații, insuficiente. Nici după ce am ieșit în stradă nu am îndrăznit să fac poze cu zona, patrulele erau pe trotuar. Poate altă dată.

Dacă merită efortul unei vizite și banii dați, DA!!

---

VIZUALIZĂRI: 2363 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI