SALA UNIRII - daca n-ar exista, ar trebui infiintata.

TIPĂREȘTE

Ca bălgrădean, prin născare, AmFostAcolo la Sala Unirii, din Alba Iulia, de mai multe ori, o dată-n copilărie (prin 1985, cu şcoala), o dată-n tinereţe (în studenţie, împreună cu câţiva colegi), dar mi-am dorit nespus să mai ajung o dată şi acum, la deplina-mi maturitate, pentru a putea percepe mai bine însemnătatea acestui edificiu.

Am simţit de fiecare dată, cu ocazia Zilei Unirii, în 1 Decembrie o emoţie deosebită, pe care nu o pot descrie decât prin aceea că, patriotismul mau, lăuntric, atunci încearcă să iasă la iveală, în ciuda caracterului puternic, pe care vremea şi vremurile mi l-au şlefuit.

Fiind zilele astea, acasă, lângă oraşul Marii Uniri, am simţit că îmi datorez, să văd din nou Sala Unirii, pentru a-mi putea limpezii simţămintele.

Credeţi că am reuşit? Nici pe departe. Mai bulversat am ieşit de acolo. Pentru că, am avut o revelaţie. Poate avem o ţară şi o istorie, pe care mulţi dintre noi nu o merită. Dar, să revenim, acest review nu se vrea unul filozofic (mi-am promis că n-oi scrie niciodată un astfel de review - filozofic).

10.12.2010, cu o întârziere de 10 zile, am ajuns pe la orele prânzului, pe strada Mihai Viteazul, nr. 12-14 (Coordonate GPS: N 46.06819º x E 23.57128º) şi m-am îndreptat însoţit de jucăuşii fulgi de nea, spre Sala Unirii, cu regretul că, nu voi avea timp să văd şi Muzeul Unirii, de peste drum.

Este bine de ştiut că, programul de vizitare este zilnic de la 10.00 la 17.00, luni fiind închis. Iar tarifele sunt de 7 lei RON/adult, iar fotografiatul 15 lei RON. Cam scumpuţ, dar am achitat bucuros, am primit biletele şi am fost slobozit în spaţiul expoziţional.

Mi-am pornit periplul, în stânga, după intrare, spre a vedea minunata expoziţie de Etnografie. Aici, pe holurile sălii, am găsit nişte exponate de excepţie, ale zonei, costume populare, unelte şi obiecte din gospodăriile zonei, o mare diversitate de obiecte şi picturi bisericeşti de o frumuseţe divină.

Tot aici am descoperit 3 spaţii expoziţionale tematice, amenajate cu o excelentă grijă pentru detalii, ce reprezintă o Nuntă Tradiţională (găsim alaiul de peţitori, chemătorul de nuntă, carul cu zestra, lada de zestre şi cum altfel, mirii cu toţii înveşmântaţi în costumele de epocă ale zonei), o Şezătoare Tradiţională din judeţul Alba (în acest spaţiu găsim femei care torc lâna, o alta, la războiul de ţesut, totul într-o cameră plină cu laviţe şi covoare tradiţionale) şi un Târg Tradiţional (unde sunt expuse o căruţă moţească, diverse obiecte confecţionate artizanal din lemn şi fier, piese de port popular, din piele, lână, cânepă şi bumbac, precum şi ceramică diversă).

Depăşind spaţiul expoziţional destinat etnografiei, am intrat în Sala Unirii, prin încăperea laterală sudică. Am găsit aici mai multe picturi reprezentând pe Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior, precum şi pe Crăişorul Munţilor Apuseni - Avram Iancu.

Am păşit apoi, în sala mare, unde m-a frapat încă o dată mărimea acesteia, cu tavanul în formă de boltă semi-circulară, susţinută de piaştri, iar pereţii tapetaţi cu marmură roşie de Moneasa. Pe peretele estic, se găsesc ferestrele terminate în arc de cerc, având poziţionate în zona centrală, busturile Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, precum şi vitrine conţinând colecţia completă a Documentelor Unirii, diverse exemplare ale publicaţiilor vremii, fotografii ale Unirii, şi nu în ultimul rând, biroul lui Aurel Lazăr (despre care vă spuneam la review-ul de la Muzeul Memorial Aurel Lazăr - Oradea, că este la Alba Iulia click aici), pe care s-a redactat Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania la Oradea, în 12.10.1918.

Pe peretele vestic, alături de câteva steaguri purtate de reprezentanţii diverselor ţinuturi la Alba Iulia, se regăsesc 4 plăci de marmură, în care sunt săpate textele Proclamaţiei către ţară, a Regelui Ferdinand I, la intrarea în război, în 1916, Rezoluţia Marii Adunări Naţionale şi Legea pentru Unirea Transilvaniei cu România.

Pe 2 dintre arcadele sălii sunt pictaţi unii voievozi români (de ex. Vlad Ţepeş, Al. Ioan Cuza) şi unele personalităţi ale culturii naţionale (de ex. Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu).

Lângă peretele nordic, se găseşte expus şi aparatul foto original ce a aparţinut lui Samoilă Mârza, folosit de acesta pentru a imortaliza prin fotografiere Marea Unire.

Ultima încăpere, din partea nordică, are pictate chipurile lui Horea, Cloşca şi Crişan şi al lui Tudor Vladimirescu.

La ieşire, am intrat şi în magazinul Sălii Unirii şi am cumpărat un pliant cu diverse elemente ale Sălii Unirii, din care vreau să vă reproduc şi vouă câteva date tehnice:

În sala mare a Cazinoului Militar, construit între 1898-1900, s-au întrunit, la 1 Decembrie 1918, cei 1228 de mandatari ai voinţei legitime a românilor transilvăneni, care au adoptat Rezoluţia de Unire. De aici, din această sală, numită de atunci Sala Unirii, fruntaşii naţiunii române s-au deplasat în mijlocul celor 100.000 de oameni, adunaţi pe platoul din spatele cetăţii, spre a le vesti oficial Unirea Transilvaniei cu România.

În semn de cinstire, Sala Unirii a beneficiat de ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare între anii 1921-1922,1967-1968 şi 1993-1994, valorii ei istorice adăugându-i-se astfel şi o mare valoare artistică.

În speranţa că nu am fost prea entuziast în prezentarea mea, vă mai spun doar că AmFostAcolo, o să mai merg şi vă recomand şi vouă să nu o ocoliţi.

Din păcate, pe saitul Muzeului Unirii, se găsesc destul de puţine detalii despre acest obiectiv. Totuşi, puteţi arunca o privire, dacă daţi click aici.

---

VIZUALIZĂRI: 2998 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI