Altfel de istorie: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

TIPĂREȘTE

Nu știu cum de s-a ajuns la sensul peiorativ al cuvântului ”țăran” dar consider asta o mare nedreptate!

Ne-am mai obișnuit să ne considerăm un popor de sărăntoci și să ne uităm cu mare invidie la nemți, englezi sau alte popoare, cărora le supraapreciem valorile, minimalizându-le, exponențial, pe ale noastre.

Eu cred că țăranul român, ăla, neaoș, este șansa noastră, a nației ăsteia de-a supraviețui globalizării care, până la urmă, duce la atenuarea până la dispariție a trăsăturilor fundamentale ale unui popor, doar pentru că am devenit o societate globală, consumistă, iar marile puteri economice mondiale își caută debușeu pentru desfacerea produselor anoste dar pe care am fost educați că fără ele nu se poate!

A vorbi de România fără a recunoaște că suntem o națiune agrară este o mare greșeală. Poporul ăsta și-a făcut și el, la fel ca și celelate nații, bunurile de consum singur, acasă, în gospodăriile rurale. Doar că, în vechile timpuri, omul încerca să înțeleagă natura și să se folosească de ea iar acum a devenit rapace, încearcă să-i fure naturii tot ceea ce poate, doar din dorința de comfort.

Bunul simț s-a născut la sat și, se menține tot acolo, deși mulți dintre noi încearcă să-i dea la cap!

Mă rog, trec de partea filosofică, dar, multe din aceste trăiri mi-au fost zădărâte de vizita la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București.

Ce am văzut acolo, pe mine, m-a impresionat pozitiv!

Modele de case, mare parte din ele construite prin secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, cu atâta măiestrie, de nu-ți vine să crezi!!! Mai ales când, în ziua de azi, ca să-ntinzi o placă de gips carton, vine un sclifosit care se face că muncește timp de nu știu câte ore, iar rezultatul este ca o pictură de Picasso,n-o înțelege nimeni dar, fără nici o valoare artistică sau estetică, !

După cum v-am obișnuit, nu sunt eu atât de adunat pe niște amănunte. Nu o să vă spun, neam, că, pentru a ajunge la Muzeul Satului din București trebuie să iei nu știu ce autobuz, metro sau taxi, nici ce coorodonate are locul. Nu, nene, când vrei s-ajungi undeva, te descurci. Te dai peste cap, faci vrăjitorii voodoo, te rogi de trecători, dar, ajungi acolo unde vrei.

Așa și aici. Muzeul Satului este aproape de Piața Presei libere și lângă Lacul Herăstrău, atât este de-ajuns să știți!

Intrarea în muzeu este impozantă și, chiar m-am simțit bine văzând acest fapt. Ce naibii, este vorba de istoria noastră, a oamenilor ăstora de ne zicem ”români”, așa că ar trebui să facem bine și să ne mândrim cu asta și să-i obligăm și pe alții să respecte acest lucru. Dacă trebuie și cu palme la fund care, se știe, duc mintea la cap!

Prețul biletelor este corect, 10 lei de persoană adultă, măcar după vârstă și 2,5 lei pentru studenți, elevi.

După ce intri în muzeu, de fapt, ieși în aer liber.

Alei bine întreținute, curățenie. În loc de anostele coșuri de gunoi, din tablă, cineva a avut inspirația de a pune, din loc în loc, coșuri de nuiele, mult mai aproape de natură.

De la început observi numărul mare de vizitatori și, fapt extrem de îmbucurător, mulți, foarte mulți tineri. Și copii, aduși cu clasa în excursie.

Halt, iar vreau să filosofez: eu locuiesc în Mărășești, un oraș prăpădit, vai de mama lui. Dar, orașul ăsta are Mausoleul, ridicat în cinstea ălora de-au luptat și au murit aici în luptele din primul război mondial. Ce vreau să spun este faptul că muzeograful mi-a spus că, niciodată, de când lucrează acolo, de 10 ani, nu a venit vreo clasă de copii de la o școală din Mărășești, în vizită. Eu știu că-n istorie se predau lecții despre primul război mondial și despre participarea României la această conflagrație. Credeți că ar exista un alt cadru, mai potrivit, pentru această lecție?

Ce vreau să spun este că, neînvățându-ne copiii să fie mândri de istoria neamului nu putem cere respect de la străini!

Cam moralizator reviewul, probabil că, până dau OK, o să mai tai din el, nu de alta, dar, se pare că patriotismul este de rușine!

Copiii care se aflau în Muzeul Satului ascultau, cuminți, ceea ce le explica ”Doamna” despre construcțiile pe care le vedeau. Aici văd eu un minus al organizării, poate că ar trebui ghizi care să explice, mai în amănunt, ceea ce vedem. Mă rog, nu se poate la fiecare casă, dar, ce știu eu, pe regiuni ale țării sau, de ce nu, pe județe.

Era o vreme superbă afară, cald și bine, multă lumină. Culorile toamnei îmbogățeau un peisaj tare frumos, atât în Muzeu cât și pe Lacul Herăstrău, am făcut poze, să-mi dovedesc afirmațiile.

Toate construcțiile expuse au un ce al lor., mai ales când te gândești că, odată, de demult, chiar au fost locuite de oameni care, ca peste tot, au avut speranțe, bucurii, dureri. Chestie de feng shui.

Normal că, vrâncean fiind, am căutat locuințele din această zonă. Am găsit o casă din Năruja și o alta din Nereju Mic. Știu foarte bine zona, v-am postat și poze de pe-acolo. Casele nu sunt atât de impozante ca cele ce se construiesc în prezent, este și normal, dar, parcă, alea mai vechi erau în mai mare armonie cu mediul. Probabil că am devenit patetic, dar Lepșa, satul de munte din Vrancea unde s-au construit vile, și-a pierdut identitatea pentru că, inițial, s-a construit fără vreun plan urbanistic, fiecare unde ”a vrut mușchii lui ”. A fost nevoie de un incendiu produs la o casă, la care utilitara de pompieri nu a putut ajunge datorită drumurilor care, practic, nu mai existau, pentru ca să se intre, cumva, în normal. Numai că, cred eu, normal ar fi ca, atunci când construiești o casă, în orice zonă, să respecți cât mai mult din tipologia arhitecturală a locului. Greșesc?

Impresionante sunt bisericile din muzeu. Nu sunt eu prea bisericos, ba, în ultima perioadă chiar sunt de părere că BOR își dă prea mult cu părerea și se erijează într-un formator de opinie pliat doar pe propriile interese. Creștinătatea ortodoxă a însemnat mult pentru acest popor și în vremuri în care nu se construiau catedrale ale căror anexe să fie terenuri de tenis de câmp și, mai ales, nu se stricau parcuri pentru construcția lor. Chiar și când e vorba de religie, zic eu că natura ar trebui să primeze, religii au fost, sunt și or să fie, dar, fără să jignesc pe cineva, natura e mult mai importantă!

Sunt biserici din zona Neamț, din Maramureș, cea mai frumoasă și, dacă nu greșesc, din Argeș. Da, greșesc, este din Timișeni, Gorj și nu din Argeș!

Aceeași trăire ca la case, locul în care mulți oameni și-au pus speranțe și s-au rugat, sperând în Ajutorul Divin, acum o sută și ceva de ani în urmă.

Exponatele reprezentînd instalațiile tehnice prezentate atestă faptul că inteligența inginerească românească a existat dintotdeauna și că nu numai nemții o au în sânge. Sunt exponate reprezentând pive de apă, pive de haine, aduse din zona Sibiu-Alba. Oups, e zona sașilor? :)

Casele din Maramureș sunt la fel de surprinzătoare iar cea din zona Hunedoara pare o mică cetate.

Casa din Bancu, Harghita este superbă! Cred că dacă, acum, ar fi dusă înapoi, în satul de unde a fost luată, ar putea deveni ”operațională” imediat. !

Am făcut vreo 149 de fotografii, cu cât mai multe dintre aceste case. Rog Webmasterul să nu se alarmeze, nu le voi posta pe toate #:-S, ci, doar pe cele mai reprezentative, deci, nu mai mult de 148 :D

Nu vreau să apreciați aceste fotografii decât ca pe o mărturie a frumuseții muzeului. Dacă nu vă inspiră așa ceva este numai vina fotografului. Dar, ca să mă apăr, nu trageți în pianist, face și el ce poate! :D

În ziua în care am vizitat locația, avea loc „ Festivalul de Tarafuri și Fanfare” la care am și tras cu ochiul. Mint, n-am tras cu ochiul, m-am zgâit de-a binelea, din primul rând!

Plus că, la casele expuse din jurul scenei, erau foarte mulți artizani care vindeau produse cu adevărat românești. Nu de alta, deși m-am uitat, n-am găsit nici o etichetă ”Made in China”.

În cuprinsul muzeului este și un restaurant unde se poate servi masa și bea o cafea, bere sau mai știu eu ce, la prețuri... ei, nah, ce importanță au prețurile?

Da, cât timp ne-am plimbat, vreo 4 ore, nu am văzut nici un țăran în nicio casă din alea ale Muzeului, probabil că erau plecați la muncă, așa cum au făcut-o țăranii români dintotdeauna. Erau, în schimb, câțiva cocalari (de ambe sexe), eu i-am văzut și auzit! Se pare că e de bon ton să fii zgomotos și ostentativ cu orice preț! Și când te gândești că ”țăran” are, uneori, un sens peiorativ!

P. S. Rog webmasterul ca, în cazul în care aprobă publicarea, postarea să aibă și videoclipul : https://www.youtube.com/watch?v=yUgIyYlMqII

---

VIZUALIZĂRI: 1705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI