Muzeul Satului – locul in care am regasit mirosul copilariei mele

TIPĂREȘTE

Muzeul Satului s-a nascut in 1936, pe marginea lacului Herastrau, din initiativa profesorului Dimitrie Gusti, care ii si poarta numele, asa cum se precizeaza in istoricul muzeului si se desfasoara pe o suprafata de mai multe hectare.

In ultima vreme, Muzeul Satului s-a imbogatit si cu o expozitie de costume populare, prin « alipirea » Muzeului Costumelor Populare, care isi are sediul intr-unul din corpurile cladirii Parlamentului, muzeu ce l-am prezentat aici.

Revenind la Muzeul Satului, pot spune ca nu cred sa existe bucurestean care sa nu il fi vizitat macar o data in viata lui…Nici noi nu am facut exceptie de la aceasta regula, daca ii pot spune asa, si intr-una din diminetile calduroase ale lunii august am purces spre o plimbare printre satele romanesti oglindite prin prisma caselor taranesti prezente in muzeu, absolut autentice, de unde si unicitatea acestuia. Practic, casele au fost aduse in muzeu din zonele lor de provenienta.

In ziua in care am vizitat muzeul, pot spune ca am fost ca un ghid pentru prietenii nostri veniti de prin tari straine si care doreau sa le prezint ceva « interesant de vazut ».

Nu am mai stat pe ganduri si le-am propus acest muzeu, care sa reflecte sufletul poporului roman.

Am incercat sa intram prin Parcul Herastrau, dar accesul era interzis, probabil ca doamna de la casa de bilete era in concediu... Astfel ca a trebuit sa iesim din parc si sa o luam pe bulevardul Kiseleff pana la intrarea principala, la numerele 28-30.

Trebuie sa spun ca, in general (cel putin de ani buni incoace), vizitele mele la Muzeul Satului au fost facute cu ocazia diverselor targuri, manifestari, expozitii sau evenimente, iar acum am avut ocazia sa privesc muzeul cu alti ochi. Poate ca de-abia acum am avut ocazia sa il studiez pe indelete, pentru ca in celelalte ocazii ma fura peisajul targului.

Astfel ca, dupa ce am platit biletul de intrare de 6 ron/adult (pentru elevi si studenti este 1,5 ron), am pornit in incursiunea noastra pe partea stanga, nu inainte de a intra in magazinul de suveniruri care vindea tot felul de obiecte artizanale, de la cosulete din rachita, opinci si vase din lut, pana la bibelouri si papusele.

Nu stiu de ce, dar intotdeauna o iau pe partea stanga mai intai si uit sa mai vizitez si partea dreapta a muzeului, ori chiar zona din fata intrarii principale. Acum, am luat fiecare casuta la vizitat, in partea aceasta majoritatea fiind din Judetele Bihor, Satu Mare, Bistrita Nasaud, Harghita, Alba, Hunedoara, Arad, judetul Maramures fiind cel mai bine reprezentat, existand si o biserica in apropierea lacului.

In schimb, pe partea stanga, sunt gospodariile moldovenesti, care mie mi se par mai aratoase, mai trainice si mai frumoase. In plus, acestea sunt decorate cu tot felul de obiecte taranesti specifice: fete de masa, presuri, stergare, ulcele colorate.

Inainte de a ajunge la casele din Moldova, am vazut expuse case din judetele Alba, Sibiu, Gorj, Timis, Dolj, Brasov si Hunedoara (judet reprezentat de o casa cu etaj, ce s-a raspandit in Tara Hategului si in alte zone ale Transilvaniei). Mi-a placut casa Tilisca din Marginimea Sibiului in care am vazut o cerga alba si pufoasa pe care tronau cateva perne viu colorate.

Una dintre cele mai valoroase « exponate » este Biserica Timiseni din judetul Gorj, ce poarta hramul Sf. Nicolae si care a fost ridicata in 1773, folosindu-se barne masive din stejar. Valoarea sa este redata de faptul ca reprezinta una dintre singurele biserici din lemn din tara ce este pictata si in exterior.

Plimbandu-ne pe alee nu am putut sa ratam nici simpaticele bordeiele Draghici din Judetul Olt, odihnindu-se ca doua surate, ori ca mama si fiica...

In gospodaria Dragus din jud. Brasov am vazut expuse si unele folosite de tarani in gospodarie, stergare, icoane si blide.

Am trecut apoi de hanul prahovean « La Bariera » (unde puteti lua o pauza de suc) si de Moara de Vant din Jud. Tulcea (sec. XIX) si am admirat o gospodarie din Jurilovca, aflata vizavi de moara si care pe mine m-a fascinat de fiecare data prin albastrul aprins cu care sunt vopsite elementele de tamplarie exterioara. Pana si cuptorul de afara are o pata de culoare albastra. In afara de asta, una dintre usi era pictata in intregime cu motive florale. Pare o casuta rupta din povesti, parca astepti sa iasa Capra din ea si sa le spuna iezilor sa nu deschida usa la nimeni...

La intrare se afla o incapere cu un pat ornat cu lenjerie alba brodata acoperita de o cuvertura si doua perne, incapere din care se fac alte incaperi in partea stanga si dreapta, unde putem zari chiar si un patut de prunc si alte piese de mobilier, inclusiv un dulap, o vitrina, mese si scaune, precum si un ceas cu cuc, fiind una dintre putinele case bogate in mobilier. Nu am vazut insa covoare/presuri dispuse pe jos nici aici si nici in alta parte.

Din pacate, nu toate casele sunt deschise spre vizitare, majoritatea fiind inchise publicului, astfel incat nu prea ramanea prea mult de admirat, decat constructiile in sine. Asa ca acolo unde se puteau vizita si in interior, urma sa zabovim mai mult si sa ne inchipuim cum se desfasura activitatea in acea locuinta...

Dupa ce am admirat casa din Jurilovca, am ajuns, in sfarsit, si la casele moldovenesti reprezentate de judetele Bacau, Suceava, Neamt (aici mi-a placut la nebunie coliba din gospodaria Rapciuni, desprinsa parca din filmele cu indieni, in mijlocul careia un tuci astepta linistit sa fiarba o mamaliga delicioasa!).

Dupa ce am lasat Scranciobul din jud. Vaslui, creat pentru distractia tinerilor si Caruselul care se afla chiar la intrarea in muzeu cum se vine dinspre Parcul Herastrau, pe unde vroiam noi sa intram, dar era inchis, am pornit spre vizitarea altor constructii de pe marginea lacului de care nu prea aveam habar, pentru ca nu zaboveam pe aici, dar tinand cont de musafirii nostri, a trebuit sa exploram fiecare coltisor. Astfel ca am putut vedea diverse mori de apa si pive din Mehedinti, Caras Severin, prese de ulei si cosuri de ingrosat cergi din Sibiu. Tot pe malul lacului se afla un sopron pentru barci pescaresti din sec. al XIX-lea din Judetul Tulcea si o cherhana, fantani cu cai, alte mori de apa, un teasc si o oloinita din Bistrita-Nasaud.

Daca ar fi sa facem abstractie de faptul ca ne aflam intr-un muzeu in aer liber, ne putem bucura de aerul curat si de racoarea parcului, pe alocuri fiind bancute pe care ne putem odihni, iar atmosfera este una calda, linistita, placuta.

Am descoperit ca o plimbare prin Muzeul Satului poate reprezenta o oaza de relaxare intr-o zi calduroasa de vara, un prilej de incarcare a bateriilor. Iar pentru mine, a insemnat ceva mai mult: amintirea acelor zile, cand, copil fiind, eram in vizita la bunici. Mirosul casei bunicilor nu l-am mai simtit nicicand, decat aici, intr-una din casele moldovenesti (Straja, jud. Suceava), acel miros de casa veche, patrunzator si racoros, probabil de la chirpici si varul de pe pereti. Si tot in acea casa, am vazut soba bunicului, in spatele careia ma harjoneam cu verisoarele mele si care era locul preferat de dormit pentru mine, dar am admirat si celelalte paturi dispuse langa pereti, ce inconjurau camera si erau acoperite cu covorase multicolore facute la razboiul de tesut, in care dormeau ceilalti. A fost un deja-vu pentru mine, m-a rascolit profund si, uitandu-ma la masa aflata in mijlocul camerei, am privit cu ochii mintii la oala cu lapte proaspat si cald lasata de bunica la odihnit si la mata care ii dadea mereu tarcoale...

---

VIZUALIZĂRI: 3019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI