Să vizităm împreună muzeul Luvru (review interactiv)

TIPĂREȘTE

Suntem îngrijoraţi. Stăm în casă atât noi cei mai copţi, cât şi mămicile, cei care lucrează la domiciliu sau cei rămaşi fără job. O mână de oameni se duc zi de zi la serviciu ca să ne asigure nouă celorlalţi necesităţile primare, dar apoi rămân şi ei în case. Gata cu aglomeraţia de pe Valea Prahovei, gata fumul de la grătarele la iarbă verde, joggingul şi maratoanele, berea savurată pe o terasă, spectacolele, aniversările.

Nu am deschis subiectul ca să vă relatez ce ştim cu toţii ci să vă invit la participarea la un review interactiv. Ideea mi-a venit de la constatarea că din 100 reviewuri scrise despre Paris, numai 14 sunt despre Luvru. Din acestea sunt cu totul remarcabile cele două reviewuri scrise de Ovidiu Istorie în 2012 (la nivel de lucrare de specialitate), alte două ale lui Dorgo, deasemeni două scrise de Dyacris şi mai recente cel al Mihaelei Voicu şi unul scris de Iulian68, celelalte reviewuri fiind nesemnificative.

Sunt convinsă că cel puţin 40-50 afaişti au vizitat muzeul dar nu au scris despre el. De ce nu s-a scris? Dintr-o senzaţie copleşitoare, din complexul că nu poţi exprima în cuvinte ce ai văzut. Este şi cazul meu care în 2010 am postat câteva poze din muzeul Luvru fără niciun cuvânt. Mă simţeam foarte mică în raport cu măreţia acestui muzeu. La fel mă simt şi acum şi ˝chapeau bas˝ în faţa celor care în urma unei minuţioase munci şi mult curaj au prezentat muzeul Luvru atât cât au putut.

Am vizitat muzeul Luvru de două ori. Prima dată prin anii 90 am făcut o vizită aproape completă în două zile dar n-am fotografiat exponatele din Luvru ci m-am limitat la câteva poze pe hârtie în care apăream eu şi soţul în faţa muzeului. Vizitasem colecţiile de antichităţi egiptene, etrusce, artă greacă preclasică, pictură flamandă, germană, spaniolă şi bineînţeles franceză şi italiană dar după aproape 30 de ani şi fără probe martor ca fotografii, nu mai ştiu dacă şi ce am văzut în Luvru sau în muzeul de egiptologie din Cairo, British Museum din Londra, Muzeul Metropolitan din New York sau Pergamon din Berlin. A doua vizită în 2008 a fost cu mult mai scurtă dar fiind dotată cu un aparat foto digital, am reţinut pozele pe calculator şi am satisfacţia că în majoritatea cazurilor le-am identificat.

Am scris pe majoritatea lor titlul operei şi autorul şi unde s-a putut data la care au fost create. Vă cer ajutorul celor care aţi vizitat muzeul Louvru ca în cadrul ecourilor pe care le veţi scrie să aduceţi completări şi de ce nu, eventual corecturi. Vom scrie astfel un review interactiv care ne va mai umple din timpul în care stăm acasă şi ne va aduce aminte de cel mai mare muzeu din lume, scoţându-ne pentru câteva ore din prezentul traumatizant.

Pe scurt despre istoria Luvrului:

Palatul Luvru a apărut în istorie acum 800 de ani, mai précis ca o cetate construită în 1190 de Filip al II- lea cu turnuri şi un donjon central, înconjurată de un şanţ cu apă. Scopul cetăţii era de apărare în faţa atacurilor vikingilor. Considerat ca un loc sigur, Carol Quintul a transformat cetatea în reşedinţă regală, aducându-i câteva amenajări. Transformarea ei într-un palat de lux i se datorează lui Francisc I care în 1528 a demolat Marele Turn cât şi o întreagă aripă a Luvrului, construind în schimb o alta renascentistă.

E bine de reţinut că Francisc I a achizitionat în 1516 Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci care locuia în castelul Amboise de pe Valea Loirei. Demolarea a ceeace mai rămăsese din vechea cetate a continuat sub următorii regi care au construit aripi luxoase în stil renascentist. Henric al IV-lea a decis la sfârşitul sec XVI unirea palatului Louvru cu palatul Tuileries. Amenajarea palatului a fost făcută de cei mai mari arhitecţi ai vremii iar decoraţiunile de pictori celebri ca Nicolas Poussin, Charles Le Brun. Curtea Pătrată a fost realizată sub Ludovic al XIII-lea şi XIV-lea şi este de patru ori mai mare decât curtea din timpul lui Francisc I. Dezvoltarea palatului Luvru s-a oprit când Regele Soare Ludovic al XIV a decis în 1678 mutarea reşedinţei regale la Versailles. Luvrul a rămas încremenit în frumuseţea sa împodobit cu câteva colecţii de picturi şi sculpturi. După o serie de proiecte eşuate, odată cu Revoluţia Franceză, din 1789 palatul a capătat destinaţia de muzeu.

Înainte de inaugurarea oficială a Muzeului Luvru care a avut loc în 1793, în palat au avut loc între 1750-1785 expoziţii ale colecţiei regale. Odată cu revoluţia, galeria regală a devenit naţională. Au fost rechiziţionate din biserici şi palate opere de artă. Armata lui Napoleon victorioasă a adus la Luvru din întreaga Europă colecţii întregi de artă care au aparţinut principilor, bisericilor şi mănăstirilor. Pentru scurt timp muzeul s-a numit Musee Napoleon.

În timpul Restauraţiei cca 5000 de opere s-au întors la vechii proprietari dar a început o politică susţinută de achiziţii de tablouri şi sculpturi antice şi renascentiste. Champollion a contribuit cu o colecţie de opere egiptene, Ludovic Filip cu opera ale pictorilor spanioli, etc. În timpul celei de al doilea imperiu între 1852-1870 colecţiile se extind cuprinzând artă etruscă, Grecia arhaică şi Orientul Antic. În scurt timp Luvru a devenit cel mai important muzeu de artă din Franţa şi din lume.

La iniţiativa lui Fr. Mitterand în 1981 a fost redată Luvrului aripa Richeliu în care funcţiona Ministerul de Finanţe. Această decizie marchează începutul proiectului numit Le Grand Louvre care va însemna o reorganizare totală a muzeului. Astăzi ocupă o suprafaţă de peste 40 ha din care 600000 mp spaţiu expoziţional. Numărul enorm de exponate (cca 450000 din care 35000 expuse) a determinat împărţirea patrimoniului artistic. La Luvru au rămas opere de artă din toată lumea din antichitate şi până în 1848 . Arta europeană de după 1848 este expusă în Musee d´Orsay, Centrul Pompidou şi Muzeul de Artă Modernă, arta asiatică în muzeul Guimet şi cele din Oceania, America timpurie şi Africa în muzeul de pe cheiul Branly. Piramida de sticlă care a contrariat pe francezi aşa cum la vremea sa i-a oripilat turnul Eiffel, a fost construită de arhitectul Ieoh Ming Peir şi a fost inaugurată în 1989. Ea reprezintă principalul punct de acces în muzeu la subsol de unde poţi intra în oricare din cele trei aripi ale Luvrului.

Muzeul este format din trei aripi cu demisol, parter, etaj 1 şi etaj 2. Puţin probabil ca un vizitator obişnuit să le poată parcurge pe toate trei într-o zi sau două. Aceste aripi sunt: Denon (cea mai vizitată, situată la sud, dealungul Senei, ), Sully (în jurul Curţii Pătrate) şi ultima Richelieu (la nord, spre strada Rivoli) la care n-am ajuns niciodată. Ele conţin:

- la demisol: artă egipteană şi coptă, greacă preclasică, islamică, sculpturi franceze.

- la parter: artă africană, asiatică şi americană, sculptură italiană, idem din Europa de Nord, antichităţi etrusce, grecelti, egiptene, sculptură franceză şi italiană

- primul etaj: pictură franceză, italiană, antichităţi greceşti, etrusce egiptene, romane şi obiecte de artă

- etajul al doilea:artă grafică europeană

Aparent sunt repetiţii în tematică dar cu siguranţă că există o raţiune artistică şi cronologică al acestui mod de prezentare care a început în ajunul celui de al doilea război mondial, a culminat în 1984 şi s-a finalizat după anii 2000 sub forma lui Grand Louvre.

În 2008 am vizitat etajul I al aripei Denon cu pictură franceză şi italiană cât şi sala tezaurului şi din aripa Sully parter şi etaj 1 pentru sculpturi elenistice şi romane. Deasemeni la demisol am vizitat Luvrul medieval cuprinzând urme ale zidurilor primei cetăţi. În 2018, Luvrul a fost cel mai vizitat muzeu din lume cu 10,2 mil. vizitatori

Am insistat mai mult pe pictura clasică franceză şi italiană în aripa Denon etaj 1 şi pe sculptura greacă şi romană în aripa Sully parter şi etaj1.

1. Picturi dintre cele mai reprezentative pe care le-am postat:

-Venus şi graţiile, Boticelli, executată în frescă în 1483. Subiectul este Venus oferind un dar unei tinere.

-San Sebastian, Mantegna, pictat în 1480. Maestrul italian al Renaşterii timpurii a pictat trei tablouri cu aceeaşi temă în timpul unei pandemii de ciumă. Se credea că sfântul străpuns de săgeţi alungă boala.

-Ioan Botezătorul, Leonardo da Vinci, 1513, Este ultimul tablou al lui Leonardo dar, peste pânza iniţială un discipol al lui l-a transformat în Bachus, împodobindu-i capul cu o ghirlandă şi dându-i ca veşmânt o pielă de leopard.

-Nunta din Caana Galilei, Veronese , 1562, este un tablou celebru dezavantajat că este amplasat în aceeaşi sală cu Gioconda spre care se îndreaptă toţi vizitatorii. Are dimensiuni impresionante, cca 10m lungime şi înfăţişează o scenă biblică în care însă personajele poartă îmbrăcămintea veneţiană a sec. XVI.

-Mona Lisa (Gioconda), Leonardo da Vinci , 1503, este portretul de mici dimensiuni al soţiei unui negustor florentin bogat, Mona Lisa Gherardini. Leonardo după ce ce s-a retras la Amboise l-a vândut lui Francisc I cu 4000 guldeni de aur. A fost iniţial expus la Versailles apoi a ajuns la Luvru. Este una din cele mai renumite opere ale lui Leonardo realizată într-un nou stil de pictură numit sfumato şi deasemeni este cea mai cunoscută figură feminină. Unicitatea sa constă în surâsul enigmatic şi privirea care parcă te urmăreşte in orice colţ al sălii ai sta.

-Fecioara Maria, Isus şi Ioan, numită şi Frumoasa grădinăreasă, Rafael Sanzio , 1508, este una din cele mai faimoase Madone pictată de artist. În acest tablou Rafael îşi adoptă stilul propriu de a picta, liber de influenţele maestrului său Perugino.

-Sfânta Familie, Rafael, este un tablou pe care Francisc I l-a primit cadou de la papa Leon al X-lea. În tablou apar înafară de Fecioara cu Pruncul, Elisabeta, micul Ioan şi Iosif. Culorile terne amintesc de influenţa lui Leonardo da Vinci asupra lui Rafael.

-Concert câmpenesc, Titian 1510, prezintă doi bărbaţi îmbrăcaţi alături de două femei goale într-un peisaj pitoresc. În fotografia pe care am pus-o se reflectă prost lumina sălii în care este amplasată

- Sfânta Fecioară, Sfânta Ana şi pruncul posibil să fie a lui Leonardo, tema şi maniera picturii fiind asemănătoare cu tabloul lui, Sfânta Ana, Fecioara şi Pruncul cu mielul.

- Libertatea conducând poporul, Delacroix, 1830, simbolizează revoluţia din 1830 în care a fost detronat Carol al Xlea şi încoronat Ludovic Filip. Alexandre Dumas a descris entuziasmul lui Delacroix când a văzut steagul francez fluturând pe catedrala Notre Dame şi care i-a inspirit alegoria cu femeia care conducea masele revoluţionare.

- Pluta Meduzei, Gericault, 1819, a fost inspirată de naufragiul unui vas în care şi-au pierdut viaţa 150 de oameni. Pe o plută s-au salvat numai 15 care au plutit două săptămâni în derivă. În tablou este pictat momentul în care un supravieţuitor vede un vas salvator. Apariţia tabloului a generat multe controverse din cauza manierei dure şi realiste în care a fost pictat

-Anotimpurile, Arciboldo, 1560, prezintă cele patru sezoane calendaristice prin modele decorate cu vegetale

- Napoleon Bonaparte traversând Alpii, Delaroche, 1800. Este evocată lupta de la Marengo

- Napoleon în bătălia de la Eylau, Antoine Jean Gros, luptele cu ruşii în 1807

2.Sculpturi din cele mai reprezentative postate în anexă (în aripa Sully parter şi etaj):

-Victoria de la Samotrace, sculptură elenistică 190 î. Hr., realizată în Rodos şi reprezentând-o pe zeiţa Nike a victoriei. Îi lipsesc multe părţi ale corpului, probabil că s-a găsit pe o navă în timpul unei bătălii maritime. A fost descoperită în 1863 în insula Samotrace din marea Egee şi a fost amplasată la capătul unei scări putând fi văzută din mai multe puncte de acces

-Gladiatorul, sculptură elenistică, 100 î. Hr, numit Gladiatorul Borghese, marmoră, descoperit la excavaţile din Anzio, este un luptător, sculptat de Agosias din Efes

- Venus din Milo, sculptură elenistică, 100 î. Hr, din marmoră de Paros, sculptată de un artist necunoscut în stilul statuilor lui Praxiteles care a trăit cu două secole mai devreme. A fost descoperită în insula Milos de un ţăran care a vândut-o ambasadorului francez. Acesta a dăruit-o regelui Ludovic XVIII care a amplasat-o la Luvru

-Diana la Chaseresse numită şi Diana de Versailles pentru că a fost iniţial amplasată în Sala Oglinzilor în timpul lui Ludovic al XIV-lea, înfăţişează o zeiţă la vânătoare alături de care e o ciută

- Cele trei graţii numite Haritele personifică frumuseţea feminină. Erau fiicele lui Zeus şi a unei pământene şi erau socotite însoţitoarele lui Apollo.

- Cariatidele sunt patru statui aşezate la intrarea în Sala Cariatidelor din aripa Sully. Înainte de a deveni muzeu sala servea o parte ca tribunal regal şi alta ca sală de bal sau festivităţi. Cariatidele au fost sculptate în 1550 de Jean Goujon pentru a susţine tribuna muzicienilor.

- Eros şi minotaurul este o copie romană a unei statui greceşti a sculptorului Aphrodisias din Anatolia, sec I î. Hr.

-Busturile lui Traian îl înfăţişează pe împărat în plină maturitate, cu faţa austeră, câteva riduri la coada ochilor şi buzele strânse, totul reflectând greutăţile luptelor prin care a trecut

3.Sala tezaurului se află în Galeria Apollo şi a servit ca model pentru Sala Oglinzilor din Versailles. Înafară de portretele marilor regi ai Franţei, mobilier şi obiecte de artă aici se află coroana lui Ludovic al XV-lea executată în atelierul Claude Ronde. A făcut parte din trezoreria bazilicii St. Denis.

WEB, dacă se poate youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4386 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI