ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.06.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

În mijlocul vedetelor

TIPĂREȘTE URM de aici

Am ajuns și la review-ul cu nr. 100, așa că acesta am vrut să fie despre un loc unde ne-am dorit să ajungem de mult timp și anume la Muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds.

De când am văzut un reportaj la televizor despre un astfel de muzeu am fost hotărâți că dacă ajungem într-un oraș unde acesta există să nu îl ratăm.

Soarta ne-a surâs în sfârșit și am ajuns la Viena unde se află cel mai apropiat muzeu de acest gen și bineînțeles că nu ne-a scăpat. Am avut și norocul să fie inclus în Vienna Pass, dar oricum l-am fi vizitat.

Despre Muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds din Viena am aflat de pe net următoarele: „Madame Tussauds Viena este situat în faimosul parc de distracții Wiener Prater din Viena, Austria. A fost fondat de Marie Tussaud și este cea de-a unsprezecea locație pentru franciza Tussauds. A fost deschis oficial pe 1 aprilie 2011 de fostul președinte austriac Heinz Fischer. Până în prezent, acesta are mai mult de 80 de figuri pe trei etaje. Acestea sunt împărțite în următoarele secțiuni:

Secțiunea de istorie: Marie Tussaud, Maria Theresia, Marie Antoinette, Napoleon, Leopold Figl, Anne Frank - printre alții.

Secția de politicieni și vizionari: Angela Merkel, Barack Obama, regina Elisabeta a II-a, Dalai Lama, Mahatma Gandhi, Heinz Fischer - printre alții.

Artă și cultură: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Luciano Pavarotti, Gustav Klimt, Albert Einstein, Friedensreich Hundertwasser, Sigmund Freud, Gottfried Helnwein - printre alții.

Sectiune sportiva: Hermann Maier, Franz Klammer (portretizat ca fost atlet de schi), Hans Krankl si Herbert Prohaska (ambii portretizati ca jucatori de talie de fotbal), David Alaba - printre alții.

Secțiunea muzicală: Katy Perry, CRO, Andreas Gabalier, Freddie Mercury, Udo Jürgens, Michael Jackson, Hansi Hinterseer, Elvis Presley - printre alții.

Secțiunea film: Marilyn Monroe, Alfred Hitchcock, Daniel Craig ca James Bond, Julie Andrews ca Maria von Trapp din Sunetul Muzicii, Brad Pitt, Quentin Tarantino, Romy Schneider - printre altele

Cameră Hollywood / Party secțiune: Justin Bieber, Lady Gaga, Johnny Depp, Rihanna, Conchita Wurst, Sandra Bullock, Kylie Minogue, Kate Winslet, Robert Pattinson, Robbie Williams, Morgan Freeman, Will Smith, George Clooney - printre alții.

Secțiunea Sisi: Sisi, Franz Joseph I”

Muzeul este foarte ușor de găsit pentru că este amplasat imediat după intrarea în Parcul de distracții Prater, în vecinătatea Roții Uriașe a Vienei.

Chiar la intrare, înainte de a ajunge la casa de bilete am fost întâmpinați de Arnold Schwarzenegger care logic nu avea cum să lipsească de aici, iar lângă casa de bilete stătea și ne privea șăgalnic Leonardo Dicaprio.

Biletul de intrare costă 23 euro pentru un adult și 19 euro pentru un copil. Noi am avut intrare gratuită cu Vienna Pass. Orarul este: zilnic da la 10.00 -18.00 iar în lunile iulie și august este deschis până la ora 20.00.

După ce am intrat am fost întâmpinați de însuși Madame Tussauds, apoi coborând niște scări am ajuns în zona unde sunt secțiunile de istorie, de artă, politică și sport.

Pentru noi, cum am mai spus, a fost primul contact cu un astfel de muzeu și am fost foarte încântați și uimiți de toate exponatele. Parcă ne era și teamă să le privim în ochi, așa de realistic sunt executate. Fiecare rid, fiecare imperfecțiune te face să juri că ești chiar în fața persoanei pe care o reprezintă statuia. Sincer ne așteptam ca din clipă în clipă cel puțin unele să prindă viață. Mai ales că am tot citit că există actori care se deghizează și se interpun pe acolo pentru a face glume vizitatorilor. Nu știu dacă e adevărat pentru că nouă nu ni s-a întâmplat asta. Din fericire.

Farmecul muzeului este faptul că este foarte interactiv. Nu numai că ai voie să faci poze dar chiar ți se pune la dispoziție și tot felul de recuzită pentru a fi pozele mai distractive.

Aici în această încăpere poți să dirijezi orchestra împreună cu Johann Strauss, să te iei la întrecere cu Albert Einstein, să îți spui probleme lui Sigmund Freud, să te întreci în executarea loviturilor de la 11 metri cu Hans Krankl, să stai pe tronul Regatului Unit, să fi președintele Americii, plus multe alte ipostaze în care te poți fotografia.

De aici ajungi într-o încăpere mult mai mică unde poți afla modul de fabricare a acestor statui din ceară și sunt expuse aici bucăți din aceste statui aflate în anumite stadii. Tot aici se află un stand unde puteți, contra cost, să vă faceți un mulaj din cauciuc al palmei. Mai este aici și un aparat în care intri, introduci o fisă și acesta simulează un uragan. Am crezut că nimeni nu dorește așa ceva dar erau curioși.

De aici pe niște scări, care sunt ornate cu poze ale statuilor din muzeu și etapele lor de fabricare, ajungeți la ultima zonă a muzeului care cuprinde secțiunile de muzică, film, vedete și secțiunea dedicată lui Sisi. Poți ajunge și cu liftul la toate etajele dar aveți grijă să urmați instrucțiunile afișate lângă butonul liftului ca să îl puteți chema. Noi nu prea înțelegeam la ce cip se referă până am văzut că acesta stă atârnat de un lanț lângă butonul liftului.

Aici de asemenea se continuă și distracția, putând să apăreți într-un film de Hitchcock, să îmbrăcați frac și joben și să arătați ca Marlene Dietrich, să îi dați sfaturi de regie lui Brad Pitt, să stați la palavre cu Will Smith sau la un pahar cu George Clooney sau să alegeți multe alte ipostaze fabuloase.

După secțiunea vedetelor ajungeți în ultima cameră a muzeului unde este o mică secțiune dedicată Împărătesei Sisi și Împăratului Franz Joseph. Frumoasă și interactivă și această secțiune.

De aici ieșiți din muzeu direct în cafeneaua și magazinul de suveniruri al acestuia dar și aici am mai găsit statui. Michael Jackson fiind expus aici.

Din ce am văzut acum și în articolele de pe AFA pe care le-am citit despre acest muzeu, se pare că periodic exponatele sunt îmbrăcate în alte ținute și sunt aranjate în alt fel. Un lucru fain pentru cei care revin aici.

Nu are rost să mai spun că am fost foarte încântați de acest muzeu pentru că pentru noi a fost o dorință împlinită.

Nu știu cât de curând, sau dacă, o să ajungem noi la Londra, Amsterdam sau în alte locații unde se află astfel de muzee așa că am fost foarte încântați că am putut ajunge să vedem Muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds din Viena.

Călătorii frumoase să aveți!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ungureanica in 15.06.18 15:13:03
Validat / Publicat: 15.06.18 16:13:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 3655 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Secțiunea de istorie, politică, cultură și sport.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

alinafulg
[15.06.18 18:40:50]
»

@ungureanica: Foarte frumoase poze. Si noi avem in plan o vacantă la Viena și desigur o să vizităm și Muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds.

ungureanicaAUTOR REVIEW
[17.06.18 11:00:20]
»

@alinafulg: Mulțumim. Da, merită văzut. Vă salutăm cu drag!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, ungureanica
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul figurilor de ceară Madame Tussauds:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067820072174072 sec
    ecranul dvs: 1 x 1