Intalnirea cu un pileat la Luvru si cu continentele la D'Orsay

TIPĂREȘTE

Anul acesta, m-am numarat printre cei peste opt milioane de oameni, ce se estimeaza ca trec pragul Muzeului Luvru. Dar nu despre palatul Luvru si despre ce adaposteste el acum, ca si muzeu al artei, as vrea sa vorbesc pentru inceput, desi imi plac enorm de mult palatele si admir mult arta renascentista, sau baroca, sau gotica, sau oricare alta mai vechie de 200 de ani.

As vrea sa vorbesc despre ce unii numesc „ imbinarea noului cu vechiul”... altii ii spun „o mare porcarie care strica aspectul general al palatului”... ” ca e „ inestetica si nu cade bine in peisaj”... ; altii mai ingaduitori o numesc „ o noua forma de exprimare artistica „, iar arhitectul ei o numeste „ cea care „ simbolizeaza o ruptura fata de formele arhitecturale ale trecutului, o opera a timpului nostru „.

Cred ca deja ati inteles; este vorba despre piramida din curtea lui Napoleon de la Palatul Luvru. Ca a ajuns Napoleon in Egipt si ca a fost fascinat (sau doar mirat) de piramide... este una... dar oare nu se rascoleste in cavou, vazand o piramida de sticla, unde... nu a vazut Parisul? Sau poate ar fi multumit ca pe langa ce a adus el – mai putin o piramida – s-a gasit cineva sa ridice una „ in curtea casei sale „?

Si daca lumea ia contact cu acesta controversata piramida vrand-nevrand cand ajunge la muzeu, este doar pentru ca fostul presedinte francez Francois Mitterand, a vrut sa ramana in istorie, pentru ceva maret, de neegalat, nemaifacut si nemaiintalnit. Si a reusit. L-a angajat pe arhitectul american de origine chineză Ieoh Ming Pei, sa face ceva... piramidal.

Acum dupa ce stiu atatea date despre aceasta piramida si am vazut-o cu ochii mei si cum se inalta spre cer, si cum cealalta coboara in pamant... mai ca recunosc, ca opera in sine merita tot respectul si merita sa ii intelegem misticismul. Dar raman la parerea mea; nu acolo ii era locul. In cat e Parisul de mare, i se putea gasi o alta locatie unde sa fie la fel de admirata, si putea fi lasat Palatul Luvru in pace, cu aspectul sau, cu istoria sa, cu farmecul sau.

Revenind la piramida de la suprafata; umbla tot felul de zvonuri; cum ca ar avea un numar de 666 de piese din sticla din care este facuta... si stim al cui simbol este numarul acesta. Daca este asa, oare de ce nu ne gandim ca 666 este un numar solar, ceea ce inseamna cu totul atltceva... de ce sa ne gandim neaparat la ceva rau? Oficial, nu se recunoaste acest numar, iar turistii oricum nu au posibilitatea sa le numere.

Piramida exteioara este inconjurata de 7 bazine cu apa, fiecare avand in mijloc cate o fantana arteziana. Sa fie doar o coincidenta acest numar sapte? Ca loc pentru inca un bazin mai era... Sunt doar 7 pentru ca ele reprezinta cele 7 planete din astrologia veche si cele sapte ceruri... si tot ce mai inseamna cifra7. Mai exista inca trei mici piramide, care au rol decorativ peste echipamentele si gurile de ventilare si de aerisire, a expoxitiei din subteran. Piramida mare respecta proportiile cele de la Ghizeh, care a inspirat-o si are inaltimea de 21,65m. si laturile la baza de 35,5m...

Pe langa aceasta piramida, care a devenit mai cunoscuta decat Luvrul in sine, mai exista una, in subteran, cu varful in jos, realizata tot din sticla. In zilele insorite, efectul pe care il are datorita luminii ce patrunde in subterean, este fantastic.

In marea sala de la subsol, unde este pitamida cu varful in jos, am ajuns direct din statia de metrou cu care am calatorit de la hotel pana la palat. Dupa ce am achitat biletul de intrare, am luat de la biroul de informatii in pliant cu harta muzeului si am plecat sa descopr lumea mirifica a artei adunata in acest palat.

La nivelul 0, am ales salile ce prezentau sculpturi, arta antica egipteana, romana si greaca. La loc de cinste, pe una din marile scari, este expusa faimoasa „Victoria din Samothrace”, o statuie inalta de peste 3 m. , ce o reprezinta pe zeita Nike cu aripi, simbol al victoriei celor din Rodos, pe mare.

La etajul unu am ales salile ce prezentau pictura italiana din sec. XV pana in sec. XVIII si m-am apropiat cat am putut de mult de Monalisa. Am mers incet si de cate ori ceva mi-a atras atentia, am admirat linistita. Nu m-am grabit, nu am alergat si nu am intentionat sa vad in fuga mult fara sa privesc pe indelete.

Nu sunt snoaba si nici extrem de patrioata, dar va spun sincer ca intalnirea cu un pileat (sau tarabostes cum il numeau romanii) din marmura, m-a bucurat mult mai mult decat intalnirea cu Monalisa. Si nu este doar un dac la Luvru... sunt trei statui de daci... Trei daci, mandri si liberi; fara lanturi la picioare, fara catuse la maini, ne biciuiti si cu atitudine semeata. Sunt doi comati (daci simpli) si un pileat (reprezentant al aristocratiei dace) Am admirat cu mandrie dacul pileat; l-am mangaiat pe mana si i-am spus „ salut bunicule „. Desi el statea asezat si nu in picioare cum sunt infatisati altii, am fost mandra ca la acest muzeu important al lumii, acest dac demonstraza ca nu a fost umilit de romani. Asa sunt toate statuile ce ii infatiseaza pe dacii nostri dupa ce Dacia a fost cucerita de romani; liberi, nu sclavi. Acum, matura fiind si dupa ce am citit mai mult decat cartile de istorie din scoala, stiu ca dacii nostri nu au fost sclavii romanilor niciodata. Si asta se vede in orice loc din lume unde sunt statui. Cand ii mai intalniti prin muzeele lumi, va rog sa ii salutati si din partea mea; la Ermitaj, pe Arcul lui Constantin la Roma, (sunt opt si cu siguranta ii veti recunoaste) la Vatican sau in Gradina Borghese.

Nici nu am dorit si nici nu as fi putut sa vad tot ce adaposteste Luvrul , avand in vedere programul foarte incarcat al excursiei. Caci pe ansamblu, vacanta mea la Paris a fost ca o masa chinezeasca... multe feluri in boluri mici, doar cat sa prind gustul si alta data sa stiu exact ce doresc sa revad.

De la Luvru, am plecat pe jos, (cam 15 min. de mers), la un alt muzeu ce imi dorem sa il vizitez; Muzeul D'Orsay

Cladirea nu este la fel de veche cum sunt multe palate sau catedrale din oras. Are doar o suta si un pic de ani. Mai exact a fost inaugurata in 1900, cu ocazia marii Expozitii Internationale ce s-a desfasurat la Paris. Tot atunci a fost inaugurat si Turnul Eiffel. La acea expozitie a participat si Romania cu patru standuri; un pavilion central, un restaurant realizat dupa modelul unei case taranesti cu pridvor, un chiosc al tutunului si un al patrulea pavilion ce avea forma unui rezervor de petrol, rezervat expozitiei de vinuri si metalurgiei.

Cladirea garii a fost statia terminus al liniei de tren, ce aducea calatori in special din sudul Frantei. Pe fatada ei exterioara, cea dinspre Sena, in multe medaloane decorative, sunt trecute numele oraselor cu care aceasta gara avea legaturi. Dupa modelul acestei gari a fost realizata si Gara Filaret din Bucuresti. Tot pe acea fatada la extremitatile cladirii, sunt doua ceasuri mari rotunde, ce functioneaza si astazi.

Proiectarea unei gari ultra moderene pentru acea data, in inima unui oras elegant, la doar cativa pasi de Palatul Luvru, nu a fost o treaba usoara pentru proiectanti. Cladirea trebuia sa fie nu doar functionala, dar trebuia sa aiba si o eleganta si un bun gust desavarsit. Trebuia sa impresioneze nu doar prin capacitatea mare, dar si prin stil si eleganta. Sala mare de la parterul actualului muzeu, era locul unde opreau trenurile si unde erau peroanele; are 32 m. inaltime, 40m. latime si 138m. lungime. Cam scurta am zice noi acum, dar la acea vreme, trenurile erau mult mai scurte. Gara era dotata cu ascensoare si rampe atat pentru pasageri cat si pentru bagaje, avea restaurante la parter, si chiar un hotel.

Cu toate ca s-au cheltuit sume enorme pentru constuctia aceste gari, ea nu a putut functiona decat 39 de ani, apoi o scuta vreme a deservit doar suburbiile Parisului. La acea vreme aparusera trenurile cu locomotiva electica, mult mai lungi care nu mai incapeau in aceasta gara. Apoi, activitata s-a oprit definitiv; nici un tren nu a mai plecat si nu a mai sosit in aceasta gara. Pana in 1986 cand a fost inaugurat Museul D'Orsay, in fosta cladire de gara, s-au desfasurat diverse activitati si a fost decor pentru filme.

Am vizitat muzeul, intrand pe latura scurta a cladirii, acolo unde deasupra intrarii s-a pastrat marele ceas al garii – minunata piesa.

Activitatea se desfasoara pe trei niveluri. Cel de la parter este fosta zona a liniilor de tren si a peroanelor, dar are si galerii laterale. Etajele sunt in lateral, de-a lungul parterului. Totul este placat in piatra de Buxy.

In zona centrala de la parter am admirat statui. In galeriile laterale sunt picturi ale marilor maestrii; Edgar Degas, Mane, Auguste Renoir, Vincent van Gogh, Paul Cezanne, Paul Gaugain si desigur Henri de Toulouse-Lautrec. Optzeci de sali si galerii expun permanent 4000 de opere. Tot la etaj este si magazinul de unde se pot cumpara albume de arta sau simple calendare si vederi.

In muzeu fotografiatul si filmatul sunt interzise, asa ca singurele fotografii pe care le am, sunt cu cladirea vazuta din exterior si cu statuile de pe platforma exterioara din fata intrarii, care simbolizeaza continentele. Sunt sase opre de arta, realizate pentru Expozitia Universala din 1878, dar care acum si-au gasit locul in fata si nu in interiorul muzeului, Sase femei, din bronz, imbracate specific continentului pe care il reprezinta, urmaresc cu privirea vizitatorii muzeului. Ele reprezinta de la stanga la dreapta; Europa, Africa, Amerca de Nord, Amerca de Sud, Asia si Oceania. In jurul lor, ca un simbol al pacii, zeci de porumbei asteapta o mica atentie din partea turistilor; si stiti care este culmea? ... ca nu murdaresc statuile.

---

VIZUALIZĂRI: 3793 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI