Muzeul de Artă Medievală "Ing. D. Minovici"

TIPĂREȘTE

Adresa: Str. dr. Minovici Nicolae nr. 3 - sect. 1

Monument istoric

Intrarea libera de joi pana duminica.

Muzeul este situat la cativa pasi de binecunoscuta Fantana Miorita, in spatele Muzeuluui de Arta Populara "Dr. Nicolae Minovici" cunoscut sub numelele de Casa Cerchez sau Casa cu Clopotei.

Din cele doua monumente istorice, doar unul poate fi vizitat; Muzeul de Artea Medievala Ing. Dumitru Minovici.

Ca sa intelegem mai bine istoria acestei case muzeu si a fostului ei stapan e bine sa ne aducem aminte de fam. Minovici. Din cei noua frati, trei sunt foarte bine cunoscut; Mina, Stefan si Nicolae.

Mina Minovici este medicul legist roman, cu studii la Paris, care a infiintat prima morga din lume, la Bucuresti, care a realizat prima mumie romaneasca folosita mai bine de o suta de ani ca material didactic la Institutul de Medicina Legala si care a fost de trei ori decan al Facultatii de Medicina din Bucuresti.

Fratele sau Stefan, a fost un mare chimist, cel care a infiintat Catedra de Chimie Analitica si Asociatia Generala a Corpului Farmaceutic din Romania.

Nicolae, a infiintat primul serviciu de ambulanta (de salvare) din Balcani, pe care timp de 30 de ani la sustinut din banii sai personali (desi primaria trebuia sa faca asta), a infiintat primul spital de urgenta cu serviciu non-stop din Romania, al doilea din Europa. A fost si un mare iubitor de arta populara romaneasca si in casa sa a infiintat in 1905 "Muzeul de Arta Populara ". Desi in 1937 a donat casa si colectia sa, Primariei Bucurestiului cu conditia ca acolo sa functioneze acel muzeu, desi casa este declarata monument istoric... de ani buni este inchisa si lasata sa se degradeze.

Vecina cu ea, gard in gard, cum s-ar spune, (desi delimitarea este mai mult simbolica cu un gard din piatra de nici jumatate de metru inaltime in unele locuri), este Muzeul de Artea Medievala Ing. Dumitru Minovici.

Dumitru Furnica Minovici, a fost nepotul acestor celebrii frati, respectiv fiul uneia dintre surori, Elena. S-a nascut la Brasov si a terminat la Strasbourg Facultatea de Mine si Institului de Petrol dupa care la Paris si-a continuat studiile tot in domeniul petrolului. Intors in tara, a lucrat pentru Creditul Minier ca director comercial al Rafinariei de Uleiuri din Orsova. La vremea aceea tara noastra era un mare producator si exportator de produse petroliere iar Ing. Dumitru Minovici, in calitatea sa de director, a promovat cu succes, produsele firmei in multe tari din Europa.

In lungile sederi in interes de serviciu prin tarile Europei (Austria, Germania, Franta, Cehoslavacia, Italia, Olanda si Egipt) a luat contact cu arta veche si avand exemplul unchiului sau, a inceput sa colectioneze, diverse obiecte vechi, rare, frumoase si de mare valoare. Cand colectia sa a devenit suficient de mare a considerat ca a venit momentul sa ridice si o casa potrivita ca marime si arhitectura, in care sa expuna toate acele simboluri ale unei epoci trecute si in care sa si locuiasca. Timp de cativa ani, a pus pe hartie mai multe planuri si modele de case, pana intr-un final, colaborand cu arhitectul italian Enzo Canella s-a decis asupra stilului englezesc Tudor; o adaptare a stilului gotic din Anglia. Ce a iesit? O splendita casa in stilul Tudor, stil "inventat "de Henric al VIII-lea, care a durat cam tot sec. XVI, dar a fost folosit de multe ori de atunci, cand cineva a vrut sa construiasca ceva impunator, regal.

Casa a fost ridicata intre anii 1940 – 1942 si la constructia sa au fost folosit doar materiale aduse din alte tari; de la caramizi si piatra, la lambriuri pentru tavanele interioare din lemn si la pardoseala. Caramida aparenta cu care este placata la exterior intrega casa si travertinul provin din Italia; scandura de stejar si feroneria sunt germane si tot asa. Si meseriasii care au ridicat-o au fost straini; germani, italieni si austrieci. Costurile construirii acestei case au depasit sapte milioane de lei- aur (in 1942).

Nimic nu este romanesc in aceasta casa; nici mobila, nici covoarele, nici obiectele de interior si se spune ca nici macar vesela pe care o folosea zilnic nu era una obisnuita; totul... dar absolut totul este vechi, cu semnaturi de mari maestri sau de alteliere vestite in Europa medievala. Pana si ferestrele sunt inobilate cu vitralii cumparate de la licitatii de arta sau din anticariate.

De cum m-am apropiat de ea, mi-a placut. Nu poti sa nu o remarci; cu aerul ei de casa a lumii bune din Anglia, cu aspectul sau tipic, cu dimensiunea ei impunatoare. Desigur si gardul de la strada este in acelasi stil; trei sferturi din caramida si un sfert din fier forjat cu doua porti, una mica si una mare. Si casa are doua intrari de la strada; prin una se ajunge la parterul casei si pe una se ajunge la o scara care duce direct la etaj, la apartamentul in care a locuit Ing. D. Minovici.

Am trecut de poarta din fier forjat si am intrat in curte unde nimic nu este intamplator sau lasat la voia intamplarii; un mic podet din piatra aminteste de tipul acesta de intrare specific zonei de Est a Angliei, de Norfolk, de unde s-a inspirat ing. Minovici. Deasupra usii este un basorelief din piatra ce il infatiseaza in actiune pe San Hubertus considerat zeul vantorii, aparator al arcasilor, al cainilor de vanatoare, al muncitorilor forestieri si al fierarilor. In cinstea lui a luat nastere in evul mediu un ordin cavaleresc. Usa de la intrare este din lemn masiv de stejar si este o copie a unei usi de la Castelui Hornby din Yorkshire. Sa priviti cosurile semineelor si ale sobelor... Mi-a placut; inceputul era promitator...

Am intrat in casa si inca din holul de la intrare, nu foarte mare, am fost intampinata de un domn muzeograf. Dupa complimentele de riguare care m-au facut sa ma simt confortabil de parca eram in vizita la o familie nu la un muzeu, am inceput sa fac cunostinta cu minunatiile acestei case.

Ghidul meu dl. Costi Cioanca, s-a dovedit nu doar un bun cunoscator al istoriei familie, al casei si al exponatelor ci si un pasionat de arta veche (am aflat ca este expert in vitralii). Mi-a povestit atat de multe si cu atata drag, incat vizita mea s-a prelungit mult peste timpul acordat initial, dar am facut-o cu mare drag si ma bucur ca am plecat de acolo... un pic mai... mai fericita. Fericita ca exista si la noi, un loc atat de incantator, o casa unde oricand stiu ca daca imi este dor sa revad acele lucruri minunate, voi fi primita cu zambetul pe buze. In mod normal, fotografiatul este interzis, dar ghidul mi-a permis sa fac o multime de fotografii, cu conditia sa nu le pubic, sa le pastrez pentru albumul meu personal. Mi-am dat cuvantul si asa voi face. Voi posta doar fotografiile facute cu exteriorul casei si cu gradina.

In hol, pe pereti sunt cateva cornite de cerbi si caprioare, trofee de vanatoare, doua pusti vechi cu cremene din sec. XVIII, o statueta ecvestra din bronz din sec XVI, o oglinda venetiana cu o rama aurita, o arbaleta din sec XVI, cateva lanci si doua manusi ce provin de la doua armuri. Ferestrele inalte si inguste sunt decorate cu mici vitralii originale, de sec. XVI, incluse ingenios in ferestrele facute la comanda. Privind aceste obiecte, multe si deosebite intr-un spatiu atat de mic ma gandeam la ce surprize de proportii ma asteapta in casa...

Din hol am trecut in salonul care comunica direct cu biblioteca.

Salonul m-a facut sa scot un admirativ wau... Are 8 metri inaltime, 12 lungime si 8 latime si tavanul lui este placat cu casete si grinzi din lemn ce provin dintr-o casa veche medievala, englezeasca.

Pe jos este un imens covor, protejat de pasii vizitatorilor cu treverse de jur imprejur. In centru... o masa mare din lemn de sec. XVII langa care sunt cinci scaune Chippendale. Pe peretele din dreapta este un semineu toscan imens, din piatara, din epoca renasterii, pe care sta mandra macheta unei corabii cu trei catarge. Pe acelasi perete sunt tablouri; unul dintre ele este atribuit de experti, elevilor lui Leonardo da Vinci si reprezinta Fecioara cu pruncul. Un alt tablou deosebit de valoros, dateaza de la 1510 si este realizat pe lemn. In stanga caminului este o lada din lemn sculptat (varianta mare si lunga a lazilor de zestre de pe la noi) a carei data de nastere este 1715, pe care intre doua tipsii de alama batuta este o statueta din lemn pictat, ce reprezinta o femeie batrana. Figura pioasa a femeii nu poate trece neobservata. Un alt tablou il reprezinta pe Regele Angliei Oswald, care a unificat o parte a Angliei in sec VII si a introdus acolo crestinismul.

Peretele din fata al salonului este acoperit de o tapiterie imensa flamanda de 6x5 m. Este veche de 350 de ani, si ii reprezinta pe Regele David si pe sotia sa. Tapiseria este semnata de autorul ei si se afla intr-o stare foarte buna de conservare. De o parte si de alta a ei sunt doua tablouri mari si sub ea o lada venetiana din sec. XVI. si doua scaune din aceeasi perioada.

Langa acest perete este o usa care duce spre o alta camera de dimensiuni mai mici, normala dar ce etaleaza obiecte la fel de valoroase; o masa mare, multe scaune, o lada, o servanta si un dulap, fiecare avand ca obiect de decor cate un portelean, sau o halba, sau statuete din bronz. Si pe peretele acestei camere este o tapiserie mare si la fel de valoroasa.

Pe peretele din stanga acestui salon, este scara din lemn ce duce la etaj si sunt usile duble cu geamuri cu vitralii ce duc la gradina din spatele casei. Scara este in spirala si la jumatatea inaltimii sale, are un mic balconas, semicircular care da catre acest salon. Este o piesa deosebit de frumoasa.

Trecerea din acest salon si biblioteca care este in stanga intrarii, se face prin demarcarea data de o grinda si de doi lei din marmura gri, copii mai mici ai celor din Loggia dei Lanzzi din Florenţa, asezati pe suporti ca niste ladite din lemn.

Biblioteca, ca si incapere, este mai mica decat salonul; pe doi pereti are doua ferestre cu vitralii de mici dimensiuni incastrate in sticalria ferestrelor, piese originale ce provin din diverse castele din Germania, are o canapea si doua fotolii, o masa mare englezeasca in mijloc si o biblioteca (mobila) mare, din lemn de nuc, cu frumoase coloane rasucite, din sec. XVIII achizitionata din castelul Weilburg de langă Viena. Toate cartile din biblioteca (colectia completa cuprinde peste 2000 de volume) sint vechi, legate frumos in piele si sunt nu doar frumoase dar si rare. O multime de alte mici piese de decor sunt expuse pe rafturile unui corp de biblioteca. Pe pervazul uneia din ferestre stau cateva statuete din bronz si busturi din marmura, care parca fac parte din familie si participa la discutii. Pe masa centrala a bibliotecii sunt cateva statuete din Italia renascentista. Spuneam ca toate ferestrele au mici vitralii; cele mai multe dintre ele au fost executate in anul 1600 de un mester sticlar.

Ne-am intors in salon si de acolo am iesit in gradina din spatele casei.

In stanga este un mic bazin cu apa din piatra. Toata gradina este plina cu flori si chiar daca toamna isi facea simtita prezenta, frunzele uscate si cele inca verzi inca, creau un tablou in zeci de nuante de verde si de maro, de un farmec aparte. Peste tot sunt statuete, busturi inaltate pe coloane si langa un gard din piatra, o banca tot din piatra ma indemna sa ma asez... si sa nu mai plec de acolo.

Din aceasta gradina se vede foarte bine, proprietatea vecina, curtea si casa Muzeului de Arta Populara "Dr. Nicolae Minovici" aflat din pacate intr-o stare avansata de degradare, din vina celor care ar trebui de ani buni sa il renoveze si sa il mentina deschis ca muzeu dupa cum a fost dorinta dr. Nicolae Minovici atunci cand l-a donat statului roman. O micuta portita din fier face posibila trecerea dintr-o gradina in cealalta. O alta poarta, tot din fier, face legatura cu livada.

Privita din spate, casa isi dezvaluia alta fata frumoasa. Zidurile masive, imbracte in caramida ii aparent dau un aer de regalitate medievala englezeasca. Peste culoarea lor caramizie, piartra alba care incadreaza ferestrele, ii dau o pata de culoare, o lumineaza; iar grilajele din fier forjat ale ferestrelor ii intregesc sentimentul de siguranta.

In 1946 casa, ca si muzeu, a intrat in circuitul turistic sub numele de Muzeul de Arta Feudala. Un an mai tarziu, la indemnul lui Petru Groza, ing. Dumitru Minovici, a donat casa si colectia de arta statului roman cu conditia ca aceasta sa functioneze ca muzeu si atunci i s-a schimbat si numele. (o donatie aducea multe avantaje fata de o nationalizare). Exemplul sau a fost urmat si de alti colectionari, cel mai cunoscut fiind Krikor Zambaccian.

Multa vreme, sotia ing. Dumitru Minovici, dna. Ligia Viorica Furnica-Minovici a fost cel mai inflacarat ghid-muzeograf pe care l-a avut acest muzeu. (s-a stins in 2004 la 90 de ani).

Mergeti sa vizitati acest muzeu; este o frantura de arta medievala; sunt bucatele de istorie germana, italiana, franceza si olandeza, intr-o frumoasa casa englezeasca, cum nu este alta in Romania.

---

VIZUALIZĂRI: 4096 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI