Întoarcere la puterea a doua în timp, la Muzeul de Arheologie și Muzeul de Istorie din Girona

TIPĂREȘTE

Înainte de a povesti vizita la cele două muzee pe care le-am mai vizitat în Girona, voi face o paranteză cu privire la climatul turistic al orașului. Am povestit deja, în episoadele anterioare, despre liniștea care domnea în muzee și pe Muralles. Abundența turiștilor era mai degrabă pe Rambla și în jurul restaurantelor (dar nu era o abundență supărătoare, doar cât orașul să fie “viu”). A existat, totuși, un moment pe care nu l-am înțeles, în noaptea dinaintea plecării (nu era week-end), când am fost treziți pe la 12 noaptea de niște tineri care strigau ca la stadion trecând pe sub ferestrele noastre – după care tumultul (care venea de dincolo de râul Onyar, de la un cinematograf/mall/club) a continuat toată noaptea. Mergând spre gară la 6 dimineața, ne-am întâlnit cu grupuri de tineri de ambele sexe, care plecau spre casă amețiți și nemulțumiți de terminarea „fiestei”. În fine, trist spectacol și mare rătăcire, la generațiile tinere ale momentului.

Vizita la Muzeul de Arheologie (plasat dincolo de Carrer del Bellaire, preț bilet cu voucher: 2,25 euro adult, minor gratis), împreună cu vizita segmentului de Muralles rămas, era programată joi (zi în care nu am mai avut nici o activitate la universitate). Din păcate, dimineața și amiaza au fost marcate de o ploaie torențială care a ținut ore întregi. Am folosit-o pentru a răspunde la e-mailuri (cu wireless-ul destul de bun al Girona Cool Apartments), cu ochii la geamul pe care se prelingeau șiroaie de apă, și cu senzația că m-am teleportat înapoi în România și nu reușesc să revin, deși tânjeam intens după Girona :). Pe la ora 14,00, deși ploaia nu dădea semne de oprire, ne-am luat inima în dinți și umbrelele și am reușit, sărind printre șuvoaiele care curgeau în rigole, să ajungem la Muzeul de Arheologie. Se pare, ca întotdeauna, că Doamne-Doamne ține cu turiștii încrezători: ploaia persistentă s-a oprit în timp ce vizitam Muzeul de Arheologie, iar cerul s-a luminat destul de mult când am traversat micul segment de Muralles, lăsându-ne să facem o plimbare de adio sub o lumină plăcută de primăvară, spre partea de est a centrului istoric (plimbare despre care am povestit la momentul potrivit). În final, am încheiat ziua întorcându-ne în cartierul evreiesc, cu o ultimă vizită la Muzeul de Istorie.

Până acum am redat senzația de întoarcere în timp pe care o dau vechea fortăreață, catedralele, clădirile, Muralles. Vizita la muzee înseamnă o întoarcere în timp ridicată la puterea a doua, pentru că se intră în detalii, iar trecutul este nu doar medieval, ci arhaic, de această dată.

Muzeul de Arheologie este un muzeu clasic la etaj (organizat ca muzeele de dinainte de epoca digitală, cu obișnuitele vitrine și panouri cu explicații), dar mai puțin clasic la parter, unde se expun spre vizionare piese arheologice foarte vechi, cum ar fi capete sculptate sau coloane romane, sau un mozaic roman incomplet, expus pe podeaua centrală de la parter. În partea din spate de la parter, există și o componentă contemporană: un atelier interactiv (destul de vintage) pentru copii, unde li se predau în mod aplicat elemente de construcție a mozaicului. Există și un filmuleț despre construcția mozaicului care rulează constant, pe un monitor, în această zonă. Aceasta este singura zonă modernă a muzeului, la etaj (clădirea atașată de biserică) reîncepe vizita cronologică “cuminte”. Vizitatorul este purtat prin toate epocile identificate în zonă (începând cu Paleoliticul superior, 13000 de ani î. e. n., când s-au găsit vestigii care includ craniul unui Homo sapiens). Panourile sunt educative și complexe ca informație, îmbogățite cu imagini care recompun vestigiile în ansamblul lor original. Trecerea prin Mezolitic și Neolitic este însoțită de hărți și relatări despre stilul de viață al localnicilor. Spre finalul acestui traseu istoric, ies în evidență urnele funerare și necropolele folosite în acele timpuri. În prima parte a mileniului (epoca iberică – începând cu secolul VI î. e. n.), vitrinele devin mai viu colorate, cu un stil din ce în ce mai bine precizat, reflectând înflorirea așezărilor și dezvoltarea socială din această perioadă. Următoarea perioadă (secolele II î. e. n. -secolul V e. n.) se situează sub influența Imperiului Roman. Societatea care reușește să se dezvolte până în secolele VII-VIII (după căderea Imperiului Roman și venirea vizigoților) este afectată, apoi, de cucerirea francă din secolul VIII. Aici se încheie periplul și lecția de istorie antică de la etajul I al muzeului.

Însă, poate, impresia cea mai adâncă o produc nu doar exponatele. Muzeul este adăpostit de cea mai veche biserică din Girona deschisă vizitatorilor, biserica mânăstirii Sant Pere des Galligants, construită în secolul XII. Vechimea clădirii este elementul care reușește să transporte, primul, vizitatorul în antichitatea exponatelor. Materialul de construcție și concepția catedralei sunt cele din catacombele grecești și romane - un material albicios, fără prea multe ornamentații, fără pictură, care par puțin “dezbrăcate” comparativ cu catedralele gotice.

Dar să aruncăm o privire în istoricul catedralei (traducere de pe plăcuța explicativă):

Mânăstirea Sant Pere des Galligants a fost construită în a doua jumătate a secolului XII. Mormântul Abatelui Rotland, încorporat în pilonul colțului de nord-est al catedralei, datează din anul 1154, an la care construcția bisericii deja începuse. Biserica dreptunghiulară constă în patru galerii cu arcade susținute de coloane gemene și acoperite de un acoperiș ogival de formă pătrată. Mijlocul fiecărei galerii este întărit de o secțiune susținută de cinci coloane, o structură neobișnuită în arhitectura catalană din perioada romanică. În galeria vestică există trei coloane cu coloane octogonale, probabil o alterare ulterioară din perioada gotică. Galeria de sud a avut, original, un acoperiș ogival.

Corpul mânăstirii are acces în partea de sud a bisericii, de unde se intră printre două uși duble. (...). Mânăstirea are șaizeci de coloane sculptate cu motive antropomorfice, zoomorfice, vegetale, dintre care câteva cu personaje mitologice și cu scene din Noul Testament. (...) Munca de restaurare a fost inițiată de Comisia Monumentelor în 1857. Partea superioară a mânăstirii a fost construită 1860 și 1877 urmând planul arhitectului Marti Sureda i Deulovol, pentru a adăposti exponatele muzeului.

Ieșind din Muzeul de Arheologie, o angajată, care tot proba un terminal digital de la parter, din dreptul mozaicului roman, m-a întrebat timid dacă vreau să completez un chestionar pentru vizitatori. Din solidaritate de cercetător, i-am răspuns da și i-am dat răspunsuri foarte la obiect despre impresiile mele și sugestii de îmbunătățire a muzeului (a durat 7-10 minute).

Ulterior, plecând din centrul istoric spre Muzeul de Istorie (Carrer de la Forca 27, preț bilet: 2 euro adult, minor gratis), mă așteptam ca informația să se suprapună cu Muzeul de Arheologie, însă nu a fost așa – al doilea muzeu a reprezentat o completare față de primul muzeu (deși s-au referit și la perioada romană, exponatele s-au concentrat mai mult pe evoluția Gironei din epoca medievală până în epoca modernă, secolul XX). Am ajuns destul de târziu, iar angajata de la intrare ne-a atras atenția asupra orei de închidere. Am promis că ne întoarcem la timp și nu va trebui să ne dea afară :). Unul din avantajele sosirii târzii a fost că, de data aceasta, muzeul era chiar gol (nici cel de Arheologie nu era prea populat, pe fondul ploii, dar acest ultim muzeu era numai al nostru :) ).

Încă de la intrare ne-au întâmpinat o serie de mașini folosite de tipografii la începuturile lor – mașinării care păreau masive și de nefolosit, comparativ cu progresul rapid și definitiv înregistrat în ziua de azi. Apoi, sălile prezentau, și ele, o serie de exponate de la începutul evoluției orașului, perioada antică: de exemplu, harta romană a ținutului, pe care figurează orașul cu denumirea romană, Gerunda, vestigii din acea epocă, un fragment de mozaic roman recompus care semăna foarte mult cu cel de la Muzeul de Arheologie.

Muzeul, din nou clasic ca format, m-a încântat prin abordările vizuale și intuitive (cu multe panouri explicative, hărți așezate în ordine cronologică – de exemplu, evoluția Gironei de la statutul de oraș roman la cel de oraș medieval înfloritor). Printre elementele distinctive ale muzeului au fost calitatea exponatelor, dispunerea în spațiu (creativă și animată, ca de exemplu, miniaturile care reprezentau armatele napoleoniene) și îmbinarea tipurilor de informație (de exemplu, panouri cu exponate tipice vieții sociale din secolul XIX cu pictură din acea epocă, portretele unor personaje reprezentative pentru viața Gironei). Am aflat, pe parcurs, multe lucruri, cum ar fi exploatarea pietrei ca principală ramură economică încă din perioada romanică, decăderea orașului în secolul XVIII ca urmare a unor conflicte de succesiune monarhică, și transformarea din acea perioadă sub formă de capitală ecleziastică, cu ceremonii dedicate în principal lui Sant Feliu și lui Sant Narcis. Ajungând în sectorul de la ultimul etaj, dedicat secolului XX, m-a încântat prezentarea informațiilor, sub forma unor panouri luminate care se învârteau, precum paginile unei cărți uriașe. Ieșind (la timp, cum am promis :) ), cu regretul de a fi trecut prea repede pe lângă unele lucruri interesante, am văzut o replică a leoaicei din Placa Sant Feliu, care ne-a reamintit, ca încheiere a acestei călătorii, legenda orașului…

---

VIZUALIZĂRI: 1300 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI