ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.12.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 7 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Galeriile Uffizi (VIII) ”Vinul cel bun”, lăsat la urmă!

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun, până acum”, îi spune nunul, mirelui la nunta din Cana Galileii.

    Prin Galeriile Uffizi, taman când ești mai ostenit și ”parcorso museale” nu mai durează mult, atunci te îmbată cu adevărat, tocmai ”vinul cel bun”: Tizian, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Rubens, Rembrandt, Van Dyck și alții.

    Mă aflu la etajul I, latura de vest a Galeriilor, unde încăperile sunt full de opere de artă, precum și cardurile mele, cel foto și cel de pe umeri. Simt nevoia stringentă de a ieși la aer, de a vedea orașul, de a respira și de a-mi odihni picioarele, însă exact acum, în sălile muzeului se desfășoară ”beția vinului cel bun”!

    Un strop de licoare, un Corregio cu a sa,

    Fecioara adorând Pruncul, realizată în 1520 și donată lui Cosimo II de Medici, de către Ducele de Mantua. Superba lucrare se află la Uffizi din 1617 și merită văzută.

    Apoi Fecioara cu gât lung de Parmigianino, sau Judecata lui Solomon de Georgione, sau frumoasele opere ale marelui pictor venețian Tiziano, precum:

    Flora

    Pictată între 1515-1520, la Veneția. A fost în posesia unui om de afaceri și agent al lui Richelieu la Amsterdam și se crede a fi chiar logodnica acestuia. Numele de Flora i-a fost dat mult mai târziu, prin asemănarea cu zeița fecundității de la Galeria Borgheze, Roma (referire la Amorul sacru și amorul profan).

    Venus din Urbino

    Capodopera lui Tizian a fost realizată tot la Veneția, la 1538 la comanda Ducelui de Urbino și ajunsă la Florența prin moștenirea adusă de Vittoria della Rovere. Vedem cum, cățelul doarme liniștit, în timp ce slujnicele caută la repezeală hainele stăpânei. Trei astfel de Venus goală a realizat Tiziano la comenzile primite și toate realizate în aceeași manieră.

    Tizian a fost școlit la Veneția, unde îl întâlnește pe pictorul Giorgione, cu care va colabora. În 1516 a fost numit în funcția de pictor oficial al Republicii Veneția. Avea pe atunci numai 25 de ani.

    În altă încăpere Leonardo da Vinci te îmbată cu a sa, nespus de frumoasă,

    Bunavestire

    Splendida capodoperă a fost realizată în perioada de tinerețe a marelui pictor și prezintă evenimentul biblic al anunțării de către Îngerul Gavril, fecioarei Maria că va avea un fiu care se va numi Iisus, zicând apoi: Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea celui Preaânalt te va umbri.

    Lucrarea, de dimensiuni mari, se află pe un fundal întunecat, unde lumina proiectată, mărește și mai mult efectul produs asupra privitorului.

    Sălile se succed și ochii se îndreaptă spre Veronese, apoi spre lucrări de Tintoretto și chiar spre o femeie-pictor, Artemisia Gentileschi. Se zice că marii pictori au fost bărbați, pentru că au o mai bună acuitate vizuală a culorilor (o fi pe fond hormonal?). Lucrarea sa este intitulată,

    Judita și Holofern

    Pictorița, fiică de artist, a realizat opera la 1620, în maniera Carravaggio, redând în clarobscur imaginea crudă a momentului biblic când eroina îl decapitează pe Holofern, generalul trupelor ce asediase cetatea israelită de la Betulia. Ea intră cu mult curaj în cortul acestuia, invitată fiind chiar de general și execută rapid operațiunea, magistral redată de pictorița născută la Roma și apoi prima femeie care a devenit membră a Academiei de Artă din Florența

    Alte săli, alte picturi și alți autori vedem în aripa de est a muzeului, tot etajul I: Carravaggio cu a sa lucrare intitulată,

    Sacrificiul lui Isaac

    Unde autorul prezintă dramatica scenă din Vechiul Testament, când Abraham, pentru a-i arăta lui Dumnezeu dragostea pentru El, este dispus a-și sacrifica fiul, pe Isaac. Acțiunea este întrerupt de Îngerul care oprește sever mâna lui Abraham. Lucrarea a fost donată în 1918 muzeului.

    O frumoasă Bunavestire de Marhias Stomes, în care Fecioara pare ușor speriată de vestea ce i se dă.

    Străbat încă multe săli încărcate de opere, până la sectorul destinat pictorilor flamanzi și nu voi aminti decât:

    Rubens cu Bătălia de la Ivry, sau Isabella de Brabandt.

    Rembrandt este prezent la Uffizi, cu trei din ale sale peste 80 de Autoprtret. Am fotografiat unul la tinerețe, pictat în 1634 și altul la vârsta senectuții, pictat la 1669. La tinerețe purta un colan superb, un guler de armură strălucitor redat.

    Am ieșit de la Galeriile Uffizi, cu picioarele frânte, dar cu sufletul mult încărcat spiritual. Este cea mai importantă galerie de artă din Italia, cel mai vechi muzeu din Europa, cu cea mai mare pinacotecă renascentistă, oglindă a fenomenului numit Renaștere.

    Pentru cei ce pășesc în Florența, cei iubitori de frumos, Galeriile Uffizi, așa cum am menționat în reviewurile trecute, au fost reorganizate, mărind spațiul de expunere, iar în vara lui 2018, au fost deschide publicului, sala nr. 41 destinată numai lui Michelangelo și Rafael și sala nr. 35, amenajată numai pentru trei capodopere de Leonarde da Vinci:(Botezul lui Iisus, Bunavestire și Adorația Magilor) ambele săli, la etajul II, aripa de vest.

    Vizitați Uffizi, priviți frumosul și veți primi lumină!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 30.12.18 09:35:58
    Validat / Publicat: 31.12.18 08:27:34
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Câteva orașe

    VIZUALIZĂRI: 1596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P12 Autoportret Rembrandt, 1639
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    doinafil
    [31.12.18 12:04:13]
    »

    @mihaelavoicu: Start vot!

    Dragă Mihaela, numai tu, care ești atât de ubicuuă - și pe „facebook” și pe postări de articole - puteai să ne încânți azi, în ultima zi a anului, cu acest review și cu imaginile superbe de la Uffizi!

    Toate sunt superbe, pe unele le-am mai văzut în cataloagele de pictură pe care le am acasă, pe altele, însă, nu!

    Este și cazul P01- de Correggio, pe care n-am mai văzut-o. Mi se pare cea mai naturală imagine a pruncului Isus, care este pictat atât de bine! (un pui mic de om adorat de mamă).

    Felicitări, am votat cu drag!

    Să ai un an muuuult mai bun ca ăsta, cu sănătate și cu multe plimbări prin locuri frumoase!!!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [31.12.18 14:38:15]
    »

    Dragă Fluturaș și tu m-ai încântat cu ecourile tale, ca de altfel toți colegii care au votat acest articol validat la 23 ore de la publicare.

    Ce-i drept m-am întins cam mult cu cele opt seriale, dar Galeriile Uffizi sunt imense și nu prea m-am îndurat la a renunța la ceva.

    Opt bucăți plus două introductive, fac zece felii de tort Uffizi cu blat florentin și cremă de Toscana.

    Dacă nu mai primesc voturi, fii atentă, porția ta și a celorlalți 13, va fi considerabil mai mare!

    Un an cu bine, sănătate și bucurii.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    doinafil
    [31.12.18 18:17:12]
    »

    @mihaelavoicu:

    Mie-mi plac dulciurile tare, tare mult, daaaar, vrei să știi ceva?!

    În cazul de față aș vrea ca felia mea de tort să fie cât mai subțirică spre final, sau chiar să nu rămână, că prea am luat în greutate în ultimul an.

    Daaaar, o fărâmă mică tot aș vrea, pentru că tare-i bun, „cu blat florentin și cremă de Toscana”, cum a ieșit la final!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [31.12.18 19:24:55]
    »

    @doinafil: Te asigur că nu se depune nicăieri. Este numai hrană pentru neuroni. Vrei să te șterg de pe listă? Nu cred.

    Cu bine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil, mihaelavoicu
    Alte impresii din această RUBRICĂMuzeele Florenței:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066391944885254 sec
    ecranul dvs: 1 x 1