Casa Băniei sau Secția de Etnografie din Craiova

TIPĂREȘTE

Casa Băniei, monument de arhitectură medievală și cea mai veche construcție civilă din Craiova, a fost zidită de Boierii Craiovești la sfârșitul secolului al XV-lea. Casa va deveni, odată cu mutarea Scaunului Băniei de la Strehaia la Craiova, și reședința banilor, iar ulterior a Marii Bănii, care a continuat să funcționeze aici fără întrerupere până la stingerea descendenței pe linie masculină a Craioveștilor în 1535. În 1699 Constantin Brâncoveanu reface imobilul și îl îmbogoțește arhitectural. În perioada 1714-1739 Casa Băniei devine sediul administrației austriece în provincie. Între 1810-1811 episcopul Nectarie cedează locul, construcția ajungând ulterior în posesia statului, servind ca local pentru Tribunalul Craiovei, local de școală sau adăpostind Arhivele Statului din Craiova. În 1933 devine sediul Muzeului Olteniei până în 1948. După această dată clădirea este administrată de Mitropolia Olteniei.

Prin decret prezidențial în 1966 în Casa Băniei funcționează Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova. În 2006 a beneficiat de lucrări temeinice de consolidare și restaurare și în 2011 a fost inaugurată aici noua expoziție etnografică de bază.

Secția de Etnografie cuprinde două expoziții: la subsol Facerea pâinii și la etaj Ritmurile vieții.

Expoziți Facerea pâinii este prezentată ca localizare spațio-temporală de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Sunt surprinse, cu mijloace specifice, principalele etape și tehnici ale culturii grâului în Oltenia: desțelenitul (aratul) cu plugul tras de două sau trei perechi de boi, semănatul, seceratul, treieratul, precum și utilajele necesare întreținerii culturii: grape de diferite tipuri, din mărăcini, din lemn, din lemn și colți de metal sau numai din metal.

Câteva artefacte și utilaje din patrimoniu relevează însemnătatea acestei culturi atât pentru zonele de câmpie cât și de deal al eprovinciei – mă refer la plugul de desțelenit de la Glodeni (Gorj), la plugul care a brăzdat ogoarele țăranilor olteni în tot secolul al XX-lea, plugul Pork. Este prezentat ritualul barba popii sau barba caprei menite să protejeze magic spațiul cultivat și totodată să atragă belșugul pentru întregirea simbolică a acestei vechi ocupații.

Vatra reprezintă pentru oltean locul sacru al casei si totodată, spațiul de trecere între interior și exterior (prin horn). De aceea, acest topos trebuia protejat de malefic. În gospodăriile oltenești era obligatoriu ca la vatră să nu lipsească pistornicul (sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele ritual) și icoana de vatră (care era afumată/închisă la culoare).

În ceea ce privește pâinea rituală, diversitatea și sensurile ei sunt multiple și nuanțate. În expoziție sunt prezentate colacii de nuntă, de înmormțntare și colacii rituali de pe ”masa ursitorilor”.

Ceramica oltenească este prezentată atât prin tehnicile de lucru, a uneltelor, a celorlalte mijloace (roata olarului, râșnița de smalț, cuptorul de ars), cât și prin artefactele propriu-zise, specifice principalelor centre de olărit din Oltenia (Oboga, Horezu, Șișești, Vlădești). În sala dedicată ceramicii oltenești sunt prezentate atât piese mai vechi, cât și mai noi.

Nunta oltenească este surprinsă ca un eveniment de excepție, ca un prag, ca o trecere spre un alt statut social, religios, cultural. Sunt expuse câteva ritualuri: adusul (căratul) apei de către mireasă în dimineața zilei de duminică, secvență la care participă și întregul alai și purtatul zestrei. Alaiul de nuntă în provincie are multe personaje fiecare cu rolul ei: mirele, mireasa, nașul, nașa, socrii mari, socrii mici, cumnatul de mână, domnișoarele, cumetrele, colăcarul, pochinzărița (fată care însoțește pe mireasă la casa mirelui) etc.

Trecerea spre camera unde se găsesc obiectele religioase de factură țărănescă / icoane pe sticlă donate de Marieta și Ștefan Jianu se face prin două arcade străjuite de porți bisericești, obiecte ce consfințesc relațiile tradiționalului cu divinitatea. Principalele reprezentări din iconografia țărănescă trimit la sărbătorile și prăznuirile creștine: Nașterea, Botezul, Crucificarea, Învierea și Înalțarea Domnului, la Nașterea și Plângerea Precistei, la alte evenimente din calendarul creștin-ortodox. Sfinții cei mai repezentați pe icoanele oltenești sunt Sfântul Nicolae, Sfântul Petru, Sfinții Constantin și Elena, Sfântul Ioan, Sfântul Ilie, Sfântul Gheorghe.

Scoarțele și covoarele oltenești ocupă un loc deosebit în cuprinsul artelor țărănești, nu doar prin originalitatea și rafinamentul coloristic, varietatea de țesături și motive decorative, cât și prin valorile culturale și estetice acumulate în timp.

Scoarța este principala piesă decorativă de interior din zestrea fetelor de țărani, fiind amintită alături de alte bunuri și în foile de zestre boierești din secolul al XVIII-lea. Confecționarea și posesia de scoarțe confereau prestigiu social fetelor cu îndemânare tehnică, transportarea zestrei la locuința viitorului ginere făcându-se în cadrul unui adevărat ceremonial, unde fiecare piesă era prezentată comunității. De asemenea, scoarța avea dublu rol: atât ca covor pe jos în locuință, cât și pe perete pentru decor și păstrarea căldurii iarna. Remarcabile din perspectivă decorativă și estetică sunt și chilimurile (scoarță îngustă de circa un metru, înflorată) de factură orășenească lucrate în atelierele de ”chilimagioaice” din Craiova și cele din centrele țărănești de la Măceș și Gighera.

Cojocăritul a fost una dintre ocupațiile de soi din Oltenia, mai ales ca tehnică și expresie plastică. în ultima vreme, doar câțiva meșteri mai stăriue asupra acestuia. Cojoacele de la Dăbuleni sau Vădastra sunt cunoscute în toată țara, mai ales prin intermediul expozițiiloe etnografice. Având în vedere noblețea meșteșugului, Muzeul Olteniei a achiziționat în 2007 inventarul atelierului de cojocărit al meșterului Stan Preduș, zis Ghiroante din Dăbuleni. Și eu care ziceam că doar pepenii sunt de la Dăbuleni…

Există în acest moment 5 bunuri culturale ale României pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial Imaterial (PMI) UNESCO:

•Ritualul Căluşului (2008)

•Doina (2009)

•Ceramica de Horezu (2012)

•Colindatul de ceată (2013), dosar comun cu R. Moldova

•Scoarța – tehnica de lucru a covoarelor tradiționale (2016) și

•Mărțișorul (2017).

Pentru a celebra acest lucru, muzeul a inițiat o expoziție-concurs, intitulat Parada Mărțișoarelor martie 2018, unde copii care au dorit să participe, sub atenta îndrumare a profesorilor din atelierele de lucru, au confecționat mărțișoare. Există deja o listă cu câștigătorii.

De asemenea, muzeul are un proiect în colaborare cu Asociația GAG, prin acest demers se încearcă constituirea unei expoziții permanente și interactive. Aici copiii vin cu plăcere fie să picteze (am văzut personaje din benzile desenate transpuse în picturi naive), fie să modeleze lutul sau să încerce să creeze păpuși.

Muzeografii pe care i-am întâlnit aici (acum un secol se numeau custozi, iar britanicii îi numesc curatori) nu fac doar activitatea de îngrijire a colecţiilor şi de organizare a expoziţiilor şi de cea de cercetare – activitate care trebuia să aibă o legătură cu specificul colecţiilor muzeului – sunt niște artiști. A fi muzeograf este nu doar o simplă ocupaţie, este o vocaţie.

---

VIZUALIZĂRI: 1560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI