ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.12.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2019
DURATA: 0 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Muzeul Aviației Belgrad

TIPĂREȘTE URM de aici

Anul acesta, pe data de 22 noiembrie, a fost prima zi în care se putea vota pentru al doilea tur de scrutin prezidențial pentru românii din diaspora. Și cum printr-o întâmplare am făcut iar parte dintre ei, am decis ca în ziua aia să dăm o fugă până la Belgrad, să vedem ambasada și să ne exercităm dreptul constituțional. Dar dacă tot am pornit la drum din Aranđelovac, am zis să mai vedem și altceva prin capitala lor. Deja fusesem la Cetate, la Catedrala Sf. Sava, la Muzeul lui Tito, prin ceva parcuri și biserici mai mici, ba chiar și prin centrul vechi, dar ceva-ceva tot îmi rămăsese pe lista cu „de văzut”: Muzeul Aviației și Muzeul Tesla. Am decis să mergem la muzeul aviației, din două motive: primul, pentru că e lângă aeroportul Nikola Tesla, în Surčin (adică dincolo de oraș) și nu e problemă cu parcarea, și al doilea, pentru că am citit pe saitul lor că au un simulator de zbor funcțional pus la dispoziția vizitatorilor (pentru o taxă suplimentară) și am sperat că asta ar putea-o ajuta pe iubi să vadă ce și cum e cu un avion și poate o să aibă și ea curaj să se suie într-unul cândva...

În fine - pe o vreme superbă te toamnă târzie am ajuns foarte ușor la muzeu; după ce am traversat tot orașul pe autostradă până la ieșirea spre aeroport. Iar din aleea aia, se desprinde o altă ieșire spre stânga și peste puțin timp se ajunge în fața clădirii futuriste a acestui muzeu. Tot acolo e și o mică parcare (fără plată).

Că veni vorba despre arhitectura clădirii - mie mi s-a părut încă de când am zărit-o prima oară (acum vreo patru ani jumate) că aduce puțin cu stadionul lui Bayern München... Allianz Arena. Bine, clar că la altă scară (muuult mai mică), dar totuși... (voi pune o poză pentru comparație, să spuneți și voi dacă doar mi se pare...)

Bun, să revin la povestea vizitei: am lăsat deci mașina în fața „farfuriei zburătoare” și am urcat scările spre intrare. Deși de departe muzeul pare foarte frumos și modern, privit mai de aproape, apar detaliile și se vede o acută lipsă de fonduri și /sau de grijă față de cam tot - clădire, exponate... păcat. La intrare, un nene ne spune ceva în sârbă, dar pe urmă am reușit să vorbim în engleză și am cumpărat două bilete (1600 RSD pentru că nu eram localnici; pentru ei ar fi fost doar 700). Și am pătruns în interior. Aici, în interior, în afară de exponate în primul rând se simte mirosul inconfundabil de ulei și combustibil de avion. Avioanele sunt expuse pe două niveluri, și sunt multe și din foarte diferite epoci - de la primele modele de la începutul de veac XX, la cele din al doilea război mondial, dar și câteva moderne.

Pe lângă acestea se mai pot admira rachete sol-aer, o cabină de „simulator de pilotaj” antediluviană, dar și câteva exponate adunate pe vremea războiului cu americanii din 1999 - rămășițe din singurul F-117 stealth Nighthawk doborât vreodată în luptă, dar și dintr-un F 16C, o dronă RQ1A Predator, o rachetă antiradar de producție britanică neexplodată...

Avem aici și motoare de avion, și rachete aer-aer și aer-sol, și o nacelă de balon, și echipamente de parașutism. Elicoptere, un planor...

La etaj sunt și postere și modele în vitrine ce arată istoria liniilor aeriene Iugoslave, apoi Sârbe. Este chiar și un rând de scaune dintr-un avion de pasageri ;)

Ai ce vedea aici, și doar citirea tuturor plăcuțelor informative poate să vă răpească o vreme destul de lungă.

Dar asta nu e tot! mai există și acel simulator de cabină de pilotaj de Boeing 737, deplin funcțională, unde pentru 2000 RSD (vreo 80 de lei), puteți „pilota” uriașa pasăre de aluminiu timp de 15 minute, alături de un comandant real de aeronave de linie! A fost chiar o experiență plăcută, mai ales pentru mine care deși asta am învățat și la facultate și chiar lucrez oarecum în domeniu, încă nu apucasem să văd vreodată o cabină de comandă de aproape. Și mai ales în zbor, fie acesta și unul simulat. Dar am văzut că măcar știu despre ce e vorba și că în caz de la o adică, chiar m-aș descurca...

Ei, după astea... vizita noastră, oricât de plăcută a luat sfârșit.

Am mulțumit gazdelor noastre, am ieșit pe ușă și am dat o tură și în preajma OZN-ului, admirând și „epavele” expuse în jurul acestuia. Pentru că sunt și aici câteva modele de avioane simbolice pentru istoria aviației, atât militare, cât și civile.

La sfârșit, am urcat iar în mașină și ne-am îndreptat spre ambasadă. Am votat, și la finalul unei zile destul de reușite am revenit la hotelul nostru și la băile în ape termale... Aș mai aminti aici doar de faptul că personalul de la ambasadă ne-a atras atenția în mod foarte serios asupra faptului că mai ales în zonele centrale, turistice, din capitală (dar ulterior am primit și pentru Novi Sad aceleași sfaturi) e plin de hoți de buzunare și să avem mare grijă la bunuri, bani și mai ales - acte.

Link-uri utile:

muzejvazduhoplovstva.org. ... hp?jez=eng&id=3

en.wikipedia.org/wiki/Aer ... Museum_Belgrade

mjrv.mod.gov.rs/pages_fil ... les/parter.html

aeronauticalmuseum.com

pe FB

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 18.12.19 22:50:47
Validat / Publicat: 18.12.19 23:44:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.

VIZUALIZĂRI: 954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Muzeul Aviației Belgrad - Messerschmitt Bf 109 G-2
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35100 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

doinafil
[19.12.19 10:06:18]
»

@Dragos: Mă bucur că faceți parte din grupul românilor care - chiar turiști fiind în afara țării - au mers la vot!

Clădirea muzeului aviației ți se pare a fi o farfurie zburătoare. Mie mi se pare, mai degrabă, asemănătoare unei ciuperci „champignon”. Chiar și structura de susținere a „pălăriei” imită - oarecum - lamelele ciupercii.

Este interesantă și instalația de spălare a geamurilor care, presupun că se deplasează pe contur, prin culisare.

Este frumoasă arhitectura muzeului, iar faptul că ai pilotat un avion, chiar simulând un zbor, este o experiență pe care și-ar dori-o mulți oameni (chiar și eu!).

Felicitări pentru articol și poze!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[19.12.19 10:16:27]
»

@doinafil: Mersi de aprecieri; dar să știi că de pilotat, a „pilotat” soața, eu am fost pe postul inginerului de bord.

doinafil
[19.12.19 10:23:21]
»

@Dragos: Mă bucur pentru ea! Acum, după ce-a „pilotat”, are curaj să urce într-un avion?!

webmaster26
[19.12.19 10:29:19]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Muzeele Belgradului, BELGRAD [BEOGRAD]" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Belgrad]

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[19.12.19 10:42:46]
»

@doinafil: din păcate, nu. Cică în cabina de pasageri e altceva. Problema ei nu e frica de zbor, ci faptul că stă închisă undeva de unde nu deține controlul dacă ar dori să iasă. De parcă ar vrea careva (în afară de James Bond sau Indiana Jones) să coboare dintr-un avion în zbor...

---

@webmaster26: mulțumesc; scuze, nu o văzusem, că postam direct aici.

Zoazore
[19.12.19 11:49:49]
»

@Dragos: Se simte mana si ochiul profesionistului care esti! Si la poze, dar si la explicatii!

îmi rămăsese pe lista cu „de văzut”: Muzeul Aviației și Muzeul Tesla. Am decis să mergem la muzeul aviației

nici nu ma-ndoiam ca veti alege acest muzeu! Asa ca mai aveti un motiv sa reveniti: Muzeul Tesla!

Interesanta cladirea muzeului, interesante si exponatele.

Experienta de a pilota " pasarea de aluminiu" e incitanta pentru multa lume. Nici eu n-am mers cu avionul niciodata si m-ar tenta!

Oricum, interesant si articolul scris de un OM din domeniu!

webmaster
[19.12.19 15:34:16]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeele Belgradului:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048355102539062 sec
    ecranul dvs: 1 x 1