Torre Bellesguard din Barcelona, capodopera uitată a lui Gaudi

TIPĂREȘTE

Elogiată sau blamată opera lui Gaudi iese in evidență în orice context. Chiar şi sobrul Palat Gűell, îngrămădit între alte două clădiri de acelaşi gen, îți atrage atenția. Poate mai uitat de turişti este Torre Bellesguard, situat undeva în nordul Barcelonei, ridicându-se cu măreție peste liniştitul cartier Sarrià -Sant Gervasi, la poalele muntelui Tibidado. Cunoscut şi sub numele de Casa Figueres, acest conac a fost construit de celebrul arhitect între anii 1900 si 1909.

Am vizitat "Turnul frumoasei privelişti" într-o zi însorită de mai, poate prea însorită. Am pătruns în curte printr-o poartă masivă, demnă de un castel. În realitate este un bastion stilizat cu un zid de cetate adiacent. La baza are un mic patio unde albastrul şi galbenul plăcilor de azulejos se îmbină cu roşul florilor care se cațăra pe zid. Colindăm prin curte, fotografiem o micuță capelă, apoi ne aşteptăm rândul la umbra unor copaci, stând pe bănci lungi, acoperite cu mozaic cum am văzut şi în Parcul Gűell.

Zilnic aici sunt organizate tururi, chiar şi în limba engleză, căci vizitatori există mereu, în ciuda lipsei unei reclame agresive. De la casa de bilete ți se dă un audioghid la care asculți cuminte prin diferite locuri din casă, apoi ghidul stă la dispoziție pentru întrebări. Bineînțeles începutul conversatiei a fost mai rigid, dar discuțiile în jurul personalității lui Gaudi şi a operei sale au pornit şi au atras majoritatea grupului nostru.

Pe locul unde găsim astăzi Casa Figueres s-a aflat la începutul veacului al 15-lea un vechi castel a lui Martí el Humano, rege de Aragon şi conte de Barcelona, ultimul monarh din dinastia catalană Trastámara. Timpul şi timpurile nu au avut însă milă de acest castel şi la sfârşitul sec. al XIX mai stăteau în picioare doar nişte ziduri dărăpănate adăpostind un patio. Proprietarul, episcopul Joan Grau i Vallespinós, ceruse în testamentul său ca toate bunurile să-i fie vândute pentru a se construi o şcoală. Domeniul şi ruinele încărcate de istorie vor ajunge la Jaume Figueres, un bogat negustor de făină. Soția sa, María Sagues Molíns, fiind o mare admiratoare a lui Gaudi, l-a angajat pe acesta să ridice o casă în maniera modernistă, foarte apreciată în epocă. Iar ataşamentul lui Gaudi pentru tot ce era catalan a făcut ca noua clădire să păstreze aerul medieval de cetățuie, chiar dacă a integrat elementele stilul său original. Moartea lui Jaume, perioada îndelungată a construcției şi costurile mari au făcut ca familia să nu apuce să locuiască aici, mai mult să trebuiască să vândă casa pentru a evita falimentul.

Proprietarii s-au schimbat de câteva ori, în timpul războiului civil clădirea a servit drept orfelinat, însa în 1944, doctorul Lluis Guilera Molas a cumpărat-o cu gândul de a o transforma într-un spital - opera de artă, la fel cum este Sant Pau. Şi aşa a rămas trei decenii, când s-a hotărât găsirea unei zone mai accesibile pentru spital. Din 1974 s-a revenit la utilizarea inițială, aceea de locuință.

Torre Bellesguard a fost zidit la exterior din piatră şi terminat în partea de sus cu creneluri. Fațada neogotică, de culoarea nisipului, este tăiată de multe ferestre lungi şi înguste, asemănătoare cu ambrazurile unei fortărețe. Trimiterea la imaginea castelului de odinioară, de la care a preluat fundația, este mai mult decât sugestivă. Dar stilul epocii modernismului îşi face loc prin balcoanele lucrate delicat din fier forjat şi mai ales prin băncile de lângă intrare, cu desene din mozaic, ce amintesc de arta romană. Ce-i drept, acest mozaic aparține lui Domènec Sugrañes i Gras, elev şi colaborator al maestrului, cel care a devenit arhitect-şef după plecarea lui Gaudi. Deasupra intrării este scris " Maria Purrisima sens pecat fou concebuda" (" (Slavă ție) Marie cea neprihănită"), legătura lui Gaudi cu credința catolică fiind mai mult decât strânsă. De altfel, după nouă ani de lucru aici el a plecat să creeze capodopera sa, Sagrada Familia, operă care i-a adus nemurirea şi probabil îi va aduce şi sanctificarea.

Interiorul ne-a surprins, fiind scăldat în lumină. Pereții combină varul de un alb pur cu plăci de faianță strălucitoare şi mozaicuri în culori deschise, prietenoase. Influența artei maure, atât de puternică în Andaluzia, este de netăgăduit, ea împletindu-se cu aerul Art-Nouveau-ului. Balustrăzile sunt simple, dar simple în limbajul lui Gaudi. Ca prin multe din clădirile lui scările sunt înguste, claustrofobia nefiind băgată în seamă.

Trecem pe lângă nişte uşi în spatele cărora presupunem spațiul pentru locuit şi pătrundem într-o încăpere înaltă, mai albă decât laptele. Austeritate sau simplism? Organizatorii turului au decis să n-o mobileze poate pentru a nu devia atenția de la liniile drepte pe care Gaudi le-a folosit la acestă clădire mai mult decât oriunde.

Podul clădirii oferă imaginea unei structuri de rezistență alcătuită din cărămizi roşcate. Arcul pentru susținerea acoperişului, multiplicat pe lungime şi lățime, se sfârşeşte cu pilaştri drepți. Doar ca în sus arcele se continuă cu o rețea asemănătoare cu o combinație de grinzi cu zăbrele. Nu sunt pereți interiori, doar piloni de susținere, tot din cărămizi, care te fac să crezi că admiri un uriaş joc Lego monocolor. O ladă ferecată şi nişte piese de mobilier cu aspect vetust, în aceleaşi nuanțe cromatice, se inşiră pe laturi, vegheate de ferestre.

Şi precum la celelalte lucrări gaudiene pe care le-am admirat în Barcelona şi aici terasa de pe acoperiş este partea cea mai spectaculoasă, locul în care artistul şi-a dezlănțuit fantezia. Prin două ferestre duble, înalte, ne supraveghează bănuitor un dragon. Nu este nici o glumă, imaginația lui Gaudi a plasat deasupra Casei Figueres un uriaş balaur. Evident este cel ucis de St Jordi (Sfântul Gheorghe), patronul şi ocrotitorul Cataluniei. Cu nările fremătând (de fapt alte ferestre duble) stă acoperit de solzi cenuşii în bătaia necruțătoare a soarelui. Doar coada i se ridică arogantă spre văzduh, terminată cu o porțiune în roşu şi galben, culorile Cataluniei, deasupra căreia este o cruce. De aici de pe terasă se vede Barcelona, se vede Mediterana, se vede de unde s-a născut ideea numelui "Bellesguard".

Accesul la Torre Bellesguard nu este facil ca la Casa Batllo sau Sagrada familia, iar imaginea lui n-o s-o găsiți pe afişe pretutindeni. Dar el este mai mult decât o operă arhitectonică, el reprezintă un omagiu adus Cataluniei de Gaudi.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI