ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.03.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2021
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Prin muzeele din Heraklion – partea a II-a

TIPĂREȘTE URM de aici

În vezi impresii, spuneam că îmi plac muzeele și că pe unde merg încerc să le văd, așa că în prima dimineață din Heraklion, într-o zi de luni, am plecat de la hotel la prima oră ca să văd Muzeul de Arheologie. Am ajuns acolo la 8, ora de deschidere, vroiam să-l văd în liniște și să întâlnesc cât mai puțini vizitatori, dorința mi-a fost îndeplinită.

Muzeul este amenajat într-o clădire cu două nivele, tipică arhitecturii moderne grecești, unde culorile, materialele de construcție și marmurele cu nervuri multicolore folosite amintesc de palatele minoice, poate și pentru că exponantele predominante sunt capodoperele artei minoice în toată evoluția ei. Colecția de antichități minoice din cele trei mari oraşe Knossos, Phaistos şi Gortyn (Gortyna) fiind cea mai importantă din lume, muzeul este considerat, pe bună dreptate, cel mai important muzeul al civilizației minoice. Se alătură și celelalte exponate reprezentative pentru toate perioadele preistoriei și istoriei cretane, din neolitic până în epoca romană, și toate fac din Muzeul de Arheologie din Heraklion unul dintre cele mai mari și mai remarcabile muzee din Grecia și unul dintre cele mai vechi și mai importante din Europa.

Aflat pe Str. St. Xanthoudidou, în imediata vecinătate a Pieței Eleftherias în centrul orașului, are telefon, mail, site-ul heraklionmuseum.gr, poate fi găsit și pe facebook, programul de vizitare diferă de la sezon la extrasezon, marțea se deschide mai târziu, taxa de acces fiind de 12 euro, redus pentru seniori la 6 euro, există și un tichet combinat cu palatul Knossos de 20 euro, cu valabilitate 3 zile pentru orice vizitator, pe care care l-am avut și eu, soțul având bilet de senior.

Artefactele sunt expuse pe cele două nivele, în 27 de camere, în vitrine mari, luminoase, cu explicații detaliate în greacă și engleză, parterul fiind dedicat Colecției minoice.

Sunt expuse Ceramică și obiecte de lux găsite în Knossos și în Mormintele din Mesara, Malia printre care „Pandantivul Albina din Aur” găsit la Malia, expresie a rafinatului gust minoic, sunt prezentate aspecte de la Întemeierea primelor palate din Knossos, Phaistos și Malia, din secolele 19 – 17 î. Hr., deosebit fiind „Serviciul de Cină Regală” , un set de vase Kamares de lux pentru ceremonii de banchet, iar din secolele 17 – 14 î. Hr. este prezentat modul de Construire a palatelor și vilelor minoice, aici fiind expus faimosul „Disc din Phaistos” , pentru detalii despre disc vezi impresii.

Mi-a plăcut cum este prezentată Viața cotidiană, spectacolele, sportul unde Săritura peste Taur, sport foarte apreciat de cretani este reprezentat prin „Figurina din fildeș Săritorul peste taur” și prin „Fresca murală Săritura peste taur” aflate odinioară în Palatul Knossos. Mi-au plăcut exponatele despre Religia minoică unde se remarcă Figurinele și vasele rituale „Ritonul cu Cap de taur, faimoasa „Zeiță Șarpe” din Templul de la Knossos, „Vasele rituale de piatră” din palatul Zakros, deosebite fiind Inelele de aur cu sigiliu, „Inelul lui Minos” din Knossos fiind o capodoperă a artei minoice.

Am văzut perioade din viața cretană puțin mai triste, Ultima perioadă de folosire a Palatului din Knossos, 1450 – 1300 î. Hr. și multe artefacte din Cimitire perioadei 1900 – 1300 î. Hr... Foarte importante sunt cele peste 3.000 de tăblițe de lut ars cu grafie grecească liniară B ce oferă informații despre administrația palațială și despre economie. Importante sunt și artefactele din mormintele unor personalități din cimitirele din Archanes, dar și artefacte din Aşezări, sanctuare şi cimitire ale perioadei de după prăbușirea sistemului palațial. Sunt deosebite și figurinele din lut în special Zeițele cu brațele ridicate descoperite la Kannia, Gortys și Gazi printre care „Zeița Macului” . Lumea morților și viața de apoi este prezentă prin și pe sarcofagele expuse, magistral fiind „Sarcofagul de la Hagia Triada” .

Aici am părăsit parterul și Colecția minoică, dar nu muzeul și nici Civilizația minoică pentru că urcând la etaj am ajuns la faimoasele Fresce minoice din perioada neopalațială printre care imaginea emblematică a Civilizației minoice, „Prințul crinilor” din Palatul Knossos, 1600-1450 î. Hr. ce îl reprezintă pe regele-preot, conducătorul Knossosului, pe celelalte fresce vă invit să le vedeți la fața locului.

Mi-am continuat plimbarea prin Societatea cretană de la începutul mileniului I î. Hr. , unde am descoperit viața cotidiană, organizarea statului cu apariția primelor legi, comerțul înfloritor din bazinul mediteranean. Am văzut expuse ofrande votive din marile sanctuare ale perioadei, Syme Viannos, Gortys, precum și din peșteri sacre, Ideon, Dicteon. „Scutul de bronz” din Peștera ldeon” , „Lekythos” , vasul pentru ulei pictat cu Mitul lui Tezeu care ucide Minotaurul, „Mozaicul” din vila romană sunt doar câteva din exponate de diferite arte, opere cu totul și cu totul remarcabile.

Am trecut apoi printre exponate găsite în Cimitirele din primele secole istorice, „Stelelele de la mormântul de Prinias” sunt deosebite, și pe la Inscripțiile ce prezintă formarea alfabetului grecesc, cele mai vechi inscripții găsite în Creta. Ne-am plimbat prin Orașele-stat cretane și sanctuarele lor din perioada clasică până în perioada romană, secolele 5 – 3 î. Hr. și am văzut Evoluția monedei cretane. Turul etajului se încheie cu Cimitirele din perioada elenistică și romană unde ofrandele de înmormântare din cimitirele din Knossos și Hersonissos, împreună cu statuia funerară din bronz de la Ierapetra, alcătuiesc peisajul morții acelor vremi.

Părăsind etajul am coborât la parter la Colecția de Sculptură unde o serie de statui din Gortys și din templul lui Prinias evidențiază contribuția Cretei la dezvoltarea sculpturii monumentale grecești, în timp ce copiile unor tipuri cunoscute de statui din antichitatea clasică dezvăluie înflorirea artei în perioada romană. Aș aminti aici „Zeii Pluto și Persefona” reprezentați ca zeități egiptene împreună cu câinele Cerber, exemplu tipic de sincretism, Gortyna, sec. 2 d. Hr. și „Împăratul Hadrian” cu Atena călcând Lupoaica ce hrănește pe Romus și Remus.

Timpul a trecut foarte repede, am stat în muzeu aproape trei ore, aș mai fi stat încă pe atât sau chiar mai mult, aș fi vrut să analizez fiecare exponat așa cum aș vrea să le prezint aici pe toate, dar timpul nu mi-a permis atunci și nu-mi permite nici acum, voi detalia doar două exponate, diferite prin dimensiuni, materiale, tehnici de realizare, dar la toate pozele postate voi da și ceva detalii preluate din pozele informațiilor afișate în muzeu.

Primul, Inelul lui Minos, o capodopera a bijutierilor minoici, o operă de artă excepțională, este lucrat în aur în urmă cu peste 5.000 de ani și împărțit în trei registre fiecare prezentând o temă. Sus un bărbat și o femeie și cultul copacului, la mijloc o zeiță plutind în aer și jos tot ea vâslind și conducând un vas a cărui proră este un căluț de mare, toate acestea în miniatură. Al doilea este Statuia Împăratului Hadrian ce are și ea circa 1.900 de ani, prezentat ca un triumfător comandant de armate lângă el inamicul învins, o siluetă îngenuncheată pe același soclu, dar ceea ce mi-a atras privirile este cuirasa lui bogat împodobită: Medusa Gorgona și Zeița Victoria încoronând-o pe Pallas Athena și călcând pe barbari căzuți. Atena stă pe lupoaica ce-l hrănește pe Romulus și Remus, fondatorii Romei.

Am făcut o scurtă prezentare a acestui muzeu ce m-a încântat enorm, care mă încântă și acum când scriu și aș dori să încânte cât mai mulți din cititorii acestor impresii. Pentru cunoscători și vorbitori de limba engleză este bine să citiți înainte Cartea Electronică a Muzeului de pe site, cu multe poze și explicații. Mergeți acolo și nu veți regreta!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Un muzeu de arheologie deosebit, al unei civilizații unice, civilizația minoică, de neratat!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 19.03.22 12:04:44
Validat / Publicat: 19.03.22 13:12:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Neos Marmaras, Salonic, Atena, Delphi, Micene, Nafplio, Meteora

VIZUALIZĂRI: 756 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Heraklion, Muzeul de Arheologie într-o dimineață de octombrie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44750 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[19.03.22 16:35:13]
»

Un muzeu foarte bogat în obiectele expuse, foarte util pentru iubitorii de istorie și artă. Am privit prin ochii d-voastră, iar explicațiile au fost bine venite, pentru înțelegere. Acum îmi aduc aminte că există un muzeu și la Knossos, dar pare-mi-se că era închis, oricum nu mai știu de ce nu fusesem acolo. Cert este că era foarte aglomerat pe vremea aceea, foarte cald, așa că n-am mai pierdut timpul pe acolo.

Ce-am văzut acum a venit ca o bună completare și mai mult de atât. Felicitări!

Vă îmbrățișez cu drag!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[19.03.22 17:47:19]
»

@maryka: Nu am vizitat muzeul de la Knossos, palatul l-am văzut în aceiași zi cu muzeul de arheologie dar după ora 16. Ne-am distrat împreună cu două cupluri de chinezi, vroiau și ei să facă poze lângă picturile reproduse de acolo și nu puteau de un grup de italieni care acaparaseră spațiul. Am așteptat crezând că ghidul explică poza, nici vorbă explica altceva, atunci am făcut gălăgie și s-au dat cât de cât mai departe vociferând într-una. Chinezii și-au făcut poze în diferite poziții și am râs împreună... amintiri...

Mulțumesc frumos pentru ecou!

Cu mare drag, !

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[20.03.22 09:21:35]
»

@mprofeanu: Deşi am trecut prin Heraklion în două rânduri, de fiecare dată doar câteva ore, nu am ajuns la acest muzeu renumit. Merita din toate punctele de vedere, însă pentru mine un loc aparte îl are discul de la Phaistos, parcă un fel de chintesenţă a Cretei antice, deşi încă nedescifrat, un adevărat simbol. M-am bucurat să-l văd în fotografiile dvs. (P15), mi se părea că ar fi mai mare, dar oricum este foarte frumos.

Felicitări pentru vizită şi articol!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[20.03.22 10:54:09]
»

@irinad: Ce frumos ai scris despre disc, așa este, ... mic, dar valoros, o nestemată a frumoasei insule Creta!

Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou! Cu mare drag, !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
irinad, maryka, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂMuzee în Heraklion:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060910940170288 sec
    ecranul dvs: 1 x 1