Dor de ,,Fata cu cercel de perlă ''de la Mauritshuis, palatul capodoperelor artistice

TIPĂREȘTE

”De când am văzut la muzeul din Haga «Vedere spre Delft», am stiut că în fața ochilor mei s-a aflat cel mai frumos tablou din lume’’ (Marcel Proust).

Cum e să povestești pictura olandeză, cum e să fii bulversat de cel mai frumos tablou din lume , ce simți când privești cele mai stralucitoare perle artistice ale Epocii de Aur olandeze, într-o colecție de top a lumii … of … frumos și tare complicat, condeiul meu lunecă greu pe portativ. … astăzi va invit să vă prindeti în ureche, un cercel de perlă, inspirati fiind de minunatul Vermeer, așa a gandit mintea mea să sărbatorească articolul 200 , chiar dacă nu e o capodoperă de agățat pe, pereții Afa’’ :) … nu știu alții cum scriu, dar eu am nevoie de multe zile de migrenă culturală, atunci când mă încumet să divaghez despre artă… rup de 10 ori foile și o iau de la capăt.

Încotro mă îndrept, spre centrul orașului Haga, cu două ținte precise, am mingea la picior, două șuturi artistice lungi spre două palate devenite muzee vestite, complet diferite... încep cu muzeul Mauritshuis, casa artei din epoca de aur a picturii olandeze... de ce? aveam o obsesie maladivă cu fata de aur a lui Vermeer, de care mă îndrăgostisem de prea multa vreme, fotografia ei mă privește galeș de pe coperta unui album de artă, așezat la loc de cinste pe un raft al bibliotecii mele... pe frigider am spânzurat magneți cu chipul ei... doar trolerul cu Mona Lisa olandeză, lipsește momentan din debara... strâng bani pentru obiect, mi s-a pus pata pe el în 2019 și e disponibil in magazinul piperat al muzeului, dar nu se aruncă nimeni pe el, te frige la buzunar :)

Inainte de a intra în palat, mă instalez pe o bancă cu vedere spre lac, chiar în centrul orașului Haga, sunt cuprinsă de poezia cotidianului, mă pregatesc spiritual pentru a intra în raiul picturilor de mare clasă… nu căscați, vă simt aproape:(… aș vrea să am un șevalet să pictez panorama romantica, pe degete îmi curge înghețată și eu visez la borcane cu vopsea, cu capul într-o ramă publicitară, pe care scrie că e anul lui Rembrandt.

Sunt torturată de noii mei pantofi de piele de la Zalando, în timp ce o muscă lacomă e lovită de dragoste pentru cornetul meu :), pe care îl arunc delicat rațelor de pe lacul Hofvijver, în apele căruia se oglindeste Muzeul Mauritshuis și clădirea guvernului, ce vecin select... mă fulgeră gândul, printr-o ciudată corespondență la un detaliu, la musca lui Paulus Potter, pictorul animalelor, care bâzâie pe un tăuraș, în tabloul capodoperă din micul mare muzeu al lumii. :)

Întâlnirea mea cu splendidul palat, o adevărată bijuteria clasică olandeză, se înscrie deja într-o serie veche, un suflu de vânt turistic m-a trimis acolo lunea, zi când toate muzeele sunt de regulă închise prin Olanda, cu ceva exceptii, chiar vă vând un pont, nu e prea aglomerat în prima zi a săptămânii, la ora 13, atunci când se deschid porțile.

Știam ieri că voi reveni și azi …. ’’beating, beating heart’’, cum să nu mă topesc după Mona Lisa olandeză , am fost de 3 ori după 2014, când muzeul a fost deschis după o renovare și o extindere modernă a spațiului, care a costat milioane de euro.

Salut portarii la patru ace, cu curtoazie printr-un flash fotografic, sensibili băieții la complimentul meu artistic, ocolesc scările spiralate ca melcul, aleg liftul din curte, o cutie de sticlă transparenta, care mă duce 6 metri în, underground’’, unde este noua sală de receptie modernă, în aripa nouă.

Palatul delicios are în ochii mei culoarea mierii, e de talia rezonabilă, casa a aparținut fostului guvernator al coloniilor olandeze din Brazilia, Johan Maurits (1604-16790), conte de Nassau Siegen, i se spune palatul de zahăr, datorită culorii și faptului că proprietarul s-a îmbogățit din exploatarea trestiei pe fostele plantații.

Resedința princiară a fost proiectată de celebrul arhitect Jacob van Campen și executată de Pieter Post, admir o clădire extrem de rafinată cu 4 aripi și fațade superbe din piatră, chiar în inima Hagei pe un lac romantic.

Muzeul are un farmec special și dimensiuni umane, în armonie cu picturile aflate acolo, cam 200 inițial, comoara s-a extins până la 800 de lucrări.

Accentul este pus pe calitatea operelor de artă, e un muzeu unde te simți ca acasă, nu are grandoarea fratelui cel mare din Amsterdam, dar plouă în el cu capodopere flamande și olandeze din anii 1400-1800, toate lucrările sunt de format mediu și mic.

Casa Maurits este cumpărată de guvenul olandez în 1820 pentru a găzdui colecția regală de pictură, clădirea va deveni muzeu în 1822.

Istoria muzeului este strâns legată de istoria colecției de artă, al cărei nucleu a fost pus de doi prinți de Orania, regele Wilhelm IV și fiul lui William V.

In 1775 în timpul invaziei franceze napoleoniene, capodoperele au fost duse la Paris și expuse în muzeul Luvru. După bătălia de la Waterloo, ducele de Wellington intervine personal pentru a aduce tablourile acasă, o parte vor merge și la Amsterdam, dar 70 dintre ele vor rămâne definitiv în Franța.

In 1889 muzeul Maurishuis va avea un director celebru în persoana lui Abraham Bredius care pune colecția pe harta internațională, cumpărând Portretul unui om bătran al lui Rembrandt, Portretul unui om de Frans Hals și Goldfinch de Carel Fabritius.

In 1903 Abraham va aduce în muzeu celebrul tablou al lui Vermeer, Fata cu cercel de perlă și alte lucrări ale lui Rembrandt.

In timpul celui de-al doilea război mondial, pânzele sunt puse în siguranță în buncherele de la Zandvoort și în niște pivnițe la Maastricht... din 1995 muzeul e condus de o fundație privată.

Tezaurul de artă cu capodopere expuse pe metru pătrat, e recunoscut pe plan mondial, muzeul este un giuvaer el însuși, de o perfecțiune unică, camerele sunt tapisate la etaj în mătase roșie sau verde de Lyon, tavanele sunt splendid decorate, memoria epocii de aur olandeze e veșnic trează în acest lăcaș al culturii.

Afecțiunea publicului internațional merge spre marile capodopere devenite celebre și grație romanelor care s-au țesut în jurul unor tablouri.

Să călătorești cu mașina artistică a timpului în urmă cu 300- 400 de ani, e fascinant, pictorii olandezi din Leiden, Delft, Amsterdam, Gouda sau Haga au creat centre de pictură efervescente, arta face boom și societatea olandeză e oglindită în artă, e o adevarată frescă a trecutului acolo pe pereți... mă topesc după picturile de interior care arată ce se ascunde în interiorul caselor de acum 300 de ani... interioare bogat decorate, portrete de nobili țepeni și severi, doamne îmbrăcate în rochii de satin și damasc, peisaje și naturi statice, scene de gen.

Colecția include picturi de Rogier van Der Weiden, Hans Holbein cel Tânăr, Jan Brueghel cel Bătrân, Anthony van Dyck, Peter Rubens, Jacob Jordaens, Frans Hals, portretistul.

Harta mea personală cu observații va agăța pe colierul de perle artistice, doar capodoperele de top, am nimerit și peste expoziția specială dedicată aniversării a 350 de ani de la moartea lui Rembrandt , prezent cu 18 tablouri, 11 fiind deja în colecția permanentă... deci, ce să aleg din fanfara celebrităților, pe Vermeer și pe Rembrandt, ei sunt maeștrii sintezei.

Muzeul are fericirea de a fi posesorul unic al unei picturi inestimabile, au curs despre ea epitete pompoase, e considerată Gioconda Nordului. ... da, fata asta e emblema feminității sec 17.

Fata cu cercel de perlă, o lucrare mică 45/40 cm, intrigă de trei secole pe admiratori, pare că se uită la mine și la tine cu ochii ei mari ca o perlă, privirile noastre se încrucișează, inima o ia razna, ce pictură fluidă, aeriană, delicată.

Jan Vermeer van Delft îsi face loc în muzeul Maurithuis cu trei tablouri din cele 35 câte circulă prin muzeele lumii, el este cel mai remarcabil reprezentant al picturii din Delft, repede uitat după moartea sa în 1675, redescoperit și apreciat în secolul al XIX-lea.

Ce am făcut eu după ce am văzut-o a treia oară pe Mona Lisa olandeză pictată la 1665? păi am avut noroc, nu era nici o îngrămădeală de turiști ca la Rijksmuseum, unde am stat 10 minute la coadă în fața, Lăptăresei’’ lui Vermeer să țin aparatul ridicat deasupra capului pentru o poză. :)

Aici nu te bate nimeni pe umăr, nu te întreabă, Gata, fă-mi și mie loc să pozez un crâmpei de fericire artistică’’, nu erau tablete în aer, e acolo și o mică balustradă de lemn, ca să nu-ti lipești nasul de tablou.

, Tânăra fată cu turban’’ își schimbă numele în 1995 în, Fata cu cercel de perlă’’, ea a fost descoperită de un colecționar la Haga în 1881, acest Arnoldus des Tombes o cumpără la o licitație pentru 2 guldeni, cam 30 de euro, într-o stare precară și plină de praf.

La moartea sa, el lasă capodopera moștenire muzeului olandez, unde va străluci ca o perlă prețioasă, devenind unul din cele mai populare tablouri ale lumii.

Fata cu cercel de perlă e o pictură exponențială pentru arta olandeză, ca o muzică discretă, e arzătoare și plină de mister, cine e ea?

E tăcută, are gura semi-deschisă, surâde și iradiază lumină, nu îi văd sprâncenele... nu vom ști niciodată care este adevărata ei identitate, în romanul minunat scris de Tracy Chevalier, fata cu cercel de perlă este o servitoare ravisantă pe nume Griet, care lucrează în casa pictorului, alături de familia lui, a fost turnat un film cu Colin Firth în personajul lui Vermeer, eu am citit de două ori cartea publicată și la noi la editura Polirom.

Lumea stă pe loc și admiră fata, desenată pe un fundal negru, abstract, eu mă opresc cu ochii pe turbanul care freamată în cele două culori preferate de Vermeer, galbenul lămaie și albastrul ultramarin, făcut din Lapis Lazuli, apoi fixez privirea pe cercelul mare de perlă, de mărimea ochiului, posibil un simbol al bogătiei sau purității.

Perla nu are preț, e o iluzie, e fragilă, e o metaforă pe care o poartă fata, pictura devine celebră la sfârșitul secolului 20, în urma unei expoziții de artă la Galeria Natională din Washington în 1995.

Tabloul e reprodus de toate manualele de istoria artei, el apare în shop-ul muzeului sub formă de postere, album de artă, coperte de cărti, șervetele, platouri, jocuri de puzzle, butoni de cămașă, cravate, căni de ceai cu 9 euro, fețe de pernă și pe trollerul de cabină visat de mine, pe care l-am mângaiat lung, costă 100 de euro. :)

Vedere spre Delft - 1661 — „De când am văzut la muzeul din Haga, Vedere spre Delft, am stiut că în fața ochilor mei s-a aflat cel mai frumos tablou din lume’’ așa scria Marcel Proust în 1921.

„Strada’’ expus la Rijkmuseum și Vedere spre Delft sunt cele două peisaje exterioare semnate de Vermeer, care se înscriu pe linia peisajelor urbane ale sec. 16.

„Vedere din Delft ’’e un tablou de atmosferă, ca o fotografie mare, unde printre nori se strecoară raze de soare și umbre care se revarsă asupra orașului unde Vermeer trăia cu soția și cei 11 copii. E o compozitie de o desăvărșită frumusețe, apa care freamătă, orașul și clădirile care se oglindesc în ea, cărămizile aspre ale zidurilor, acoperișurile uneori umbrite, uneori strălucitoare, l-au făcut pe Marcel Proust să comenteze în Captiva, o bucată de zid gălbui... este pictată atat de minunat... dacă o privești, ți se dezvăluie imediat o prețioasă operă de artă chineză, în frumusetea ei absolută ’’.

Lângă mine, un cuplu în vârstă întreabă în engleză:... da unde e bucata de zid gălbui? ’’

, Fă un pas înapoi, zice domnul soției... nu-i așa că tabloul respiră viața orașului? uită-te la case, la porțile orașului, la biserică’’... eu observ și țăranii de pe o mică fâșie de nisip, peisajul urban de o luminozitate minunată te rupe de fericire, chiar e cel mai frumos tabloul din lume.

Trag acum un glonț în sala întunecată foc, dedicată lui Rembrandt, fără înghesuiala aceea de turisti ca la Rondul de noapte, unde dai din coate la greu și te calcă cineva involuntar, pe picior.

Rembrandt, pictorul din Leiden e omagiat de muzeul Mauritshuis printr-o expozitie lărgită, în capul listei e desigur faimosul tablou cu Lectia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp , realizat la 21 de ani, pictura a fost expusă la Amsterdam în Casa Cântarului, unde era și breasla chirurgilor prezentă... Tabloul ajunge apoi la bucătărie, printre coșuri cu fum și în 1826 un cunoscător al artei intră în actiune, statul cumpără opera care va deveni mândria muzeului din Haga, din ordinul regelui William I.

In colecția permanentă Rembrandt răsfață iubitorii artei cu biblica Susanna, cu Andromeda, prințesa greacă legată de stâncă, cu Minerva, zeița romană a înțelepciunii, artei și războiului, cu Saul si David sau Studiul unui om bătrân și desigur cu ultimul autoportret din 1669.

Autoportretul e altă capodoperă de top 10, el a aparținut unei familii de evrei care l-a împrumutat celebrului Rijksmuseum din Amsterdam în 1925.

Tabloul a fost confiscat de naziști, după razboi el a fost returnat proprietarilor, care l-au vândut muzeului din Haga pt o sumă colosală, 30 000 de guldeni.

Rembrandt este atât de profund, mă privește din ultimul lui tablou, e gata de plecare în lumea tenebrelor... cine este el... e chiar pictura .

Olanda secolului 17 e topită după Frans Hals din Haarlem, el e prezent cu 5 portrete, eu am fotografiat doar Băiatul râzând -1625, e un portret ingenios de copil, fața lui râde, dinții lui sunt cam maronii, părul lui nu a prea mai văzut pieptenele de ceva vreme. E studiul unui personaj mai degrabă, surprins într-o postură spontană, pictorul iubea copiii, el însuși a avut o trupă veselă de 11 urmași.

Printre două capete de vizitatori asiatici regăsesc si pe Carel Fabritius cu capodopera sa, Sticletele sau Cinteza.

Ce spunea scriitoarea americancă atunci când a scris romanul Sticletele, Iubesc această pictură pentru că e universală, ea vorbește omenirii .

Sticletele e o pictură mică, încântătoare prin simplicitate, Carel Fabritius a fost și elevul lui Rembrandt la Amsterdam, a murit la 32 de ani în 1654, în urma unei explozii a unui depozit de muniții în Delft, tabloul cu pasărea care nu prea e colorată, aprinde imaginatia publicului în urma scrierii romanului, care primește în 2014 premiul Pulitzer pentru ficțiune.

O pasăre cu pene galbene are un picior prins de un lănțug de un soclu pe perete, care o fi simbolul ultimei capodopere a pictorului. ? poate lipsa ei de libertate.

Paulus Potter (1625-1654) pictorul de animale –, Taurul’’-un tablou popular de top 10, ca și văcuțele olandeze

Stop cadru pe altă capodoperă, îmi odihnesc ochii pe orizontul polderelor reprodus de Paulus Potter, un pictor minune care a murit la 29 de ani.

Pictorul cunoaște de timpuriu gustul succesului, el pictează animale cu mare îndemânare, Taurul este o compozitie realistă, care reprezintă epitomul picturii olandeze, ce e special la acest tablou popular e mărimea taurului și detaliile peisajului

.

Lângă tăuraș e un bărbat, trei oi și o vacă, în spatele acestui grup e un copac solitar și o porțiune de teren deprimant, uscat, cerul e acopert de nori. Desigur vacile și taurii reprezentau în sec 17 un element permanent al peisajului, un simbol al Olandei, brusc mi se face dor de boii lui Grigorescu al nostru.

Intr-una din sălile prețioase ale muzeului e cam greu să dezghioci anecdotica pictorului Jan Steeen, născut la Leiden, el este admirat pentru scenele populare, libertine, tratate nu fără o oarecare vulgaritate.

Lucrările lui au o intenție moralizatoare, sunt pline de trimiteri simbolice și alegorice, omul e pictat cu viciile sale, tabloul capodoperă e cel care ilustrează proverbul, As the old sing, so pipe the young’’.

Personajele lui coboară de pe scenă fiind desprinse din Commedia dell arte, te amuză și te înveselesc... Femeia care cântă la mandolină, Vizita doctorului, Prezicătoarea, Viața unui om, Tărani dansând la un han sunt opere care aparțin tezaurului muzeului... mă fascinează însă Fata care mănâncă stridii, lucrarea celebră care degajă o notă de erotism și mister.

In sectiunea peisajelor olandeze, am trecut prin peisaje de sentimente

Peisagistii olandezi revolutionează în sec. 17 pictura peisagistă europeană, inspirați de operele lui Bruegel ei introduc în pictură o modalitate nouă de prezentare a realitătii.

Jacob van Ruysdael , fiu și nepot de pictori, este celebrul reprezentant al genului, în tablourile lui pline de poezie, tipice Olandei, natura traiește și respiră, în top e Vedere din Haarlem , dar și Vederea castelului Benthleim, Capelă langă o cascadă, Vedere de pe plajă.

O capodoperă a peisajului este tabloul lui Hendrick Avercamp cu Jocuri pe gheață , pictorul care era mut în viața reală, desenează un peisaj de iarnă, prezentat din zborul unei păsari, în vecinatatea unei așezări omenesti unde curge un râu înghețat, pe care alunecă o multime de personaje.

Am cântat destul pe portativ, lista capodoperelor e prea lungă, nu vreau să vă pierd pe drumul lecturii... câti ați mai rămas, până la final? unu, doi, trei, nu contează :)

Mergeti la Mauritshuis, e un muzeu excepțional cu atmosferă intimă, ca un golf liniștit, te scalzi în el artistic și ieși la suprafață fericit și relaxat, apoi mergi la o terasă.

Sunt prea multe capodopere, eu mă opresc aici, e greu să scrii despre pictori, ochii se bucură, asta-i tot și sufletul tău călătorește printre epoci, dacă ridici vălul de pe față.

Peste doi ani, ca așa am programare, merg poate la Haga să-mi iau trolerul cu fata lui Vermeer... să-mi tineți pumnii la economii, dacă nu găsesc un sponsor. :)

Vă rog, atașați un video clip cu Fata cu cercel de perlă:

https://www.youtube.com/watch?v=WnPjGxPuxeM

---

VIZUALIZĂRI: 2120 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI