GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Motelul Cozia - condiţii mulţumitoare de cazare
![](/images/printer_off_32.png)
În plimbările noastre din acest an am ajuns în luna iulie pentru o zi la Căciulata. Staţiunea aceasta este una dintre destinaţiile unde revenim cu plăcere, atât pentru cadrul natural deosebit, cât şi pentru multitudinea de obiective din zonă sau pentru bazinele cu apă termală care ne îmbie parcă la o bălăceală continuă.
La Căciulata am sosit într-o zi de joi, fiind în trecere pe Valea Oltului; nu aveam rezervată cazare dinainte, aşa că a trebuit să căutăm câteva minute o cameră liberă pentru o noapte. Luasem în calcul şi varianta că nu am găsi cazare şi atunci urma să ne continuăm drumul. Nu a fost însă cazul – în câteva minute ne cazam la Motelul Cozia (aflat peste drum de Cozia AquaPark, la câteva minute de Mănăstirea Cozia).
Motelul Cozia şi o vilă din apropiere au fost cele două locaţii unde am solicitat cazare şi amândouă aveau camere libere. Diferenţa la preţul cazării era de 20 de lei pe noapte între cele două locaţii şi -cum urma să stăm puţin- am optat pentru varianta mai ieftină (adică motelul). Am ajuns astfel să ne cazăm, puţin după ora 12.00.
Motelul Cozia este amplasat în partea centrală a staţiunii, adresa exactă a locaţiei fiind strada Calea lui Traian, numărul 577. Motelul beneficiază de o parcare generoasă în spate, unde am găsit cu uşurinţă un loc liber pentru maşina noastră.
Recepţia motelului este tot în spatele clădirii. Chiar dacă check-inul se făcea începând cu ora 14.00, am fost cazaţi imediat ce am ajuns, după ce am achitat 120 de lei (tariful de cazare din acea perioadă). Motelul este o clădire lungă ce are camere la parter şi la etaj, iar accesul către spaţiile de cazare de la etaj se face pe scări, amplasate din loc în loc. Atunci când noi am fost acolo se lucra la o scară către mansardă, ceea ce înseamnă că urmau să fie amenajate şi la acel nivel spaţii de cazare. Mai trebuie spus că toate camerele au vedere către strada principală şi către piscina motelului.
Noi am primit cheia de la camera 210 (aflată la etaj) şi într-un minut descuiam uşa încăperii care avea să ne găzduiască pentru o noapte. Prima impresie a fost una foarte bună – camera era suficient de mare încât să ne simţim confortabil acolo, era curăţenie şi nu am simţit vreun miros suspect (uşa de la balcon era deschisă, aşa că încăperea fusese bine aerisită înainte).
Camera era prevăzută cu două paturi twin lipite, iar între acestea se afla un bureţel (probabil) îmbrăcat într-un material, obiect care făcea care cele două paturi să devină unul (am dormit confortabil doi adulţi şi un puşti de 7 ani). În cameră se mai aflau şi alte piese de mobilier: un cuier cu oglindă pe hol, un dulap mare, două noptiere, un birou în care era „pitit” minibarul, două scaune cam grele şi o măsuţă din lemn. Pe peretele opus patului era montat televizorul cu ecran plat (televizorul era suficient de mare raportat la dimensiunile încăperii). În dulap erau vreo două pături (pentru perioadele mai reci), dar şi câteva umeraşe pe care le-am folosit şi noi. Veiozele de lângă pat au funcţionat, la fel şi minifrigiderul din cameră.
Pe jos prin încăpere este parchet, iar geamurile termopan ne-au ferit destul de bine de zgomotele exterioare (mai ales de traficul de pe şosea). În încăpere exista şi un aparat de aer condiţionat, de care însă nu am avut nevoie.
Baia camerei nu are dimensiuni foarte mari, însă ne-am putut mişca în voie pe acolo. Dotările sunt cele obişnuite: cabină de duş, chiuvetă, toaletă, coş de gunoi. Am avut la dispoziţie prosoape albe şi pliculeţe cu şampon; o bilă neagră aş acorda-o pentru instalaţiile sanitare care prezentau urme serioase de uzură. Pentru o cât mai bună aerisire, băile sunt prevăzute cu geamuri micuţe care se deschid înspre casa scărilor.
Balconul avea dimensiuni generoase; pe jos era întinsă o mochetă veche de culoare albastră şi am găsit vreo trei scaune de mărimi diferite şi cam uzate care ne-au fost de folos seara, înainte de culcare. Pereţilor balconului le-ar prinde bine o văruială nouă. Din balconul acestei camere se vedea foarte bine la piscină.
Piscina motelului a reprezentat pentru noi locul unde ne-am petrecut acea după-amiază. Am avut iniţial intenţia de a merge la Cozia AquaPark, însă am văzut din exterior că la tobogane era aglomeraţie; aşa că ne-am reorientat şi bine am făcut!
Pentru accesul la piscina cu apă termală a motelului Cozia am plătit în total 37 de lei (câte 15 lei/adult şi 7 lei pentru cel mic). Tarifele erau aceleaşi atât pentru cei cazaţi la motel, cât şi pentru cei din exterior. Ne-a plăcut mult faptul că puteai intra şi ieşi de la piscină în acea zi ori de câte ori doreai, fără a mai plăti (condiţia era să păstrezi bonul fiscal primit iniţial).
Piscina este destul de mare, o parte fiind acoperită, iar cealaltă parte în exterior. Ca adâncime, piscina porneşte înăuntru de la 150 de centimetri, iar în exterior, în partea opusă, apa ajunge la 175-180 de centimetri. Apa a fost foarte caldă, astfel că am zăbovit acolo mai mult de 4 ore, bucurându-ne atât de bălăceală, cât şi de câteva reprize de bronzat. De jur-împrejurul piscinei erau amplasate mai mult şezlonguri, dar şi un bar cu bere, sucuri şi îngheţată.
Piscina are în interior o mică zonă delimitată pentru cei mici. Vestiarele şi grupurile sanitare de la piscină erau curate. Exista în clădirea piscinei şi un cabinet pentru masaj, unde puteai face programare pentru o şedinţă de masaj (pe uşă era afişat tariful: 20 de lei pentru 30 de minute).
Noi ne-am simţit excelent la piscina motelului Cozia şi recomandăm acest loc, indiferent că vă cazaţi la motel sau într-o altă locaţie din apropiere.
Mai trebuie spus că motelul are restaurant. Cu toate acestea, noi am mâncat în acea seară la Terasa DADA din apropiere (am mai servit masa la această terasă şi cu altă ocazie, astfel că ştiam faptul că mâncarea este bună şi atmosfera frumoasă).
În ceea ce priveşte conexiunea wireless la internet, am aflat parola de la personalul motelului. Internetul a funcţionat bine, cel puţin seara (când am butonat laptopul vreo oră şi ceva înainte de a adormi).
În ceea ce privește distracția și relaxarea, posibilitățile sunt numeroase în acea zonă. Există lăcaşe de cult frumoase (Mănăstirile Cozia, Turnu, Stânişoara sau Schitul Ostrov), multe piscine cu apă termală, Cascada Lotrişor (la câţiva kilometri de Căciulata) sau posibilitatea de a porni la pas pe vreun traseu montan pentru a te bucura de frumuseţea naturii. Iar Valea Oltului reprezintă în sine un obiectiv turistic deloc de neglijat.
Acestea fiind spuse, recomandăm cazarea la Motelul Cozia din Căciulata! Toate cele bune!
Trimis de Floryn81 in 28.11.17 17:02:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
![](https://amfostacolo.ro/FOTO/GENUINE/d013/13957/16226_83364_9.jpg)
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.26782700 N, 24.31750500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse: Valea Oltului e un loc „de recomandat” din mai multe puncte de vedere: peisagistic, istoric, medical. Chiar dacă unitatea de cazare prezentată poartă denumirea de „motel”, termen prin care înțelegem mai mult un loc de tranzit, se dovedește că la Călimănești înseamnă mai mult de atât. Prin facilitățile și calitatea cazării se pare că Motelul Cozia poate constitui o „bază” pentru mai multe zile. Un Superbonus acordat unui articol util și complet.
@Crazy_Mouse: Stati linistiti! Nu m-am reprofilat pe unitati de cazare sau de servit masa. Dar pentru mine motelul Cozia are o semnificatie aparte. In zecile de excursii pe Transfagarasan din perioada 1977 - 1981, traseul si programul erau fixe, aproape de precizia unui metronom. Dupa ce ne cazam in |Calimanesti, seara luam cina la restaurantul motelului Cozia. Aici pe langa mancare foarte buna, mereu, aveam mereu program artistic asigurat de o formatie din Rm. Valcea si care nu ne lasa sa stam prea mult pe scaune si eram permanent pe ringul de dans. In acelasi timp, doamna Mariana ne pregatea pachetele cu hrana rece pentru micul dejun de a doua zi. Aceste pachete ne ajutau sa ajungem a doua zi la ora 12 sa luam masa cu ursul in parcarea in care aveam intalnire, pentru ca dimineata nu mai intarziam la micul dejun. Asa ca amintirile mele legate de acest motel sunt dintre cele mai frumoase.
Numai bine si calatorii placute!
@liviu49: Noi ne-am cazat acolo, însă nu am servit masa de seară la motel, ci la terasa Dada din apropiere. Decizia noastră s-a bazat pe faptul că în urmă cu doi ani mâncasem tot la Dada şi am fost mulţumiţi (ca şi acum, de altfel). În plus, la Dada ne-a atras şi programul artistic , acolo fiind un solist care seara anima binişor atmosfera.
Data viitoare însă (pentru că va mai fi o dată viitoare, vom reveni la Căciulata), vom mânca şi la restaurantul motelului Cozia!
@all: Mulţumesc pentru lectură şi ecou!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2022 Motel Cozia din Caciulata — scris în 19.06.22 de fregata din GIURGIU - nu recomandă
- Jul.2019 Motel Cozia — scris în 03.07.19 de Ana101 din MEDIAş [SB]
- Feb.2019 Numai daca nu exista alta posibilitate — scris în 09.03.19 de olteanul2010 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Mizerie, fara apa calda, scump, galagie noaptea — scris în 07.08.18 de Kemy din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2017 O locatie de evitat... — scris în 27.09.17 de Aurel21 din PITEşTI - nu recomandă
- May.2017 A fost ok la Motel Cozia in Caciulata — scris în 25.05.17 de mariko din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Dezamagitor din aproape toate punctele de vedere... — scris în 09.08.16 de DoDo22 din TIMISOARA - nu recomandă