GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

Dacă prima zi petrecută în Casablanca a fost dedicată în primul rând celor două medine și centrului orașului, ziua a doua a fost rezervată Complexului Islamic Moscheea Hassan II din Boulevard Sidi Mohammed ben Abdallah. Pe lângă Moschee, Complexul include Centrul de informare, o Madrasă, Hammamuri, un Muzeu de istorie marocană, Săli de conferințe și o Bibliotecă foarte mare. Am ținut să o văd pentru că era considerată cea mai mare din Africa, între timp a devenit a doua ca mărime după Marea Moschee din Alger, Djamaâ El-Djazaïr în arabă, dată în funcțiune în anul 2019.
Un rol important în viața Moscheii îl are Fondation de la Mosquée Hassan II de Casablanca, o organizație non-profit sub președinția onorifică a Regelui marocan, care asigură gestionarea, conservarea și întreținerea întregului Ansamblu.
Are site-ul fmh2.ma/fr care este și site-ul oficial al Moscheii, cu numere de telefon și multe alte informații. Vizitele se fac în tururi ghidate, unul pe oră, începând cu ora 9, costul unui bilet diferă de la gratuitate pentru copii sub 4 ani până la 140 Dh pentru adulții străini. Detalii se găsesc pe site-ul de mai sus.
La Moschee am mers cu Autobuzul L043 care trece chiar prin fața Hotelului Relax unde eram cazați plecând din Stația Caserne Ain Borja, de pe trotuarul opus Hotelului, la circa 150 de metri spre dreapta, în sensul giratoriu la intersecția dintre dintre Rue Amir Abdelkader și Boulevard Ibn Tachfine. Când Am Fost Acolo nu era nici un semn de stație, ne-am învârtit puțin prin jur, am întrebat pe cineva care ne-a arătat unde este stația, și am plecat la drum. Am mers 9 stații până la cap de linie, Stația Terminus Hopital Sofi, circa 25 minute, cost bilet 5 Dh adică 2,5 lei.
De aici am mers pe jos vreo 500 de metri și am ajuns la Complexul Islamic cu portstindardul ei Moscheea. Mergând spre dreapta am ajuns la Centrul de informare, se poate ajunge și cu mașina, există o parcare la vreo 250 de metri. Este construită în stil arhitectonic modern, cu elemente tradiționale marocane și găzduiește Casele de bilete, un Punct de informare și o mică Expoziție cu specific tradițional marocan.
Nu era aglomerație, autocarele nu veniseră, noi aveam bilete pentru primul tur de dimineață de la ora 9 în limba franceză, achiziționate de pe site-ul de mai sus, costaseră 280 Dh, le-am validat și am ieșit în Curtea Exterioară, curte mare de 9 hectare care poate găzdui până la 80.000 de rugători, pavată cu dale de piatră, cu fântâni și spații verzi, spațiu liniștit pentru reflecție și rugăciune.
Câteva poze la Moschee și celelalte clădiri și am revenit la Centrul de informare unde se adunaseră mai mulți vizitatori și se formau grupuri. Ne-am alăturat unui grup și am fost conduși la intrarea în Moschee
Moscheea Hasan al II-lea
Istoria Moscheii a început în anul 1980 când Hassan al II-lea și-a exprimat foarte clar dorința și ambițiile lui de a crea un monument de referință în Casablanca, o clădire mare și frumoasă, o moschee pe apă, pentru că tronul lui Dumnezeu este pe apă. Costurile construcției de circa 800 miloane de dolari au fost acoperite în mare parte prin subscripție publică, douăsprezece milioane de oameni au donat pentru cauză, cea mai mică contribuție fiind de 5 Dh. Era răspunsul marocanilor la preceptul Islamic că „Oricine a construit o moschee în care este invocat numele lui Dumnezeu, Cel Preaînalt îi va construi o locuință în Paradis', Moscheea Casablanca fiind construită de toți marocanii.
Construcția Moscherii a început în iulie 1986 și a fost finalizată pe 30 august 1993, în ajunul aniversării nașterii Profetului Mohamed. Este construită pe un promontoriu de pe țărmul Oceanului Atlantic, o parte a ei fiind construită deasupra oceanului, ilustrația versetului coranic „Tronul lui Dumnezeu era pe apă” iar materialele folosite sunt, cu foarte mici excepții, Candelabrele din sticlă de Murano și ceva marmură, marocane, Marmura din Agadir, Granitul din Tafraoute și Lemnul de cedru din Atlas, meșteșugite de meșteșugari marocani.
Așa s-a înălțat Moscheea un minunat monument arhitectonic și spiritual, una dintre cele mai mari și mai impresionante moschei din Africa și din lume, o capodoperă a arhitecturii islamice.
La intrarea în Moschee ne-am descălțat, ne-am pus pantofii într-o pungă oferită de muzeu și am intrat în Sala de Rugăciune (Sala Principală) unde am găsit afișe în limbile franceză, engleză, spaniolă, italiană, rusă, germană, … cu indicații pentru formarea grupurilor.
La grupul nostru de franceză eram 8 turiști, mare avantaj, fiind puțini am avut mobilitate mare. A venit și ghidul nostru, nu mai știu cum îl chema dar este cunoscut ca Obama, semăna cu Barack Obama.
Sala de Rugăciune de 200 de metri lungime și 100 metri lățime, 2 hectare în suprafață, ce poate găzdui până la 25.000 de rugători este decorată cu marmură fină, mozaicuri delicate și lemn de cedru sculptat manual. Deosebit, Acoperișul de 3.400 metri pătrați poate fi deschis în cinci minute, lăsând cerul să se vadă și lumina naturală să intre în Sală, Sistemul de sunet este integrat în designul tradițional iar Candelabrele sunt ridicate sau coborâte cu ajutorul telecomenzilor. În mijlocul sălii, o porțiune de pardoseală pare din sticlă dar este apă pentru Sala de Abluțiune. Are balcoane din lemn așezate între coloane, par ca un etaj interior, unde este amenajată zona de rugăciune destinată femeilor.
Am mers apoi în Sala Minaretului și ea mare, are 625 metri pătrați, cu imense uși glisante, este împodobită cu marmură și zellige. Are și un lift care urcă rapid până la vârful Minaretului aflat la 210 metri. Până acum câțiva ani a fost cel mai înalt Minaret din lume, azi al doilea cel mai înalt după Minaretul Djamaa el Djazaïr din Alger, care are 265 metri și este cel mai înalt din lume. Minaretul are în vârf un laser care indică direcția spre Mecca și este foarte vizibil pe timpul nopții, arătând rugătorilor direcția de rugăciune.
Am coborât în Sala de Abluțiune unde credincioșii își fac, înainte de rugăciune, ritualul de purificare, abluțiune, adică își spală mâinile, gura, nasul, fața, brațele, capul, urechile, picioarele într-o ordine și cu mișcări bine stabilite. Așa se asigură că rugăciunea este primită.
Este o sală mare, frumos decorate cu zellige și stucatură, cu coloane și arcade în care se găsesc 45 Fântâni de marmură în formă de floare de lotus și un total de 600 robinete la dispoziția rugătorilor. Pentru a facilita procesul de purificare și a permite accesul ușor în Sala de Rugăciune, Sala de Abluțiune este împărțită în două secțiuni, una pentru bărbați și una pentru femei.
Aici, Obama, ghidul nostru amabil și profesionist, ne-a cântat o rugăciune, ne-a făcut poze, ne-a mai spus câte ceva, i-am mulțumit și noi i-am oferit 20 Dh, după noi i-au oferit și ceilalți turiști, și ne-am despărțit, el părăsind Moscheea, noi am mai rămas să privim, să pozăm, să mai comentăm puțin.
Dorința Regelui Hassan ca Moscheea din Casablanca să fie nu numai un loc de închinare ci și un simbol al toleranței, al coexistenței pașnice între diverse culturi și religii, incluzând creștinismul, islamul și iudaismul, a fost împlinită și se reflectă în arhitectura și scopul Moscheii. Astfel Arhitectura Sălii de Rugăciune este o chintesență între cultele creștin, mozaic și musulman: Interiorul are trei Nave despărțite de coloane imense ca într-o Biserică creștină, are o Poartă Regală ca într-o Sinagogă și Mihrab și Minbar ca într-o Moschee, Moscheea este deschisă pentru turiștii și vizitatorii din întreaga lume, indiferent de religie sau cultură. În plus Moscheea găzduiește diverse activități culturale și educative care promovează dialogul și înțelegerea între diversele comunități religioase, organizează evenimente care celebrează diferite tradiții culturale și religioase, încurajând astfel coexistența armonioasă dintre ele.
Am părăsit și noi Moscheea, ieșind în Curtea externă, am mers pe promotoriu pentru câteva poze, nu am mai mers și la celelate clădiri din Complexul Moscheii, timpul era prețios, trebuia să ajungem la hotel și apoi la trenul de Meknès de ora 12:30. Pentru doritori și pentru cei ce au mai mult timp voi scrie și despre alte două clădiri importante ale complexului.
Muzeul, situat într-o clădire la fel ca cea a Bibliotecii, găzduiește o colecție impresionantă de artefacte și exponate care ilustrează tradițiile și arta islamică.
Prezintă Artefacte istorice, Inscripții, Sculpturi în lemn și stuc, Plăci de ceramică colorate, Costume și accesorii tradiționale, Instrumente muzicale tradiționale marocane, cum ar fi „oudul” , „darabul” , „nayul” și Artefacte religioase, Obiecte de cult și relicve religioase folosite în ritualuri și ceremonii religioase, Caligrafie islamică, exponate de caligrafie arabă, cu versete din Coran și alte texte religioase. Sunt organizate periodic și Expoziții temporare.
Biblioteca, mai corect spus Mediateca, deține o vastă colecție de manuscrise, de cărți religioase și istorice și alte documente ce apar pe diverse suporturi (benzi magnetice, filme, discuri) ce pot fi consultate la fața locului cu aparatură multimedia modernă. Aici sunt organizate și alte activități educative, prezentări, ateliere, sesiuni de lectură, totul pentru a promova înțelegerea și respectul reciproc între diferite culturi și religii, dotări și activități ce nu se întâlnesc la bibliotecile clasice. Mediateca este amenajată într-o clădire mare ce îmbină tradiția arhitecturală marocană și elementele moderne, respectând tradițiile culturale și religioase, în timp ce oferă un spațiu funcțional și atractiv pentru studiu și învățare. Exteriorul clădirii este decorat cu arcuri frumos sculptate și coloane elegante, ferestre decorate cu grillaje de fier forjat care permit luminii să pătrundă în clădire într-un mod difuz și odihnitor.
Cele două lăcașuri de cultură promovează împreună cunoașterea și înțelegerea religiei islamice, a istoriei și culturii marocane. Sunt vizitabile când Moscheea este deschisă, mi-ar fi plăcut să le văd nu numai din exterior, dar, în excursii timpul este pentru mine o veșnică problemă.
Am revenit pe același drum și tot cu autobuzul L043, autobuz curat, modern, am luat bilete de la șofer și am ajuns la hotel și de aici la Gara de Tren Casa Voyageurs.
Vizita la această frumoasă și mare moschee a fost reușită, am avut un ghid bine informat, am făcut multe poze și am admirat o clădire deosebită, unică, așezată pe mare și pe uscat. Mergeți acolo și nu veți regreta!
Trimis de mprofeanu in 23.02.25 14:50:55
- A fost prima sa vizită/vacanță în MAROC
- Alte destinații turistice prin care a fost: Emiratele Arabe Unite, Qatar, China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Singapore, Iordania, Israel, Iran, Turcia, Armenia, Georgia, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia, Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Portugalia, Sardinia, Sicilia, Cehia, Ungaria, Tenerife, Azore, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Elveția, Ungaria, Cehia, Rusia, Brazilia, Argentina, Uruguay, Tunisia
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 33.60822287 N, -7.63266800 W - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@mprofeanu: Splendide ambele reviewuri. Am calc. drfect si m- am chiorat sa citesc si degetele boante ca sa scriu un ecou. Am fos in Maroc si am sa scriu dupa ceil tepara
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2022 Simbolul orasului Casablanca, moscheea Hasan al II-lea — scris în 22.05.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Moștenirea unui rege... moscheea Hassan II — scris în 30.01.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2008 Moscheea Hassan II - Casablanca — scris în 12.01.12 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ