Dacă eşti invitat la bar, e bine să te duci la bar!

TIPĂREȘTE

Dacă ceva poate să meargă prost, va merge. Cred că e o lege nescrisă a universului, pe care în optimismul meu fără margini, nu am băgat-o niciodată în seamă. Renunţăm la microbuzul în care aerul condiţionat ne făcuse să uităm de temperatura de afară şi analizăm direcţia în care ne indica gps-ul telefonului să mergem. Mi se părea că ne duce spre nicăieri, dar îl ascultam încă plini de energie, facem câteva glume referitoare la zgomotul roţilor celor trei trolere pe care le târâm după noi şi înaintăm spre nicăieri. Adică văzusem plăcuţa cu numele cartierului, dar case, încă nimic. De fapt nici măcar tortuar nu era. Am calculat un pic situaţia să vedem care parte a drumului pare mai sigură. Măcar să ne vină maşinile din faţă.

La prima benzinărie, cam după 500 de metri de plimbare, intru să cer indicaţii. Fireşte …primesc în limba română… Băiatul de la benzinărie nu cunoştea destinaţia noastra, dar a zis că revine imediat cu noutăţi după ce verifică poziţia pe calculator. În câteva minute iese cu vestea. Directia corectă, distanţa… problematică. „Aveţi ceva de mers… vreo 3 staţii de autobuz. La sediul Poliţiei o luaţi la dreapta mai mai mergeţi până la o biserică, vis-a vis de un bar, acolo la stânga şi mai mergeţi vreo 500 de metri. ” După indicaţii se adunaseră vreo 3 kilometri. Căldură mare. Deja auzeam bombăneli. „Aminteşte-mi de ce n-am închiriat maşină din aeroport? ” „Oare de ce nu am luat un taxi? ”De ce ne-am coborît din autobuz acolo? ”. „Dragilor, relaxaţi-vă. N-am închiriat maşina de azi că eu m-am gândit că-i duminică şi normal ar fi ca oamenii să nu lucreze, n-am luat taxi că tocmai venise autobuzul şi… ne-am dat jos că telefonul meu ştia mai multe vile cu numele asta şi le-a ales pe cele mai apropiate. De acum înainte ma împrietenesc cu cifrele şi bag coordonate. Da' până atunci, plimbare de voie”.

Căldura parcă nu mai era la fel de apăsătoare. Se apropia ora 8, ora la care soarele apunea. Asta mi s-a părut frustrant. În vacantă vrei ca ziua să fie cât mai lungă, să ai parte de soare şi lumină, să mai furi câteva ore de plajă şi plimbare. Ei bine, nu în Cipru. Aici soarele se culcă devreme. În iunie, iulie se retrage la 8, iar în martie sau octombrie te bucuri de el doar pâna pe la 6. Aşa că zilele sunt concentrate. Să aveţi grijă cum vă programaţi drumurile.

Plimbarea mie îmi place. E drept că de obicei nu-mi scot si trolerul după mine. Dar mă concentram aşa de tare pe locul în care trebuia să ajungem încât nici nu am băgat de seamă terasele pe lângă care treceam. Magazine alimentare, erau şi de-astea. Da’ nici unul nu îndrăzneam să rupem ritmul plimbării. Mai ales că am anunţat ora sosirii ora 20 şi deja ne întreceam cu timpul. La un moment dat îmi sună telefonul, evident, proprietarul îşi pierduse răbdarea, îngrijorat de ce nu mai ajungem. Avea o engleză britanică în faţa căruia telefonul meu a clacat. Nu ştiu dacă din cauza semnalului, din cauza telefonului sau din cauza mea, dar engleza lui mi s-a părut ca un mesaj în latina veche. Parcă înţelegeam cuvintele, da mesajul ioc. Individul îmi vorbea de un bar la care trebuia să merg, dar eu încapăţânată, nu mă lăsam convinsă. Eu voiam la apartament, să mă asigur că dorm undeva. Ai mei deja făceau misto de situaţie ca nici nu ne cunoaştem si deja proprietarul vrea să mă ducă în bar. Predau telefonul peştişorului şi îi spun: "vezi ce vrea că vorbeşte cu accentul lui James Bond. Poate tu înţelegi mai bine. " Aiurea! Primeşte şi peştişorul o invitaţie la bar, aşa că preiau din nou telefonul ca o mamă responsabila ce sunt. Dacă cineva trebuie să meargă la bar, EU mă sacrific. :D Până la urmă, interlocutorul abandonează încercarea pentru moment şi mă întreabă ce altă limbă vorbesc. Thanks God! Pentru că până atunci întâlnisem numai români, mi-am încercat norocul şi i-am zis că vreau să vorbesc cu un român. Cât credeţi că i-a luat să-l găsească? Ha! Exact 10 secunde. :D

Deja se înoptase, dar de la capătul firului primeam indicaţii în româneşte. Pe care le mai auzisem o dată la benzinărie. Poliţie, biserică, bar, şi apartament. M-am liniştit când am auzit că apăruse un bar, măcar ştiam că n-am fabulat la telefon, când proprietarul îmi repeta obsesiv „Come to the bar, come to the bar!! ” Era trecut de ora 9 când am ajuns în faţa complexului de apartamente. Aproape lesinaţi de căldură, sătui de plimbare şi dornici de o baie măcar la piscina, că marea era departe. Surpriza a fost: nici o receptie… De fapt era un complex de apartamente private cu o piscină comună în mijloc. Şi atunci am avut revelaţia: „come to the bar, come to the bar”… de fapt barul pe lângă care trecusem era al aceluiaşi proprietar. Iar cheile, de acolo trebuiau ridicate. Aşa că am mai facut o plimbare până la bar. Culmea, engleza proprietarului era atât de frumoasă şi ne-am înţeles aşa de bine încât cred ca problemele de comunicare erau doar în creierul meu care nu se lăsa uşor convins să accepte invitaţia la bar din partea unui strain. :) Bine, şi-a înoit invitatia la bar şi pentru a doua zi, unde puteam servi micul dejun, prânzul şi cina. Am acceptat doar micul dejun că în rest eram tot plecaţi, dar vă recomand să treceţi pe la bar dacă sunteţi în zonă, era plin la orice oră am trecut pe acolo, şi ăsta e un indicator bun zic eu.

Să vă povestesc despre apartament, bănuiesc că asta vă interesează. Era la etajul 1. De la intrarea în blocul de apartamente aveam un lift ce ne lăsa chiar in faţa uşii. De obicei mie îmi place să fac mişcare, dar liftul era tot timpul la îndemână şi mult prea uşor de folosit. Ne-am lenevit de la căldură şi plimbarea neprevăzută. Aaaa şi că am amintit de plimbare, staţia de autobuz 417 era chiar în faţa barului. Dacă am fi coborît unde trebuie, adică la Kitiou Avenue 1 sau imediat după poliţie, chiar la bar, nu aveam de mers mai mult de 300 de metri până la apartament. Data viitoare dacă cineva ma mai cheamă la bar, nu mai fac mofturi. Merg direct la bar. :D

Pozele de prezentare de pe Booking erau corecte, apartamentul curăţel, aer condiţionat în ambele camere, televizorul l-am butonat un pic să găsim un radio cu muzică. Un verde crud covorul şi câteva accesorii prin cameră pe mine m-au făcut să mă simt bine. Îmi amintesc de un aragaz, cuptor electric, cuptor cu microunde… nu le-am folosit. Frigider mare, încăpător, păcat că nu aveam nimic să punem în el… nici măcar o apă… Am pomenit un pic terasele şi magazinele alimentare pe lângă care trecusem, dar nimeni n-a avut suficientă determinare să se întoarcă pentru cumpărături, mai bine ne-am rezumat la apa din piscina si la cea de la robinet. N-am păţit nimic, şi la ce sete îmi era, mi s-a părut bestială. A doua zi ne-am aprovizionat cu apă îmbuteliată, dar am citit într-o revistă de prezentare că apa lor de la robinet e potabilă.

Aşternut: curat, prosoape: unul singur, l-am împărţit în trei.

Balcon cu uscător, masă şi scaune. Inutile… era un aer irespirabil afara. Congelatorul l-am folosit să îngheţam sticlele de apă pe care le luam cu noi de-a lungul zilei. Toate funcţionau in parametri normali aşa că nu mai insist. Apa din piscina era cam la temperatura de afara. Nu simţeai că te răcoreşte, doar că eşti mai ud. Te prindea lenea de orice aproape instant.

Dormim şi mâine mergem să ne ridicăm maşina din aeroport. Doar nu vă gândeaţi că pentru leneveală ne-am dus acolo…

---

VIZUALIZĂRI: 2180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI