ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.01.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
DEC-2023
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 125
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Milaroom Boutique Hotel - Eleganță și Confort în Inima orașului Edirne

TIPĂREȘTE URM de aici

După ce ne-am decazat de la Alan Suites unde rezervasem doar o noapte, pentru că am adăugat această noapte ulterior rezervării inițiale, am mers să facem check-in ul la a doua cazare, unde aveam rezervate 3 nopți (adică rezervarea inițială). Hotelul se numește Milaroom Boutique Hotel.

Rezervarea, ca și pentru Alan Suites, am făcut-o prin Booking, așa cum fac de ceva vreme încoace toate rezervările pentru 1-2-3 nopți, exceptând sejururile unde aleg alte platforme turistice.

În Edirne am stat în mai multe unități de cazare... dacă ar fi să fac o retrospectivă, mai mult cu caracter informativ pentru doritori, aceste unități ar fi (de la cele mai recente la cele mai vechi):

-Alan Suites  a doua oară

-Alan Suites prima dată

-Edirne Suite House

-BlackMoon Villa

-A Plus Aparthotel

Sper că nu am ratat nimic... Așadar pentru această ieșire am avut cam aceleași criterii de filtrare pe care le am mereu.

-preț competitiv (maxim 220-240 RON/noapte)

-mic dejun inclus

-note mari... de preferat peste 8... 8,5 pe Booking 

-locație mai centrală

-loc de parcare

Da am mai găsit și cazări mai ieftine... dar erau prin zone foarte mărginașe sau mai ciudățele sau pe străduțe aglomerate cu magazine sau cu note foarte mici. La capătul opus da erau și cazări mai scumpe... cu 400-600 de lei pe noapte dar erau totuși cu mult peste bugetul nostru.

După ce am căutat și căutat am ajuns la această unitate... intitulată Milaroom Boutique Hotel. Știam zona unde se află pentru că o mai frecventasem de multe ori, nu de alta dar am tot parcat mașina, în parcarea cu plată din spatele Moscheii Selimiye, care se află în capătul străzii acestei unități. Am încercat să am o priveliște mai bună asupra zonei dar imaginile de pe Google Maps erau vechi. Așadar am început să caut prin recenziile de pe Booking dar și de pe Google Maps (unde am atins de curând nivelul 9 ca și ghid Local - din maxim 10 posibil).

Camerele păreau ok în poze, la fel și micul dejun DAR durerea mea mare era cu parcarea. Toate comentariile referitoare la parcare erau pozitive, una peste alta, oaspeții ce au stat acolo scriau că sunt locuri de parcare pe stradă.

Ca o paranteză... am ales să fac rezervarea cu anulare gratuită iar cu o săptămână înainte primesc pe BOOKING mesaj privat din partea Milaroom unde aveam deja confirmarea că totul este ok, că... trebuie să confirm CARDUL DE CREDIT folosind un link din mesaj, altfel rezervarea mea poate fi anulată!  

Mesajul mi s-a părut dubios din start, era în primul rând un link foarte ciudat. Mesajul a fost acesta...

"Dear Valentin, unfortunately your booking might be cancelled due to an error during verification of your payment method.

Usually in this case Booking asks to verify your payment method and confirm your identity as a holder.

You can verify your payment method through a personal link:

https://booking-approve. (...)

Please use Mastercard for verification! Please enter your payment details and wait for verification! Booking will charge your payment method with your reservation amount, and in a minute will credit it back - this is your payment method verification! (Payment method verification is not a payment or deposit. You pay directly when you arrive at the hotel).

If you want to save your reservation, you must do it within 24 hours, otherwise the reservation will be automatically canceled. Kindest regards, Milaroom Hotel4"

Am zis să pun mesajul integral ca și atenționare pentru că sunt în continuare în derulare, campanii de phising. Știam că orice verificare de card se face ÎN platforma Booking, nu în afara ei prin vreun link ciudat. Apoi aplicația nu îmi ceruse vreo extra validare a cardului plus de asta cardul fusese validat în momentul în care am efectuat rezervarea propriu zisă.

Am trimis un mesaj scurt în care am scris că nu are nimic cardul meu și nu s-a efectuat vreo debitare de 1-2 lei cum mai fac ei uneori.

Așadar am sunat la Booking și având Genius Nivel 3, adică suport cu prioritate, mi-a răspuns imediat un operator vorbitor de limba română. A verificat mesajul și mi-a confirmat faptul că pare ciudat iar Milaroom este un partener de încredere al lor. Una peste alta am fost sfătuit să NU accesez acel link din mesaj. A rămas că mă sună înapoi sau îmi trimit un mesaj să-mi spună ce au rezolvat dar... bilă neagră căci nu au mai răspuns niciodată.

Dar ulterior acelei zilei am primit un mesaj privat tot de la Milaroom în care mi se spunea să ignor mesajul anterior și că rezervarea este în regulă.

Buuuun, așadar... cazarea, unitate, avea o notă foarte ridicată pe Booking, adică 9,8 din aproape 600 de recenzii iar pe Google Maps o notă aproape la fel de maximă, 4,9 din maxim 5 din 137 de recenzii.  

 Ziua check-inului

Cum spuneam, ne-am decazat de la Alan Suites și undeva pe la ora 13:00 am ajuns la Milaroom. Am parcat mașina pe una din străduțele învecinate și am mers la recepție unde am dat de un student (am aflat ulterior asta) care vorbea engleza fluent, lucru neașteptat de bun! Nu m-au mai durut mâinile încercând să mă înțeleg cu ei sau nu am mai stat cu Google Translate deschis.

Am predat pașapoartele, am plătit cash în euro și am primit rest lire (lucru pe care îl voiam pentru că aveam nevoie de cash). Ne-a fost prezentată camera de la etajul 1 din 2. O cameră foarte mare, aflată pe colț, cu vedere spre intersecția de lângă hotel.  

Boutique Hotel?

Nu am mai stat până acum la un Hotel tip... Boutique sau poate că am stat și nu mi-am dat seama sau nu era această titulatură în denumire. Așadar ce înseamnă boutique?

Un hotel boutique este un tip de unitate de cazare care se caracterizează prin dimensiuni mici, design distinctiv, atenție la detalii și servicii personalizate. Aceste hoteluri sunt concepute pentru a oferi o experiență unică și individualizată oaspeților lor. Termenul "boutique" este adesea asociat cu magazinele mici și de lux, și în cazul hotelurilor, acesta reflectă conceptul de a oferi o atmosferă intimă și o atenție deosebită la stil și detaliu.

Principalele caracteristici ale unui hotel boutique includ:

-Dimensiuni mici: Hotelurile boutique au un număr redus de camere, făcându-le mai intime și oferind o atmosferă mai exclusivistă. -Design distinctiv: Aceste hoteluri pun un accent deosebit pe designul interior și exterior, cu adesea o tematică sau o estetică specifică, care le diferențiază de hotelurile mai mari și mai convenționale. -Atmosferă personalizată: Personalul din hotelurile boutique încearcă să ofere o experiență personalizată și să cunoască preferințele oaspeților pentru a oferi servicii adaptate la nevoile individuale. -Servicii de calitate: De obicei, hotelurile boutique pun un accent deosebit pe calitatea serviciilor oferite, astfel încât oaspeții să se simtă răsfățați și speciali. -Localizare unică: Multe hoteluri boutique sunt situate în zone urbane sau în locuri pitorești, oferind oaspeților acces la experiențe autentice și la atracții locale.

Fără pic de modestie aș putea spune că acest hotel care apropo avea doar 10 camere, s-a încadrat cu toate specificațiile de mai sus. Au fost și probleme despre care voi relata mai departe.

Camera...

Revenind, camera cum spuneam foarte foarte mare, fiind și pe colț. Mobilierul, ferestrele, televizorul, salteaua, tot, toate erau aproape noi, locația fiind deschisă abia de anul trecut. Camera era defapt o triplă... era formată din 2 paturi duble lipite, cu o saltea mare plus un pat single într-o parte. Totul foarte curat și foarte simplist, cu bun gust.

Trebuie să vă spun despre problema mea clasică, cea cu ferestrele. Cum erau ferestrele? Ei bine fiind totul nou, ferestrele din tâmplărie PVC + geamuri termopane, erau super ok, se închideau PERFECT ERMETIC și abia se auzeau zgomotele de afară! Tâmplăria și feroneria nu erau top dar fiind noi, făceau treaba cu brio. Mi-au plăcut maxim și au fost cu mult peste ferestrele vechi de la Alan Suites cu care am rămas traumatizat. 😂

La fel și ușa de la intrare, se închidea foarte bine, singurul spațiu gol ce rămânea expus, fiind partea de jos DAR era pus un burete special de ușă tocmai pentru a mai diminua curentul de sub ușă sau zgomotele.

Tot în cameră era și un mic birou, cu scaun, TV, AC nou funcțional, frigider, cuier, dulap. Deci cam tot ce ai fi putut avea nevoie se afla aici. Fiind decembrie, temperaturile exterioare, mai ales noaptea, erau destul de coborâte. Caloriferul din cameră, mare cât fereastra a duduit (pe românește) aproape non stop.

Baia nu era foarte mare dar nici mică să te înghesui. Dușul era tip walk in, cu o ușă de sticlă mare ce se glisa spre dreapta pentru a facilita accesul spre el. Tot la duș un geam mic pătrat ce putea fi deschis pentru aerisire. Cârcotașul din mine a observat mai multe finisaje efectuate mai grosonal pe la rosturi, îmbinări, etc dar na... nu erau ele la ditai Alan Suites, aici ce pretenții să mai am?

Problemă mare cu vasul wc care nu mai trăgea apa. Încă din prima seară a început să facă figuri. Am anunțat recepția și au reparat cât am fost plecați. Apoi a doua seară din nou... defapt problema era că nu se mai umplea cu apă vasul de la vasul wc.  

Am chemat din nou recepția și am dat de un nene care nu vorbea engleză. Dar ne-am înțeles noi... problem... problem.

L-a sunat pe video pe șeful și i-a zis ce să facă. M-a amuzat teribil când turcul venit în cameră, noaptea pe la 9-10 se chinuia săracul cu telefonul într-o mână și cu cealaltă mână prin vasul de la wc, la final spunând și citez "tehnic problem" cu un accent turcesc genial! A reparat și i-am mulțumit.

A treia seară la fel... dar prinsesem șpilul, am tras cu ochiu de data trecută și am reparat singur vasul buclucaș!

Cum spuneam, micul Hotel avea 10 camere, 5 la parter și 5 la etajul 1 iar sus la etajul 2 ca să zic așa, era o terasă unde dimineața se servea micul dejun dar unde puteai sta și în timpul zilei sau seara. Terasa asta era acoperită dar pereții erau din prelată transparentă, coborâtă acum fiind sezon rece. Una peste alta noaptea era frig acolo chiar dacă caloriferele duduiau.

A doua seară, adică 2 spre 3 decembrie sau sâmbătă spre duminică, din 10 camere, 8 erau ocupate de...români. Vorba aia, de ce ți-e frică nu scapi! Nu de alta dar unul din grupurile astea (2-3 camere) au stat noaptea respectivă până târziu la terasă. Nu asta ar fi problema ci faptul că tot tavanul camerei noastre, era defapt podeaua terasei, terasa fiind FIX deasupra noastră. Era placată cu gresie și toate scaunele mutate și frecate scoteau zgomotul ăla pe care cred că îl știți, mai ales cei care ați stat pe la bloc... scârțâitul ăla super simpatic.

Plus de asta au ascultat și muzică... vorba aia... oamenii se simțeau ca și cum ei rezervaseră toată locația. Dă-i în mă-sa pe ceilalți cazați, noi să ne simtem bine.

Apoi altă chestie care m-a deranjat, la micul dejun care cum am spus, se servea sus la terasă mulți fumau, și fiind trase prelatele alea tot fumul stătea acolo. Noi nu suntem fumători și chiar ne deranjează fumul mai ales când vrem să... MÂNCĂM și mai ales că spațiul era închis. Până la urmă libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea mea, dar cei 7 ani de acasă sunt neprezenți pentru multe persoane!

Și un alt grup care rezervaseră la fel 2-3 camere veniți cu copii, care trânteau și urlau pe holuri de la o cameră la alta. Am și eu copil și a fost educat să nu facă așa mai ales când suntem într-o locație unde sunt prezente și alte persoane dar spiritul libertin din mulți părinți care nu dau 2 bani pe ce fac copiii lor își spune cuvântul cu fiecare ocazie.  

Pe holul de lângă camera noastră era un fierbător de apă plus ceva pahare și plicuri cu ceai sau cafea instant pentru cei doritori.

Micul Dejun

Micul dejun nu a fost wow, destul de limitat, aici Alan ca tot am adus vorba de el, il bate la fund pe românește. Dar a fost ok cât să îți poți începe ziua. Destul de puține preparate calde, fără omletă, fără chestii prăjite, doar niște cârnați... apoi clasicele brânzeturi, roșii, măsline și acele mici recipiente cu gem, unt, miere. Pentru detalii vizuale... vezi pozele.

Locația

Cum am spus, locația este destul de ultra-centrală. Se află la câțiva pași de renumita Moschee Selimiye, practic moscheea se vede din stradă de lângă hotel dacă te uiți pe strada ce duce spre ea. Acest lucru a fost binevenit pentru că nu a mai trebuit să vin cu mașina aici în zonă să caut loc pentru a putea merge în centru... la Aydin Tava Ciger, la bazarul Moscheii, sau la alte puncte de interes din centru. Pur și simplu am lăsat mașina pe strada de lângă hotel și am mers pe jos! Am găsit mereu loc chiar și seara când toți vizitatorii erau în cameră și evident mașinile erau parcate și ele în jurul hotelului.  

Zona este mai ciudată... sunt multe case vechi care stau să cadă, cam cum e pe la noi în centrul Bucureștiului.   Nu te-ai aștepta să vezi asta în zona zero cum este zona de la Moscheea Selimiye dar asta este realitate. Mi-a fost așa un pic teamă, mai ales că pe zi ce trece mașina se cocoșa tot mai tare și era burdușită cu de toate pentru toți dar a fost ok nu am avut probleme și nu am mai rămas fără emblema mașinii așa cum am pățit anul trecut în fața hotelului A Plus.  

Plus de asta la câteva minute de hotel este... secția de poliție și treceau destul de des mașini de poliție pe stradă.  

Patronul, angajații...

Cum spuneam am avut ocazia să vorbesc și cu patronul și cu angajații mai ales cu unele întrebări tehnice... de exemplu de când au deschis, câte camere  au, dacă au sau nu vad. Translator a fost fiul patronului, un puști de nici 20 de ani care vorbea fluent engleză. Foarte fain și el și tatăl lui care mereu când ne vedeau ne întrebau dacă avem nevoie de ceva, dacă vrem ceva, etc.

Mai era cum am spus un băiat la recepție student care și el vorbea excelent engleza, plus încă vreo 2 recepționeri care nu știau deloc engleză cu care comunicam în scris prin Google Translate. Mi-a plăcut că era non stop cineva la recepție chiar dacă erau doar 10 camere...

Patronul mi-a confirmat că are mulți vizitatori din România și mulți stau aici o noapte tranzit mai ales când vin și pleacă spre Istanbul. Așa cum a fost și cazul nopții de sâmbătă spre duminică când 8 din 10 camere erau luate de români veniți din Istanbul.

Dar noi am anticipat cozile de la vamă și am mai luat o noapte, alegând să plecăm din Turcia, luni, după mini-vacanță prelungită, o alegere super inspirată, la vama turcă cel puțin am avut doar o mașină în față.  

Ce mi-a mai plăcut... pe holul de la intrare, erau puse pe perete mai multe plăcușe de lemn cu Bine Ați venit iar prima limbă în care scria asta era... limba română! Plus bulgară, engleză, turcă și cred că rusă...

Concluzii

Pentru cei aproape 42 de euro plătiți pe noapte și exceptând unele din problemele semnalate, mai ales cele ce nu țin de patron, ci de bunul simț al invitațiilor, consider unitatea chiar ok, mai ales luând în calcul locația. Poți lăsa mașina aici și apoi mergi pe jos spre centrul orașului unde ai și magazine și bazar și restaurante și tot ce vrei.

Într-adevăr a trebuit să mergem cu mașina spre mall Erasta care este cam la 2,5 km de această unitate, în rest, fără grijă pe jos.


[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 03.01.24 18:50:14
Validat / Publicat: 03.01.24 19:38:38
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 1569 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Unitatea de cazare, cea din dreptul masinii cu rosu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30600 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.01.24 19:16:38]
»

Mutat în rubrica "Milaroom Boutique Hotel, EDIRNE" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

webmaster
[03.01.24 20:10:35]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Pușcașu Marin
[03.01.24 21:01:11]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Dacă nu deranjez prea tare, am și eu o curiozitate. Pe terasa pe care ați servit micul dejun, fumatul era interzis? Explicit, cu mesaje sau semnalizări de rigoare? Dacă da, atunci remarca din articol legată de libertăți și de cei șapte ani de-acasă este perfect justificată.

Dacă însă fumatul nu era interzis (erau scrumiere pe mese?)... atunci libertatea ta se termină la intrarea pe terasă, iar remarca legată de anii cu pricina (cei șapte) nu se mai justifică.

⭐ValentinB_88⭐PHONEAUTOR REVIEW
[03.01.24 21:33:55]
»

@Pușcașu Marin: nu mai rețin. Cred că nu erau afișe. Dar remarca este justificată. Când vezi că cineva mănâncă la 3 metri de tine și tu scoți aburi ca locomotiva, ai obrazul gros.

Probabil sunteți fumător, dacă din toată recenzia mea, doar asta v-a facut să reveniți cu un ecou ...eu sunt nefumător și nu agreez astfel de comportamente.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Pușcașu Marin
[03.01.24 22:11:43]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Da, sunt fumător. Însă respect cu strictețe regulile. Dacă nu am voie să fumez într-un loc, atunci nu fumez. Dar dacă am voie, atunci mi se pare o aroganță total gratuită să fiu făcut lipsit de bun simț și de cei șapte ani de-acasă, doar pentru că cel care face aceste afirmații consideră că are dreptul de a pune etichete.

Am observat nu numai în acest articol că faci generalizări cu un aer de superioritate, al celui care pare că deține adevărul suprem (vezi parcarea pe străzi pe lângă Târgul de Crăciun, al” săracului” care n-are 10 lei, deși @nicolle33 a explicat foarte bine că se poate parca perfect regulamentar pe stradă, vezi discuții mai vechi cu @admin pe tema forum versus website, asta din ce-am citit eu, or mai fi și altele).

N-am nimic cu tine, nu sunt avocatul nimănui, doar că mă deranjează etichetele astea puse în virtutea faptului că unii cred că au numai drepturi, iar cei ce nu le respectă sunt lipsiți de bun simț, needucați, etc.

Îmi cer scuze pentru intervenția mea și o să mă opresc aici. Însă asta rămâne părerea mea, indiferent câte” pietre” virtuale îmi voi lua în cap.

Zoazore
[03.01.24 23:02:34]
»

@⭐ValentinB_88⭐:

Apoi altă chestie care m-a deranjat, la micul dejun care cum am spus, se servea sus la terasă mulți fumau, și fiind trase prelatele alea tot fumul stătea acolo. Noi nu suntem fumători și chiar ne deranjează fumul mai ales când vrem să... MÂNCĂM și mai ales că spațiul era închis. Până la urmă libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea mea, dar cei 7 ani de acasă sunt neprezenți pentru multe persoane!

Ca sa nu existe neintelegeri, DA, sunt fumatoare. Si DA, daca intr-un loc nu se fumeaza, nici eu nu fumez. Ma duc in locul unde am voie.

Ce nu am inteles eu si mi-ar fi utila explicatia: terasa aia era SINGURUL loc unde se putea manca micul dejun? Mai ales ca nu cred ca era foarte cald pe acea terasa. Eu, ca fumatoare, imi asum "vicisitudinile", dar tu de ce erai obligat sa stai pe acea terasa? Sau cine te obliga sa mananci acolo, pentru ca, banuiesc, majoritari erau fumatorii.

Daca ti-ai asumat sa mananci acolo, inseamna ca ti-ai asumat si consecintele implicite.

micutzuPHONE
[04.01.24 10:26:07]
»

Salut. Am notat si eu in agenda aceasta cazare. In februarie am o zi planificata in Edirne. Desi merg de peste 25 de ani in Turcia spre rusinea mea nu am vizitat acest oras. Daca imi puteti oferi si cateva mici ponturi despre ce poti face in 24 de ore in Edirne, v-aș fi foarte recunoscător. Multumesc anticipat si va doresc un an plin de vacante si calatorii frumoase. Stima

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[04.01.24 10:40:15]
»

Despre ce se poate vizita în Edirne, am scris aici:

Palatul din Edirne

Biserica Ortodoxa Bulgara Sf. Constantin si Elena

Karaağaç Eski Tren Garı - fosta gară din Edirne

Recenzie generală cu mai multe obiective

Probabil cele mai importante obiective ar fi Muzeul de Sănătate și Moscheea Selimiye. O zi nu vă ajunge pentru a vizita tot ce ar fi de vizitat, dar puteți alege din ele care vi se par mai interesante.

De mâncat recomand Aydin Tava Ciger, iar pentru cumpărături Erasta Mall, margi Outlet, bazarul de la baza moscheii Selimiye, bazarul din centru de lângă pietonala de la Saraclar sau bazarul de vineri de la Ulus.

Concediu plăcut.

doinafil
[04.01.24 16:44:01]
»

O cazare foarte bună la un preț excelent!

Nu sunt fumătoare, (chiar mă îneacă fumul) dar dacă aș fi, aș respecta regulile - scrise explicit - că în acel spațiu este, sau nu, permis fumatul!

Cred că nu erau afișe. Dar remarca este justificată. Când vezi că cineva mănâncă la 3 metri de tine și tu scoți aburi ca locomotiva, ai obrazul gros

Este parțial justificată remarca ta! Nimeni nu-i acuza că au obrazul gros! Ei se simțeau bine, libertatea lor de-a fuma nu era nicicum interzisă! Vina - după părerea mea - este a administrației hotelului care acum, pe timp de iarnă, cu paravanele trase, a uitat să afișeze restricția de-a nu fuma în acel spațiu.

Să fi fost în locul tău, ceream să iau - pe o tavă - tot ce-am ales la MD și să merg în cameră, sau pe holul acela din P15.

Felicitări pentru alegere! Tot un hotel foarte bun cu raport calitate/preț, a ales în Edirne și colega noastră @adrianbogdan. Parcă „Maritsa” îi spune, ce-a ales ea!

Să ai alegeri inspirate și în acest an!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, micutzu, Pușcașu Marin, Yoda

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052590847015381 sec
    ecranul dvs: 1 x 1