Satul Masca, cel care te lasă mască...

TIPĂREȘTE

Sunt puţini cei ce vin în Tenerife care să nu fi auzit de satul Masca şi frumuseţea sa, ba mai mult, orice ghid de călătorie şi orice localnic ar recomanda ca turistul să dea măcar o raită prin Masca. Se spune că, după vulcanul Teide, acesta ar reprezenta următoarea atracţie din Tenerife.

Nu puteam face excepţie nici noi de la acestea, aşa că ne-am gândit ca ultima zi de vacanţă petrecută în Tenerife s-o dedicăm în principal satului Masca. Dacă ne mai rămânea ceva timp, puteam să mai includem o raită prin oraşul Puerto de Santiago, dar nu înainte de a fi admirat la o adică, Los Gigantes, acele uriaşe stânci ca nişte pereţi drepţi ce ţâşnesc din ocean.

Aşadar, după micul dejun, ne-am urcat în maşină cu bagajul de bază făcut de cu seara şi fixăm destinaţia pe GPS-ul telefonului: Masca. Ni se indica o distanţă de 39 km din Los Cristianos şi un timp aproximativ de parcurs de 39 minute, ceea ce însemna că drumul nu e tocmai uşor. Ne lansăm pe şoseaua TF-82, foarte bună de altfel, avem pe stânga oceanul, pe dreapta munţii din Parcul Naţional Teide, apoi dăm de Santiago del Teide, un orăşel de la poalele marelui vulcan.

De la Santiago del Teide, ne încadrăm pe drumul TF-436, aşa cum ne indicau panourile şi curând aveam să ne avântăm pe una dintre cele mai impresionante, mai înguste şi mai curbate şosele pe care am fost vreodată, în acelaşi timp foarte dificilă, Transfăgărăşanul nostru păr-ndu-mi palid pe lângă aceasta. Peisajul este uluitor de frumos, dar niciun efort nu-i prea mare pentru a gusta de la spectacolul oferit de drumul tăiat în munte ce şerpuieşte printre versanţi la înălţimi ameţitoare la propriu.

Şoseaua construită abia la începutul anilor 1990, menită să scoată Masca din izolare, este asfaltată, într-o stare foarte bună, pe margini prevăzută din loc în loc, cu alveole în care te poţi retrage în caz că două maşini nu încap una pe lângă cealaltă, fiindcă dacă te întâlneşti cu vreun microbuz s-ar putea să ai nevoie. Există chiar şi miradores, adică puncte de belvedere, ceva mai largi, de unde privitorul să se poată bucura din plin de imaginea fabuloasă ce i s-a deschis în faţa ochilor şi, eventual, s-o păstreze în memoria proprie şi în cea a camerei foto.

După câţiva kilometri de urcat pe serpentine, printr-un cadru natural parcă decupat din reviste de aventură, în care se armonizau perfect albastrul oceanului din zare, verdele vegetaţiei muntoase şi brun-roşcatul solului vulcanic, ajungem la intrare în Masca, însă nu oprim, ci o ţinem tot înainte, negăsind niciun locşor unde să înghesuim maşina. Până la urmă, am lăsat-o destul de departe de ieşirea din sat, spre Buenavista del Norte, făcând apoi cale întoarsă la pas.

Satul Masca, situat în mijlocul muntelui Teno la circa 600 m înălţime, te lasă efectiv cu gura căscată, şi, deşi într-o insulă precum Tenerife unde spectaculosul este la el acasă, Masca depăşeşte toate aşteptările şi merită din plin să fie inclusă în topul celor mai pitoreşti sate de pe insulă.

Frumuseţea sălbatică a cătunului, căci sat e cam mult spus pentru cele aproximativ o sută de suflete ce locuiesc permanent în casele sale risipite pe culmi, a devenit faimoasă şi un must-see pentru turişti. Centrul satului îl constituie un pinten stâncos pe care sunt cocoţate case vechi din piatră, legate printr-un drum pietruit, dintre care câteva au fost transformate în scop turistic în mici localuri, magazine de suvenire sau chiar pensiuni. În inima sătucului, la loc de cinste, într-o piaţetă micuţă, se află biserica, şi ea tot din piatră, pe care am găsit-o închisă la momentul vizitei noastre.

La orizont se prefigurează pereţii stâncoşi în formă de V ai râpei care coboară la ocean printre care se iveşte în depărtare insula La Gomera. Râpa se numeşte Barranco de Mascaşi constituie în sine un traseu dificil de trekking, de circa 7,5 km, care necesită cel puţin patru ore de drumeţie în coborâre. Pe vremuri, atunci când modernul drum nu exista, acesta era calea de acces pe care o foloseau localnicii spre/dinspre ocean, iar legendele spun că Masca ar fi fost de fapt o ascunzătoare a piraţilor şi locul înconjurat de o aură de mister. Faptul că micul sat era„rupt” de restul insulei, a încurajat naşterea unor poveşti bizare, care i-au imprimat o notă accentuată de sălbăticie enigmatică.

Dincolo de asta, cert este că astăzi se practică drumeţiile, cu ghid sau fără, pe acest traseu, iar jos, la ocean, există o plajă micuţă, Playa de Masca, iar de acolo, pentru a nu fi nevoit la o cale întoarsă mai mult decât anevoioasă, trebuie luat un water-taxi până la cel mai apropiat port, ca mai apoi un taxi până în Masca pentru recuperarea maşinii. Însă, e bine de ştiut că excursiile organizate de agenţiile de turism locale au în programul lor prevăzute şi legate între ele aceste aspecte, doar curajul şi dorinţa de aventură ale turistului sunt necesare şi, bineînţeles, o bună condiţie fizică.

În Masca ne-am plimbat de colo-colo pe aleile pietruite ale satului, am admirat peisajele idilice care încântă ochii, după care ne-am aşezat la un bar cu o frumoasă privelişte la pintenul de piatră, care iese în evidenţă de oriunde, şi la canionul ce duce la ocean. Desigur, tradiţional este sucul de cactus, şi se spune că nu e bine să pleci din Masca fără să-l guşti. Sincer, mie nu mi s-a părut wow, dar nu puteam rata ocazia să-l încerc şi nici să ies din obiceiul locului.

În calea noastră spre maşină, am remarcat că se construia pe marginea drumului un trotuar metalic suspendat, ca o pasarelă, pentru a lărgi spaţiul destinat pietonilor şi a asigura o circulaţie mai bună în zonă.

După ce ne-am repus la drum, aveam în itinerar să ne întoarcem în Santiago de Teide, după care să coborăm către ocean, spre Puerto de Santiago pe şoseaua TF-82, continuată cu TF-454, dar nu înainte de a admira vestiţii Los Gigantes, unele dintre cele mai impunătoare monumente naturale ale insulei. Distanţa de la Masca la Los Gigantes a fost sub zece kilometri pe un drum cu asfalt bun, dar cu nelipsitele serpentine.

Coasta stâncoasă abruptă, care se prăbuşeşte în valurile Atlanticului în sud-vestul insulei Tenerife, a fost supranumită Acantilados de Los Gigantes, adică Faleza Uriaşilor. Enormele blocuri verticale de piatră, cu înălţimea de 500-800 m, oferă un decor grandios şi nu fac altceva decât să creeze impresia unui obstacol peste care nu se poate trece.

În preajmă se află o plajă cu pietriş negru care se întinde lângă micul port de agrement al staţiunii omonime. Destul de modestă ca mărime, Playa de los Guios, pe numele ei, este mai degrabă respingătoare, decât îmbietoare, în opinia mea, şi se opreşte în digul de beton al portului.

Zona este foarte animată, turiştii aleg fie să meargă în croaziere din port, fie să facă scufundări, dacă nu au rămas la plajă şi baie. În localitate mai există trei puncte de belvedere din care se poate admira panorama stâncilor: unul pe drumul spre satul Tamaimo, acolo unde am picat şi noi, al doilea deasupra clubului sportiv, altul pe cărarea din zona hotelului Barcelo.

După o oprire suficientă pentru o mică plimbare în care am cuprins şi o şedinţă foto absolut normală şi necesară cu giganţii de stâncă, am repornit la drum către Puerto de Santiago, o staţiune ceva mai mare, aproape un orăşel.

Odată ce am parcat în Puerto de Santiago, orăşelul-port, veche aşezare de pescari, am început să-l luăm la pas stânga, dreapta în recunoaştere. Am nimerit să parcăm maşina într-un loc sigur, în centrul orăşelului, de unde ne-am deplasat spre nişte miradores fantastice la ocean. Am admirat îndelung valurile înspumate ce se spărgeau lovindu-se de ţărmul negru, vulcanic, ba ici-colo am remarcat şi nişte piscine naturale, aidoma celor din Garachico.

Cum ni se făcuse foame de-a binelea, observăm pe ţărm, într-o deschidere pe faleză, un local cu o terasă generoasă în faţă, cu vedere la ocean, pe nume Plaza Restaurant. Desigur, de îndată am gândit la unison să ne aşezăm şi noi la una dintre mese. Şi chiar ne-am aşezat, căci erau mese libere, disponibile.

Adresă: Av. Marítima Puerto de Santiago, 2A, 38683 Santiago del Teide, Spania

Website: http://plazapuerto.com/

Tel. : +34 922 86 00 97

Imediat, a venit un chelner, ne-a dat bineţe şi ne-a adus meniul în două exemplare. Acesta nu era prea stufos, nici noi din cale afară de pretenţioşi, însă conţinea ceea ce ne doream să mâncăm.

Eu am luat supa zilei, care a fost una de pui (4€), ton la grătar acompaniat de salată de crudităţi (12€), soţul a comandat kalamari prăjiţi, care au venit, la fel, însoţiţi de o salată similară (8,5€). Pentru asezonarea salatelor am primit ulei de măsline, oţet balsamic şi sare în recipente de unică folosinţă. Am vrut ca garnituri cartofi prăjiţi (2,5€) şi papas arrugadas (2,5€), cartofii canarezi serviţi alături de sosurile mojo rojo şi mojo verde (ambele 1,5€). Toate preparatele au fost delicioase, în porţii mai mult decât îndestulătoare, aşa că nu a mai fost loc şi pentru desert.

De băut, eu am rămas fidelă sangriei (2,7€), iar soţul, fiind şofer, s-a delectat cu două beri locale Dorada, cu lămâie (5€). Totalul celor consumate a fost de 38,70€, însă cel al notei de plată a fost de 41,41€ pentru că localul a aplicat şi şapte procente pentru serviciu, gen coperto. A fost prima oară când întâlneam aşa ceva în Tenerife, dar deloc deranjant, mai ales că rotunjeam oricum suma lăsată cu câţiva euro în plus în semn de mulţumire.

Desigur că şi eu recomand cu mâna pe inimă Masca, satul care te cucereşte iremediabil, dar şi coloşii de stâncă de la Los Gigantes. Sunt locuri emblematice pe care nu ar trebui să le rateze vizitatorii insulei, mai cu seamă că se poate merge în ambele locuri şi cu transportul public, existând autobuze, de fapt nişte microbuze, care au traseu către ambele destinaţii. Despre excursii organizate şi maşini închiriate nici nu se mai pune problema că reprezintă alte posibilităţi de a ajunge la acestea. Merită din plin!

Fiindcă acesta este cel din urmă articol al meu de călătorie din Tenerife, urmând să închei cu adevărat cu un review despre două localuri din Los Cristianos, îndrăznesc să vă lansez îndemnul sincer de a vizita insula Tenerife, dacă vi se iveşte ocazia unei vacanţe care să nu vă pună în pericol bugetul.

Ca şi gânduri generale la final de serial, vă mărturisesc sincer că Tenerife m-a impresionat tare şi mi-a plăcut foarte mult, în plus mi s-a părut altceva faţă de ceea ce mai văzusem eu în materie de insule, plaje, munte, peisaje urbane sau sălbatice: exotic, neobişnuit de frumos, absolut inedit!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=DJFdSXgKChk

---

VIZUALIZĂRI: 3752 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI