GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am petrecut revelionul 2014 la acest hotel, avand un sejur de 3 nopti cu all inclusive si noaptea de revelion inclusa. Am ales all inclusive pentru ca am crezut ca vom face economie, dar nu a fost deloc asa. Sa le luam pe rand:
Conditiile de cazare:
- camere foarte mici, dar mobilate ok si suficient de curate
- de cand am ajuns am semnalat neregulile pentru a nu fi trasi la raspundere: o gaura pe interiorul usii, suportul de prosop de la baie rupt si pat rupt in totalitate (avea o placa, de pluta as zice, sub saltea, care era facuta bucati) - ne-au schimbat patul cu totul
- in camere nu se fumeaza, dar majoritatea camerelor au balcon, deci este in regula
- in fiecare camera exista o chicineta cu plita, aparat de incalzit apa, prajitor de paine si chiuveta
- un foarte mare plus este caldura din camera si baie - exista 2 radiatoare incorporate in perete care pot fi setate pana la nivelul 5, noi am stat tot sejurul cu ele la nivelul 3 si a fost foarte cald
Amplasament:
- foarte aproape de ski-lift (2min) si de centru (5min), Carrefour in apropiere
- este situat pe o straduta destul de linistita si relativ necirculata
Servicii generale:
- personal in general amabil si prompt, cu exceptia "sefei" - cred ca este manager sau ceva de genul asta - am avut cateva discutii mai "aprinse" cu dansa, dand dovada de fiecare data de lipsa de amabilitate - cea mai reprezentativa a avut loc chiar in ziua plecarii: am ajuns in hotel la 11:45, avand bagajele pregatite si fiind gata sa eliberam camera, stiind ca check-out-ul se face la ora 12, dar pentru ca fusesem pe partie, am vrut sa facem un dus si am intrebat la receptie, cu doamna in cauza de fata, daca este in regula sa predam camera la 12:15. A zis ca este in regula si am plecat linistiti, pentru ca apoi la 12.00 sa bata camerista la usa cu un telefon pe care mi l-a dat si la capatul caruia se afla aceasta stimata doamna care pe un ton foarte agresiv a zis ca este 12:00 si ca noi nu am predat camera. I-am spus ca am vorbit cu 15 minute in urma si am cerut o pasuire pana la 12.15 cu care a fost de acord, dar nu parea sa inteleaga si s-a aprins si mai tare. Drept urmare, am inchis telefonul pentru a evita un scandal si mai mare si am eliberat camera in 5 minute cu un gust foarte amar.
Bucatarie si conditii de servit masa - ORIBIL!!
Nu se putea manca aproape nimic, totul era vechi si arata in mare parte oribil. Nici macar la micul dejun nu aveai ce manca, poate doar cereale cu lapte si ou fiert. Totul era strans si repus pe masa inca 2-3 mese, pana cand se termina. Mi-au iesit bube, la propriu.
Avand all inclusive am presupus ca avem si bauturi incluse pe toata durata zilei sau macar la toate mesele - total fals. In prima seara am cerut o cafea si mi s-a spus ca doar dimineata e cafea la aparat, in restul zilei e contra cost. Apoi am vrut o cola (de la dozator), dar nu erau decat 2 tipuri de suc, de "portocale" si inca unul rosu - niste bombe de zahar, apa si colorant, deci am platit si pentru cola. Puteai bea intr-adevar vin, dar nu era la vedere, deci daca nu stiai ca trebuie sa ceri in mod expres chelnerului, nici pe asta nu il aveai. Nici macar apa plata (de la chiuveta) nu era la vedere, din nou trebuia ceruta chelnerului, iar apa minerala era contra cost.
Noaptea de revelion
As fi spus "petrecerea de revelion", dar ar fi fost mult prea departe de adevar.
Ca sa ne intelegem - am platit 130 EUR 2 persoane pentru noaptea de revelion pentru a sta ca niste sardine in restaurantul care este cat 2 sufragerii, nu aveai loc sa respire, sa te misti, sa nimic. Locurile noastre au fost si mai proaste de atat - am stat pe un colt de masa avand scarile in spate si coridul principal de trecere, intr-un current de nedescris, cu niste rusi la masa, desi am cerut in mod expres sa fim pusi cu alti romani.
DJ-ul era un baiat care avea un laptop si punea muzica de pe YouTube, oricum o punea degeaba pentru ca nu aveai unde sa dansezi-nu era loc. In rest, niciun fel de spectacol, tombola sau orice alta activitate, nici macar pocnitori la miezul noptii.
In acesti 130 EUR 2 persoane am avut aperitiv (o salata vai de ea pe care am avut bucuria sa o vedem si a 2a zi la pranz si seara), o farfurie cu niste felii de salam si inca una cu cate o lingura din 3 tipuri de salate cu maioneza. La felul principal am avut o FELIE de carne, cred ca era de porc, cu 3 linguri de piure si apoi desertul - o felie de tort. Bauturi: o sticla de vin, o sticla de Cola la 0.25, o apa plata si... atat :)). La miezul noptii, nici macar sampanie nu ne-au dat! Dupa lungi insistente, am reusit sa ne mutam sus la bar, unde erau doar 3 mese.
Relaxare:
Au un spa - piscina, sauna, masaj. Pentru a ajunge la el, ai 2 optiuni: fie iesi din hotel si mergi pe o alee prin FRIG, fie cobori la subsolul hotelului si o iei pe un coridor nefinisat, "tapetat" cu saci cu prosoape si lenjerii murdare, tot prin FRIG. Acest frig poate fi o problema destul de mare tinand cont de faptul ca esti la munte si nu este prea indicat dupa sauna si piscina sa faci o plimbare la temperature joase pana in camera. Desi in acest minunat all inclusive aveam spa inclus, a trebuit sa venim cu prosoape "de acasa" pentru ca altfel plateam.
In mare parte cam asta a fost, sper ca nu am omis nimic important. Experienta a fost foarte neplacuta cu totul deci, NU RECOMAND acest hotel!
Trimis de Deutza_me* in 19.01.14 10:50:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Deutza_me*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.82666010 N, 23.47408460 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster14: Da, exact acolo se afla hotelul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2017 Bulgarii ne cam sfideaza, pe banii nostri — scris în 12.02.17 de annatello din BUCURESTI - nu recomandă
- Jan.2017 Marirea si decaderea statiunii Bansko — scris în 03.01.17 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ