ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.11.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2022
DURATA: 6 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Mare Datca Hotel, dincolo de munți, la malul mării

TIPĂREȘTE URM de aici

Ispirată de colega @irinad, am ales la repezeală stațiunea/peninsula Datca, am hotărât ca vacanța estivală turcească să fie una un stil grecesc. Ce înseamnă asta? Fără lux, opulență, stele turcești, ceva lejer doar pentru plimbare, plajă, bălăceală și nu în ultimul rând, răsfăț culinar.

Datca este un orășel, un district al provinciei Mugla, este o peninsulă în care turismul e țărănesc, clasic, nimic extravagant, nimic exotic, totul e simplu, plăcut, autentic. O descriere excelentă o puteți găsi în articolul colegei noastre căreia îi mulțumesc - vezi impresii

Cum am ajuns acolo? Greu de spus în cuvinte, drumul este deopotrivă spectaculos și terifiant din punctul meu de vedere. De la Marmaris ne-am îndreptat către capătul peninsulei Datca, drumul șerpuiește printre pini, spectacolul oferit de natură este de senzație. Ca să ajungi în Datca trebuie să traversezi munții, un fel de Transfăgărășan ca să mă înțelegeți. Nu-mi vedea să cred că trebuie să ajungem în vîrf de munte, aproape de cer, ca să pot beneficia de o vacanță estivală.

Datca nu e pentru toată lumea, nu are stele, nu are nisip, are vânt mai mereu, o mare superbă, multe pietre, stânci și cataroaie, arici de mare, are doar turiști turci, localnici nevorbitori de limbi străine, are case frumoase, hoteluri micuțe, migdali, pini, mâncare pentru toate gusturile și toate buzunarele, turci ospitalieri și liniștiți, n-are viață de noapte dar are un acel ceva ce te face să uiți de timp și de griji. Datca are cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o în toată viața mea, n-aș fi crezut că o să găsesc așa ceva vreodată.

Din șase zile, trei am avut parte de vânt, am avut noroc. Factorul de care trebuie să țineți seama este acest amănunt deloc de neglijat, un fenomen des întâlnit în Datca, vântul nu adie ci bate cu putere, cu 20 km/oră. În zilele cu vânt am fost la alte plaje din peninsulă, am studiat harta și m-am orientat către golfuri mici, ferite de curenții din aer.


despre SERVICII

Am fost vedete, povestesc mai jos...


despre CAMERE & COND. CAZARE

Mare Datca hotel l-am ales destul de repede, după câteva ore de studiat cazările din peninsulă, am rezervat o cameră și alegerea a fost extrem de inspirată. Criteriile mele: parcare, MD, balcon, în fața mării, pe faleză, aproape de centrul orașului. Mă rog, “aproape” pentru mine însemna să pot merge pe faleză, pe jos, nu mai mult de 1 km. Eu nu rezerv niciodată ceva pe Booking și apoi caut altceva, nu anulez decât dacă nu pot ajunge acolo. Nu-s pretențioasă, mă raportez doar la ceea ce vreau în secunda aia și-mi setez așteptările asfel încât rezevarea făcută să fie mai presus de așteptări. Simplu.

Când am rezervat mi-a apărut variata cu DP, nu prea o agreez dar pentru câțiva bănuți în plus am zis” de ce nu, nu pierd nimic, e o experiență” .

Mare Datca hotel se află la 800 m distață față de centrul orașului, de port. Zona este liniștită, câteva hoteluri sunt înșirate pe faleza îngustă, cu fața către marea cea liniștită. Am zărit și pensiuni sau apartamente de închiriat pe lângă hotel, un market se află în apropiere, pentru cei interesați.

Parcarea hotelului este generoasă, fără costuri suplimetare.

Alb, albastru, scăldat în lumina soarelui, mărginit de palmieri cu frunzele evantai și nu numai, hotelul are doar două nivele, recepția este aerisită, modestă, tinerii angajați sunt extrem de ospitalieri dar și vizibil emoționați de sosirea noastră, oaspeți străini, de pe alte meleaguri. Sincer, pentru ei eram două vedete și așa am fost tratați.

Nu-i nimic modern la acest hotel, dar credeți-mă că n-am întâlnit turiști mai relaxați ca aici. Parcă timpul stătuse în loc. Și pentru turci, dar mai cu seamă pentru hotel. Văzusem în poze că mobila e demodată, citisem despre micile nemulțumiri ale turiștilor, le-am descoperit și eu acolo dar pentru că nu am căutat o cazare cu și de poveste, Mare Datca a fost o reală încântare pentru noi, nici că puteam alege mai bine dacă mă raportez și la bani.

Scările largi, holurile generoase colorate cu roșu și decorate cu elemente simple, ne-au condus către etajul unu, către camera nostră. Cheia am primit-o de la tinerii recepționeri imediat după ce am achitat cu cardul prețul sejurului nostru la hotel. Patronul și doi recepționeri vorbeau limba engleză.

Camera era destul de spațioasă, scăldată în lumină puternică, pereții albi contrastau cu mobilierul deloc numeros, demodat dar destul de bine întreținut.

Pardoseala era acoperită cu parchet, patul era acoperit cu lenjerie albă, pernele erau normale, salteaua confortabilă, două pleduri se transformaseră în evantaie.

Aveam doar o noptieră, două aplice și o priză lângă pat, un birou, o masă pentru valiză, un răcitor, un fotoliu bătrân, un coș pentru gunoi și o oglindă desprinsă parcă din alt peisaj.

Tv era mic și slab, A. C. era bine poziționat, nu am avut cană pentru fiert apa, ness sau alte minuni, nu aveam pahare, eram oarecum teleportați în trecut, la simplitatea de odinioară.” Aroma prezentului” era oferită de WI-FI care funcționa perfect pe întreg teritoriul hotelului, ne trezea un pic din atmosfera camerei, a zonei în care ne aflam.

Holul odăii adăpostea un dulap cu două rafturi, cu suport pentru umerașe, era curat peste tot.

Baia era roșie ca focul, destul de spațioasă, câteva consumabile se piteau într-un colț, pe marginea chiuvetei. Fără mirosuri urâte, fără mucegaiuri, ventilatorul din baie își făcea bine treaba. Apa a avut presiune, cea caldă era produsă de un aparat micuț, n-am avut nimic de reproșat. Prosoapele erau albe, se schimbau zilnic, lenjeria se schimba la 3 zile.

Curățenia era la ea acasă, doamnele cameriste își făceau temeinic datoria.

Geamul și ușa de la balcon erau din termopan, perdeaua și draperia erau și ele modeste, plasa de la ușă am găsit-o pe balcon și n-am avut nevoie de ea în nicio seară, insectele nu ne-au invadat teritoriul.

Balconul nostru era mai spațios decât celelalte, era curat și mobilat doar cu un scaun și cu un suport pentru uscat prosoape. Am reparat suportul, era un pic dezmembrat.

Locul pentru luat masa era generos, avea terasă acoperită dar și neacoperită, dacă vreți să fiu sinceră, hotelul l-am ales pentru că că m-a încântat maxim zona exterioară, grădina micuță dar superbă, realitatea de acolo, imaginile văzute de pe terasă erau mult peste pozele văzute de mine pe net.

Piscina era ca o punte între Egee și hotel, deloc mare, se încadra perfect în peisaj. Habar nu am cum era apa, n-am avut plăcerea de a ne scălda în apa aceea, marea era la câțiva pași de noi. Exista și o piscină pentru cei mici dar n-am zărit nici umbră de pitici în zilele alea.

Barul de la piscină era și el umil, tinerii ospătari îl deschideau la ora 10 și închideau la miezul nopții. Produsele vândute se rezumau la sucuri, beri, ceaiuri, cafeluțe, înghețate. Prețuri de bun simț. La prânz se putea comanda și ceva de mâncare: salate, pizza, hamburger, chiftele, musaka, spaghete.

Peste bar era amenajată o terasă, probabil pentru lunile aglomerate, Iasmin Lounge se numea terasa. Era foarte drăguță, spațioasă, mobilată cu scaune, fotolii și mese din vremea noastră. Vederea de pe Iasmin era excepțională, aș fi stat acolo ore în șir, nu m-aș fi plictisit să privesc marea printre palmieri.

Zona principală de plajă a hotelului este lângă terasa barului, în spatele barului, la început nu înțelegeam motivul. Ei bine, această” plajă” acoperită cu gazon este împrejmuită cu gard viu și numeroși arbori, arbuști, palmieri, pentru a oferi un adăpost turiștilor contra vântului ce suflă cu putere în peninsulă.

În grădina hotelului erau amenajate dușuri și toalete, pentru plaja” verde” aveam la dispoziție șezlonguri cu saltele dar și măsuțe.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Micul dejun dar și cina le-am savurat cu mare plăcere, produsele erau proaspete, se axau pe mâncăruri tradiționale, mezeluri, brînzeturi, lactate, măsline, fructe, pâine și produse de panificație calde, foarte gustoase.

Vorbim despre un hotel modest, fără stele. Așteptările noastre au fost setate pentru ceva ieftin și astfel pot afirma cu sinceritate că ne-au fost depășite.

Seara nu lipseau aperitivele, dar aveam întotdeauna o mâncare gătită cu cărniță, o supă, deserturi și apă din partea casei, aveam de unde alege, aproape tot ce-am mâncat a fost delicios. Mai puțin chestiile alea dubioase pe care le găsisem și în Cunda și care erau oribile la gust. Am încercat dar nu mi-au plăcut deloc.

În fiecare seară de sâmbătă se face grătar la Mare Datca Hotel, turiștii turci se bucură de carnea rumenită la jar, v-am spus că Datca iese din tiparul vacanțelor luxoase, acolo vacanța se simte, se trăiește, nu se bifează. Fripturica de vită și de oaie, ambele la tavă, au fost demențiale, n-am să le uit prea curând, erau absolut divine, fără condimente turcești, gustul era nealterat.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Dar unde-i marea, o să mă întrebați...

Din curtea hotelului se coboară câteva trepte, se deschide portița și se ajunge pe faleză. Aceasta nu-i foarte lată dar e acoperită cu pavele, imposibil de mers pe tocuri, un amănunt esențial pentru mine.

De pe faleză se coboară câteva trepte cam sparte și iată și plaja, îngustă, acoperită cu pietriș. Neamenajată, adorată de turcii care preferă scaunele de pescuit în defavoarea șezlongurilor, cu o intrare lină în mare, garnisită pe margine cu palmieri și tamarix, estimez eu că ar avea puțin peste un km, limba asta de plajă este rumenită de soare de la răsărit până la asfințit, se bucură de un sărut pasional al mării Egee și de ape liniștite, fără valuri și curenți marini periculoși. Apa se adâncește destul de departe, este destul de răcoroasă pentru mine, de altfel în toată Datca apa e rece, doar e MAREA DE LA MUNTE, așa cum v-am povestit.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Am văzut locuri incredibil de frumoase, o mare superbă, am căutat golfulețe exact cum făceam în Grecia, ne-am bucurat de ospitaliate așa cum NU găsești decât în Turcia, de o înghețată autentică, turcească, cum nu găsești nicăieri, nici măcar în alte zone turcești, am gustat preparate turcești deosebit de bune, ne-am răsfățat sub privirile fierbinți ale soarelui și privirile blânde dar curioase alte localnicilor, ne-am lăsați bătuți de vânt, stropiți de apa rece a mării, am savurat fiecare petic de culoare și aromă din Datca, am mâncat cele mai bune migdale din viața mea, am cules mandarine, lămâi și fructe de cactus, am să vin cu recomandarea fermă: Datca nu e pentru oricine, Datca înseamnă doar gust nealterat, turcesc, iubitorii de șampanie, trufe, candelabre și de covoare Louis Vuitton vor fi total dezamăgiți de peninsula muntoasă.

Alegeri îndrăznețe și înțelepte vă doresc!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 01.11.22 17:33:18
Validat / Publicat: 01.11.22 18:54:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Faleza, portița, marea și pontonul văvute de pe terasa de sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 69600 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

webmaster39
[01.11.22 18:40:56]
»

Mutat în rubrica "Mare Datca Hotel, DATCA" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterPHONE
[01.11.22 19:52:15]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu
[01.11.22 19:57:55]
»

@krisstinna: Ce pot spune decat ca mi se pare superb si cred ca a fost o relaxare totala. Cat despre mancare, ma uitam la poze si inghiteam in sec la greu, as fi mancat din ochi totul. Si totul a fost asa cum ti-ai dorit asa incat ma bucur de alegerea facuta. Felicitari, votat cu mare drag.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[01.11.22 22:07:29]
»

@krisstinna: Eiii, mă bucur tare că a apărut acest articol pe care-l aşteptam nerăbdătoare, ca să fiu sinceră. Am fost foarte curioasă şi am avut ceva emoţii referitoare la cum ai găsit Datça, ce impresie ţi-a lăsat, dacă ai "înţeles-o", dacă te-ai "înţeles" cu ea. Se pare că aţi avut o bună chimie.

Locurile acelea din peninsula Datça sunt destul de naturale, prea puţin cosmetizate, nu prea seamănă cu Turcia din alte regiuni turistice de masă. Însă, are un farmec indubitabil pe care-l gustă doar cine este înclinat spre genul acesta de locuri mai puţin călcate de călători internaţionali. De fapt, aşa cum bine ai remarcat, turiştii sunt, în proporţie covârşitoare, turci. Din punctul acesta de vedere, seamănă oarecum cu Çeşme, o altă peninsulă pe care o iubesc.

Datca are cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o în toată viața mea, n-aș fi crezut că o să găsesc așa ceva vreodată.

Mi-ai amintit de îngheţata delicioasă de acolo şi da, confirm, acolo m-am delectat cu una dintre cele mai bune îngheţate întâlnite vreodată. Cea mai gustoasă era cea cu migdale şi miere, de fapt, zona Datça este faimoasă pentru producţia de migdale şi miere, şi multe alte produse rezultate din fermele organice. Am văzut în pozele tale şi sticle de vin şi am recunoscut sigla vinăriei pe care am vizitat-o şi noi, amenajată într-o moară veche de vânt, dar modernizată şi recondiţionată, de unde am şi cumpărat o sticlă după ce am participat la o degustare.

Din ce mi-am dat seama privind harta, hotelul vostru era poziţionat exact în extrema cealaltă faţă de cazarea avută de noi. Zona cea mai dichisită a oraşului era cea din spatele plajei Kumluk (de nisip), dar şi cea din preajma portului. Acolo era o atmoseferă puţin altfel.

Îmi pare bine că v-aţi simţit bine în Datça, fiindcă, da, nu e pentru oricine.

O descriere excelentă o puteți găsi în articolul colegei noastre căreia îi mulțumesc

De fapt, eu îţi mulţumesc foarte mult pentru vorbele frumoase, pentru faptul că m-ai menţionat în articolele tale. Seară frumoasă!

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.22 08:15:07]
»

@webmaster: Coordonate Ok, mulțumesc

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.22 08:20:55]
»

@mishu: Întotdeauna mă raportez și la soțul meu, am mai spus. Chiar dacă mie îmi place ceva, îl întreb și pe el ce notă ar da, noi doi suntem tare diferiți și atunci fac o medie între plăcerea mea și a lui. In cazul de față a fost perfect, i-a plăcut și lui maxim.

Tu ești gurmanda, ca și el Vă înțeleg bine.

A fost o experiență frumoasă, o altfel de vacanță turceasca, ruptă din tiparul obișnuit.

Multumesc, te imbratisez cu drag

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.22 08:38:54]
»

@irinad: Ne-a plăcut peninsula, drumul până acolo a fost groaznic, adică mie îmi e frică pe serpentine

Am găsit culori frumoase, o mare calmă și superbă, oameni ospitalieri și case frumoase, mâncare bună și prețuri decente.

Citisem pe net de Tekin Usta, renumit pentru cea mai bună și cremoasă înghețata din peninsulă, era in port, in dreapta portului, unde bătea vântul cel mai tare Nicaieri in Turcia nu am mai mâncat așa ceva, era de senzație înghețata lor.

Am făcut plajă pe Tașlik, intr-o zi fără vânt, a fost foarte frumoasa atmosfera.

Când era vânt mergeam la Kovanlik Tabiat Parki, un loc de care ne-am îndrăgostit maxim

Mi-au fost de un real folos scrierile tale, așa cum in iulie am ales Siviri din articolele lui Dragos. Eu nu am avut nimic planificat/rezervat anul acesta, am ales totul înainte cu câteva zile de plecare, așa voi face și anul viitor.

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maryka
[02.11.22 09:08:27]
»

Numai din ce ai povestit și ce am văzut și mi-am zis, aici e și pentru mine! Exact așa ceva aș vrea și eu! Foarte relaxant și frumos, mă bucur că ai găsit un loc pe placul inimii și a sufletului tău. E tot mai greu să găsești în zilele noastre un loc ce se pliază perfect pe dorințe, așa că te poți considera norocoasă în această privință.

Poate ne mai spui ce ați mai făcut pe acolo? Felicitări pentru alegere!

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[02.11.22 10:57:14]
»

@maryka: Mulțumesc frumos, draga mea

Asa e, ai intuit bine, ți se potrivește această peninsulă.

De altfel, cunosc doar câteva persoane care se încadrează in tiparul turistului care s-ar îndrăgosti de Datca, printre acestea te numeri și tu.

Cu toate că marea majoritate a iubitorilor de Turcia nu ar fi intântați de zonă, cei care doresc o vacanță activă pot alege Datca, nefiind iubitori de UAI, piscine și plaje întinse.

Toate cele bune vă doresc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
irinad, maryka, mishu
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069655895233154 sec
    ecranul dvs: 1 x 1