Schitul Cetatuia, readus la viata

TIPĂREȘTE

Dealul Ciolanu constituie una din zonele cele mai cunoscute ale Buzaului, datorita obiectivelor amplasate aici: Manastirea Ciolanu si Tabara de Sculptura. Mai putini insa sunt cei care stiu ca in imediata apropiere se mai gaseste un al treilea obiectiv, un loc deosebit, binecuvantat. E drept ca in ultimul timp anonimatul a inceput sa scada dar si asa, multi afla de acest loc doar din intamplare, asa cum si eu am aflat cu ani in urma, atunci cand am ajuns pentru prima data pe acesta meleaguri.

Pe culmea, respectiv varful ce i-a dat si numele, in locul unde se presupune ca ar fi fost o cetate geto-dacica, SCHITUL CETATUIA ii aspeapta pe cei cu frica de Dumnezeu sa ii treaca pragul. De-a lungul anilor acest schit, aflat in mijlocul padurii, a fost eclipsat de “manastirea de la sosea”. Apoi au aparut voci care au ajuns sa spuna chiar ca ar fi existat o rivalitate intre cele doua lacase. Cert este ca dupa zeci de ani de uitare, Cetatuia infloreste pe zi ce trece, chiar daca si azi numarul celor ce vin aici este mai mic decat cei ce se opresc doar la Ciolanu, nemaiurcand pana pe deal (fie nestiind, fie nevrand).

Accesul la Schitul Cetatuia se poate face atat cu masina, pe drum forestier, cat si pe jos pe acelasi drum sau prin padure, pe poteca marcata, in ambele cazuri plecandu-se din drumul judetean 203 G. Pentru a ajunge in aceste puncte de plecare exista doua posibilitati: din DN 10 (comuna Vernesti) pana in Hales pe DJ 100 H apoi din Hales pe 203 G sau din DN 10 (intre comunele Ciuta si Magura, din dreptul Complexului Turistic Magura) pe acelasi DJ 203 G, dar in sens invers. In ambele variante se urmeaza indicatoarele catre Manastirea Ciolanu. Noi am folosit cea de-a doua varianta, plecand de la Complexul Turistic si urmand soseaua ce urca serpuind prin padure (trece pe langa Spitalul de Psihiatrie Nifon) si ajunge intr-o culme, de unde in dreapta pleaca drumul forestier ce duce la destinatia noastra. Locul este usor de recunoscut deoarece aici gasim o masa cu mancuta si o cruce (pe partea stanga a drumului), respectiv indicatorul pe care sta mentionat “Sf. Schit Cetatuia”. Pana la aceasta bifurcatie am facut o ora de mers pe jos. Am lasat in urma drumul forestier (pe care am decis sa coboram), continuandu-ne drumetia pe soseaua care din acea culme a inceput sa coboare. Au urmat alte 45 de minute de mers, timp in care am trecut si pe langa un lac, dupa care ne-am vazut ajunsi in dreptul Taberei de Sculptura. Aici, o sageata informativa ne-a abatut spre dreapta. Binenteles ca inainte de a ne indrepta spre schit, am vizitat Tabara de Sculptura si Manastirea Ciolanu. Iesiti din sosea, dupa ce am traversat poiana pe care sunt imprastiate o mare parte a operelor cioplite in piatra, am intrat in padure. Dupa 15-20 de minute de urcus usor, poteca (marcata cu banda rosie) ce ne-a calauzit a luat sfarsit chiar in fata portii Schitului.

Ajunsi in fata portii, am avut prima surpriza. In locul gardului vechi, ce parca abia se tinea sa nu cada si a portitei de fier, ce scartaia la fiecare miscare, in fata noastra a aparut acum un gard nou si o poarta pe masura. Si surprizele placute nu s-au incheiat aici. Inainte de a continua, as mentiona cam cum arata Schitul cu ani in urma. Practic, existau (ca si acum) doua curti: una interioara, mai mica si terasata, unde se gaseau casa cu chiliile maicutelor si biserica, si cea exterioara, ce se constituia mai exact dintr-o intinsa poiana, marginita de un gard imprejmuitor. Sa revenim la prezent. Am trecut de poarta si am ajuns intr-o curte unde parca ma aflam pentru prima data, locul fiind parca de nerecunoscut. O alee lunga, marginita de flori urca pana unde se vedeau bisericile (de aceasta data, doua). In stanga aleii, pe poiana, s-a ridicat o casa (careia nu i-am aflat destinatia exacta) si s-a amenajat o gradina de legume. O maicuta care aduna cate ceva de pe brazdele bine ingrijite ne-a urat bun venit si ne-a poftit sa mergem “sus”. Am ascultat-o, aceasta fiind si intentia noastra, si am inaintat pe aleea ce urca usor spre curtea interioara, in drumul nostru dand binete muncitorilor de aici. Apropiindu-ne de ele, am putut vedea mai bine noile constructii: clopotnita (care inca nu este terminata), pe unde probabil se va face in viitor accesul catre Biserici, si in spatele ei Biserica noua (finalizata). Chiar in fata acestei Biserici sunt chiliile maicutelor. Ajunsi aici, nici nu am apucat bine sa aruncam o privire in jur, ca maica stareta, cu batranetile ei si cu cheia (si ce cheie!) de la Biserica veche in mana, a si fost langa noi. Vazandu-ne ca stim drumul, si-a dat imediat seama ca nu suntem aici pentru prima data. Am urcat impreuna catre Biserica ce se afla pe platoul cel mai inalt al culmii Catatuia.

Biserica veche poarta hramul “Schimbarea la Fata” si a fost realizata in perioada 1854-1862. Pisania, sculptata in piatra si aflata deasupra intrarii, in exterior, ne spune ca: “Facutu’sa aceasta Sf. Biserica din temelie, cu hramul Schimbarea la Fata, an 1854, prin staruinta si ostenela Singhel. Iosif cu ucenici sei Eftimie si Isodor – Eromohahi, cu ajutorul Episcop Filotei si a mai multor piosi crestini; s’a sfintit in 1862 si s’a zugravit in 1868 de M. S. Domnul Carol 1. Iare in 1898 devenid in stare de stricacune, sa reinoit din nou cu zugravela si cu alte imbunatatiri, de catre D. Ioan Pencovici si D. sotia s’a Smaranda bucuresteni. Acesta inoire e provenita prin Ierom. Eftimie Georgescu pictor care au eczecutat lucrari”. Lacasul nu impresioaneaza prin dimensiuni. Este o constructie in forma de cruce, ridicata din blocuri de piatra cioplite manual (netencuite) si are o singura turla octogonala. De jur imprejur, totul este frumos si ingrijit (gazonul, florile) iar in fata se afla o capela si clopotnita veche. In dreapta intrarii este o cruce tot de piatra, ce a fost inaltata inaintea Bisericii, in 1849. Inainte de a vorbi de interior, tin sa mentionez ca deoarece tinuta noastra era una sportiva (scurta, ca era foarte cald), nepotrivita pentru acest loc, maica stareta a avut grija ca inainte de a intra in paraclis, sa ne “echipeze” corespunzator. In interior, ne-au atras atentia cateva lucruri. Unul ar fi ca turla nu este si am aflat ca nu a fost niciodata pictata. Un altul, ca langa intrare exista o pictura cu regele Carol. Povestea este simpla si nu cred ca prea multi o stiu. Acest loc, chiar daca deja se inaltase Biserica, a fost ales de Carol pentru a construi o resedinta de vara (ceea ce apoi avea sa fie Castelul Peles). In urma unor semne Dumnezeiesti a renuntat la acest plan si dandu-si seama de greseala ce putea sa o faca, a dorit sa faca o contributie, oferind banii necesari pentru pictarea acesteia (devenind neoficial in acelasi timp si unul din ctitori). Drept “rasplata”, pe unul din pereti exista acea pictura. Insa ceea ce cu adevarat atrage atentia in acest sfant lacas este icoana ce o intruchipeaza pe Maica Domnului, icoana despre care se spune ca ar fi facatoare de minuni.

Dupa ce am iesit din Biserica veche, maica stareta ne-a insotit si ne-a aratat si noul Paraclis. Acesta poarta hramul “Nasterea Maicii Domnului” si a fost sfintit in anul 2009, mai exact pe 6 august, ziua hramului Sfantului Schit. Biserica este mai incapatoare decat cea veche si in prezent aici se fac sjujbele. Interiorul este impresionant, dominat de lemn sculptat.

Facand o imagine generala a ceea ce am gasit aici, pot spune ca totul este frumos si ingrijit, incepand de la gazon, flori, alei si pana la constructii, asadar locul merita vazut. Insa cel mai mult, merita sa vii aici pentru a avea ocazia de a sta de vorba cu maica stareta. Am stat la povesti cu aceasta batrana plina de intelepciune mai mult de o ora, vorbind despre ale zonei, despre ale vietii si credeti-ma, a fost o adevarata placere. Pe langa povetele de viata, cel mai mult mi-a placut sa ascult istoria acestui loc, istorie care incepe inainte de Hristos. Sumar, am sa mentionez cateva date pe care le-am aflat.

Inainte de era noastra aici ar fi fost un depozit dacic de armament, prevazut cu trei tunele ce faceau legatura cu localitatile din jur. Dupa Hristos, in timpul prigoanei crestinilor, oamenii s-au refugiat la munte si au gasit ramasitele vechiului asezamant, transformandu-l intr-o Biserica ortodoxa. Prima refacere s-a facut prin secolul IX apoi in 1517, de catre Doamna Neaga. Lucrarea actualei Biserici ar fi inceput defapt in 1844 iar cand lucrarea ajunsese la acoperis, a venit regele Carol (deja am spus povestea). Din 1952, Schitul ramane pustiu, acesta fiind anul cand moare ultimul pustnic stabilit aici. Din 2003 lacasul este din nou locuit de doua maicute si se incepe readucerea la viata a acestui loc. In prezent aici se gospodaresc patru maicute.

Impacati sufleteste si impresionati de shimbarile gasite, ne-am luat ramas bun si ne-am indeptat catre iesire, de aceasta data catre cealalta poarta care duce la drumul forestier. Ar mai fi de spus ca in curtea exterioara inainte de a ajunge la drum, am vazut ca se construieste o noua cladire ce va avea camere pentru gazduirea pelerinilor. Drumul coboara prin padure si ajunge in locul de care mentionam la inceput. Nu pot spune care ar fi timpul de mers deoarece pe drum, una din masinile ce cara materiale a oprit si ne-a luat, ducandu-ne pana la Magura, de unde am luat autobuzul spre casa.

---

VIZUALIZĂRI: 13750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI