Mănăstirea Zamfira - un lăcaș de cult deosebit!

TIPĂREȘTE

Un obiectiv pe care l-am vizitat în a doua decadă a lunii august este Mănăstirea Zamfira din județul Prahova. Nu a fost o ieșire plănuită cu mai mult timp înainte, ci a fost o escapadă impusă oarecum de vremea rece pentru acea perioadă, care ne-a făcut să mai amânăm alte planuri. Așadar, întrucât concediul nostru a debutat cu o vreme ploioasă și răcoroasă, am zis să nu stăm totuși în casă și să mergem la Ploiești pentru o scurtă sesiune de shopping. Înainte de asta, ne-am decis să facem un mic ocol pentru a vizita un obiectiv despre a cărui existență știam de mai multă vreme – Mănăstirea Zamfira.

Înainte de a pleca, am lecturat cele câteva articole de pe AFA referitoare la obiectiv pentru a ne familiariza cât de cât cu ceea ce urma să vizităm. Și, ca aproape de fiecare dată, a apărut și un amănunt care ne-a reținut atenția și care ne-a făcut să ne dorim să ajungem mai repede acolo – faptul că pictura bisericii mari a lăcașului de cult a fost realizată de Nicolae Grigorescu. Anul trecut am avut plăcerea de a admira frescele realizate de Grigorescu la Agapia și am rămas impresionați de frumusețea acestora, așa că acum eram nerăbdători să ajungem la Mănăstirea Zamfira.

Și am ajuns... după aproximativ două ore și jumătate. Drumul nostru până la această mănăstire a presupus parcurgerea următorului traseu: Râmnicu Sărat – Ploiești (aproximativ 100 de kilometri), apoi am intrat pe DN 1A în direcția Vălenii de Munte pentru încă 15 kilometri. Ajunși în comuna Lipănești am urmat un indicator spre stânga pe un drum secundar care ne-a condus după aproximativ un kilometru la intrarea în curtea obiectivului nostru. Drumul până la mănăstire este asfaltat în totalitate, astfel că obiectivul se încadrează în categoria celor ușor accesibile.

Am oprit mașina în parcarea aflată la intrarea în curtea mănăstirii și, ”înarmați” cu aparatul fotografic, am pornit în explorarea obiectivului.

Descrierea Mănăstirii Zamfira – În partea stângă, înainte de intrare, se află un magazin cu diverse obiecte bisericești, unde am intrat la finalul vizitei noastre aici. Încântați, am admirat pentru câteva momente frumoasa poartă sculptată în lemn prin care apoi am pătruns în curtea lăcașului de cult; poarta îi are reprezentați în părțile laterale pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Deasupra intrării se află clopotnița mănăstirii care se continuă, atât spre stânga, cât și către dreapta cu diverse anexe bisericești, în mare parte probabil clădiri care servesc drept locuințe măicuțelor de la acest lăcaș de cult.

Vremea înnorată și destul de friguroasă nu ne-a putut răpi plăcerea de a ne plimba pe aleile pietruite din curte, mărginite de flori multicolore și de numeroși copaci. De fapt, vegetația bogată din incinta lăcașului de cult ne-a făcut să ne simțim foarte bine, parcă eram la plimbare printr-o pădurice micuță presărată cu poienițe multicolore!

În mijlocul curții este construită biserica mare a mănăstirii, având hramul principal ”Înălțarea Domnului Iisus Hristos” și ca hram secundar ”Sfântul Nifon”. Biserica veghează complexul monahal încă din anii 1855-1857, perioadă în care a fost construită. Din scurtul istoric afișat la intrarea în acest lăcaș de cult am aflat că biserica ”a fost fondată de Mitropolitul Nifon în scopul transferării măicuțelor de la Schitul Roșioara de la Filipeștii de Pădure. Importanța artistică a acestei biserici constă în pictura sa, pentru că ea este prima biserică pictată în întregime de marele pictor Nicolae Grigorescu, la vârsta de 18 ani. Pictura de aici poate fi considerată unicat, întrucât ea este singura realizată în ”frescă” de Nicolae Grigorescu. Pictura a fost executată într-o perioadă scurtă, de numai un an și două luni – între 16 iulie 1856 și 8 septembrie 1857 (data sfințirii bisericii). În decursul timpului pictura a fost restaurată de mai multe ori, ultima și de fapt cea mai importantă lucrare de acest fel având loc între anii 1986 și 1989, executată fiind de pictorul restaurator Chiriac Ion. ”

Cam atât cu istoricul lăcașului de cult, să trecem la vizitarea propriu-zisă a bisericii. Interiorul bisericii este modest dar plăcut ochiului, parcă în contrast cu opulența afișată de alte lăcașe de cult ridicate mai recent. De jur-împrejur sunt numeroase scaune pe care credincioșii se pot așeza în timpul slujbei și se pot reculege. Două-trei măicuțe trebăluiesc de zor prin biserică, având grijă ca praful să fie șters prin fiecare ungher. Noi admirăm fără grabă fiecare icoană pictată pe pereți sau pe tavan, încercând să nu omitem vreuna. Chipurile sfinților lui Grigorescu te îmbie parcă la relaxare sufletească și te fac să uiți măcar preț de câteva momente de tumultul vieții de zi cu zi. Stilul pictural se continuă atât pe catapeteasmă, dar și în interiorul turlei. Probabil că am stat în biserică vreo douăzeci de minute, însă timpul a părut a se opri în loc și nici juniorul – altădată extrem de nerăbdător – nu s-a mai grăbit, ci a luat loc cuminte într-un scăunel și ne-a lăsat să admirăm nestingheriți frescele bisericii. Bineînțeles că nu am uitat nici de aparatul foto din buzunar și am realizat câteva fotografii, pentru a dovedi că cele scrise mai devreme nu sunt doar vorbe goale. Din păcate (mi-aș fi dorit să nu fie și o parte negativă), unele dintre icoanele pictate aici au nevoie de o altă restaurare cât mai grabnică, pe alocuri culorile fiind șterse aproape complet, iar fisurile apărute în pereți contribuie și ele la degradarea rapidă a valoroaselor picturi. Având în vedere importanța obiectivului, puțină implicare atât din partea BOR, cât și a autorităților locale ar fi mai mult decât binevenită!

Odată încheiată vizitarea bisericii mari a obiectivului, am ieșit în curte și am observat că în partea stângă a bisericii se află mormântul lui Ștefănache Popescu – profesor de muzică psaltică, iar în partea dreaptă mormintele a cinci membri din familia lui Nicolae Iorga (mama, fratele și cei trei copii ai acestuia). Lângă aceste locuri de veci este amenajat spațiul unde am putut aprinde câteva lumânări.

Plimbarea noastră prin curtea frumos amenajată a continuat; am trecut astfel prin dreptul fântânii, a unei troițe de lemn frumos sculptate, dar și pe lângă un postament unde probabil se oficiază anumite slujbe pe timpul verii. Pașii ne-au purtat încet spre o clădire care adăpostește Colecția de artă bisericească a lăcașului de cult. Întrucât ușa era încuiată, am întrebat o măicuță care trebăluia prin curte dacă am putea vizita acest muzeu bisericesc. Amabilă, aceasta ne-a rugat să așteptăm puțin și a dispărut pe una dintre alei, întorcându-se însoțită de o altă măicuță care ne-a deschis și ne-a invitat înăuntru, rugându-ne totodată să nu facem fotografii aici. M-am conformat (deși cu oarecare regrete) și am admirat diversele icoane, veșminte sau alte obiecte bisericești -unele vechi de câteva sute de ani- expuse aici.

În finalul vizitei noastre am intrat în magazinul bisericesc de la intrare și am cumpărat câteva brățări, dar și două vederi care să ne amintească peste ani, că AmFostAcolo, la Mănăstirea Zamfira!

Înainte de a încheia, trebuie să mai spun că din acest complex monahal mai face parte o biserică ceva mai mică, cu hramul ”Sfânta Treime”, aflată în cimitirul din apropiere. Cronologic, aceasta este de fapt prima biserică a complexului monahal, fiind construită în perioada 1719-1743 de Zamfira Apostol, soția lui Manuel Apostol, unul dintre oamenii de încredere ai domnitorului Constantin Brâncoveanu. De la această credincioasă provine așadar denumirea acestei mănăstiri.

Am plecat de la Mănăstirea Zamfira cu mulțumirea că am putut vizita un lăcaș de cult deosebit, un punct de reper pe harta patrimoniului cultural românesc. Vă recomandăm și vouă să vizitați Mănăstirea Zamfira atunci când timpul și itinerariile vă vor permite acest lucru!

Vă dorim o toamnă frumoasă!

---

VIZUALIZĂRI: 7449 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI