Mănăstirea Vorona – prețioasă vatră monahală botoșăneană

TIPĂREȘTE

Un articol important pentru mine, un loc de suflet. Imaginea Mănăstirii Vorona este păstrată pe perioadă nedeterminată în sertărașul cu amintiri frumoase, partiția dedicată memoriilor copilăriei petrecute la sat („la țară” ). Poate că anii prunciei și vacanțele petrecute în satul botoșănean Joldești, așezarea natală a mamei lui Mihai Eminescu (vezi impresii) și apropierea de această mănăstire de cărturari – Vorona mi-au indus pasiunea pentru citit și scris. Zic și eu! Sigur un rol principal l-au jucat părinții și bunicii care au știut să mă învețe tot ce trebuie!

Amintiri personale. În copilărie percepeam ansamblul monahal situat în secularii codri ai Voronei, la circa 10 km distanță de satul bunicilor, drept o țintă îndepărtată unde se ajunge cu greu, mergând pe jos prin pădure. Un loc unde călugărițele slujeau lui Dumnezeu, luând contact cu lumea exterioară doar la sărbătorile mari.

Anual, pe 8 septembrie, se serba hramul mănăstirii (Nașterea Maicii Domnului – „Sfânta Marie Mică” ), prilej cu care, după slujba religioasă, se desfășura în Poiana Mănăstirii, o mare serbare de hram, un fel de bâlci cu „comedii” , „lanțuri” , tarabe cu „de toate” , spectacole populare. Dacă atunci când eram mai mititel nu aveam voie să merg la acel „hram” aglomerat și plin de pericole pentru un copil, în adolescență am fost ani la rând la această serbare populară.

Bineînțeles că nu asistam la slujba religioasă desfășurată în curtea mănăstirii, ci doar treceam la sfârșit pentru a mânca câteva sarmale delicioase împărțite de monahii, apoi zburdam câteva ore prin aglomerația din poiană. Sărbătoarea din 8 septembrie a rămas astfel în amintirea mea, cu sunete, mirosuri și imagini.

Vizita la Mănăstirea Vorona. Cred că în ultimii 10 ani am mai vizitat o singură dată complexul monahal din Vorona, astfel că în această toamnă târzie din 2022, cu accente clare de iarnă în județul Botoșani, am mers pentru câteva zeci de minute pe calea amintirilor din copilărie. Mai ales că peisajul hibernal a creat peisaje de vis în acea zonă din nord-estul județului, iar mănăstirea se afla într-o dulce „amorțire” fiind o zi din cursul săptămânii, cu slujbe și treburi gospodărești obișnuite.

Cei 21 de km ce despart „orașul grădinilor” – Botoșani (vezi impresii) de mănăstirea Vorona i-am parcurs rapid cu autoturismul, ultima parte pe sub coroanele albe ale arborilor aplecați peste șosea. Ajunși în Poiana Mănăstirii, un tăpșan situat ceva mai sus decât ansamblul monahal, ne-am oprit să admirăm clădirile mănăstirii și turlele bisericilor componente, o cetate monahală care dăinuie de câteva secole.

Am fost singurii vizitatori la ora aceea a amiezii, prin curtea mănăstirii fiind numai noi și câteva călugărițe care curățau zăpada afânată ori îndeplineau sarcini gospodărești. Ansamblul monahal format din chilii, stăreție, trapeză, depozitul de carte veche formează oarecum un patrulater. Arhitectura tradițională și preponderența lemnului îți creează o stare de relaxare și liniște, propice rugăciunii și destinderii totale. Acele prispe țărănești cu ceardace traforate din lemn și preșuri colorate scoase la soare te fac să te simți în mijlocul unui sat adevărat. În incinta mănăstirii se pătrunde printr-un coridor care străpunge turnul clopotniță, o construcție pătrată cu două etaje, încheiat cu un acoperiș sub forma unei mitre arhierești.

Curtea interioară e acoperită de un strat de omăt, pigmentată de verdele brazilor care abia se zăresc de sub mantia albă dăruită de iarnă. Proiectate pe un cer albastru de pe care se împrăștie repejor plapuma de nori pufoși se înalță turlele bisericilor din cadrul complexului monahal. Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (1835) este principalul locaș de cult al mănăstirii botoșănene; am intrat pentru câteva minute, interiorul este perfect echilibrat (auriu, argintiu și albastru), cu pictură luminoasă, mobilier vechi și catapeteasmă de secol al XIX-lea.

După ce aprindem câteva lumânări, pătura de nori se împrăștie și razele soarelor victorioase încep să încălzească pământul. Vălătuci de aburi se ridică spre cer, picături mari de apă cad într-o ploaie deasă din brazii falnici, pe la streșini zăpada topită se scurge în șuvoi

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1803) este mai mare, dar seamănă ca stil arhitectural cu cealaltă biserică din curtea mănăstirii, având trei turle semețe. La exterior locașul de cult se detașează prin pictura exterioară de mari dimensiuni înfățișând „Judecata de Apoi” .

Am ieșit în exterior spre izvorul închinat Maicii Domnului, luminat de razele soarelui. Ulterior ne-am plimbat prin curte, pe lângă clădirile cu două caturi și pridvoare din lemn, într-una din ele existând o mare bibliotecă și depozitul de carte veche religioasă a județului Botoșani, adevărate valori culturale.

Pe o latură a mănăstirii vedem din nou casa de început a vieții monahale a patriarhului Teoctist, o căsuță tradițională acoperită cu șindrilă. În interior a fost organizată o mică expoziție care evocă primii ani de călugărie a viitorului patriarh, precum și personalitatea acestuia; se deschide la cerere. Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” (după 1835), aflată în cimitirul mănăstirii, se zărește pe costișă.

Concluzii. Am simțit timp de câteva zeci de minute că m-am întors în timp, aceste locuri aducându-mi fericire în suflet.

La sfârșit de an ne gândim la cele care au fost, majoritatea bune, și privim cu speranță spre noul an. Sănătate și vești bune!

That' s all Folks!

---

VIZUALIZĂRI: 364 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI