Mănăstirea Văratec - credință și relaxare sufletească în Ținutul Neamțului

TIPĂREȘTE

În scurta noastră plimbare pe meleagurile nemțene am reușit să vizităm pentru prima oară două mănăstiri deosebite, recunoscute pentru frumusețea lor atât în țara noastră, cât și în străinătate: Mănăstirea Agapia și Mănăstirea Văratec. Dacă despre prima dintre ele am vorbit în review-ul precedent, acum mi-am propus să vă prezint câteva aspecte referitoare la vizita noastră la Mănăstirea Văratec.

Am plecat de la Mănăstirea Agapia în jurul orei 14.00, am intrat în localitatea Agapia și am ajuns la o intersecție cu un drum secundar către dreapta; acolo am aflat de pe un indicator că ne mai despart opt kilometri de Mănăstirea Văratec. Am trecut prin satul Filioara urmând drumul asfaltat, dar destul de îngust, și am ajuns în câteva minute la intrarea în localitatea Văratec, unde se află lăcașul de cult cu același nume. Probabil că datorită orei destul de târzii am avut șansa de a nu întâlni aglomerație, chiar dacă era duminică, astfel că am găsit fără probleme loc în parcarea din fața mănăstirii. Am coborât din mașină cuprinși de entuziasm și ne-am îndreptat rapid către poarta prin care se face accesul în curtea mănăstirii.

Descrierea Mănăstirii Văratec

Am intrat în curtea lăcașului de cult trecând pe sub turnul clopotniță, admirând icoana de hram a bisericii mari a mănăstirii - ”Adormirea Maicii Domnului” - amplasată deasupra intrării. La fel ca și la Agapia, zidul de la intrare are o grosime impresionantă. Zidul cuprinde diverse anexe bisericești, dispuse pe două nivele, iar balcoanele erau pline de ghivece cu flori cu flori multicolore, care anticipau parcă ceea ce vom întâlni în curtea mănăstirii. Pentru vizitarea Mănăstirii Văratec nu se percepe taxă de vizitare.

Odată intrați în curte, am găsit o mare de flori; impresionați, am plutit parcă printre valurile multicolore, pășind mărunt pe aleile din curtea mănăstirii. Fotografiile pe care le voi atașa au surprins fragmente din acest minunat puzzle floral, însă imaginea de ansamblu cu care ochii noștri s-au desfătat aici nu poate fi redată cu obiectivitate în cuvinte...

Ne-am îndreptat agale către un monument ridicat în apropierea bisericii mari a mănăstirii – o statuetă cu domnița Safta Brîncoveanu așezată pe un jilț masiv, ale cărui mânere iau forma unor capete de lei. Acest monument a fost realizat în bronz de sculptorul Ion Jalea, în anul 1935, în cinstea domniței care este pomenită printre ctitorii bisericii.

În partea dreaptă am avansat către fântâna din curtea mănăstirii, cu apă rece ca gheața. Fântâna este de fapt o cișmea zidită în piatră, ce are așezată deasupra o icoană sculptată în lemn care prezintă o scenă biblică. Dedesubt, pe placa din lemn pe care este realizată icoana, sunt prezentate câteva detalii referitoare la istoricul fântânii: ”Această cișmea este făcută în anul 1932, în timpul păstoriei Î. P. S. S. Pimen, Mitropolit al Moldovei și Sucevei”. Fântâna este protejată de un acoperiș din lemn, iar cei patru stâlpi de susținere sunt sculpați, întregul ansamblu fiind îmbinat armonios, plăcut privirii. În spatele fântânii este amenajat un bazin cu apă, împrejmuit de un gărduleț. Bazinul este vegheat de un înger alb, realizat din marmură, care ține în brațe o cruce. Alături, identificăm și un mic panou informativ, pe care citim că ”Aici, pe locul acestui mic bazin, a fost altarul primei biserici, construită în anul 1785 de către maica Olimpiada. Îngerul veghează Sfânta Masă și este simbolul vieții monahale.” Așadar, locul se află în strânsă legătură cu începutul vieții monahale de la Văratec.

Rotindu-ne privirile prin curtea mănăstirii, am observat lângă zidul bisericii niște morminte. Ne-am apropiat și am aflat că aici sunt îngropate câteva dintre cele mai vrednice măicuțe care și-au dedicat întreaga lor existență acestui lăcaș de cult; putem aminti aici pe Eugenia Negri sau pe Eufrosina Lazu.

Plimbarea noastră prin curtea mănăstirii a continuat pe aleea din partea dreaptă a bisericii mari. Am ajuns la umbra unor copaci falnici, am trecut pe lângă câteva chilii de pe ale căror prispe se revărsau superbele mușcate roșii și am observat pe trunchiul unui copac un mic indicator către Paraclisul Sfântului Cuvios Iosif. Am urmat calea indicată și am pătruns alături de alți câțiva pelerini în interiorul paraclisului. Această locație este cea care găzduiește în prezent slujbele de la Mănăstirea Văratec, întrucât interiorul bisericii mari este în renovare capitală. Paraclisul este prevăzut în partea centrală cu un hol, iar pe ambele laterale sunt câteva săli cu diverse destinații. În partea dreaptă am observat o sală largă, destinată oficierii slujbelor. În hol ne-am apropiat de magazinul cu obiecte bisericești de unde am cumpărat două brățări, câteva cruciulițe, dar și câteva lumânări, pentru care am achitat 18 lei.

Ieșind din paraclis, am avansat câțiva pași spre un loc special amenajat pentru aprinderea lumânărilor. Apoi ne-am îndreptat către intrarea în biserica mare a Mănăstirii Văratec, având hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Privită din exterior, biserica ne-a impresionat prin silueta sa impunătoare; zidurile erau renovate, neavând picturi exterioare, iar cele două turle păreau a atinge azurul cerului. Așa cum am mai precizat anterior, în momentul vizitei noastre aici (august 2014), interiorul bisericii se afla în restaurare, astfel că am putut intra doar în pridvorul lăcașului de cult. Am admirat pictura veche de aici, lumina difuză dând locației un aer misterios. Accesul către celelalte spații ale bisericii era restricționat de o ușă cu gratii, însă am putut observa o parte din amplele lucrări de reabilitate de aici: de jur-împrejur erau amplasate schele care ajutau la refacerea pe alocuri atât a zidurilor fisurate, dar și a picturii interioare. Deasupra intrării am găsit pisania, care prezintă informații cu privire la anul în care a fost ridicată biserica, respectiv 1808, dar și cu privire la ctitorii acesteia.

În incinta Mănăstirii Văratec există și un Muzeu ce cuprinde o colecție de obiecte bisericești. Bineînțeles că nu îl puteam ocoli. Acesta este amenajat în partea stângă a curții, privind dinspre intrare. Am plătit aici o taxă de vizitare a muzeului în cuantum de 4 lei / adult și am intrat să admirăm frumusețile expuse. Întrucât nu am putut fotografia în incintă, voi încerca să vă descriu cât mai amănunțit obiectele expuse.

Colecția muzeală de la Văratec a fost constituită în anii 1960 – 1961, în fostul atelier ”Regina Maria” și cuprinde, în mare parte, lucrări proprii realizate în atelierele mănăstirii cu migală și dăruire de numeroasele generații de călugărițe ale Văratecului. În prima sală a muzeului am putut admira diverse broderii și veșminte preoțești realizate manual între secolele XVII și XX. Printre lucrările expuse, am reținut un Sfânt Epitaf realizat în 1798 de Smaranda Neculce, cu fir de aur și argint. Tot în această sală am găsit și câteva manuscrise vechi în chirilică ce cuprind rugăciuni sau cuvinte de învățătură.

A doua sală muzeală ne-a dezvăluit o lume a icoanelor, începând cu prima jumătate a secolului al XV-lea și până în zilele noastre. O icoană deosebită din această colecție este lucrarea Maica Domnului cu Pruncul, pictată de Nicolae Grigorescu în 1859. În această sală am admirat și două Sfinte Evanghelii datând din secolul al XIX-lea. Pentru a concluziona, colecția muzeală a Văratecului reprezintă un loc încărcat de istorie și amintiri pe care nu trebuie să-l ocoliți dacă veți ajunge la acest sfânt lăcaș de cult.

Ieșiți în curtea mănăstirii, ne-am odihnit puțin pe o băncuță amplasată la marginea unei alei, apoi ne-am îndreptat către ieșire urmărind indicatorul spre mormântul poetei Veronica Micle. Am traversat parcarea mănăstirii și în aproximativ cinci minute am ajuns. Muza lui Mihai Eminescu, poeta Veronica Micle, a fost înmormântată în curtea unei biserici din apropiere, cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Și acest lăcaș de cult face parte din complexul monahal de la Văratec.

Poeta Veronica Micle a fost înmormântată aici, întrucât ultimii ani din viață i-a petrecut la această mănăstire. Mormântul poetei este înconjurat de un gard viu, iar monumentul este ridicat din marmură, pe placa funerară fiind gravate câteva versuri ale Veronicăi Micle: ”Și pulbere, țărână din tine s-a alege, / Căci asta e a lumii nestrămutată lege; / Nimicul te aduce, nimicul te reia, / Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea. ”

În ceea ce privește destinul trist al poetei, voi aminti doar faptul că aceasta nu a suportat pierderea marelui său prieten, ”poetul-nepereche” Mihai Eminescu, și s-a otrăvit cu arsenic, stingându-se din viață la cincizeci de zile de la moartea lui Eminescu. Scriitoarea a trăit doar 39 de ani, la fel ca marele nostru poet național.

Ajunși la finalul vizitei noastre la Mănăstirea Văratec, ne-am întors în parcare și am observat în partea dreaptă un magazin cu diverse produse de patiserie. Am intrat și am constatat că produsele de aici sunt făcute de măicuțele de la mănăstire. Am cumpărat niște foietaj cu prune și cu vișine... yummy, produsele au fost delicioase. În partea din spate am văzut expuse și diferite tipuri de șerbet, dar și siropuri de căpșuni sau de brad. Am cumpărat un borcan cu șerbet de afine, pentru care am plătit 12 lei, pe care era să-l terminăm pe drumul de întoarcere către casă!

Scurt istoric – Nu voi termina prezentul review fără a cita câteva amănunte referitoare istoricul lăcașului de cult, preluate de pe un panou informativ aflat în incinta paraclisului mănăstirii: ”Începuturile monahale de la Văratec datează din perioada 1781 – 1785, atunci când maica Olimpiada statornicește mănăstire în jurul unui mic lăcaș de lemn, la sfatul renumitului stareț al Mănăstirii Neamț, Paisie Velicicovschi. Așezarea cunoaște o dezvoltare extrem de rapidă, astfel că după anul 1790, din documente, Văratecul apare sub denumirea de schit. Așezarea monahală de la Văratec trece printr-o scurtă perioadă de unificare administrativă cu Mănăstirea Agapia, iar din 1839 este declarată mănăstire independentă printr-un hrisov al domnitorului Mihail Sturza.

Complexul Mănăstirii Văratec mai cuprinde biserica cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, dar și o a treia biserică având hramul ”Schimbarea la față”. În zilele noastre, la Mănăstirea Văratec există cinci preoți slujitori și patru sute cincizeci de maici și surori.”

În încheiere, vă recomand să vizitați Mănăstirea Văratec, dar și celălat lăcaș de cult din apropiere, Mănăstirea Agapia! O vizită la aceste mănăstiri poate constitui oricând o posibilitate de a petrece o zi grozavă în ținutul Neamțului! Noi am fost acolo și ne-a plăcut!

---

VIZUALIZĂRI: 4402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI