Mănăstirea Sinaia - credință și relaxare sufletească la poalele munților

TIPĂREȘTE

Sinaia este una dintre destinațiile noastre favorite, o stațiune unde am mers de mai multe ori în ultimii ani. Fie că am stat aici pentru două-trei zile, fie că am poposit doar pentru câteva ore, de fiecare dată ne-am bucurat de obiectivele din stațiune și de cadrul natural deosebit. În acest review o să vorbesc despre Mănăstirea Sinaia, un loc unde, de fiecare dată când am fost acolo, am petrecut clipe de liniște și relaxare. Numai anul acesta am vizitat frumosul lăcaș de cult de două ori, prima dată în luna mai și a doua oară în urmă cu doar câteva zile.

Mănăstirea Sinaia este locul de care se leagă însăși istoria localității. Când afirm acest lucru mă gândesc la faptul că piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în anul 1690 de Spătarul Mihail Cantacuzino. Acesta a numit astfel mănăstirea în amintirea pelerinajului pe care îl făcuse anterior la Locurile Sfinte, când a ajuns până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la poalele muntelui Sinai. Construcția lăcașului de cult a durat până în anul 1695, iar ridicarea acestei mănăstiri a reprezentat, de fapt, o răsplată pentru călugării schiturilor Sfânta Ana și Sfântul Nicolae din apropiere, care-l ajutaseră pe Spătarul Mihail Cantacuzino la nevoie. Locul ridicării lăcașului de cult nu a fost ales întâmplător – în poiana în care a fost zidită mănăstirea, unul dintre călugări avusese o vedenie în care un cor de îngeri îi cântau Maicii Domnului. De la Mănăstirea Sinaia și-a luat ulterior numele și localitatea devenită între timp poate cea mai frumoasă stațiune montană din România. (O parte dintre informațiile prezentate aici au fost preluate dintr-un scurt istoric afișat la intrarea în biserica veche a mănăstirii)

Să trecem la vizitarea efectivă a lăcașului de cult. Dacă veți ajunge cu autoturismul la această mănăstire (pe strada Mănăstirii, nr. 2 din Sinaia), aveți posibilitatea de a parca la intrarea în curte, acolo fiind amenajate câteva spații destinate acestui lucru. În partea dreaptă a curții se remarcă imediat clopotnița impunătoare a mănăstirii, de formă pătrată, în acest turn aflându-se un clopot de mari dimensiuni; clopotul cântărește 1700 de kilograme și a fost returnat și adus aici în anul 1893 de la Mănăstirea Colțea din București, o altă ctitorie a Spătarului Mihail Cantacuzino. Sub acoperișul clopotniței sunt realizate în mozaic aurit 16 icoane (câte patru de fiecare parte a turnului), acestea fiind reprezentări ale Mântuitorului, Sfintei Fecioare Maria, Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și ale celor 12 Sfinți Apostoli.

Tot în partea dreaptă a zidului de incintă se află muzeul lăcașului de cult. Din păcate, anul acesta l-am găsit închis de fiecare dată când am vizitat Mănăstirea Sinaia, așa că vă pot spune doar că anii trecuți am putut admira aici multe icoane vechi de diferite dimensiuni, cărți religioase sau obiecte de cult diverse. Acest muzeu reprezintă, de fapt, prima expoziție de obiecte bisericești din țara noastră și a fost deschis pentru vizitatori în anul 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la construirea mănăstirii.

În partea centrală a curții noi, pe latura de răsărit a vechii biserici, este zidită biserica mare a lăcașului de cult, cu hramul ”Sfânta Treime”. Acest lăcaș de cult a fost construit în perioada 1843 - 1846, întrucât biserica veche și chiliile erau deja neîncăpătoare pentru cei peste 70 de călugări care viețuiau aici în această perioadă. Înfățișarea actuală a fost dată ulterior, în urma amplelor lucrări de restaurare din perioada 1897 – 1903.

Lăcașul de cult este o contrucție impresionantă, care domină întregul complex mănăstiresc prin dimensiunile sale. Am admirat mereu exteriorul bisericii, o îmbinare armonioasă între cărămidă și piatră meșteșugit șlefuită. În partea superioară a zidurilor este realizat un brâu de culoare verde, format din trei linii răsucite, a cărui prezență poate simboliza fie unitatea Sfintei Treimi, fie existența celor trei principate românești. Am intrat în biserică urcând cele câteva trepte până în micuțul pridvor exterior susținut de patru coloane din piatră sculptată; coloanele prezintă numeroase motive florale, iar în partea superioară este realizat câte un chip de înger. Interiorul bisericii merită admirat îndelung: picturile sunt frumoase și bine întreținute, catapeteasma este aurită, fiind în ton cu întreaga pictură interioară, a cărei culoare predominantă este auriul.

Pe peretele din partea dreaptă este expusă o lucrare extrem de frumoasă și valoroasă aflată în patrimoniul acestei mănăstiri – este vorba despre un epitaf realizat de Ana Roth, doamna de curte a Reginei Elisabeta. Lucrarea a fost brodată în mătase și fir de aur pe o țesătură de bumbac, între anii 1897 – 1900.

Ceea ce am mai admirat de fiecare dată în acest lăcaș de cult sunt tablourile votive aflate în pronaos. De la stânga către dreapta, cum privești spre ieșirea din biserică, sunt reprezentate cinci personalități: mitropolitul primat Iosif Gheorghian (conducătorul Bisericii Ortodoxe Române în jurul anului 1900), Regele Carol I, Regina Elisabeta alături de Principesa Maria (singurul copil al familiei regale, decedat în copilărie), precum și Spătarul Mihail Cantacuzino. O semnificație aparte regăsim în prezentarea Regelui Carol I – acesta este pictat stând în picioare, îmbrăcat în uniformă de ofițer, iar mâna stângă i se sprijină de o coloană de piatră ciobită (s-a interpretat că acest bloc de piatră semnifică Regatul României, din care lipseau provinciile Basarabia, Bucovina și Transilvania).

Un alt lucru interesant (prezentat în istoricul afișat la intrare) este faptul că biserica mare a Mănăstirii Sinaia a devenit în anul 1906 primul lăcaș de cult electrificat din România, iar candelabrele de aici au fost lucrate la Viena.

Ieșind din biserica mare a lăcașului de cult, pășim în față către cealaltă curte a mănăstirii, unde se află biserica veche având hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, ctitoria Spătarului Mihail Cantacuzino.

Am intrat în curtea veche a mănăstirii trecând printr-un gang lung de câțiva metri și am vizitat pentru început biserica veche, amplasată în centrul împrejmuirii. Față de biserica mare, acest lăcaș de cult are dimensiuni reduse, însă seamănă în privința pridvorului care, la fel ca la cealaltă biserică, este deschis și susținut de coloane din piatră frumos sculptate. Biserica a trecut prin momente dificile în anul 1791, când a fost incendiată în timpul războiului ruso-austro-turc. Pictura originală realizată de cunoscutul Pârvu Mutu Zugravul a avut mult de suferit, aceasta păstrându-se ceva mai bine în pridvor, dar și în scenele din turlă (mai puțin Pantocratorul, care a fost repictat ulterior). În anul 1795, pictura a fost refăcută parțial de un pictor necunoscut.

Intrarea din pridvor către pronaos este încadrată de un portal interesant sculptat în piatră, pe care l-am fotografiat de fiecare dată când am venit aici, întrucât îmi plac foarte mult acest tip de lucrări vechi realizate în piatră. Deasupra acestui portal se poate admira pisania lăcașului de cult, refăcută deasemenea în anul 1795. Un alt lucru deosebit pe care l-am remarcat privind din interior pe una dintre ferestre este grosimea zidurilor, care probabil că se apropie de un metru.

Ieșind și din această a doua biserică a Mănăstirii Sinaia (de fapt prima dintre ele, dacă este să ne gândim la ordinea în care au fost ctitorite), ne îndreptăm spre Paraclisul cu hramul ”Schimbarea la Față”. Dacă anii trecuți am putut intra în acest paraclis, anul acesta probabil că am venit noi în momente nepotrivite, întrucât l-am găsit închis de fiecare dată. Așa că nu am fotografii de interiorul paraclisului, însă îmi amintesc de faptul că are formă dreptunghiulară și este destul de scund. La fel ca și biserica veche a Mănăstirii Sinaia, paraclisul acesta a fost finalizat în anul 1695 de același ctitor - Spătarul Mihail Cantacuzino.

Pe aceeași latură a curții vechi se află cavoul lui Take Ionescu, spațiul fiind deschis pentru vizitare. Intrarea în acest spațiu funerar este împrejmuită de un alt portal sculptat în piatră, iar în interior se află sarcofagul, precum și un bust al lui Take Ionescu. Pe peretele din prima încăpere a cavoului (spațiul este împărțit în două încăperi) sunt prezentate câteva informații despre acest om. De aici am aflat că Take Ionescu (1859 - 1922) a fost un cunoscut avocat, publicist, dar mai ales om politic român care a avut ca punct central al activității sale ideea reîntregirii naționale. Pe parcursul carierei sale în politică, Take Ionescu a ocupat pe rând funcțiile de ministru de finanțe, ministru de externe, dar și funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri (prim-ministru al României) în perioada 1921 – 1922. El s-a remarcat în timpul Primului Război Mondial prin faptul că a militat permanent pentru realizarea Marii Uniri.

Odată cu vizitarea cavoului lui Take Ionescu, vizita noastră la Mănăstirea Sinaia se apropie de final. Pășind agale pe aleea din curtea veche a mănăstirii, înainte de intrarea în gangul spre biserica mare, trecem pe lângă o inscripție comemorativă amplasată pe peretele din partea dreaptă. Putem citi că această placă a fost realizată de locuitorii orașului Sinaia în anul 1995 pentru cinstirea și neuitarea Spătarului Mihail Cantacuzino, ziditorul acestei sfinte mănăstiri.

Ajuns la final de review, trebuie să precizez că fotografiile pe care le voi atașa sunt realizate cu ocazia ultimelor două vizite ale noastre aici (în lunile mai și iulie ale acestui an). În încheiere, vă recomand să vizitați Mănăstirea Sinaia, atunci când veți ajunge în această frumoasă stațiune. Veți găsi aici liniștea pe care fiecare dintre noi o caută, măcar din când în când...

Vă dorim călătorii plăcute în continuare!

---

VIZUALIZĂRI: 2573 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI