Liniște la mănăstirea Sărăcinești

TIPĂREȘTE

Zilele trecute, m-am întrebat cum am putea să facem în așa fel încât timpul de izolare impusă să treacă mai ușor. După curațenie peste curațenie, după gătit și citit, iată că a venit și rândul sertarului cu schițe de călătorie. Unele sunt mai ”noi” (de prin toamna 2019), altele sunt mai ”vechi” (de vreo doi sau trei ani). Așadar, astăzi, mănăstirea Sărăcinești, din județul Vâlcea.

De cum pășești în orice mănăstire, închizi o clipă ochii și simți liniștea rugăciunii învăluite în fuioare de tămâie. Pasul măsurat, parcă plutind, al călugărilor, lumina blândă a candelelor din biserică amintesc, cumva, că suntem trecători și că viață omului este doar o clipă rezemată pe coloanele timpului. Pășind cu sufletul liniștit și neașteptând ineditul, începi să descoperi un univers aparte, întrezarind, poate, acel ”colțișor de rai”. Aici, timpul se dilată și îți permite să-ți liniștești gândurile.

Mănăstirea se află la aproximativ 8 km. față de Băile Olănești, iar accesul este ușor, chiar de la șosea. Ca localizare, lăcașul se află la confluența râului Olănești cu râul Cheia, în comuna Păușești-Măglași (este ultima localitate înainte de a ajunge la Băile Olănești).

Ansamblul monahal de la Sărăcinești este reprezentativ pentru arta și arhitectura religioasă de la sfârșitul secolului al XVII-lea din Țara Românească. În acele vremuri, boierul Tănase Păușescu și mama lui, călugărița Maria, a donat terenul pe care, acum, se înalță mănăstirea.

Din pisanie, aflăm că Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, ziditus-au această biserică din temelie cu toată podoaba ei întru lauda Adormirii Precistei Bogoridițe și cu chiliile împrejur cu cheltuiala Părintelui Ștefan, arhiepiscopul Râmnicului, fiind dată moșia cu casele de Tănasie Păușescul în zilele lui Șerban Cantacuzino Voevodul. Și au fost ispravnic Zosima Er. (monahul). Ani de la Adam 7196, iar de la Iisus Hristos 1688 Sept. 28.

Inițial schit, atestat cu documente la 1437, mănăstirea devine monumentul de azi abia în 1720. În comparație cu alte mănăstiri, cea de la Sărăcinești cunoaște o istorie tumultoasă. Una dintre măicuțe ne-a povestit că mănăstirea a fost, pe rând, mănăstire de călugări greci, școală primară (funcționând în chiliile monahale), apoi spital pentru pacienți cu afecțiuni neuropsihice, pentru ca, după 1960, ansamblul să devină azil de bătrâni, iar în final, a fost și depozit de gunoi. În atare condiții, mănăstirea s-a degradat peste măsură, urmele fiind vizibile și astăzi, în timp ce restaurările succesive nu au reușit să înlăture întru-totul ravagiile vremii. Desființată în mod abuziv în 1960, mănăstirea nu și-a revenit complet nici în prezent. Abia în 2007, mănăstirea și-a reluat activitatea monastică, dar, din păcate, cu prea puține măicuțe. La momentul la care am vizitat mănăstirea, acolo mai erau doar patru sau cinci măicuțe, toate în vârstă, iar cea cu care am stat noi de vorbă avea nu mai puțin de 82 de ani.

Ansamblul mănăstiresc se compune din biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, turnul clopotniță, zidurile din piatră și chiliile. Planul bisericii este triconc (aflăm că modelul este adoptat prin secolul al XIV-lea), iar turla este înălțată pe o bază pătrată deasupra naosului. Iconostasul este realizat din lemn sculptat, aurit, icoanele și picturile interioare toate urmând canoanele artei brâncovenești. Inclusiv arhitectura bisericii denotă arta brâncovenească. Desi masiv, turnul clopotniță are, totuși, o eleganță aparte, azi el fiind reamplasat pe o altă latură, fiind construit ulterior bisericii, după aproximativ 4-5 ani de la terminarea acesteia. Initial, turnul clopotniță marca intrarea în mănăstire. La începutul secolului al XVIII-lea, bisericii i s-a adăugat și un pridvor deschis.

Din scurtul istoric al mănăstirii, mai aflăm că, pe la 1860, prima stareță a mănăstirii a fost Maica Maximilia, sora istoricului și omului politic I. C. Brătianu.

La ora și la vremea în care am fost la Olănești (noiembrie), turiștii nu dădeau buzna să viziteze nimic. De altfel, în noiembrie doar vârstnicii își mai tratau reumatismele și alte afecțiuni, așa că o ieșire în frig nu le-ar fi fost prielnică. Așa că noi, neavând nici măcar un tratament de urmat, am optat pentru vizite la mănăstirile vâlcene.

O plimbare scurtă prin curtea micii mănăstiri ne dezvăluie o grijă aproape maternă față de interiorul ansamblului. Îmi imaginez vara, plină de trandafiri înfloriți, de mușcate la ferestrele chiliilor și în pridvorul acestora. Chiliile și biserica urmează arhitectura culelor oltenești, sunt zugravite în alb, și peste tot domnește curațenia și liniștea în curte… totul pentru a te transpune, parcă, în altă lume. Doar biserica mai păstrează urmele măcinării în timp a temeliei.

Iar după mica noastră vizită, am plecat cu gândul că revenirea aici este necesară, dar la vremea trandafirilor înfloriți. Dacă aveți drum prin zonă, nu ratați o vizită la mănăstirea Sărăcinești, atunci când lucrurile se vor așeza pe făgașul lor normal.

Vacanțe plăcute vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 820 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI