Manastirea Recea, iarna si vara

TIPĂREȘTE

Manastirea Recea m-a ajutat intotdeauna in momentele de cumpana ale vietii. Poate nu credeti ce spun sau sunteti sceptici? Atunci ascultati povestirea mea.

Anul 2007. Februarie. Noapte. Frig. Clipe cumplite. Ninsoare. Viscol. Cobor din hotel in strada. E coada marea azi la Ambasada! La ambasada unei tari fericite.

Brr! Ce vreme potrivnica! Ptiu, piaza rea! Tremur tot ca o frunza-n vant. Luminile capitalei se-aprind. Rand pe rand. Cerul, incet-incet se imbujoreaza. Luna isi ascunde fata-i vesnic palida. Pe cerului de smoala, apune stea dupa stea. “Ah, ce nebunie-i azi la Ambasada! ” Ma asez si eu apatic la coada. Pe aleea rece a “cersetorilor de viza”. Aleee pavata cu frig, noroi si fulgi gri de zapada. Si-o biata si lunga multime neroada. Brrr! , ce nebunie-i azi la Ambasada! Dar trebuie sa reziste inca un pic muschii mei. C-acolo departe cineva e tare bonav, la “L. A". La capatul celalalt al lumii. …. ”.

Manastirea Recea, nu e departe de orasul meu, Tg. Mures, e doar la 14 km. E-o manastire mare, cu mute turnuri fumoase, care se vad si din sosea. E situata intre aeroportul de la Vidrasau si cateva coline inverzite, care o feresc de vant, dar iarna totusi, mi se pare o manastire vaduvita de caldura in acea “caldare” unde e amplasata. Si unde aerul rece si greu persita saptamani intregi. Macar nu bate vantul. Dac-ar fi vant pe-aici, n-ar fi nici aeroport!

Cunosc multe lucruri despre Recea. Aici e inmormantat parintele Ioan, un prieten de-al bunicului meu. Amandoi au cunoscut inchisorile comuniste. Pe mormantul de la Recea a parintelui Ioan, sunt vesnic flori proaspete. A fost un om iubit. Dar de cand s-a stins din viata, peste manastire s-a asternut linistea. Aici la Recea poti veni oricand, poarta e mereu larag deschis. Maicutele inclina discret capul in semn de salut. Patrund in biserica. Pe peretele din dreapta sunt doua icoane ce-mi plac. E vorba de arhiepiscopul Teoctist si episcopul de Alba Iulia. Apoi mai sunt zugraviti, pe un alt perete si Parintele Arhimandrit Ioan Iovan si maica Stareta Mavrofora Cristina. Maica Cristina si celelalte maicute au zamislit cu mainile si talentul lor o gradina minunata aici. Un colt rupt din rai.

Am venit la Recea dis de dimineata. La megafon se auzea o relaxanta slujba religioasa, asemena unui cor de ingeri ce invaluiau intreaga manastire. Oare asa o fi acolo sus? ... Am aprins o lumanare. Parca iarna lumanarile ard mai frumos. Apoi inca una. Aceasta manastire m-a ajutat intotdeauna. Trebuie s-o faca si acum, trebuie s-ajung la "L... A. ", unde cineva se zbate intre viata si moarte. Raman o clipa imobil in fata bisericii si ma rog “Celui de sus” ca sa primesc viza. Stiu ca am sanse putine, viza o primesc mai ales cei foarte tineri sau cei foarte batrani. Eu sunt pe la mijloc.

Odata am intrat in vorba cu o maicuta. Am cumparat cateva carti postale de la intrare. Tatal meu facea donatii frecvente acestei manastiri. De sub hainele-i negre bisericesti aparura doi ochi tineri si nevinovati. Foarte tristi insa. Intru in vorba. “Sfanta maicuta, cum e viata pe-aici, aveti voie sa iesiti pe-afara? " “Da, maica stareta se poarta bine cu noi, ne mai trimite dupa unele alimente sau sa ducem banii la banca” “Si nu va e greu sa stiti ca de-acum incolo, veti ramane mereu aici? " La aceste vorbe, tanara maicuta isi lasa privirea in pamant si sopti ceva cu o voce stinsa. "Stiti, avem o perioada de un an…dupa care decidem daca ramanem sau nu. Dar cine a ramas aici un an, sa stiti ca ramane pe veci. E-atat de frumos pe-aici, mai ales vara".

Dar mie manastirea imi place si iarna, in curte, am locul meu, unde vin in mometele in care simt nevoia sa fiu singur.

Manastirea nu e mica, ea e-un complex arhitectural ortodox, ce si-a deschis larg portile in 1991. Pana in acel moment Maica Stareta Cristina si duhovnicul manastirii, parintele Iovan, au vegheat la inaltarea ei. Uneori ajung acolo sambata dimineata, intru prin poarta din spate si cobor scarile pana la locul meu de taina. Curtea manastirii e mai tot timpul linistita si pustie, parca maicutele ar ramane tot timpul in chilie lor sau s-ar ruga in biserica. Cand s-au facut excavatiile pentru fundatie, aici au fost descoperite numeroase artefacte, inca din paleolitic, ce atesta, ca si-n alte locuri din judet, prezenta si vietuirea multimilenara a poporului roman si pe aceste meleaguri.

In luna octombrie 1991, in prezenta Prea Sfintitului Andrei, Arhiepiscop de Alba-Iulia s-a format aici, la Recea o obste de maici. Pe data de 24 aprilie 1995, s-a pus piatra de temelie pentru sfintirea bisericii, cu hramul "Nasterea Macii Domnului" iar un an mai tarziu, s-a finalizat si constructia bisericii si finisajele exterioare.

Elementul principal al manastirii o constituie biserica, frumos ornata si pictata in interior. Maicutele si maica stareta locuiesc in niste chilii in forma de “L”, ce incadreaza o superba gradina. Predomina trandafirii. Mai exista si o "Casa de oaspeti " formata din doua apartamente si o sala de protocol. Intrarea, care pentru mine inseamna intrarea inspre Rai, se afla prin stanga bisericii si e alcatuita dintr-un portal impunator si un foisor. Inainte de 1989, aici nu era decat un deal anost, acoperit cu gunoaie si-un cimitir vechi, acum aici s-a nascut o capodopera bisericeasca.

In pofida numelui sau, acesta manastire m-a intampinat mereu cu caldura! Manastirea e-o oaza de relaxare. Si liniste. Oare asa de tacuta va fii si exitenta noastra dupa ce vom pleca, undeva, candva, acolo sus si departe, in infinita imparatie a cerului?

Manstirea Recea e usor de gasit, ea situata pe soseaua ce leaga Tg. Muresul de Cluj, in comuna Vidrasau, la Km 14. Turnurile bisericii se vad inca din sosea, e greu sa treci pe langa ea fara sa n-o vezi iar un indicator te indruma spre intrarea in lacasul sfant

La Bucuresti, dupa o luna de asteptare, dupa ce am depus cei 100 USD la banca "romano-americana" si mi-am asteptat randul la interviu, viza n-am primit-o, dar gandurile mele trimise inspre Los Angeles, mai repede decat viteza luminii celeste sau avionul ce m-ar fi dus acolo, spre Spitalul “Sfanta Ana”, au avut efect.

Dupa o luna la terapie intensiva si inca 6 luni de recuperare la acest spital american, mama mea s-a insanatosit complet.

Intr-o vara, am adus-o si pe ea pe-aici, la “locul meu de taina”, ca sa vada gradina cu flori.

I-au placut mult si florile dar mai ales cuvintele parintelui Iovan incrustate pe un zid "Binecuvantat sa fie Dumnezeu care cu pronia Lui divina, a transformat o rapa cu un cimitir vechi, intr-o “gradina suspendata” a Maicii Lui, oferind un lacas sfant si sfintitor neamului nostru crestinesc si romanesc. " sau pe cele ale maicii Starete Cristina “S-a deschis o fereastra catre cer si o particica din frumusetea nemarginita a lui s-a rasfrant pe pamant si a iesit ca prin minune o manastire ce intruchipeaza statornicia neamului nostru romanesc intru jertfelnicie, intelepciune, curatie si generozitate. "

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 7111 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI