Vizită la Mănăstirea Neamț - istorie și spiritualitate pe meleaguri nemțene

TIPĂREȘTE

Ținutul Neamțului este recunoscut pentru meleagurile sale frumoase care te îmbie la visare, dar și pentru numeroasele obiective turistice care oferă vizitatorilor posibilități variate de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut. Fie că preferăm să facem drumeții montane, fie că ne place să vizităm muzee, case memoriale sau lăcașuri de cult, o dată ce am ajuns pe meleagurile nemțene nu ne vom plictisi!

În ultimii ani am vizitat de câteva ori această zonă atât de ofertantă din punct de vedere turistic și de fiecare dată am căutat să vedem obiective și locuri unde nu mai ajunsesem până atunci. Ultima dată când am ajuns pe meleagurile nemțene a fost în luna iunie a acestui an, atunci când ne-am aflat în trecere prin zonă. Am planificat un scurt popas în această frumoasă zonă pentru a vizita două obiective turistice pe care doream să le vedem de mai multă vreme: Muzeul memorial ”Mihail Sadoveanu” de la Vânători-Neamț și Mănăstirea Neamț, impunătorul lăcaș de cult aflat în apropiere.

Către cele două obiective există o cale de acces comună, respectiv din DN 15B (pe direcția Târgu Neamț - Poiana Largului) se intră pe un drum secundar spre dreapta, semnalizat prin mai multe indicatoare. Cei câțiva kilometri rămași vor fi parcurși rapid, astfel că apare o altă intersecție – spre stânga către Muzeul memorial Mihail Sadoveanu și Schitul Vovidenia sau înainte către Mănăstirea Neamț, a cărei siluetă impozantă se conturează tot mai clar pe măsură ce te apropii.

După ce am vizitat Muzeul memorial Mihail Sadoveanu am plecat spre mănăstirea Neamț, ajungând după câteva minute în parcarea acestui impresionant lăcaș de cult. Ne-am îndreptat spre intrarea în curtea mănăstirii, impresionați fiind de zidul dreptunghiular masiv ce înconjoară lăcașul de cult, fortificație ce face ca mănăstirea să arate ca o cetate aproape imposibil de cucerit. Noi am mers acolo cu gânduri pașnice, așa că poarta masivă din lemn era deschisă; am admirat pentru câteva secunde ”Înălțarea Domnului”, scenă biblică de mari dimensiuni realizată pe fațada exterioară a turnului-clopotniță și am pășit apoi în gangul răcoros care avea să ne conducă rapid pașii în curtea interioară a mănăstirii.

Câteva alei pietruite îndrumă vizitatorii spre principalele puncte de interes, iar gazonul verde, tufele de trandafiri și brăduții plantați destul de recent te îmbie imediat la relaxare sufletească, departe de grijile vieții de zi cu zi pe care le-ai lăsat la intrare.

Istoria acestui lăcaș de cult începe cu multe veacuri în urmă, unele izvoare istorice dovedind existența mănăstirii la sfârșitul secolului al XIV-lea. În tradiția locală s-a perpetuat însă convingerea că lăcașul de cult ar fi fost întemeiat chiar cu un secol mai înainte de către niște călugări veniți de prin părțile Dunării pe aceste meleaguri. Ei au ridicat aici o biserică de lemn rămasă în tradiția populară sub numele de ”Biserica albă”.

Domnitorul Petru Mușat a zidit prima biserică din piatră a acestui lăcaș de cult, însă aceasta a suferit serioase avarii la cutremurul din anul 1471. Văzând stricăciunile pricinuite de cutremur, voievodul Ștefan cel Mare a hotărât ridicarea actualei biserici din incinta mănăstirii. Biserica având hramul ”Înălțarea Domnului” a fost finalizată până la sfârșitul secolului al XV-lea.

Potrivit documentelor istorice, atât Ștefan cel Mare dar și alți domnitori care s-au succedat pe tronul Moldovei au acordat permanent privilegii mănăstirii Neamț, transformând-o totodată într-o redutabilă fortificație integrată în sistemul de apărare a țării.

Privită din gangul de sub turnul-clopotniță, biserica ”Înălțarea Domnului” se află în partea stângă a curții, iar dimensiunile sale generoase ne-au atras imediat atenția. Construcția a fost realizată din piatră și cărămidă, având la bază un postament realizat din blocuri mari de piatră; contraforturile pe care le-am mai întâlnit și pe la alte lăcașe de cult vechi au contribuit la rezistența în timp a impresionantei ctitorii a lui Ștefan cel Mare.

Am intrat în pridvorul bisericii prin ușa aflată pe fațada sudică, observând totodată pisania realizată deasupra intrării. În partea dreaptă a pridvorului există o piatră funerară și un mic panou informativ în care se preciza că ”aici este înmormântat Mitropolitul Teoctist, care a sfințit această biserică la anul 1497, noiembrie 14”. În față am văzut magazinul de suveniruri, însă am revenit acolo către finalul vizitei noastre.

Din pridvor am trecut în pronaos printr-un portal de mari dimensiuni, remarcând totodată compartimentarea bisericii: pronaosul, camera mormintelor, naos și altar. În pronaos sunt expuse racle cu moaștele câtorva sfinți, dintre care am reținut moaștele ”Sfântului necunoscut” descoperite pe aleea de piatră de la clopotniță către intrarea în această biserică, adică exact pe unde trecusem și noi cu vreo câteva minute mai devreme. Observasem ce-i drept o placă de marmură amplasată pe alee care făcea referire la această descoperire, însă nu i-am acordat imediat prea multă atenție, dorind să intrăm mai repede în biserică. Interesanta descoperire a avut loc la sfârșitul lunii mai 1986; se spune că ”atunci pavajul pietruit s-a ridicat într-un timp scurt cu vreo două palme deasupra locului inițial, ridicătura căpătând forma unui mormânt. Starețul de atunci al mănăstirii a solicitat efectuarea de săpături și astfel au fost descoperite osemintele care miroseau plăcut ale unui călugăr, acestea îndeplinind condițiile referitoare la moaște impuse de Biserica Ortodoxă” (o istorioară interesantă pe care am lecturat-o dintr-un pliant cumpărat de la magazinul de suveniruri).

Dar nu raclele cu moaște ne-au impresionat atunci când am ajuns în pronaos, ci picturile vechi care redau diferite scene biblice sau chipuri de sfinți, fresce care poartă amprenta neiertătoare a trecerii timpului. Efectiv simțeam cum respirăm istoria cu fiecare pas pe care îl făceam în această monumentală biserică!

În partea stângă a pronaosului am remarcat o icoană mai recentă în care este înfățișat Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt care ține în mâini biserica mănăstirii Neamț pentru a o închina divinității.

Am avansat apoi către încăperea mormintelor; în partea stângă se află mormântul lui Ștefan Voievod (unchiul domnitorului Ștefan cel Mare), iar în dreapta este o piatră funerară așezată pe câteva bare metalice și acoperită cu sticlă transparentă. Cele câteva informații afișate în apropiere ne arată că acolo își doarme somnul de veci începând cu anul 1795 vestitul stareț Paisie Malorusianul.

Naosul este prevăzut cu un amvon sculptat cu migală în partea superioară, iar două jilțuri alături de câteva strane parcă așteaptă și acum ca voievozii să vină la slujbe alături de oamenii lor de încredere.

Catapeteasma este foarte frumoasă și datează de la începutul secolului al XIX-lea, fiind sculptată în lemn și apoi aurită. În partea stângă se află o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul despre care se spune că este ”făcătoare de minuni”. Se spune despre această icoană că este o copie realizată în anul 665 după o altă icoană apărută ca prin minune pe stâlpul unei biserici din Lida (oraș din Israel). După mai multe secole, icoana i-a fost dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul, ajungând astfel la mănăstirea Neamț. După locul din care se spune că provine, icoana mai poartă și denumirea de ”Maica Domnului Lidianca”.

După câteva clipe de reculegere, am ieșit din această impresionantă biserică; ar mai fi de adăugat că pictura din altar, naos și camera mormintelor aparține epocii lui Ștefan cel Mare, iar frescele realizate în pronaos și pridvor caracterizează stilul pictural din timpul domniei lui Petru Rareș. Întregul ansamblu pictural din biserică a fost repictat în anul 1830.

Următorul spațiu pe care am dorit să-l vizităm a fost biserica ”Sfântul Gheorghe”. Zidită inițial la începutul secolului al XIX-lea pe locul vechii biserici de piatră a lui Petru Mușat, această biserică a fost reconstruită în perioada 1958-1961 între chiliile de pe latura de est a zidului de incintă. S-a luat decizia mutării acestei biserici deoarece s-a considerat că pe vechiul amplasament ea știrbea frumusețea bisericii zidite de Ștefan cel Mare.

Am trecut de ușa sculptată cu migală și am intrat în această biserică. Ne-au reținut atenția câteva scene biblice pictate: ”Nașterea Domnului”, ”Învierea Domnului” sau ”Sărutarea lui Iuda”. Nu am zăbovit prea mult aici, întrucât tocmai atunci a intrat un grup de pelerini și spațiul s-a aglomerat repejor.

Am ieșit din nou în curtea mănăstirii și am apris câteva lumânări în locul special amenajat, apoi am trecut pe la cișmeaua din apropiere pentru a ne potoli setea.

Vizita noastră aici încă nu se încheiase! Atunci când am intrat în curtea mănăstirii, observasem lângă gangul de sub clopotniță intrarea spre muzeul lăcașului de cult. Evident că nu puteam pleca fără să vizităm și acel loc, știam că aceste spații amenajate în incinta mănăstirilor conțin adevărate comori ale poporului nostru. Pentru a intra la muzeu ne-a fost solicitată o taxă de vizitare de 5 lei/adult, iar pentru cel mic nu am plătit nimic (referitor la această taxă, am citit prin alte surse că ea este uneori solicitată chiar pentru vizitarea mănăstirii, nicidecum numai pentru muzeu).

Cu biletele în mână, am urcat repejor scara către nivelul superior unde sunt amenajate cele câteva săli în care este expusă colecția muzeală a mănăstirii Neamț. Pentru început ne-au reținut atenția niște fragmente și vase de ceramică, unele dintre ele vechi din secolul al XV-lea. Următoarea sală este cea mai mare încăpere a muzeului, iar exponatele sunt diverse: cristelnițe, cruci, veșminte preoțești, un scaun stărețesc din secolul al XIX-lea, o evanghelie foarte mare din 1759 sau fosta catapeteasmă a paraclisului din cetatea Neamțului. Alte obiecte pe care le-am privit cu atenție au fost replicile după sabia și coroana lui Ștefan cel Mare (în muzeu nu se specifică nicăieri că ar fi vorba despre replici, însă cunoșteam dinainte acest lucru).

Într-o altă încăpere există o expoziție de cărți religioase vechi, dintre acestea reținând o Evanghelie din anul 1821 – aceasta fiind cea mai mare carte românească veche tipărită pe teritoriul românesc (cu oglinda paginii 450 X 320 mm). Tradiția scrisului la acest lăcaș de cult este foarte veche și s-a perpetuat de-a lungul secolelor, existând în incinta mănăstirii o școală de caligrafi încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În secolul al XIX-lea a fost înființată o tipografie la mănăstirea Neamț, în muzeu fiind expuse un teasc tipografic din lemn de păr, o tiparniță manuală din secolul al XIX-lea, dar și două prese tipografice din metal (fabricate la Viena și Berlin, ambele din secolul al XIX-lea).

Câteva picturi vechi, dar și niște fragmente din lespezi de mormânt completează valoroasa colecție muzeală din incinta mănăstirii Neamț.

Am ieșit înapoi în curtea mănăstirii, am mai admirat pentru câteva minute arhitectura exterioară a bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare, dar și arcadele de piatră din partea inferioară a zidului de incintă. Pe fațada interioară a clopotniței am remarcat o reprezentare a unui ochi încadrat într-un triunghi. Acest simbol reprezintă ”Atotștiitorul”, prin alte surse fiind cunoscut ca ”Ochiul lui Dumnezeu”.

Ieșiti ulterior în parcarea lăcașului de cult, am vizitat și librăria ”Sfântul Ioan de la Neamț” din apropiere, o clădire având formă rotundă și o cupolă mai înaltă de vreo trei ori decât zidurile. Înăuntru am văzut numeroase prospecte și cărți bisericești, alături de iconițe, brățări, mir sau alte obiecte de acest fel. În parcare erau și câțiva comercianți ce ofereau spre vânzare obiecte artizanale, miere sau gemuri de casă, plus nelipsitele chinezării pe care le-am tot întâlnit în plimbările noastre prin România.

Nu am mai zăbovit prea mult aici și ne-am urcat în mașină pentru a ne continua drumul. La plecare am trecut pe lângă o clădire construită în vecinătatea ansamblului mănăstiresc (o văzusem de când am venit, însă ne grăbeam să vizităm lăcașul de cult) și am mai oprit două minute pentru a vedea despre ce este vorba. Am observat că aici este construit Centrul social-cultural ”Sfântul Paisie de la Neamț”, clădire realizată în perioada 1998-2004. Aici au loc periodic activități pastoral-educative, caritabile sau de primire a pelerinilor.

În câteva minute aveam să părăsim frumoasa vale a pârâului Nemțișor, în drum spre alte meleaguri la fel de interesante. Dacă ne vom întoarce acolo? Da, pentru că cele două obiective vizitate de noi nu sunt singurele care pot fi admirate în zonă. Pe o distanță de câțiva kilometri mai pot fi vizitate Rezervația de zimbri și faună carpatină ”Dragoș-Vodă”, schitul Vovidenia (aflat în vecinătatea Muzeului memorial Mihail Sadoveanu), schiturile Pocrov, Icoana Veche sau Icoana Nouă. Așadar, suficiente obiective pentru a petrece cel puțin o zi întreagă pe valea pârâului Nemțișor, într-un cadru natural mirific.

Vă doresc tuturor o vară perfectă!

---

VIZUALIZĂRI: 1445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI