Mănăstirea Hurezi și „Spitalul” monahal

TIPĂREȘTE

Terra e cuprinsă de o epidemie care amenință starea de sănătate a locuitorilor săi. Pe lângă teama de îmbolnăvire în lume a apărut și infodemia – o avalanșă de știri pe toate canalele media, mai mult sau mai puțin adevărate. Respectând normele de igienă, aplicând măsuri adaptate situație la zi și păstrându-ne calmul vom depăși acest val de boală care mătură întreg mapamondul. Epidemii au fost și vor mai veni. Cum au făcut față oamenii trecutului situațiilor de criză epidemică și bolilor uzuale? Au întemeiat „instituții” speciale de îngrijire, tratare și izolare, precursoare ale spitalelor moderne. În această toamnă am vizitat un asemenea loc tematic, azi constituind doar un colț pitoresc al mănăstirii de care aparține: Bolnița de la Mănăstirea Hurezi.

La margine de codru, pe meleaguri vâlcene, domnul Constantin Brâncoveanu ridică în cel de-al doilea an al domniei sale o mănăstire care trebuia să se ia la întrecere cu vechea zidire argeșeană a bătrânului voievod Neagoe, după cum scria istoricul Nicolae Iorga. Începută în 1690 și sfințită în prezența lui Brâncoveanu și a familiei sale la 1693 biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” este o capodoperă arhitecturală a stilului brâncovenesc. Timp de 5 ani continuă lucrările la ansamblul monahal: se construiește incinta cu chilii și paraclisul, se pictează cele două lăcașuri de cult.

Nu este prima dată când ajung la complexul mănăstiresc Hurezi și la fiecare vizită admir măiestria detaliilor arhitecturale, proporțiile reușite ale monumentului istoric, pictura desăvârșită, sculptura în piatră și florile de pe prispă. Întotdeauna în curtea mănăstirii, în biserica mare și pangar e un freamăt în surdină, o perindare de pelerini și vizitatori. Locul învăluit în liniște deplină se găsește la doar 100 m distanță de incinta principală spre răsărit – biserica-bolniță.

Ce nu ar trebui să ratați atunci când ajungeți în incinta Mănăstirii Hurezi?

1. Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” cu valorosul portret votiv al ctitorilor și iconostasul de lemn sculptat;

2. Foișorul lui Dionisie cu stema reunită a Țării Românești și Moldovei (prin acest loc se accesa și biblioteca);

3. Palatul Domnesc cu grup sanitar înafara zidurilor;

4. Trapeza cu picturi în frescă de la 1706;

5. Chiliile pe două caturi cu frumoasele galerii împodobite cu flori.

O plimbare prin curtea mănăstirii e relaxantă și liniștitoare bucurând sufletul și ochii. Curtea mânăstirii e strânsă jur împrejur cu un brâu puternic de chilii zidite minunat înaintea cărora aleargă peste tot o lungă și nesfârșită prispă prevăzută în anumite locuri cu ceardacuri în chipul cel mai artistic lucrate și susținute pe stâlpi înfloriți uimitor de frumos. Marmura cioplită în mândre și felurite flori e răspândită la tot pasul, iar arta desăvârșită a veacului al XVIII-lea domnește aici peste tot locul! – așa descria preotul Teodor Bălășel incinta monahală de la Hurezi în lucrarea apărută în 1913 sub titlul „În munți și mânăstiri”.

Ieșim pe o poartă practicată în zidul prevăzut cu creneluri și ne îndreptăm pe o alee străjuită de brazi spre bolnița situată pe o platformă mai ridicată aflată în estul incintei principale. Bolnița reprezintă în arhitectura monastică românească o instituție destinată îngrijirii și alinării suferințelor bolnavilor. În principal este vorba despre clădiri-anexă pentru găzduirea bolnavilor, o bisericuță pentru slujbele dedicate lor și cimitirul, întregul complex fiind situat în apropierea mănăstirii-mamă. În bolnițele mănăstirești se tratau în principal călugării bolnavi, bătrâni și neputincioși, dar erau primiți uneori și oameni suferinzi din împrejurimile mănăstirii. Istoricii declară că nu vorbim de un spital propriu-zis, ci doar de simple infirmerii mănăstirești destinate cu precădere călugărilor.

Bolnicerul era monahul care avea cunoștințe de medicină arhaică, tradițională, îngrijindu-i pe cei „internați” în chiliile bolniței. Acești călugări bolnavi erau izolați în camere separate, „spitalul” și biserica aferentă fiind construite într-o incintă proprie. Cunoscute sub numele de leacuri mănăstirești remediile naturale utilizate de bolniceri constituiau alături de rugăciunile individuale și participările la slujbele religioase singurele metode de tratare a bolilor trupești și sufletești. Plantele cu efecte medicinale erau cunoscute în popor, virtuțile vindecătoare fiind preluate și de călugării care doftoriceau pe bolnavii din bolnițe.

Un document din 1726 precizează că se va dărui popei Lavrentie de la bolnița Hurezi pentru serviciile sale și votul dat unui candidat la stăreția mănăstirii un cal, doi boi, o vie și un acoperământ de cap din material de calitate, plus promisiunea împrejmuirii bolniței cu zid de piatră („va face împrejurulu bolniței cetate de piatră”).

Ce se mai păstrează azi din bolnița mănăstirii Hurezi? În incinta înconjurată cu zid de piatră se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită între 1696-1699, având drept ctitor pe Doamna Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu. Bisericuța are dimensiuni modeste, dar impresionează prin simetrie și decorații. Am găsit-o închisă dar în pridvorul deschis am putut admira pictura cu scene unice din epoca edificării: „Viața adevăratului călugăr” și „Corabia creștinătății”.

Clădirea bolniței/„spitalului” este conservată pe latura nordică și în ciuda destinației sale inițiale astăzi ruinele au un farmec aparte, în miez de toamnă constituind un adevărat colț pictural. Având forma literei L construcția e compusă din cel puțin 5 încăperi (chilii), un hol principal și câteva mici spații anexă. Refăcută după nici 100 de ani de la construire „spitalul” monahal de la Horezu se prezintă azi doar sub formă de ruine conservate. Urcăm câteva trepte într-un fost pridvor și pătrundem între zidurile din cărămidă și pietre de râu încastrate în casete. S-au păstrat firide, urmele ferestrelor de altădată, goluri de ușă, jgheaburi de piatră.

Foișorul Doamnei Maria este amplasat în colțul incintei bolniței cu o deschidere amplă spre valea Hurezului. Pavilionul de formă pătrat e alcătuit din 12 coloane terminate în frumoase arce în acoladă care dau farmec construcției, acoperiș de șiță și o pivniță. Soarele blând de toamnă și arămiul frunzelor înveșmântează foișorul într-o aură domnească. Din acest chioșc de meditație și relaxare privim în zare spre formele de relief, precum și spre lacul și fântâna cu cumpănă din apropiere.

Concluzii. Ansamblul Mănăstirii Hurezi reprezintă o încununare a artei brâncovenești, un program arhitectural complex, cel mai bine păstrat până astăzi. Explorați toate componentele mănăstirii pentru a înțelege importanța acestui ansamblu monahal în viața spirituală, culturală și politică a românilor. Armonia arhitecturii și bogăția sculpturii de la Hurezi se mai văd numai la mănăstirea Văcărești și biserica Stavropoleos din București, dar fără a fi întrecute scria preotul Marin Pretorian la 1942 în monografia „Mănăstiri și schituri din Mitropolia Olteniei”.

Admirați arhitectura și pictura, priviți sculptura în piatră și florile colorate, poposiți un minut în acele „pridvoare de priveală și odihnă” cum le numea Iorga, urcați până la foișorul Doameni Maria pentru a privi împrejurimile. Patrimoniul brâncovenesc de la Hurezi este splendid și trebuie privit ca o contribuție importantă la dezvoltarea artei și culturii românești.

---

VIZUALIZĂRI: 872 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI