Mănăstirea Govora – sub „aripile” Divinității

TIPĂREȘTE

Govora se află pe valea râului Govora, așezată sub o coastă de la dreapta râului, cale de vreo trei ceasuri de la Râmnic și de la Ocna ori de la Mănăstirea Dintr-un Lemn de cel mult două ceasuri. Govora, întocmai ca Mănăstirea Dintr-un Lemn, e una din mănăstirile așezate pe la gurile văilor ce se varsă dinspre poala muntelui cu intenția vădită de a apăra retragerea spre locurile mai adăpostite a populației în timp de invazie. Așa descria la 1881 o comisie a Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor mănăstirea veche de secole din zona Râmnicului de Vâlcea, prima formă administrativă atestată documentar în secolul al XIV-lea pe teritoriul Țării Românești.

Am dorit să revedem vechea fortăreață culturală și religioasă a Govorei, impresionați fiind și la prima vizită de unitatea arhitectonică a ansamblului monahal și de ruralul pregnant care se simte în incinta mănăstirii. Zilele libere prilejuite de marea sărbătoare religioasă închinată „Adormirii Maicii Domnului” ne-au găsit în zona pitorească a Olteniei de sub Munte. A fost prilejul perfect de a vedea din nou Mănăstirea Govora după circa 10 ani de la prima vizită. Pornind din Târgu Jiu, de la hotelul Anna Junior (vezi impresii), am traversat zona submontană a Olteniei depășind localități care reverberează prin istoria lor, prin frumusețile naturale sau arhitecturale pe care le adăpostesc (ex. Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Măldărești, Horezu, Costești).

În apropierea băilor curative ale stațiunii balneare de mai târziu, la marginea unui mic sat, se înalță pe o costișă însorită zidurile mănăstirii Govora. Rădăcinile istorice coboară în timp spre secolul al XIV-lea, atunci când domni dezlegați la pungă și minte au contribuit la ridicarea unor lăcașuri de cult din piatră și cărămidă. Veacurile au trecut ca un tăvălug peste mica așezare monahală, alți domni de renume (Radu cel Mare, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu) și-au „zidit” numele în rândul ctitorilor mănăstirii. Clădiri au apărut și au dispărut, ziduri au fost consolidate, clopotnița a fost fortificată, chiliile au reparate – cele lumești și-au urmat cursul de-a lungul anilor.

Este ajunul hramului principal al mănăstirii: „Adormirea Maicii Domnului”. Și totuși în acele ore ale unei după-amiezi târzii de august, în pragul unei sărbători spirituale de mare anvergură, curtea Mănăstirii Govora e aproape pustie. Nimic nu prevestește forfota de a doua zi; poate că așa și trebuie – liniște și reculegere înainte de o mare sărbătoare creștină. Urcăm dealul pe un drum pavat cu piatră cubică păzit de coroana mereu verde a unor brazi înalți. Impunătoarea cetate mănăstirească ni se ițește în față, impunător și turnul care găzduiește de vreo două veacuri „glasul” mănăstirii. Contraforți de zidărie întăresc zidul construit al complexului, după colț un balcon susținut de coloane albe și scăldat în culori vii de flori te duc cu gândul la vremuri apuse și povești cu cavaleri și domnițe. Crenelurile care împung zidul pe toate laturile (chiar și din podul chiliilor) ne anunță că au existat și vremuri tulburi.

Lăsăm în urmă poarta grea din lemn masiv și pășim pe pietrele rotunjite care ne poartă pe sub ceardacul inundat de flori al chiliilor vechi. În mijlocul incintei trapezoidale, complet închisă de ziduri și clădiri, își înalță turla albă către cer biserica refăcută de domnul Constantin Brâncoveanu. Un pridvor sprijinit pe coloane, o pictură expresivă, o pisanie cu litere slavone rotunjite în piatră, un brâu zimțat care înconjoară biserica, frumoase ancadramente de piatră ornate cu motive vegetale – sunt imaginile care ni se perindă prin fața ochilor privind biserica. Un element unicat evidențiază biserica Mănăstirii Govora: imaginea aflată deasupra frumoasei uși de intrare în lăcaș, și anume pictura intitulatăMaica Domnului cu aripi. Stratul de culoare este „așezat” în pridvor de penelul zugravilor lui Brâncoveanu, dar și în interiorul așezământului (semnătura celor trei zugravi: „Iosif Ieromonah, Hranite, Theodosie”) la începutul secolului al XVIII-lea. „Aripile de mare vultur” sunt atribuite Maicii Domnului de Ioan Evanghelistul în a sa Apocalipsă.

În pronaos găsim chipurile ctitorilor – domni, soții, monahi – printre care se numără și cel mai vechi portret cunoscut al domnului martir Constantin Brâncoveanu. Iconostasul de lemn sculptat datează tot din epoca brâncovenească, la fel și o parte din icoane. Mobilierul de lemn se integrează bine în planimetria bisericii. Momente de liniște deplină ne înconjoară.

Ieșim în curtea scăldată de razele soarelui; o mică clopotniță înghițită la propriu de flori înlocuiește rolul turnului de poartă; un clopot vechi, ornat cu motive vegetale, șade pe iarbă amintind de istoria ansamblului monastic. Chiliile cu un frumos aspect de casă țărănească ne atrag privirea ca un magnet. Pereții văruiți în alb, icoanele de pe pereți, ușile de lemn, ceardacul cu panouri traforate, florile curgătoare, toate ne fac să ne simțim într-un mediu prietenos, liniștit, relaxant.

Ne-ar fi plăcut să intrăm puțin în pivnițele boltite de piatră unde se pare că a funcționat tiparnița lui Matei Basarab. Pe latura de est a complexului domnul a construit camere dedicate montării și funcționării presei tipografice, depozitării cutiilor cu litere și a celorlalte materiale trebuincioase răspândirii culturii scrise. Starețul Meletie Macedoneanul (călugăr aromân venit în Țara Românească de la Sf. Munte Athos, tipograf școlit la Kiev, bun cunoscător al limbilor greacă și slavonă, organizator al unei școli pentru călugări unde se buchisea slovele) aduce de la Kiev din porunca domnului Matei Basarab tiparnița dăruită de Petru Movilă. După instalarea presei se multiplică două cărți în limba slavonă: Psaltirea slavonă (1637) și Ceaslovul slavon. În 1640 se tipărește „Pravila mică” sau „Pravila de la Govora” – prima lucrare tipărită în limba română (cu litere chirilice). Este vorba despre o culegere de norme juridice cu preponderență bisericești, dar și de drept laic; nu lipsesc din paginile cărții nici inserțiuni ale unor credințe populare și obiceiuri pământești. Teascurile tiparniței de la Govora vor imprima pe paginile Pravilei din 1640 următorul text: Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. Cu aceia cugetaiu și eu… să scotu această carte anume Pravila, pre limba Românească.

Dacă îmi aduc bine aminte am văzut un exemplar din Pravila de la Govora în muzeul „Casa Domnească Brebu” din județul Prahova (vezi impresii). Mi-ar fi plăcut să văd și la Govora un asemenea monument al limbii române în muzeul despre care am citit că ar exista în incinta mănăstirească de la Govora. Nu am văzut nici un indiciu/indicator spre acest mic muzeu și nici nu am vrut să tulbur liniștea din jur.

Stilul arhitectonic al bisericii, pridvoarele încărcate de flori, albul clădirilor, măreția turnului clopotniță, atmosfera de liniște și pace din ajunul marii sărbători religioase ne-au creat un sentiment de bine general. Vă recomand o vizită la Mănăstirea Govora: pentru istorie, pentru cultură, pentru suflet.

---

VIZUALIZĂRI: 2513 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI