ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.12.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 13.06.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Manastirea Frasinei

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa vizita facuta la Schitul Ostrov, continuand drumul catre casa si vazand ca inca era devreme, am considerat ca putem sa mai vizitam o manastire si am inceput sa ma consult cu 'copilotul' meu.

In drumul catre Sibiu vazusem multe indicatoare plasate de-a lungul DN 7 cu trimitere la foarte multe manastiri si schituri, insa imi ramasesera in minte doua: Curtea de Arges si Frasinei. Pentru ca pe prima am mai vizitat-o in trecut de mai multe ori am setat waze-ul pe cea de-a doua asa ca la un moment dat din drumul principal am facut dreapta la un indicator care imi arata ca acela era drumul catre manastire.

La inceput, asfaltul era ok, drumul acceptabil dar la un moment dat, parca simultan, drumul a incetat sa mai fie cel de la inceput, ingustandu-se, iar noi am fost inconjurati de o ceata groasa, sa o tai cu cutitul. Si de parca nu ar fi fost suficient, jumatate din el, cam 7-8 km am prins in fata noastra un autocar care abia mergea, datorita marimii sale pe un drum asa ingust si plin de curbe stranse. Si uite asa, dupa ce chiar imi venea sa renunt, pentru ca brusc, o data cu ceata se si intunecase, autocarul s-a oprit.

Pe stanga se vedea turla unei biserici si prima impresie a fost ca ajunsesem in sfarsit, mai ales ca din autocar se revarsau o multime de femei si barbati deopotriva si asteptam ca acestia sa coboare cu totii si autocarul sa se 'lipeasca ' mai mult pe partea stanga a drumului ca sa putem parca si noi, dar ce sa vezi, ca waze-ul imi spunea ca mai am 2,5 km pana la destinatia fixata …

In acest timp la noi a venit un preot care m-a intrebat daca am mai fost la Frasinei si daca stiu cumva cum e drumul, in sensul ca autocarul ar fi trebuit sa incerce sa intoarca undeva. I-am raspuns ca suntem pentru prima oara in zona si dupa ce soferul din fata a reusit intr-un final sa faca un pic de loc m-am strecurat si mi-am continuat drumul. Curand am ajuns pe un mic platou, unde in partea stanga abia se distingea silueta unor ziduri si o clopotnita. Am oprit intr-un final si am coborat din masina. Inexplicabil, Nina nu a vrut sa mai coboare acuzand o stare de oboseala si o durere de cap, asa ca am plecat singur catre intrarea in manastire.

Dupa ce am trecut de prima poarta si numai ce urcam scarile pentru a intra in sfantul lacas, am vazut ca un calugar, dupa ce ii daduse niste indicatii unui al doilea, stinsese lumina din biserica! Am sarit cate doua trepte o data si am ajuns 'instant' la intrare. Acesta nu iesise inca asa ca a sovait putin la vederea mea. Am profitat, l-am salutat si am pasit pragul facandu-mi cruce. Acesta mi-a raspuns la salut si mi-a spus ca pot intra sa ma inchin la icoane pentru cateva minute. I-am multumit si daca tot a fost omul amabil l-am rugat sa aprinda din nou lumina ca sa pot face si niste poze. S-a conformat in tacere si uite asa, episodul Turnu Rosu care era pe cale sa se repete a ramas singular in peregrinarile mele pe la manastiri.

Am avut asadar cateva minute doar ale mele in toata biserica si dupa ce mi-am facut cateva cruci si am adresat cateva rugaciuni am parasit manastirea multumindu-i calugarului pentru amabilitate.

Si, cum mergeam eu ca o floricica spre masina lasata pornita si cu farurile aprinse, cand ma urc o vad pe Nina cam speriata si cu gluga de la geaca trasa peste ochi cu totul. Am intrebat-o ce s-a intamplat si mi-a spus ca in timp ce eu lipsisem, la un moment dat un barbat ce coborase dintr-o masina parcata in apropiere, a deschis portiera din stanga si dupa ce si-a cerut scuze pentru gest i-a spus ca nu a facut bine venind pana acolo, pentru ca femeilor le este interzis accesul in acea zona. Ea, desigur, i-a raspuns ca nu stia acest lucru si pentru ca este o fata cu mult bun simt, de parca gresise fata de el personal, a mai adaugat ca o scuza, faptul ca oricum nu a coborat din masina. Omul respectiv, deloc suparat sau ofensat i-a spus ca oricum nu era bine ca a ajuns pana acolo si a sfatuit-o ca la intoarcere sa ne oprim la cealalta manastire, cea la care oprise autocarul si sa vorbim cu parintele staret sa-i citeasca nu stiu ce. Va dati seama ce bine mi-a picat intamplarea asta, si chiar m-am intrebat, daca tot nu am stiut, de ce preotul care a venit la masina si ne-a intrebat daca stim de drumul catre manastirea Frasinei, nu ne-a spus, vazandu-ne pe amandoi ca femeile nu au voie acolo?

Pe drumul de intoarcere, incurajandu-ne ca totusi nu am facut tot raul, pentru ca nevasta-mea nici macar nu atinsese pamantul cu piciorul, apoi prevalandu-ne de faptul ca nu stiusem despre acest lucru, am trecut de manastirea respectiva insa vazand ca Nina tot nu era prea impacata cu faptul in sine, am facut cale intoarsa si dupa o bucata de drum am parcat in fata manastirii Muiereasca.

O slujba era in toi, asa ca am stat amandoi pana la final, dupa care m-am dus la parintele staret, i-am spus ce s-a intamplat si cu multa bunavointa i-a facut o slujba neveste-mii, scapandu-ne de greutatea ce apasa pe umerii nostri, mai mult pe ai mei pentru ca ma consideram principalul vinovat pentru aceasta intamplare.

Cand am iesit din curtea manastirii si am urcat in masina, am vazut ca acolo era o pancarta care interzicea oricarei femei sa treaca de acel loc. Cand am venit, desi am stat o gramada pana autocarul ne-a facut loc sa trecem, din cauza cetii, nu vazusem acest avertisment. Mai mult, acum imi reprosam si faptul ca desi auzisem de o manastire care are acest regulament, nu am stiut exact care este aceasta.

Sincer? Dupa aceasta experienta deloc placuta nici nu mai stiu ce sa spun de manastire, asa ca, cu siguranta voi mai face o vizita acolo, respectand cutumele de aceasta data.

In final am sa adaug cateva inscrisuri despre istoricul acestei manastiri, citat copiat de pe o sursa gasita pe internet, Valcea turistica:

“ Pisania: „†Intru marirea Sf. Treim Unuia Du (mne) zeu si intru cinstea, Adormirii Maicii Domnului s-au zidit din temelie aceasta Sf. Biserica cu clopotnita si cilii imprejur de smeri (tul) Epis (cop) al Rm-Noului Severin. D. D. Calinicu Cernicanu spre a fi locuita de parinti monahi cu viata de obste; alaturandu-se de dansul si Scitu Slatioarele tot din acest district prin actu Pra Sfintiei Sale din anul 1860 legalizat de Prea Sf. Sa Parin. Mitro: D. D. Nifon Cernicanul sub: No. 2 acelasi anu Mar. 9. spre a se ingriji amandoua de singur staretu Frasineiului. Pentru o mai buna sustinere a lor din venitul propietatii lor ce au nesupuse la un alt stabiliment. Publicu s-au sfintit la 1863; Mai 12”.

Situata in comuna Muereasca, la 25 km de Ramnicu Valcea, Manastirea Frasinei are de fapt doua biserici.

Biserica Manastirii Frasinei, zisa si Biserica Mare, avand hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cu intreg ansamblul de cladiri, in forma de cetate, este ctitoria Sfantului Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului, care a construit-o intre anii 1860-1863, an in care o si sfinteste. Pictura, facuta in ulei de pictorul ardelean Misu Pop, in stilul lui Tattarascu, a fost spalata in anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Aceasta biserica este monument istoric.

Biserica schitului vechi, cu hramul „Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul”, a fost construita din lemn de calugarii bulgari Ilarion si Stefan, in anul 1710 si reconstruita din zid in anii 1762-1763 de Carstea Iovipali si Damian Iovipali, frati hagii din Ramnic, impreuna cu Nicolita Iovipali, fiul lui Carstea, avand binecuvantarea episcopului de Ramnic, Filaret. In jurul acestui schit au existat chilii care insa nu s-au pastrat. Din anul 1787, din timpul razboiului ruso-turc, schitul este pustiit si ramane parasit pana in anul 1848, cand este refacut de calugarul cernican Acache, cu invoirea lui Gheorghe Iovipali, urmasul primilor ctitori. Acresta inchide pridvorul bisericii cu caramida, transformandu-l in pronaos, il zugraveste si reface incaperile chiliilor. Biserica veche pastreaza pictura din anul 1763, executata de Teodor Zugravul, cat si pe cea din tinda din anul 1848.

Paraclisul cu hramul „Sfintii Trei Ierarhi”, cladirile de locuit dinspre miazazi si rasarit, au fost facute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Ramnicului-Noului Severin, care completeaza si aripa de miazazi si rasarit a cetatii monastice, pe partea de zid, care ramasese necompletata de Sfantul Calinic in anul 1888.

iata monahala de aici se aseamana cu cea de la Muntele Athos: in manastire nu au voie sa intre femei (numai in biserica de sus, in cea de jos au voie si femeile) si nu se gateste cu carne. In acest sens, Sfantul Calinic a asezat in anul 1867 o piatra de legamant la circa 2 kilometri de manastire, unde este astazi o biserica si dependinte pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legamant sunt gravate cu litere chirilice atat binecuvantari, pentru cele care vor pastra acest legamant, cat si blesteme, pentru cele ce vor calca hotararea sfantului. Pentru a dovedi cele spuse iata ce spune textul gravat pe piatra de legamant:

„Acest sfant lacas s-a cladit din telmelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca din partea femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori de acolo, de aceea sub grea legatura s-a oprit de la acest loc sa mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum: saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeusi a smerenie noastre si sa vina asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian. 1867. ”

Legamantul Sfantului Calinic se respecta cu strictete. Chiar in timpul pastoririi sale, cei care l-au calcat au fost pedepsiti aspru. Este cunoscut episodul tinerei pastorite din satul Muereasaca, care din greseala a trecut hotarul si s-a imbolnavit de epilepsie, fiind nevoita sa ceara ajutorul Sfantului Calinic, pentru a fi iertata si in acelasi timp tamaduita.

Este singura manastire din tara care nu a fost secularizata, pastrandu-si tot terenul agricol pana in zilele noastre. “

Drumuri bune, calatorii frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulian68 in 19.12.18 12:12:44
Validat / Publicat: 19.12.18 13:03:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂMNICU VÂLCEA.

VIZUALIZĂRI: 4176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Interior cu catapeteasma si iconostasul destul de slab luminate. Dar m-am multumit si cu atat.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46700 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

krisstinna
[19.12.18 15:43:09]
»

@iulian68: Pff, ce ai putut să faci!

Nici nu am cuvinte sa îmi exprim regretul pentru ca ai fost acolo cu Nina

Blestemul e scris mare, se vede clar și este înfiorător!

Știam ca nici poze nu e bine sa faci, nici reclamă, lumea aia e ascunsa de ochii femeilor.

Eu m-am oprit la panoul cu blestem, nici măcar la biserica n-am avut curaj sa merg, nu am coborât din mașina.

Ca fapt divers: pentru trimiterile de bani ceream un șofer de la Râmnicu-Vâlcea care sa meargă acolo să îi anunțe.

O tânăra din Muiereasca s-a tuns, s-a deghizat in bărbat și a ajuns acolo, nu a fost oprită. Gluma asta a costat-o viața, la fel ca pe soacra lui Columbeanu.

Domnul C s-a întors de la jumătatea drumului, pe jos, a zis ca nu are încredere in călugării din zonă, nu a avut curaj sa mă lase singura in mașina

Mă miră faptul că nu ai știut, tu ești cu bisericile mai mult decât mine.

iulian68AUTOR REVIEW
[19.12.18 16:09:35]
»

@krisstinna: Asa cum spuneam, desi sunt cu bisericile, uite ca nu stiam ca tocmai asta e cea "cu pricina". Afara de asta, preotul ala nu stiu ce fel de preot era din moment ce a vazut ca mergeam intr-acolo si nu ne-a spys nimic. In fine, staretul de la cealalta manastire i-a facut slujba Ninei si nu stiu cate zile a citit nu stiu ce, si a spus ca acum e ok. Ce nu inteleg e cum dw femeile nu au voie acolo, dar calugarii de acolo pleaca in exterior?? Vreo trei am vazut in statia de mesina... ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[19.12.18 16:26:32]
»

@iulian68: Ce sa înțelegi? Că bărbații au voie sa facă orice pe lumea asta și tot sfinți sunt, au voie in altar chiar dacă merg din floare in floare, nu țin post, fumează, consuma alcool...

Femeia e păcătoasă, aduce pe lume copiii, se chinuie toată viața, unele suporta mizerii, altele țin post și se roagă și ziua și noaptea, orice ar face tot nu sunt apreciate de “biserică”

Legea aia, adică blestemul odios, e dat de Calinic, el a trăit la Athos.

Normal ca unii călugări se plimba, au nevoie de una, de alta, bani, hrană, cine vrei sa le aducă?

In fine, pe viitor sa te informezi, asta e singura cu blestem din țara noastră dar mai sunt câteva, chiar și in Grecia, in afara de Athos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱
[19.12.18 16:30:30]
»

@iulian68: Mănăstirea Frăsinei este un locaș de cult care a fost menționat destul de des în mass-media tocmai datorită avatonului (legii) care interzice accesul femeilor în arealul mănăstirii. Este o preluare a legilor religioase de la Muntele Athos, aplicată la noi prin „blestemul” lăsat de Sf. Calinic de la Cernica.

Am fost și eu cu un prieten cu mai mulți ani în urmă la Frăsinei, dar nu am fost lăsați să fotografiem nici măcar prin curte. Un călugăr bătrân ne-a luat la rost: „Ați venit să vă rugați, ori să faceți poze? ”.

Încurcate sunt căile Domnului!

iulian68AUTOR REVIEW
[19.12.18 16:34:31]
»

@krisstinna: draga mea, daca traiesc dupa legea din Athos atunci sa o faca pana la capat! Aia cum se aprovizioneaza??? Cum traiesc? Altfel, am vazut pe langa manastire multi barbati din partea locului, asa ca ar avea cine sa-i ajute! Femeia e pacatoasa? Pai Domnul Isus de cine a fost facut? De vreun barbat? Hai ca unele chestii sunt deplasate... In fine, noi nu am facut cu intentie lucrul asta, asa cum am spus, am fost la cealalta manastire dupa asta, iar cel de acolo face slujbe speciale pentru chestii din astea cu blesteme, etc (si autocarul ala pentru asa ceva le adusese pe femeile alea) iar Dumnezeu iarta altele mult mai rele. Eu asa cred.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulian68AUTOR REVIEW
[19.12.18 16:38:08]
»

@tata123: Eu chiar l-am intrebat pe calugar daca am voie sa fac poze! Niciodata nu fac fotografii fara sa am acceptul cuiva... Acum ce sa spun? ????

webmaster
[20.12.18 08:55:40]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.12.18 11:26:14]
»

@iulian68: Da, e clar că abia acum ai înțeles cum stau lucrurile la Mănăstirea Frăsinei. Eu am avut șansa de a cunoaște toate aceste amănunte – importante pentru lumea laică, dar și pentru cea monahală – în urmă cu mulți ani. Cineva (implicat în viața religioasă) mă rugase să contribui la construirea unui site de prezentare a Mănăstirii Frăsinei – acest Athos al pământului românesc. Am acordat ajutorul pe nevăzute, doar cu texte trimise prin e-mail.

Curiozitatea a fost totuși mare așa încât cu proxima ocazie am luat cu noi un văr cu soția și am plecat la Frăsinei. Noi - femeile - am rămas la biserica pentru femei, acolo unde Calinic a pus piatra de hotar, iar ei - bărbații au plecat la mănăstire. Biserica mănăstirii era încuiată și nu au vrut să o deschidă. Li s-a spus: "Dacă vreți să vă rugați, o puteți face și aici, pe scară!". Pentru obște se apropia ora mesei. Toți se precipitau spre trapeză, iar soțul meu cu vărul lui au fost luați aproape pe sus la masa lor. Nu era putință să le ieși din cuvânt. Asta era pe vremea bătrânului stareț Neonil Ștefan. Cum e acum, am aflat de la tine.

Călătorii frumoase oriunde și oricând!

iulian68AUTOR REVIEW
[20.12.18 12:40:35]
»

@iulianic: De regula, inaintecdw a merge undeva eu ma documentez si citesc inainte parerile celor care au ajuns acolo. De data adta, fiind o hotarare luata pe loc si fiind si la volan... Asta a fist, am invatat, ca de obicei, din greseli... ???? Multumesc pentru vizita si ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulian68, iulianic, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Frăsinei [Muereasca]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068548917770386 sec
    ecranul dvs: 1 x 1