Turism de-o zi: Schitul de la Dălhăuți

TIPĂREȘTE

Schitul Dălhăuți este unul dintre cele mai vechi așezări monahale din România, unul dintre principalele puncte de atracție ale județului Vrancea și pentru că aici se află Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Construcția în sine a schitului este realizată într-o zonă împădurită de pe dealul Deleanu, din apropierea satului Cârligele din comuna cu același nume, la o distanță de 15-20 de km de municipiul Focșani.

De parcă nu ar fi fost de ajuns frumusețea locului unde se află acest schit, construirea sa este încăcată de legendă, dar, județul Vrancea își cunoaște și-și cultivă legendele.

Se spune că a fost construit pe undeva, prin secoulul XV și, la început a fost schit de călugări. Cei care ar fi fondat această mănăstire ar fi fost doi ciobani, frați, de prin Dobrogea, de felul lor: Anufie și Irapalie Dălhăuș. Cei doi ar fi văzut o lumină puternică în mijlocul pădurii și ar fi auzit o voce spunându-le: ”Aici este izvorul darurilor Mele ”.

Cei doi ciobani au hotărât să se călugărească și au construit schitul, din lemn, ce avea să rămână cunoscut cu numele lor: Schitul Dălhăuți. Acest schit a dat și numele satului de lângă, conform unui document de atestare, datat din 1615, aflat în Arhivele Naționale. Tot legenda mai spune că altarul bisericuței a fost ridicat chiar pe locul unde cei doi ciobani ar fi văzut lumina cea puternică și că, la construirea mănăstrii ar fi fost ajutați și de un ucenic al Sfântului Nicodim de la Tismana. Biserica celor doi a avut hramul Izvorul Tămăduirii.

Mai târziu, prin secolul al XVII-lea, a fost ridicată o altă bisercă, tot din lemn, dedicată Arhanghelilor Mihail și Gavriil, de la care a rămas și pisania, pe care o s-o v-o arăt în poză.

Tot aici, la această mănăstire, a păstorit și Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, cel pomenit în Biserica Ortodoxă Română la 25 aprilie, mare duhovnic și inegalabil îndrumător spre rostirea rugăciunii inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! ". Se spune că ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, după ce a venit din Ucraina de astăzi, pe la 1715 și, după ce a devenit preot, a condus obștea monahală, ca egumen, până pe la 1733 ,,când s-a mutat, împreună cu 12 ucenici ai săi, pentru a întemeia Schitul Poiana Mărului din Munții Buzăului.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Această icoană este motivul pentru care acest schit a ajuns cunoscut în Moldova și Ţara Românească. Această icoană este și în prezent expusă aici.

Legenda acestei icoane este uimitoare. Mai întâi, se spune că ar fi fost pictată de către însuși Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, deși, strict științific, se pare că ar fi fost, în realitate, pictată două secole mai târziu.

Iată și legenda, așa cum este ea expusă pe site-ul Bisericii Ortodoxe Române:

” Anufie Dălhăuș, ctitorul legendar al mânăstirii Dălhăuți, ar fi adus-o de la Constantinopol, după cucerirea de către turcii lui Mehmed al II-lea Fatih (1453). Pe drumul de întoarcere, Anufie a fost însă prins și jefuit de turci, iar icoana - tăiată cu iataganele și aruncată în podul unui grajd. Batjocura turcilor nu a rămas însă fără urmări: în timpul nopții, un vuiet neobișnuit cutremură grajdul, iar caii se comportă atât de violent, încât se omoară între ei. Zgomotul și nechezatul cailor alertează grăjdarii care-și găsesc și ei sfârșitul în acel haos. Starețul Anufie încearcă să explice turcilor cauza acestui dezastru prin intervenția Maicii Domnului, dar este condamnat la moarte, iar icoana e aruncată în mare. Monahul scapă însă cu viață datorită faptului că ienicerul care trebuie să-l omoare era un român ajuns in robie la turci. Acesta îl eliberează, cu condiția să nu mai calce prin Constantinopol (devenit Istanbul).

De-a lungul timpului, sfântă icoană a făcut multe minuni și zilnic credincioșii aduc mulțumire Maicii Domnului. În vreme de calamități (secetă, inundații etc.), icoana este purtată în procesiune prin satele dimprejurul mânăstirii și de fiecare dată a fost de un real ajutor. ”

Mănăstirea Dălhăuți, în prezent

”Mănăstirea Dălhăuți a fost mănăstire de călugări de la întemeiere și până la desființarea sa prin decretul comunist nr. 410/1959.

Mănăstirea Dălhăuți este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare VN-II-a-B-20832. ”

Bun, astea sunt datele oficiale, așa cum sunt ele publicate pe siteuri de specialitate.

Eu o să vă descriu drumul către acest lăcaș de cult, pentru că merită să fie vizitat. Vizitarea obiectivelor religioase este legată, cumva, de o anume atitudine pe care trebuie s-o ai când faci acest lucru. Toate mănăstirile te anunță, de la intrarea în sfântul lăcaș, despre o anume ținută spirituală și îmbrăcămintea ce trebuie avută pe durata vizitei.

Drumul spre Schit, pleacă din Focșani, trece prin Golești și, imediat, la prima mare intersecție, dreapta, spre Cârligele, apoi, mai deprate, spre Dălhăuți.

Distanța nu este mare, nu mai mult de vreo 18 km. Șoseaua este asfaltată, dar sunt și unele porțiuni în care asfaltul s-a mai crăpat. Se merge pe lângă vii, lumea a început culesul și, chiar dacă anul ăsta nu a fost foarte bun pentru vie, se ghicește faptul că, în câteva săptămâni, vinul nou va veni pe mesele noastre.

Comuna Cârligele este o comună curată, drumurile sunt asflatate, chiar deacă, parcă mai înguste decât ar fi normal. Schitul este anunțat prin indicatoare mari, clare.

După câtva timp, drumul devine nărăvaș, se urcă cu treptele inferioare ale cutiei de viteze a mașinii cu care suntem. Oprim lângă o troița de unde, în față, se vede cupola bisericuței schitului iar în spate, de unde venim, Focșaniul. Nu mai e mult până ajungem la, credem noi. Din păcate și drumul asfaltat se termină brusc. Intrăm pe o porțiune de drum forestier, destul de prăfuit. Chiar dacă prin pădure, atmosfera este toropită. Din fericire, după numai vreo 500 de metri ajungem în fața porților de intrare în biserică.

Așa după cum v-am spus, schitul este de maici. Intrăm, dăm cuviinvioși ”Sărut mâna! ” și ni se răspunde cu un ”Doamne-ajută! ”. Chiar asta sperăm pentru că, în slăbiciunea sa, omul speră în ajutorul divin.

Întrebăm de biserică și cum putem intra. Ni se indică cele două biserici și ni se spune că cea de lemn, unde este Icoana, este deschisă.

Urcăm spre locul contrucției: trepte largi betonate. Ajungem la ușa bisericii și intrăm în interior.

Am mai spus-o și cred din toată ființa: relația cu Dumnezeu este extrem de intimă, fiecare după conștiința pe care o are. Aici construcția bisericii nu este făloasă, ba chiar este modestă și de aceea, foarte frumoasă. Este perfect integrată în natura locului, motiv pentru care intri în biserica cumva dumirit că faci un lucru bun.

Deși suntem rugați prin afișe, puse pe drumul de acces, să nu folosim aparate foto sau dispozitive asemănătoare pentru fotografii, am făcut niște poze în interiorul bisericii. Nu am făcut acest lucru din obrăznicie ci doar pentru a vă arăta și vouă interiorul și locul schitului.

Este liniște ca la început de lume. Multe flori și iarbă, pomi cu frunzele verzi-îngălbenite, ce anunță toamna ce va să vie.

Îmi place această mănăstire, mult mai mult decât comercialele Agapia, Văratec, Voroneț sau altele de acest fel. Chiar cred că bisericuța aceasta din lemn este frumoasă tocmai pentru că e în pădure! Rămâi cu o senzație de mulțumire sufletească, apropiată de starea care se cere atunci când vii pentru rugăciune.

De aceea, vă spun, sincer, din toată inima: dacă ajungeți în Vrancea și vreți să vizitați o mănăstire frumoasă, într-o zonă liniștită, ușor accesibilă, nu ezitați: Schitul Dălhăuți poate fi o variantă!

---

VIZUALIZĂRI: 3560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI