ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.04.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 06.04.10
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
82.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Mănăstirea Colilia, sau locul sfințit prin puterea credinței și a dragostei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Există locuri în România cu evidentă vocație turistică, calitate care le asigură faimă și prosperitate, indiferent cât s-a investit financiar și uman pentru promovarea lor. Și nu vorbesc aici numai de Valea Prahovei, Bucovina, Maramureș, Delta Dunării sau litoralul românesc, ci de multe, nenumărate alte destinații de călătorie, care alcătuiesc salba de atracții turistice cu care ne mândrim.

De partea cealaltă, sunt locuri uitate de lume, aflate parcă într-o falie temporală demult trecută, în care timpul nu știe încotro s-o ia, înainte sau înapoi? De câte ori nu am trecut pe lângă sate prăfuite de colbul Bărăganului, toropite de canicula verii, părăsite parcă până și de câini, înlemnite în peisaj ca într-o veritabilă scenă a poveștii cu frumoasa din pădurea adormită? De câte ori n-am oftat cu amărăciune pășind pe urma celor ce au fost cândva stațiuni cochete, falnice conace sau palate, ajunse acum în paragină și ruină? De câte ori n-am plâns de mila codrilor secerați fără milă și a povârnișurilor rămase pleșuve, urâțite dintr-o dată și gata să ne plătească sacrilegiul cu urgia naturii lăsate în voia ei? De câte ori n-am dat vina pe timp pentru această imperturturbabilă măcinare de valori, uitând că de fapt, doar omul este cel care, după voia sa, sfințește sau profanează locul.

Și iată că o ilustrare cât se poate de elocventă a acestei înțelepte zicale, mi-a fost dezvăluită în cursul pelerinajului făcut în vara anului trecut, trecând pragul câtorva mănăstiri a căror existență stă mărturie capacității creatoare a omului călăuzit de harul Domnului și de multă, multă dăruire și bunăvoință.

În hotarul acestor repere, cea care îmi stăruie cel mai mult în amintire este Mănăstirea Colilia. Mi se pare unul din cele mai elocvente exemple a ceea ce înseamnă puterea creatoare a omului: într-un adevărat pustiu dobrogean, undeva, în mijlocul câmpului mărginit jur împrejur doar de linia orizontului, dincolo de panglicile peticite ale drumurilor judetene sau naționale, dincolo de facilitățile civilizației, lăcașul închinat Fecioarei Maria ni se descoperă numai după ce, depășind comuna Cogealac, bântuim o vreme prin păienjenișul de drumuri comunale, fără a dibui direcția corectă. Într-un final, consultând câțiva localnici adunați la …terasa shopului sătesc din Grădina, ne lămurim: trebuie să străbatem DJ 222 și să fim atenți, căci pe la jumătatea lui vom întâlni un indicator de direcție spre mănăstire. Ne conformăm indicatorului și o luăm pe drumeagul bătătorit peste arătură, mergem prin praful tulburat de roțile mașinii și după vreo patru-cinci kilometri, iată-ne ajunși la destinație!

Sinceră să fiu, coborând din microbuz, ușor năucită de drumul întortocheat și imaginea aspră a stepei dobrogene, prima mea impresie a fost una de descumpănire, ca să nu zic chiar de decepție. Mănăstirea mi-a părut o adunătură de clădiri împrăștiate în mijlocul cîmpului pleșuv cât vezi cu ochii, căci culturile cerealiere fuseseră deja recoltate, fără hotare, fără garduri și fără pretenția unui plan de sistematizare potrivit unei așezări umane. Doar biserica era scoasă din tipar, atât prin stilul arhitectonic, cât și prin robustețe. Și unde mai pui că urma să înnoptăm aici! Cu gândul la frumoasele mănăstiri moldovene, priveam în jur și mă întrebam în sine-mi: oare unde o fi arhondaricul (casa de oaspeți) ? Dar trapeza (sala de mese) ? Hmm, nu prea pare ca așezarea să fie racordată la rețeaua de curent electric, căci nu se văd stâlpi plini de cabluri, iar paletele eolienei din vecinătate stau nemișcate, deși adie binișor vântul!

Din fericire, n-am avut prea mult răgaz pentru impresii la prima vedere, căci cu siguranță m-aș fi rușinat de această apreciere nedreaptă, după ce am descoperit acolo sensul adevărat al zicalei ”omul sfințește locul”.

Primirea prietenoasă de care ne-am bucurat a fost de natură să stingă deziluzia primului pas. Mai întâi, trei câini ciobănești, însoțiți de vreo cinci pisicuțe de toate vârstele ne-au dat binețe fluturând cozile în semn de prietenie. Apoi, de niciunde a apărut Maica Rafaela, stareța mănăstirii. Cu bucurie nedisimulată, de parcă ne cunoștea de multă vreme, iar acum n-ar fi fost decât o nouă reîntâlnire, ne-a îmbrățișat pe rând (eram 12 persoane), apoi ne-a invitat în ceea ce am putea numi terasa casei monahale, o construcție nouă, masivă, ce găzduiește deopotrivă biroul stăreției, camerele măicuțelor, bucătăria și sala de mese la parter, iar la etaj camerele de oaspeți deschise pelerinilor. Le-am cunoscut acolo și pe celelate patru măicuțe viețuitoare în mănăstire. Deși nu-și alungă nicio clipă zâmbetul binevoitor de pe buze, vorbesc puțin, sunt extrem de smerite și discrete, îndemnîndu-ne parcă să nu uităm că ne aflăm într-un lăcaș al Domnului pe care trebuie să-l cinstim prin purtare duhovnicească.

Maica stareță în schimb este plină de vervă și bucuroasă că are cu cine împărtăși povestea Mănăstirii Colilia, care în bună parte este și istoria propiei sale vieți. Locul potrivit pentru a depăna amintiri este chiar pronaosul bisericii.

Înțelegem că suntem singurii oaspeți ai mănăstirii, așa încât, încântați de această binecuvântată intimitate, după ce ne aducem bagajele în camera comună de oaspeți si ne primenim oleacă spălându-ne pe mâini și pe față, o urmăm pe maica stareță în biserica lăcașului.

Despre arhitectura acestei construcții se cuvin a fi spuse câteva cuvinte în plus: pe cât de sobră este pe exterior, pe atât de cochetă, veselă și primitoare este biserica în interior. Și poate tocmai datorită acestei aparente discrepanțe, e imposibil ca acest lăcaș al Domnului să nu te cucerească cu deosebire, să nu-ți placă și să nu te simți acolo un autentic membru al familiei cerești.

După rânduiala închinării la Sfintele Icoane, ne adunăm cu toții în jurul Maicii Rafaela, pe ultimul rând de strane din pronaosul bisericii. Ziua e pe sfârșite, apusul colorează cerul în roșu – violet și în această vrăjită penumbră interioară, povestea maicii starețe se deapănă cu glas domol, egal și din când în când înflăcărat de conștiința faptului că atât de multe lucruri gândite ca greu sau chiar imposibil de realizat, și-au găsit aici împlinire.

Aflăm că Mănăstirea Colilia este un lăcaș de maici cu o istorie relativ nouă, dar țesută pe hotarul unui trecut nu prea îndepărtat.

Vatra actualei mănăstiri se află pe locul în care a vietuit o comunitate de etnici germani, stabiliți aici prin anii 1880. Satul Colilia pe care aceștia l-au întemeiat a fost un model de bună gospodărire și organizare edilitară. Mândria satului era însă cu deosebire impunătoarea biserică evanghelică, construită în stilul clasicist, caracteristic acestui cult creștin: navă centrală cu un singur turn clopotniță, fără ornamente, stucaturi complicate sau sculpturi.

Satul și biserica sa au supraviețuit momentului 1940, cand etnicii germani s-au întors în patria mamă, iar comunitatea locală a monopolizat așezarea. Satul pierdut în imensitatea câmpiei dobrogene și în bună parte depopulat, și-a găsit sfârșitul în perioada sistematizării rurale din 1968-69, când vechile construcții au fost dărâmate, iar pământul redat agriculturii. Singură biserica s-a împotrivit nemiloasei distrugeri: buldozerele n-au reușit să-i pună la pământ zidurile, ca și cum o forță nevăzută le stătea împotrivă. Oameni cu frica lui Dumnezeu, sau poate doar superstițioși din fire, muncitorii au refuzat să ducă la bun sfârșit sacrilegiul distrugerii casei lui Dumnezeu. Pe moment, biserica a fost cruțată de oameni, dar nu și de timp. Neîngrijită, uitată, părăsită, clădirea și-a pierdut pe rând veșmintele sfinte: lemnul a putrezit, acoperișul s-a prăbușit, s-a furat tot ceea ce putea fi de folos prin gospodării (uși, ferestre, strane, piatră, pavaj), iar în cele din urmă, între zidurile năruite și-a făcut loc o adevarată stână de oi. Așa a adormit întru uitare un minunat lăcaș al Domnului.

Mi se pare cu adevărat o întâmplare minunată că acele ziduri prăbușite, invadate de vegetație sălbatică răsărită pe straturile de compost natural, au fost redescoperite după aproape cincizeci de ani, deși pe acele locuri nu exista nicio așezare și nici măcar o vecinătate omenească. Fotografiile bisericii în ruine stau mărturie în micul muzeu al mănăstirii despre proporțiile distrugerii și despre titanicul efort omenesc pentru refacerea sfântului lăcaș. Fără îndoială, redescoperirea și renașterea bisericii de la Colilia este o minune mijlocită de Sfânta Fecioară Maria, căreia îi este dedicat și hramul mănăstirii - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prăznuit la 21 noiembrie.

Maica Rafaela face o pauză scurtă, dregându-și vocea și schimbând tonalitatea. Glasul tremurat e semn că-și stăpânește cu greu emoția când începe a depăna povestea propriei sale implicări în opera de restaurare a bisericii de la Colilia și transformarea lăcașului într-o vatră monahală.

Era prin mai 2006 când a poposit pentru prima oară aici, însoțită de o altă măicuță, maica Dionisia, cu poruncă din partea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de a reface biserica și a o face sufletul unei așezări monahale.

Măicuțele veneau de la Mănăstirea Celic Dere, iar cei ce au fost pe acolo, știu cât de îngrijită și de frumoasă este această mănăstire, așa încât e ușor de imaginat cât de frustrate au fost măicuțele ajungând singure într-un pustiu uitat de lume, unde nici măcar un acoperiș deasupra capului nu aveau. Cu gândul că le-a fost rânduit să poarte aceasta cruce spre mântuire, s-au apucat de treabă: au înjghebat un adăpost simplu între zidurile golașe ale unei încăperi laterale altarului bisericii, au improvizat un acoperiș din petice de polietilenă și carton, iar într-un cort mic au amenajat un paraclis, cu obiecte sfințite aduse de la Celic Dere, în fața cărora își împlineau zilnic rânduiala de rugăciuni.

Curând, micii obști de la Colilia i s-au alăturat alte două măicuțe mai tinere, venite tot de la Mănăstirea Celic Dere. Împreună s-au pus pe lucru, reușind ca în vara aceluiași an să ducă la bun sfârșit misiunea curățirii locului, pe o suprafață de cca. 300 mp. Zidurile ruinate ale bisericii au fost curățate de vegetația sălbatică ce le cotropise, sedimentele animale acumulate din vremea cât lăcașul fusese folosit ca grajd au fost strânse, încărcate în cincisprezece camioane, iar apoi debarasate ca îngrăsăminte naturale pe câmpurile din împrejurimi. Pietrele de construcție desprinse din ziduri au fost strânse și stivuite cu grijă, căci urmau a fi iarăși incorporate în trupul bisericii, atunci când avea să înceapă reconstrucția.

În sfârșit, cu sprijinul comunităților din satele vecine, Grădina și Râmnicu de Sus, s-a montat o centrală eoliană de capacitate medie pentru asigurarea consumului de energie electrică și s-a rezolvat problema alimentării cu apă, prin captarea și amenajarea unui izvor de mare adâncime.

Se apropia însă toamna și dincolo de ea, iarna. Lucrarea rezidirii trebuia grăbită, căci se știe ce viscole năprasnice și ce geruri stăpânesc câmpiile dobrogene pe vreme de iarnă. Nu era cu putință să viețuiești acolo în condițiile date, chiar dacă cineva ar fi avut vocația pustniciei.

Dar, ca orice lucrare materială, condiția primordială a realizării ei s-a dovedit a fi tot …banul! Era vorba de o investiție masivă și de fonduri bănești pe măsură, de care măicuțele nu dispuneau și nici n-au putut face rost oricât de mult s-au străduit. Comunitățile vecine sunt sărace, iar banii obținuți de la Arhiepiscopia Tomisului, abia au ajuns pentru realizarea proiectului de reconstrucție și obținerea autorizațiilor de lucrări. Totul era pus pe hârtie, dar atât, nimic mai mult nu se putea face fără oameni și fără bani.

Atunci, mărturisește maica Rafaela, a simțit în modul cel mai vădit ajutorul minunat al Maicii Domnului. Amintind de acele momente, ochii maicii starețe strălucesc de povara lacrimilor: ”m-am rugat trei zile și trei nopți la rând în fața icoanei Preasfintei Fecioare Maria, ca să-mi arate drumul și să mă povățuiască ce să fac ca să rezolv dilema finanțării ”. În dimineața celei de-a patra zile, nimic nu se schimbase și atunci, în disperare de cauză, maica Rafaela s-a pregătit să mai incerece o dată la Arhiepiscopie, sperând să obțină măcar un supliment bugetar. În microbuzul ce o ducea spre Constanța, avea să găsească și răspunsul cât se poate de simplu al Maicii Domnului la rugăciunile sale. A întâlnit o femeie umilă și smerită, care aflând necazul măicuței alături de care ședea, a întrebat-o aproape cu naivitate: maică, de ce nu încerci și la Becali? Am auzit că dă bani mulți pe la biserici, poate că nu i-a secat sacul tocmai acum și s-o îndupleca și la nevoia dumneavoastră!

Firește că auzise de ”mărinimia” lui Becali, dar niciodată n-ar fi gândit că ar putea apela la el. Nu-l cunoștea, nu știa unde locuiește, nici cum poate ajunge la el. A alergat toată ziua prin Constanța, de la o instituție la alta, de la o societate la alta, doar-doar o face rost de un ajutor financiar, o subvenție sau o sponsorizare și nu pentru că toată această alergătură s-a dovedit a fi fără folos, gândul că salvarea ar putea veni de la Becali, nu i-a dat pace. Până când, întorcându-se la Colilia, maica stareță a pus punct acelei lupte cu sine însăși și s-a hotărât să plece la București. Însoțită de maica Dionisia, a pornit chiar a doua zi la drum.

Aventura întâlnirii cu Becali ne-a fost redată cu lux de amănunte, iar peripețiile celor două maici obligate să stea la o coadă de sute de persoane în fața intrării în palatului ”latifundiarului din Pipera”, timp de o săptămână, în fiecare dimineață, sunt demne de scenariul unui film. Povestirea este foarte nostimă și interesantă, dar reproducerea ei în amănunt mi-ar lua și din timp și din însuflețirea de care am nevoie atunci când purced la scris. Ca să nu mai vorbesc de răbdarea unora dintre cititori. Cred că e de ajuns să spun doar că ajutorul sperat s-a și materializat, măicuțele obținând promisiunea unei sponsorizări de 2 miliarde lei vechi, concretizată nu în bani, ci în materiale de construcție și forță de muncă specializată, așa cum solicitaseră în fapt măicuțele.

Povestind despre toate acestea, maica stareță nu se sfiește să-ți exprime recunoștința și prețuirea pentru Becali, cel ce a devenit, iată, ctitor al Mănăstirii Colilia. Și nu numai pentru ajutorul material extrem de generos, ci mai ales pentru seriozitatea și statornicia cu care Becali și-a onorat promisiunea făcută.

”La finalul întrevederii, Becali și-a chemat contabilul și i-a dat dispoziție să aducă îndată 2 miliarde de lei. M-am speriat la gândul că voi călători cu trenul având în traistă atâția bani. Și chiar dacă aș fi ajuns cu bine la Colilia, m-am temut că nu voi ști să-i gestionez cum se cuvine, pentru că nu aveam nicio experiență de antreprenor în construcții. Așa că i-am cerut domnului Becali să ne ajute altfel, cu materiale și lucrători, mai ales că așa putea avea și garanția că banii au fost cheltuiți cu adevărat în scopul pentru care fuseseră alocați. Propunerea mea i-a fost pe plac, drept pentru care, domnia sa m-a asigurat: la 1 noiembrie veți avea tot ce e nevoie pentru a începe lucrările! Lăsați aici o copie a proiectului și a devizului de lucrări, ca să știm de ce avem nevoie. Pe drumul de întoarcere, socotind că mai e o lună jumătate până la sorocul hotărât de Becali, maica soră care mă însoțea m-a dojenit cu blândețe: trebuia să iei banii, știi doar că ce e-n mână nu-i minciună! Până la 1 noiembrie uită omul sau nu mai are atâția bani ca să-și permit acte de binefacere. Sincer, am avut și eu o ușoară strângere de inimă la acest gand, dar cale de întoarcere nu mai era. Așa încât mare mi-a fost mirarea, dar și mai mare bucuria și recunoștința, când exact în preziua datei de 1 noiembrie, ne-am pomenit în bătătură cu douăsprezece camioane încărcate cu materiale de construcție și cu șaizeci, da, șaizeci de muncitori gata să se apuce de treabă. Și chiar s-au apucat, erau muncitori moldoveni, cinstiți și harnici, angajați ai unei firme din Tulcea, pe care domnul Becali îi angajase și în alte lucrări de construcții similare, cu alte cuvinte, aveau experiența cuvenită înălțării unui lăcaș spiritual. Au descărcat materialele și au înălțat schelele chiar din acea zi.

Dar pentru noi, patru măicuțe singure, greul abia acum începea: unde să găzduim șaizeci de bărbați, obosiți după 12-14 ore de muncă? Cu ce să-i hrănim? Cum să asigurăm cu mica noastră centrală eoliană necesarul de curent electric pentru funcționarea utilajelor mecanice și de sudură? Și câte și mai câte lucruri și probleme mărunte ce se cereau soluționate pe loc? Ei bine, parcă a fost un dar al Maicii Domnului, ca toate să-și găsească bun răspuns și rezolvare, într-un mod firesc și continuu, fără ca măcar să facem eforturi deosebite. Ca la o chemare a lui Dumnezeu, oamenii de prin satele vecine au primit să găzuiască câte un muncitor de pe șantierul nostru şi să le asigure transportul. Am primit o sponsorizare neașteptată constând dintr-un set complet de oale și crătiți de mare capacitate, tocmai bun pentru pregătirea bucatelor. Femeile de prin partea locului s-au oferit să ajute cu rândul la gătit, sau să spele veșmintele muncitorilor. Zi de zi veneau oameni cu păsări, ouă, lapte și chiar animale pentru sacrificat, cu fructe și legume proaspete, pentru a fi folosite la pregătirea hranei. Am făcut rost de un generator de curent pe motorină, nu nou, dar perfect funcțional. Cu toate greutățile, cu toată munca, cu toate problemele, a fost cea mai frumoasă perioadă a traiului nostru la Colilia”, mărturisește cu nostalgie maica Rafaela.

Lucrările de reconstrucție au durat trei ani, biserica fiind târnosită în 2009, chiar de ziua hramului, 21 noiembrie, sub slujirea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. La eveniment a luat parte și George Becali, care a revenit la Colilia pentru a doua oară după evenimentul din aprilie 2007, cînd omul de afaceri a participat la punerea temeliei paraclisului închinat sfântului al cărui nume îl poartă, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. La acea vreme, impresionat de sărăcia locului și de nevoința măicuțelor, Becali a dăruit aşezământului mai multe case modulare dotate cu mobilierul necesar, în care şi-au găsit adăpost vremelnic măicuţele şi o parte din muncitorii de pe şantier.

Biserica renăscută este un adevărat monument de arhitectură, proiectat de Teodor Ion din Constanța. Desenului original i s-a adăugat o pictură în frescă neasemuit de frumoasă, în culori aprinse și vibrante, operă a pictorilor gălățeni Sorin şi Paraschiv Bejan.

Exteriorul bisericii a fost realizat în armonie cu vechea înfățișare a bisericii evanghelice, păstrându-se stilul clasic, sobru și lipsit de ornamente arhitecturale, turnul de pe partea dreaptă a intrării, precum și ancadramentele ferestrelor. S-a renunțat însă la vechea tencuială, lăsându-se la vedere zidăria din piatră maronie, într-o îmbinare elegantă, care îi conferă o notă de originalitate aparte.

În interior, pardoseala este din marmură albă cu inserție colorată. Opt coloane subțiri și minunat pictate susțin acoperișul prin tot atâtea arcuri boltite pe părțile laterale ale navei. Catapeteasma, stranele și ușile masive de la intrare sunt sculptate în lemn de stejar de meșteri din Humulești.

Biserica găzduiește copii ale mai multor icoane făcătoare de minuni, precum și fragmente ale moaștelor celor cinci sfinți martiri necunoscuți din sec. IV, descoperiți într-o criptă a unei bazilici de la Adamclisi.

În cei trei ani scurşi până la sfinţirea bisericii, pe lângă paraclisul cu hramul Sfantului Mare Mc. Gheorghe, zestrea mănăstirească s-a îmbogăţit şi cu alte construcţii şi amenajări necesare obştii monahale:

-agheasmatarul, amplasat lângă izvorul captat la o distanţă de cca. 300 m de biserică, purtând hramul Sfîntului Nectarie.

-turnul clopotniţă avînd la etaj un foişor de observare, iar la parter, pangarul cu obiecte bisericeşti puse la vânzare, care include și micul muzeu cu fotografii și gravuri având ca protagonistă biserica mănăstirii. Turnul clopotniței va marca cândva intrarea în mănăstire, atunci când se vor desăvârși gardurile de împrejmuire ale așezării monahale. Deocamdată, la fel ca toate celelalte construcții de pe aici, turnul pare o clădire aparținând câmpiei, singurul reper care o leagă de biserică fiind o alee pavată cu dale colorate.

- arhondaricul, care este și casa maicilor, și sediul stăreției, și trapeză, și casă de oaspeți. Pot fi găzduite până la 20 persoane în camere cu mai multe paturi, dotate cu baie comună, amenajate simplu, dar cu mobilier nou și lenjerie curată. În incintă există și toalete, dar recomandarea măicuțelor a fost să evităm pe cât posibil folosirea lor, întrucât în condițiile penuriei de apă, igiena și calitatea aerului respirabil ar putea lăsa de dorit. Cu justificată jenă ne-a fost recomandat WC-ul amenajat în câmp, undeva la o distanță de cca. cincizeci de metri de clădirea arhondaricului.

Nici regimul de furnizare a energiei electrice nu este continuu, întrucât, așa cum am arătat, așezarea nu este legată la rețeaua națională de electricitate, ci beneficiază de energia furnizată de centrala eolienă din vecinătate. După ora 1 noaptea se întrerupe automat furnizarea de curent electric, din rațiuni ce țin de condițiile tehnice de funcționare a centralei eoliene, dar și de necesitatea stocării energiei obținute. Așa încât, o lanternă la purtător se constituie într-un instrument nu numai util, ci și absolut necesar.

E rânduiala obștii ca pelerinii sau doar vizitatorii sosiți la mănăstire, să fie invitați la masă, dacă a sosit vremea rânduită pentru aceasta. În mănăstire nu se consumă carne decât în zilele praznicelor, dar bucatele pregătite cu ouă, lapte brânză și legume sunt desăvârșit de gustoase. La cină și la micul dejun de a doua zi, am avut și noi ocazia de a ne convinge de talentul culinar al măicuțelor de la Colilia. Mai mult, am beneficiat și de o îndumare competentă pe această temă, de la una dintre măicuțe, care a binevoit să ne împărtășească câteva secrete ale bucătăriei…armene! Da, armene, căci rețetele armene sunt foarte simplu de pregătit, foarte gustoase și foarte potrivite meniurilor monahale. O carte conținând o culegere de rețete ale bucătăriei armene, se afla la vânzare în pangarul mănăstirii. Și cum această culegere era realizată chiar de interlocutoarea noastră, măicuța Chira Carolina, cum veniturile obținute din vânzare (15 lei bucata) aparțineau exclusiv mănăstirii, iar rețetele ne-au plăcut, n-am pregetat a o cumpăra. În plus, o dedicație scrisă pentru fiecare din noi pe prima pagină a cărții, chiar de către autoare, a căpătat nu valoarea unui autograf, ci prețul unui gând bun de binecuvântare.

-o salbă de douăzeci de căsuțe albe se înșiruie pe camp, spre partea de răsărit a așezământului. Este baza materială de început a ceea ce s-a dorit a fi un azil de bătrâni. Misiunea social-filantropică nu a fost desăvârșită din cauza lipsei de fonduri bănești, așa încât, aici locuiau la momentul vizitei noastre doar două familii de nevoiași, părinți cu copii, care nu aveau nimic al lor pe acest pământ. ”Muncesc cu ziua prin satele vecine, dau o mână de ajutor și mănăstirii atunci când este nevoie și-i mulțumesc lui Dumnezeu că le-a scos în cale acest adăpost pentru care nu trebuie să plătească nimic, trebuie doar să-l păstreze așa cum l-au găsit”, ne spune maica Rafaela. Apoi adaugă: ”Condițiile nu sunt dintre cele mai bune, mulți au venit, au stat câteva zile și apoi au plecat. Munca nu prea le dădea ghes, deși nu erau bolnavi și nici bătrâni. Mai ușor le era cu cerșitul. Noi nădăjduim că într-o zi, cu jutorul Maicii Domnului, să putem deschide azilul, dar pentru asta va trebui să rezolvăm problema curentului, a apei permanente și mai ales a personalului calificat pentru îngrijirea bătrânilor. ”

Povestea Mănăstirii Colilia s-a sfârșit o dată cu prima umbră a înserării. În rondurile ce însoțeau de-o parte și alta aleea dintre biserică și stăreție, cupele reginei nopții se deschiseseră, iar parfumul lor îmbălsăma din plin aerul ușor răcorit al înserării. Luna plină le veghea cu lumina-i lăptoasă, într-o atmosferă de pace tulburată doar de cântecul greierilor.

Ultimul popas spiritual din acea seară aveam să-l facem la Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acolo se desfășoară de regulă ritualul liturgic, mai ales iarna, atunci când nu se sărbătorește vreun praznic și când nu e lume multă.

Paraclisul este o bisericuță mică, croită după un desen architectonic foarte asemănător bisericii mari. În interiorul nepictat încă, găsim adevăratul giuvaer spiritual al mănăstirii: icoana Maicii Domnului, care în tot cursul zilei de 10 decembrie 2010 a izvorît mir din veșmântul pictat al Mîntuitorului Prunc. Alături se află înrămat un fragment din veșmântul iconostasului pe care stătea icoana binecuvântată de curgerea de mir, pe care se spune că în aceeași zi ar fi apărut în mod cu totul miraculos urma tălpii Maicii Domnului. Într-adevăr, o pată decolorată pe veșmântul albastru, având forma unei tălpi de copil, se poate zări cu destul de multă acuratețe.

În paraclis, de mare cinste se bucură și icoana Sfintei Xenia, o sfântă din Rusia, pe care Maica Rafaela o consideră ocrotitoare și ajutoare a domniei sale, căci, după cum mărturisește, i-a însemnat viața cu multe binefaceri. De fapt, ”întâlnirea” cu Sfânta Xenia a fost pentru Maica Rafaela momentul când a decis să părăsească viața confortabilă de mirean (era director la o institutie bancară) și să treacă la monahism, cu toate încercările și nevoințele pe care această postură le presupune.

Înainte de a părăsi paraclisul, Maica Rafaela ne arată o icoană pictată pe lemn de o fetiță de 12 ani, care a voit a mulțumi astfel Maicii Domnului pentru răspunsul bun pe care l-a primit după ce s-a rugat aici, în fața icoanei considerate făcătoare de minuni, pentru lecuirea dintr-o boală considerată iremediabilă.

”Astfel de minuni nu sunt rare la Colilia, ne spune maica stareță, motiv pentru care credința mea, a surorilor noastre și a celor binecuvântați cu răspuns bun, a crescut și se întărește pe zi ce trece”.

A urmat cina alături de obștea de maici, odihna de o noapte în casa de oaspeți a mănăstirii, iar a doua zi, dimineața, o nouă întâlnire cu soarele dobrogean, cu mica colonie de vietuitoare din jurul mănăstirii, micul dejun și, după o ultimă închinare în biserica așezământului, despărțirea de bunele noastre gazde.

Drumul nostru avea să continue incă patru zile pe la alte mănăstiri românești, dar sentiment mai profund de dragoste și bunăvoință din partea monahilor nu am regăsit niciunde, precum am cunoscut la Colilia. Așa încât, cu tot drumul împovărâtor, cu toată starea de sărăcie a locurilor, cu toate modestele condiții de găzduire, nădăjduiesc că voi mai avea vreodată prilejul să poposesc la Mănăstirea Colilia. E un loc binecuvântat, pentru că este evident: banul nu se cheltuiește aici spre folosul exclusiv al obștii de monahi, ci spre ajutorul și sporul în credință al tuturor celor ce calcă pragul mănăstirii. E un loc sacru, pentru că a fost sfințit de oameni și așa n-a fost uitat nici de Dumnezeu și de Maica Sa, care l-au întors la viață duhovnicească. E un loc magic, pentru că minunile nu l-au ocolit. Și atunci, de ce l-am ocoli noi?!

Webmaster, va rog ilustrati review-ul cu un frumos reportaj al TVR, realizat la Mănăstirea Colilia: https://www.youtube.com/watch?v=cPqrVFt-1a8


[fb]
---
Trimis de mariana.olaru in 05.04.14 18:01:48
Validat / Publicat: 05.04.14 19:44:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7079 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mariana.olaru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P30 Mănăstirea Colilia - vedere interioară în biserica cu hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” cu o copie în mărime naturală a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului ”Ierusalemita”, al cărei original se află în Biserica Mormântului Maicii Domnului din Ierusalim.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.04.14 18:34:55]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mariana.olaruAUTOR REVIEW
[05.04.14 19:29:05]
»

Mulțumesc, webmaster!

amero
[06.04.14 10:50:53]
»

nu am stiut pana la citirea acestui rew. despre existenta acestei manastiri sau despre sf. Xenia /Rusia socotita facatoare de minuni. va multumesc pentru acest rew. cald vorbind despre un loc necunoscut din pacate pentru mine.

mariana.olaruAUTOR REVIEW
[07.04.14 13:39:39]
»

@amero

Dragă Aurelia, vezi, de aceea există comunitatea noastră, ca să aflăm de locurile prin care n-am fost, dar care ar putea deveni ţinta viitoarelor noastre călătorii.

Eu auzisem de Mănăstirea Colilia, dar nu i-am dat nicio importanţă, pentru că îndeosebi prefer aşezămintele care au deja o istorie veche. Credeam eu, dar acum mi-am mai modelat impresiile, cum că doar locurile în care s-au rugat mii de suflete de-a lungul multor, nenumăraţilor ani, s-au sfinţit cu adevărat şi că au puterea de a face minuni în inimile şi în vieţile noastre. Mănăstirea Colilia a fost descoperirea care mi-a schimbat această percepţie, dar nu de tot. Încă simt o atracţie aparte pentru vechile vetre de credinţă.

Şi despre Sfânta Xenia din Sankt Petersburg ştiam câte ceva, pentru că am o cunoştinţă care i-a vizitat mormântul din cimitirul Smolensk şi mi-a povestit despre marea de oameni care se roagă lângă zidurile cavoului Sfintei. Este considerată ajutătoare în special celor cu probleme profesionale (loc de muncă, ajutor la examene), căsnicie şi sănătate. Maica Stareţă Rafaela ne-a îndemnat ca în astfel de nevoinţe să-i cerem ajutorul Sfintei Xenia, căci mulţi sunt cei ce spun că au fost ascultaţi, iar problemele lor şi-au găsit rezolvare. Printre ei se află şi cunoştinţa mea, dar şi Maica Rafaela.

calatorul
[16.09.15 16:38:09]
»

INteresant, convingator, o sa o caut.

webmaster26
[24.12.15 16:05:33]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

mariana.olaruAUTOR REVIEW
[24.12.15 17:43:58]
»

- webmaster26

Exact acolo este! Ce frumos se vede de sus!!

Mulțumesc și eu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, calatorul, mariana.olaru

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056337118148804 sec
    ecranul dvs: 1 x 1