GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Situată pe o colină Iașului, Mănăstirea Cetățuia domnește peste oraș, fiind vizibilă din mai multe părți ale sale. Crucea de pe deal luminează noaptea mănăstirea și stă de veghe iubitului Iași.
De fiecare dată când am ocazia fac un popas la Mănăstirea Cetățuia - o oază de liniște și un moment de reculegere.
Mănăstirea este situată în Iași, pe str. Cetățuia nr. 1. Calea de acces este din strada B-dul Poitiers. Dealul, în lungime de 1,5 km se poate urca pietonal sau cu mașina, drumul fiind asfaltat. La intrarea în mănăstire este o parcare mare, care devine neîncăpătoare în zilele cu slujbă.
Mănăstirea este împrejmuită de un solid zid de piatră, cu turnuri de apărare la colțuri, în interior putând vizita: Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", Sala Gotică, Casa Domnească, Corpul de chilii, Turnul clopotniţă, un clopot vechi cu o inscripție in limbile greaca si latină. Clopotul vechi este așezat la intrare, lângă clopotniță și este inscripționat în limbile greacă și latină.
Pe placa comemorativă e pe peretele sălii gotice putem afla o parte din istoria mănăstirii, dar și repere din istoria țării. În anul 1911 aviatorul Aurel Vlaicu a zburat pe aparatul inventat de el, plecând de la Școala normală "Vasile Lupu" (situată în partea opusă a orașului, dincolo de Copou) peste Iași, făcând mai multe viraje în jurul dealului mănăstirii Cetățuia, realizând astfel primul zbor de aviație la Iași.
Toată curtea, toate clădirile sunt împrejmuite de spații verzi atent întreținute, de flori care sporesc armonia și liniștea ce te cuceresc imediat ce ai pășit pe poartă. Pisici, căței, se plimbă nestingherit printre picioarele oaspeților sau se odihnesc relaxați la umbră. Rar mai vezi câte un călugăr mergând dintr-o clădire în alta și dându-ți binețe.
Suntem bineveniți oricând! Nu există program strict de vizitare.
Trimis de amalia80 in 07.08.15 09:15:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (amalia80); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.13087800 N, 27.58491800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Iașul şi împrejurimile, IAȘI" (deja existentă pe sait)
@amalia80 - Mutat în rubrica "Mănăstirea Cetățuia, IAȘI" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster26 - Este bună localizarea!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2022 Acest loc divin M. Cetatuia — scris în 07.01.22 de AnaLiliana din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Manastirea Cetatuia – Iasi — scris în 17.08.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Mănăstirea Cetăţuia - o oază de linişte divină — scris în 06.04.15 de gettyy din IASI - RECOMANDĂ