Mănăstirea Celic-Dere – un popas religios dobrogean

TIPĂREȘTE

Început de vară pe meleaguri dobrogene, spicele grânelor dau în pârg, viile leagă rod, soarele devine nemilos cu călătorii care străbat drumurile. Peste coline domoale, sub poale de pădure în nordul Dobrogei se zărește o moară de vânt și o turlă de biserică. Palele de lemn care cuprind răsuflarea vântului erau ceva obișnuit pe aceste meleaguri, la sfârșit de secol al XIX-lea sute de asemenea instalații tehnice țărănești împânzind întreg arealul dobrogean. Azi au dispărut cu desăvârșire...

Am fost atras de fotografiile care arată frumusețea locurilor, dar și de încărcătura spirituală care sălășluiește la mănăstirile dobrogene înființate sub ocupație otomană: Celic-Dere, Saon și Cocoș. Întorcându-ne din frumoasa experiență deltaică (vezi impresii) am hotărât să traversăm Dunărea cu bacul la Smârdan și să ne abatem și spre una din cele trei mănăstiri menționate mai sus. Am ales mănăstirea Celic-Dere, situată la circa 25 km distanță de orașul Tulcea și la doar 15 km depărtare de Niculițel, o vatră monahală care se apropie de 200 de ani vechime, dar cu o moștenire religioasă milenară. Se cunoaște contribuția ținutului dobrogean la răspândirea creștinismului în arealul carpato-danubiano-pontic: prezența Sf. Apostol Andrei în Scythia Minor și martirii atestați în primele trei secole de creștinism.

Mergem pe DJ 229A, virăm dreapta acolo unde indicatoarele ne îndrumă spre mănăstire și după 500 m ajungem într-o parcare amenajată care poate fi neîncăpătoare duminica sau în zilele de sărbători. Câțiva localnici comercializează produse din zonă: legume, miere, fructe.

Soarele își face cu sârguință meseria și căldura e aprigă la orele amiezii astfel că nu stăm mult pe gânduri și pornim în explorare. Prima imagine ne confirmă pitorescul locului: moara de lemn, turlele albe ale bisericii și corpurile de chilii înșirate pe pantă. Ca să ajungi la destinație trebuie să urmezi o alee pietruită și să urci o serie de scări până pe platoul unde se află corpul alb, masiv al bisericii. Lăcașul de cult poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și construcția sa s-a întins pe o perioadă de câțiva zeci de ani (1901-1932), începând de la turnarea temeliei, ridicarea zidurilor, pictare și sfințire. Arhitecți cunoscuți ai vremii și-au adus aportul la edificarea bisericii: Toma Dobrescu și Dumitru Berechet.

Biserica e în totalitate albă la exterior, doar mozaicul colorat al hramului sparge acest aspect. În interior se află de fapt două biserici, demisolul fiind funcțional o mare perioadă de ani. Interiorul e luminos, recunoaștem influența bizantină a picturii și admirăm medalioanele icoanelor bine delimitate de porțiuni pictate cu motive vegetale. Iconostasul auriu cu valoare artistică atrage privirile, mobilierul sculptat e deosebit, candelabrul și suporturile-stâlp de iluminat (inițial pentru lumânări) din fața altarului au dimensiuni impresionante. Mănăstirea Celic-Dere adăpostește câteva icoane considerate făcătoare de minuni, cu caracteristici unice (de ex. icoana lui Iisus Hristos care se curăță singură – adevarul.ro/locale/tulcea ... 0238/index.html).

Un mic turn-clopotniță văruit în alb întregește imaginea complexului, iar corpurile de chilii de construcție mai recentă, „în trepte”, înconjurate de flori și arbuști dau un farmec aparte locului. Pe partea opusă se află un șir de căsuțe și o cișmea cu apă rece. Vizitatorul sau pelerinul, după caz, văd în majoritatea cazurilor doar ceea ce v-am descris pe scurt mai sus, dar ansamblul monahal este mult mai extins. Există mai multe căsuțe monahale ascunse de vegetație, o gospodărie extinsă, grădini, stupină – un adevărat „sat” mănăstiresc.

Am zăbovit câteva zeci de minute în incinta mănăstirii care poartă numele turcesc al apei curgătoare din apropiere („pârâul de oțel”), ne-am încărcat spiritual, am admirat peisajul după care știți cum se spune: „călătorului îi stă bine cu drumul”. Recomand un popas în acest loc celor care călătoresc pe drumuri tulcene.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 468 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI