Manastirea Brosteni din Draguseni

TIPĂREȘTE

Dupa vizita de la Muzeul Satului pe care nu am apucat sa o expun aici, am intrebat ghidul ce locuri frumoase ar mai fi in zona si ne-a zis de Manastirea de la Probota (de unde noi tocmai ne intorceam) si Manastirea Brosteni, la o distanta de citiva kilometri. A explicat rudelor mele care cunosteau mai bine zona cam pe unde ar trebui sa ne indreptam si am pornit la drum.

Din Tatarusi am mers spre Uda si conform indicatoarelor de care nu duce lipsa acea zona (chiar am banuit ca cineva ar avea o firma de facut indicatoare ca la fiecare colt erau cite 2-3 sau chiar 4 daca era o intersectie mai mare), am facut dreapta pe un drum pietruit. Dupa citeva sute de metri am ajuns la o rascruce cu indicatorul nu prea bine indreptat astfel ca masina din fata cu neamurile locale a luat-o inainte si eu am zis ca trebuie la dreapta. Asa aveam eu o presimtire, nu ca stiam ceva sigur. ;)

La limita de judet (desi n-am vazut indicatorul dar m-am uitat acum pe harti) iar am avut parte de asfalt ca in palma. Asta a tinut pina cind am ajuns in Brosteni, unde masina din fata iar a ratat indicatorul. De data asta nu au mai auzit claxonul deoarece imediat a urmat o curba. Am scos telefonul sa sun insa nu era semnal. Am mai mers dupa ei un timp pina am prins semnal la telefonul mobil si le-am zis sa se intoarca. Trecusera niste fetite de vreo 10 ani care ne-au raspuns frumos ca drumul spre manastire este tocmai cel pe linga care am trecut. Cel mai usor e sa sa va luati dupa o troita pe care am fotografiat-o.

De aici iar nu am mai avut parte de asfalt, insa nu erau sleauri ca pe cel de la Probota. Am ajuns la padure dupa ce am trecut pe linga niste livezi cam uscate. Am mers o bucata buna si si chiar ma gineam cum vine lumea la biserica prin padure pe un drum asa de greu daca nu are masina. La un moment dat intr-un luminis se vede manastirea.

Ooooo, ce mare e! Niciunul dintre noi nu se astepta la o asa constructie. Ne gindeam ca cine sa vina pina in miezul padurii cu atitea materiale? Ei, uite ca au venit si au facut treaba buna.

Piatra de temelie a fost pusa in anul 2001 de catre Inalt Prea Sfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. De constructie s-a ocupa staretul Iosif Grigore care a decedat in anul 2005 iar ramasitele pamintesti sint ingropate in imediata apropiere a manastirii.

Picturile de pe pereti au fost facute de " zugravul Viorel Gherasim din Fălticeni, în stil neobizantin". Informatia asta am gasit-o pe internet si ma intreb cum de este denumit zugrav si nu pictor. Zugraveala sa e in stil neobizantin iar tehnica se numeste fresco.

Acum sa va spun ce am gasit dupa ce am intrat. Primul obiect care mi-a atras atentia dupa ce am pozat picturile de pe poarta de acces deaspura careia se afla clopotnita, a fost un fier mare, taiat intr-o forma ornamentala, fier pe care l-am vazut agatat si in coltul di spate al Manastirii Probota, imediat linga toaca de lemn. Aici, acest fier era agatat de balustrada scarilor care duceau spre clopotnita (cred). Linga fierul ala era si un fel de ciocanel pe care eu il iau in mina si lovesc in ornament. Nu vreti sa stiti cum i-am asurzit pe toti (cred ca si Sfintul Parinte s-a miscat in mormint de zgomotul asurzitor ce l-am provocat). Strigau la mine "Pune mina!!! Pune mina! ". Imi zic in gind ca s-or fi dilit putin de la caldura pentru ca ar fi trebuit sa imi spuna sa iau mina de pe ciocanel. Mi-a explicat unul dintre unchi ca daca puneam mina imediat pe fierul mare acesta nu ar mai fi sunat. Le-am zis "hai sa mai incerc sa vad daca aveti dreptate! " / "Nuuuu!!! " a fost raspunsul lor in cor. :)) Cred ca au scutit urcatul in clopotnita si se foloseau de niste clopote mai nou inventate.

Mergem pe alee pina la cladirea manastirii. Usa era inchisa si toti au facut cale intoarsa, numai eu am urcat scarile sa pozez coloanele si am apasat pe clanta. Usa s-a deschis. Am intrat inauntru si daca nu era nimeni, am admirat pe indelete picturile intacte, manastirea fiind relativ noua, interiorul si obiectele de cult ce erau expuse la vinzare. Fiecare sortiment era pus in cutii, pe categorii si aveau etichete de pret Am lasat banii pentru ce am dorit sa luam din acele cutii si dupa ce ne-am inchinat pe la icoane si neam rugat de satatatea tuturor, am iesit in curte. O alee ducea spre o casuta mica facuta pentru luminari iar alta ducea la un gard de lemn cu o portita. Am ales portita din gard si bine am facut. Peisajul de dincolo era la fel de spectaculos ca cel din interior. Daca in curte aleile pietruite erau marginite de trandafiri infloriti, dincolo de poarta am dat peste un foisor bine dotat, un balansoar din lemn, un iaz si un ponton. Nu se vedea nici o barca fapt care m-a facut sa ma gindesc ca acei calugari fac sarituri in apa de pe ponton la fel ca vedetele de la Splash. Apa nu avea o culoare prea frumoasa insa unul dintre maluri era marginit de papura. Iazul era separat de padure printr-un gard de sirma.

Am plecat de acolo, am aprins luminari in casuta cea mica ce avea peretii pictati cum n-am vazut pe nicaieri, apoi am zarit o biserica in miniatura la jumatatea unei alei. M-am dus linga ea, am facut poze, moment in care a aparut o fata bisericeasca ce a schimbat citeva vorbe cu rudele mele. Fiind departe si preocupata cu pozele, nu am auzit despre ce vorbeau. M-am simtit cu musca pe caciula din cauza danganitului de la intrare asa ca mi-am luat talpasita fara sa imi dau seama ca acea bisericuta in miniatura era replica uneia de la capatul aleii. Am aflat asta cautind pe internet unde am citit ca tot in incinta manastirii, mai exista si Biserica Stinfii Trei Ierarhi. Na, am fost aproape si nu am intrat. Poate data viitoare!

V-am zis ca manastirea este ortodoxa si ca e locuita de calugari? Are hramul Sfintului Gheorghe. In octombrie 2012 a fost resfintita tot de IPS Pimen, moment in care locuitorii din satele apropiate dar si mai indedeparte au fost prezenti la acea slujba. La momentul inceperii slujbei pe cararea din padure si-au facut aparitia niste barbati imbracati in straie populare (nu multi, doar cei din capatul coloanei, restul erau imbracati de la bazar si faceau nota discordanta cu decoratiunile cailor care toti, fara exceptie, au fost impodobiti in stil tradditional. Un cor de fete tinere imbracate si ele in costume populare dar si un sobor de vreo 20 de preoti si diaconi au tinut isonul Arhiepiscopului in momentul slujbei. Cine doreste sa vada secvente, poate vedea filmul facut de Arhiepiscopia Sucevei si a Radautilor chiar aici

Sa aveti sonorul dat incet cind deschideti filmuletul pentru ca cineva ca mine lovea in fier in timpul filmarii. ;)

Daca sinteti in zona nu ratati. E ceva frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 3642 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI