Mănăstirea Bran și împrejurimile sale

TIPĂREȘTE

În acest articol voi prezenta un obiectiv pe care l-am vizitat acum două veri, atunci când am petrecut un minisejur frumos în zona Bran-Moieciu. Mi-am amintit de acest loc tot răsfoind zilele astea fotografii realizate prin concediile din ultimii ani. Având ceva mai mult timp liber la dispoziție, am început deja să schițez planurile de concediu pentru anul viitor, iar una dintre zonele pe care vrem să le revedem este Bran-Moieciu.

Să revenim la subiectul acestui articol – mănăstirea Bran este obiectivul pe care vreau să îl prezint, nu numai pentru valoarea sa spirituală, ci și pentru frumusețea zonei unde a fost construit lăcașul de cult. Localizare și acces - Această mănăstire se află pe dealul Bălăban, unde se ajunge pornind din satul Șimon pe un drum secundar îngust (pe hărțile online apare ca strada Valea Tisei, după denumirea pârâiașului din apropiere). Până la obiectiv există câteva indicatoare, astfel că am nimerit intersecția spre stânga din satul Șimon și am intrat pe drumul îngust care ne-a condus printre casele aflate pe acea vale. La un moment dat, drumul virează din nou strâns spre stânga și începe să urce tot mai susținut prin pădure, până când iese pe vârful dealului. Această ultimă porțiune (de aproximativ doi kilometri) s-a dovedit a fi destul de solicitantă pentru mașină, mai ales că plouase mai devreme, iar noroiul și denivelările ne-au cam dat de furcă. Cu răbdare și cu puțin noroc, am reușit să ajungem la destinație și am parcat în apropierea lăcașului de cult.

Nu ne-am grăbit să vizităm mănăstirea, ci ne-am plimbat pe drumul care străbate zona cea mai înaltă a dealului, oferind priveliști frumoase în orice direcție ai privi. Văile din jurul nostru păreau a fi cazane uriașe care dăduseră în clocot, aburii ridicându-se necontenit după ploaia de vară de mai devreme. Pomii fructiferi de pe pajiști, tufișurile din jur, pădurea sau fânețele – fiecare dintre aceste elemente naturale ne-a oferit posibilitatea să facem fotografii interesante care să ne amintească de faptul că am fost acolo și că trebuie să revenim. În acest loc frumos și liniștit există și câteva pensiuni – una dintre acestea este Conacul Boieresc (o variantă de cazare pe care mi-ar plăcea să o ”testez” cândva, poate chiar la următorul sejur în zonă, de ce nu?!)

După mai bine de jumătate de oră de plimbare în aerul curat și răcoros, am revenit la intrarea în curtea mănăstirii. Spre deosebire de alte obiective de acest fel pe care le-am vizitat în ultimii ani, mănăstirea Bran este un lăcaș de cult nou. Piatra de temelie a fost pusă în primăvara anului 2006, iar slujba de sfințire a avut loc în 30 iunie 2009 și a fost oficiată de către Mitropolitul Ardealului. Lăcașul de cult a funcționat ca schit până în 2013, fiind ridicat apoi la rangul de mănăstire odată cu finalizarea lucrărilor la anexele administrativ-gospodărești. Datorită trecerii rapide de la denumirea de ”schit” la cea de ”mănăstire”, mai pot apărea unele confuzii atunci când căutăm informații despre obiectiv sau poate chiar și pe vreun indicator din zonă – indiferent de denumirea întâlnită, este vorba despre același obiectiv!

Vreau să subliniez un aspect care ne-a plăcut mult – mănăstirea a fost realizată pentru a se încadra armonios în peisaj. Nici biserica și nici clădirile din jur nu au dimensiuni exagerate, ci seamănă din acest punct de vedere cu pensiunile răsfirate pe pantele din apropiere. Totodată, nici vorbă de vreo poleială care să atragă privirile, ci doar pereți albi care contrastează inspirat cu acoperișul și cu ferestrele închise la culoare. O alee pietruită mărginită de floricele multicolore ne-a condus repejor către intrarea în biserica având hramul ”Soborul Sfinților Apostoli”. Pridvorul deschis este susținut de stâlpi din lemn, iar mușcatele roșii se revărsau din ghivecele atârnate sub streașină. Minunat!

Un alt lucru care merită menționat este faptul că la intrare am găsit niște botoșei de plastic pe care i-am luat peste încălțăminte pentru a nu murdări covorul din interior. Acești cipici erau puși la dispoziție gratuit tuturor vizitatorilor. Tot acolo erau afișate și câteva instrucțiuni pentru cei care doresc să intre în biserică. Am citit și faptul că în incinta lăcașului de cult nu există locuri de cazare pentru pelerini.

Simplitatea și bunul gust de afară le-am regăsit și în interiorul bisericii. Câteva icoane erau fixate pe pereții albi, iar catapeteasma realizată din lemn evidenția măiestria celui care a lucrat-o; o mochetă de culoare roșie completa imaginea interioară elegantă a acestui lăcaș de cult. Lângă ușă se afla o masă unde erau expuse unele suveniruri religioase.

Vizita noastră acolo nu se putea încheia fără să ne plimbăm puțin pe pajiștea din jurul bisericii. Chiar dacă iarba udă aluneca binișor (între timp, începuse din nou să plouă mărunt), am mai zăbovit câteva minute în acel cadru natural de vis, de unde parcă nu ne mai venea să plecăm.

Înainte de a ajunge la mașină, am remarcat în apropiere o troiță frumoasă. Ridicată și sfințită în anul 2009, această troiță amintește de jertfele ”tuturor martirilor neamului românesc”. Amplasarea troiței este inspirată, întrucât pe aceste meleaguri au căzut la datorie numeroși soldați români în Primul Război Mondial, în timpul luptelor de pe culoarul Rucăr-Bran.

Aceasta a fost vizita noastră la mănăstirea Bran, un loc unde vom mai ajunge cu siguranță și cu altă ocazie, pentru a ne bucura atât de peisajele minunate, cât și de aerul curat sau de liniștea de acolo. La următoarea noastră vizită ne-am dori să avem parte de o zi senină, însă nici pe ploaie nu a fost deloc urât!

Acestea fiind spuse, recomand celor care ajung în zona Bran-Moieciu să viziteze acest obiectiv! Sejururi reușite în continuare și un An Nou plin de împliniri!

---

VIZUALIZĂRI: 4485 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI