Două pagini de istorie în Ciprul de Nord

TIPĂREȘTE

În excursia de o zi făcută din Ayia Napa în Ciprul de Nord, în afara Varoshei și Famagustei vezi impresii, am vizitat alte două obiective turistice importante, pentru care am achitat 6 euro în plus față de cei 28 inițiali. Am știut de la început din prezentarea agenției Eman Travel & Tours de aceste cheltuieli suplimentare, care bănuiesc că reprezentau taxele de intrare. Banii au fost strânși de ghida Eleni în autocar, după plecarea din Varosha.

Cea dintâi oprire am făcut-o la numai 6 km nord de Famagusta.

Situl arheologic Salamis

Cetatea Salamis sau Salamina, unul dintre cele mai importante orașe-stat grecești din antichitate, poartă - deloc întâmplător - numele insulei din Golful Saronic situată în imediata apropiere a Atenei. Întemeietorul său a fost, potrivit legendei, Teucer, fiul lui Telamon, regele acestei insule. Participant la Războiul troian, Teucer nu s-a întors acasă după terminarea războiului, onoarea fiindu-i pătată deoarece nu reușise să răzbune moartea fratelui său Ajax, și s-a refugiat în Cipru.

Povestea este oarecum confirmată de descoperirile arheologice, cele mai vechi artefacte excavate în cimitirul cetății datând din secolul al XI-lea î. Hr.

Zona, bogată în minereu de cupru și totodată port natural, a intrat de timpuriu în atenția negustorilor greci, care au folosit-o ca popas intermediar în expansiunea spre Asia Mică și Siria. În 480 î. Hr., Salamis a fost locul de desfășurare a unei bătălii terestre și navale între perși și atenieni. Istoricul Herodot a oferit descrieri complete ale cetății în perioada clasică. După cucerirea Imperiul Persan de către Alexandru Macedon, Ciprul a fost condus de Ptolemeu I al Egiptului, care l-a înlocuit pe guvernatorul Nicocreon, în care nu avea încredere. Acesta s-a sinucis iar mormântul său, un tumul, se află în apropiere de Salamis, în drum spre Mănăstirea Sfântului Barnabas.

Romanii au cucerit Ciprul în 58 î. Hr. și au mutat sediul guvernatorului la Paphos. Salamis a continuat însă să prospere sub domniile împăraților Traian și Hadrian, care au refăcut clădirile publice și au ridicat alte construcții.

Din ruinele întinse pe o suprafață imensă, doar o mică parte (se estimează că circa 10%) a fost decopertată, iar zona romană este cea mai complet excavată și restaurată. Evident, nici noi nu am parcurs decât această porțiune. Asta după ce am aruncat un ochi spre mica terasă-cafenea cu 3-4 bănci și mese din lemn unde câțiva dintre noi s-au oprit la plecare pentru hidratare.

Am văzut gymnasiumul înconjurat de coloane și statui fără cap, teatrul care avea o capacitate de 15.000 de locuri, băile publice cu sistem de încălzire prin pardoseală și bucăți din zidul dinspre port. Am pășit pe dale mozaicate multicolore și am admirat un fragment de frescă într-o arcadă.

Agora romană și cea elenistă și stadionul au fost scoase doar parțial la suprafață. Se știe și că un apeduct, distrus în secoul al VII-lea d. Hr., aproviziona orașul cu apă din Kythrea, în munții Pentadaktylos.

La începutul secolului al IV-lea d. Hr., mai multe cutremure au distrus Salamis. Orașul a fost reconstruit la scară mai mică de împăratul Constantius II (a domnit între 337-361) sub numele de Constantia. A fost sediu episcopal și din acea perioadă datează biserica, acum în ruină, în care a fost înmormânat sfântul Epiphanos, episcop al Constantiei între 367-403.

Colmatarea portului a dus la decăderea orașului, abandonat definitiv în veacul al VII-lea, după invazia arabă, iar locuitorii s-au mutat în Famagusta.

Clădirile au fost în mare parte deposedate de statui, coloane, mozaicuri și fresce în timpul ocupației venețiene, nobilii folosind Salamis ca sursă de materiale de construcție pentru palatele lor.

Excavațiile, începute de britanici la finele secolului al XIX-lea, au fost întrerupte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind reluate în 1952 și din nou abandonate după 1974. Se pare că autoritățile turce au reluat lucrul, deși eu, una, n-am observat că s-ar face excavații în prezent.

Oricum, partea vizitabilă nu e din cale afară de spectaculoasă și doar cu o documentare relativ extinsă poți înțelege importanța rolului jucat de această cetate în antichitate și în perioada paleocreștină.

Cele mai multe artefacte descoperite au luat - evident - calea Regatului Unit. O parte sunt expuse la British Museum și în ultimele poze atașate reviewului am inclus câteva imagini ale acestora.

O altă parte este păstrată în muzeul arheologic al următorului obiectiv vizitat.

Mănăstirea Sfântului Barabas

Dacă Salamis se află pe țărm, acest locaș religios este localizat în interiorul insulei, la mai puțin de 5 km de cetate.

Câteva cuvinte despre Sfântul Barnabas/Barnaba/Varnava, undul din cei șaptezeci de apostoli, fondatorul bisericii cipriote și ocrotitorul insulei, sau „Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se ticluieșete fiul mângâierii), un levit născut în Cipru; Fapte 4:36).”

Pe când studia dreptul în Ierusalim, l-a întâlnit pe Saul [viitorul apostol Pavel] și s-a convertit la creștinism. Din Faptele Apostolilor 12-13, aflăm că Barnabas a părăsit Ierusalimul și a plecat în Antiohia alături de Saul, de unde, „mânați de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. Și ajungând la Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor.”

Uns episcop al Ciprului, Barnabas l-a convins pe guvernatorul roman Sergius Paulus să adopte creștinismul. Astfel, Ciprul a devenit prima țară din lume condusă de un creștin.

În anul 75, Barnabas a fost lapidat de evrei și îngropat într-un mormânt secret din necropola din Salamis de către prietenul său, sfântul Marcu. Mormântul a rămas nedescoperit până în anul 480, când episcopul Anthemios a avut o viziune în care locul îi era arătat cu precizie. Aici a găsit mormântul și în interiorul acestuia pe Barnabas ținând în mână un manuscris anluminat al Evangheliei după Sfântul Marcu. A considerat că este un miracol și l-a rugat pe împăratul bizantin Zeno să accepte ca biserica cipriotă să se autoguverneze, cererea fiindu-i aprobată.

În majoritatea bisericilor cipriote Sfântul Barnabas este reprezentat așezat pe tronul episcopal cu Evanghelia Sfântului Marcu în mâini. Este sărbătorit pe data de 11 iunie.

Șoseaua care duce de la Salamis la mănăstire străbate o câmpie aridă cu sol roșu. Pe stânga, la cca. 1 km de locașul religios, se vede tumulul care adăpostește mormântul lui Nicocreon.

Înaintăm și zărim în depărtare un pâlc de copaci - arată ca o oază în deșert, un petic de verdeață în mijlocul unor bălării. Mormântul lui Barabas este într-o capelă aflată la vreo sută de metri de mănăstirea în a cărei parcare doi negustori îmbie vizitatorii cu mărgeluțe și alte fleacuri.

Clădirea mănăstirii mă surprinde prin dimensiuni, înălțime și forma pătrățoasă a actualei construcții, datând din veacul al XVIII-lea. Biserica originală a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al V-lea, probabil în jurul anului 477, cu sprijin financiar din partea localnicilor și a împăratului Zeno. Un document din secolul al VI-lea o descrie ca având acoperiș din lemn, grădini înconjurătoare, chilii monahale și un han ce găzduia probabil pelerini în drumul lor către Ierusalim, în timp ce mormântul din marmură al lui Barnabas din capelă era împodobit cu lucrături în argint. Peretele absidei estice s-a păstrat.

Noi anexe au fost adăugate în timpul domniei împăratului Justinian I (a domnit între 527-565), însă în secolul al VII-lea biserica a fost distrusă de raidurile arabe.

A doua biserică a fost ridicată în jurul anului 900 în formă de cruce greacă. Avea trei abside și trei domuri și e posibil să fi fost folosită până în secolul al XIII-lea. Al treilea dom s-a prăbușit în 1755, în timpul lucrărilor de reconstrucție, și nu a fost înlocuit. Așa se explică forma pătrată a clădirii.

La începutul anilor 1970 în mănăstire viețuiau trei călugări, însă după invazia turcă locașul a fost abandonat. Astăzi, biserica adăpostește un muzeu de icoane vechi. Din păcate, explicațiile sunt extrem de succinte: doar ce înfățișează icoana și secolul în care a fost pictată. Nimic despre proveniență, deși în mod cert nu toate sunt opera unor artiști locali.

Nici de pe site-uri nu am reușit să aflu amănunte, așa că mă limitez la a spune că m-au impresionat atât iconostasul, cât și celelalte icoane, amvonul, candelabrul. Am intrat și în micul magazin de suvenire, după care am dat un tur în curtea frumoasă și plăcut umbrită de câțiva copaci, printre care un palmier și un rodiu...

De jur împrejurul curții, claustrul adăpostește fostele chilii, transformate în muzeu de arheologie. Nu am avut timp să fac poze, dar știu că o mică parte din artefactele din Epoca Bronzului și Epoca Fierului descoperite în nordul Ciprului, inclusiv la Salamis, sunt expuse aici.

Îmi era foarte sete, așa că la final am apucat să mă omenesc cu un pahar de suc proaspăt de rodii de la micul bufet situat în apropierea intrării în curte, unde am văzut că se putea lua și o gustare.

Asta a fost excursia de o zi în Ciprul de Nord, în cursul căreia - vă reamintesc - am vizitat Moscheea Lala Mustafa Pasha și Palazzo del Porovedditore din zona veche a Famagustei precum și suburbia acestuia, orașul-fantomă Varosha, situl antic Salamis și Mănăstirea Sfântului Barabas.

O zi plină în care am reușit să-mi fac o primă impresie asupra Ciprului de Nord. Sper ca în viitorul apropiat să văd mai multe locuri din... ambele Cipruri.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI