Manastirea Balamuci (Sitaru) - Voronetul Tarii Romanesti de la maretie la decadenta... istoria romanilor la scara mai mica...

TIPĂREȘTE

Ascunsa de lume, undeva prin cea mai ramas din codrii Vlasiei, la vreo 40 de Km de Bucuresti, Manastirea Balamuci sau Sitaru, aflata in satul cu acelasi nume din comuna Gradistea, este o oaza de verdeata si liniste unde poti sa gasesti racoarea si linistea monahala intr-o zi torida si agitata, fugind dintr-un Bucuresti fierbinte si sufocant.

E sarbatoare mare la crestini, e 15 august iar anul acesta a cazut duminica, motiv pentru care mi-am luat familia si am fugit un pic de vipia Bucurestiului cautand, cum am spus un ragaz de liniste si de smerenie...

Inceputurile asezarii monahale nu sunt foarte bine conturate, dar exista niste date conform carora intemeietorii erau niste calugari "nebuni pentru Hristos", de aici si denumirea de Balamuci.

Manastirea a fost initial construita pe o movilita ce se afla pe insula din mijlocul apelor Ialomitei, gasim asta in insemnarile de calatorie ale Patriarhul Macarie al Antiohiei, care a vizitat manastirea in anul 1656, si a numit-o "Manastirea in apa". Pe la 1626 se pare ca a inceput constructia ei de catre Jupanul Greceanu... strabunicul lui Constantin Brancoveanu (poate de aceea seamna foarte mult cu Cozia, sau o putem compara foarte bine cu biserica Stavropoleos sau Biserica Sfantul Elefterie-Vechi...) care a dorit sa ridice aici o manastire in memoria Jupanitei Musa (bunica materna, a ctitorului ce a murit inecata in aceasta zona).

Inca de la inceputuri a avut hramul Sfantului Nicolae... asta se remarca chiar de la poarta ei, de la prima poarta care impreuna cu gardul care o inconjoara o face sa arate ca o mica fortareata... ce ascunde comori nepretuite sufletului... trecem cu piosenie poarta frumos sculptata si pictata, iar in dreapta e o troita... in zare, sus pe deal, se vad gardurile de aparare ale “cetatii”... starbatem pe aleea ce duce catre manastire, o alee marcata si pe stanga si pe dreapta de vita de vie, aproape de intrarea in manastire, pe stanga este o fantana, cu apa rece si cristalina care stinge setea celor ce sunt in pelerinaj la manastire... la intrarea in curtea manastirii sunt ale porti mari si impunatoare, genul de porti maramuresene, la poarta un afis cu istoricul manastirii de unde m-am informat si eu si v-am relatat si va mai spun cateva... Manastirea are o istorie bogata in evenimente, iar trecerea secolelor si-a pus amprenta adanc, iar din toate vicisitudinile care au fost consemnate in analele istoriei, credinta a triumfat de fiecare data. Sa continui asadar poveste manastirii...

Anul 1864 aduce o perioada grea pentru manastire, de fapt pentu toate manastirile din Principatele Romane. In urma Decretului de Secularizare a averilor manastiresti dat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, intervin mai multe modificari in structura ei organizatorica si pe langa secularizare manastirea inceteaza sa mai fie a calugarilor grecilor, care sunt alungati, fiind redata calugarilor romani. Din toamna aceluiasi an trece in custodia a Mitropoliei Bucurestilor si a Ministerului Cultelor. Tot in urma Decretului Secularizare, intre anii 1864 – 1872 calugarii au fost obligati sa foloseasca un numar strict de camere din schit. Ce era excedentar, a fost transformat in penitenciar pentru delicventi minori (probabil chiar hramul manastirii Sfantul Nicolae a influentat aceasta decizie), pana cand acestia au fost transferati la alta inchisoare.

Intre 1915-1928 manastirea a fost parasita, pana cand, a fost “redesoperita” de doi calugari de la Manastirea Caldarusani ce au cerut ingaduita staretului de la Caldarusani sa se stabileasca aici.

Si povestea manastirii nu se opreste aici... in urma cutremurului devastator din 10 noiembrie 1940, ce a zdruncinat din temelii batrana si incercata manastire, dar nu a distrus-o. Peste manastire mai trecuse cu mult timp inainte, un cutremur pe la 1800, in urma lui a ramasas fara turla. Din 1944 manastirea intra intr-un proces de refacere datorita unor calugari acuiati aici la Balamuci, veniti din Basarabia.

Intre 1975-1980 manastirea sufera din nou trasformari, adica atunci cand incep demolarile bisericilor in Romania, la Balamuci incepe reconstructia... adica sunt demolate vechile chilii ridicandu-se altele, se introduce curentul electric, un fapt bun, dar, exista si de data aceasta, un alt cutremur, cel din 1977 care avariaza clopotnita de pe pronaosul bisericii vechi... si, daca doar acestea ar fi fost problemele, ar fi fost bine... dar istoria zbuciumata continua... la manastire sosise Parintele Damian, care poate fi considerat ctitor alaturi de ceilalti ctitori, ce au dus la renasterea manastirii de fiecare data cand aceasta intra in perioadele de decadere. Acesta trece chiar si prin anchetele comuniste si prin arest in urma anchetelor, pentru ca in urma obtinerii de autorizatie de constructia pentru turnul de apa si corpul de chilii, acesta a procurand materialele necesare a inceput reconstrutia la Balamuci, dar pe langa cele care erau consemnate in autorizatie a inceput ridicare unui nou paracliser. Manastirea fiind oarecum rupta de comunitatea din Gradistea-Sitaru, fiind oarecum departe de ochii iscoditori ai activistilor de partid, dar si datorita faptului ca iarna, drumul catre manastire era imposibil de parcurs, Paintele Damian a putut pune in aplicare ridicarea paracliserului iar cand autoritatile au sosit in primavara, in control au gasit paracliserul aproape terminat.

Istoria continua pana in zilele noastre, cand pe la inceputul anilor '90 manastirii ii sunt retrocedate hectarele de pamant arabil.

Sa revenim, de la povestile istorice, trecem de a doua mare poarta, calcand cu smerenie, singurul care se minuneaza cu voce tare e fimiu: “Vai mami, ce case mici au preotii (calurii) si cate flori au! Mami ai vazut stupii de albine?”

Curtea interioara a schitului e plina de verdeata, de flori multicolore, de gard viu taiat perfect, de brazi. Prin iarba se pot zarii bucati de piatra ce sunt ramasite din manastirea ce a tot suferit din cauza calamitatilor, dar si din cauza istoiriei zbuciumate care si-a pus amprenta pe chipul ei in atatea secole... In stanga e o fantana, o alta fantana... cu cupola foarte frumos pictata... avad inspiratie Izvorul tamaduirii... de jur-imprejur sunt chiliile calugarilor, in centru se afla manastirea, care in sfarsit pare ca si-a gasit linistea binemeritata, o linste ce o simtim si noi. Slujba e pe terminate, primim binecuvantarea de la un parinte cum n-am mai vazut de mult, din copilarie, are un chip de bunic bun dar autoritar... constat ca seamana atat de bine cu Sfantul Nicolae, cel din icoane... aflam de la o femeie batrana, ca parintele se numeste chiar Nicolae... poarta numele Sfantului care este aici la Balamuci, ocrotitor... picturile din interiorul ei au si ele istoria lor... si nu degeaba manastirea e numita si Voronetul Tarii Romanesti... In biserica, in partea stanga este o caseta mica din lemn, cu moastele multor sfinti... ma bucur inca odata, pentru ca vad in caseta moaste din Sfantul Andrei despre care am scris aici... click aici si spun inca odata ca pentru mine e un miracol personal...

In spatele manastirii se afla cimitirul.. unde odihnesc cei ce au slujit aici peste secole...

Nicolae inseamna "biruitor de popor"... probabil Sfantul Nicolae chiar a facut aici, la Balamuci o minune nevazuta si neconstientizata de noi, binele inviingand raul, peste secole... si aici fac o paralela mai mare si aseman tara noastra cu Manastirea Balamuci... ierta-ti-mi indrazneala... speranta mea e ca si tara noastra draga si iubita va regasii, asemeni manastirii acestea incarcate de istorie resursele necesare pentru a renaste din cenusa... iar cei ce au cotropit-o si o cotropesc vor fi secularizati cat de curand...

cateva site-uri utile care au informatii mult mai ample decat am indraznit eu sa creionez...

click aici

click aici

iar aici am gasit fotografii expresive cu mult mai frumoase decat ale mele: click aici

---

VIZUALIZĂRI: 8773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI