ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 26.07.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 7 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 7 MIN

Lumea croazierelor: partea I - înainte de croazieră

TIPĂREȘTE

M-am gândit că ar fi necesar să scriu acest set de impresii, pentru că în secțiunea Croaziere sunt impresii despre un anumit vas, de la o anumită linie de croaziere, dar după respectivele impresii urmează ecouri cu întrebări fără legătură cu vasul respectiv, sau linia de croaziere, sau traseul urmat, întrebări generale de genul: „citind impresiile, parcă aș vrea să merg și eu într-o croazieră, dar mă gândesc că s-ar putea să am rău de mare”. Cred că cineva care nu a mai mers în croaziere are multe întrebări de acest gen, însă ca să afle răspunsuri la unele dintre ele ar trebui să citească toate impresiile și toate ecourile. Desigur că nu poate pune o întrebare ca cea de mai sus nici la o agenție de turism, pentru că personalul poate nici nu ar avea răbdare să răspundă, sau poate nici nu ar ști, pentru că e doar vânzător, nu și turist etc.

Prima croazieră am făcut-o în 1996, și de atunci au urmat multe, pentru că, dacă ești genul de turist căruia nu îi place să stea într-un singur loc și vrea să viziteze cât mai multe, dar nu îi place să facă și să desfacă bagajele în fiecare zi, ca în excursiile în circuit, iți place confortul, curățenia impecabilă, mâncarea bună și fiecare minut trăit din plin, atunci vei deveni „croazierist” convins.

 

Pentru cei care nu au mai fost în croaziere, urmează să demontez niște mituri:

1. Croazierele sunt scumpe

Nu toate croazierele sunt scumpe, există și ieftine și scumpe. De exemplu, acum puteți achiziționa unele croaziere de o săptămână, la prețuri sub 200 € plus taxe portuare 120 € și dacă doriți, puteți să solicitați o ofertă specială la AFA Travel pe acest site. În plus, la majoritatea croazierelor copiii merg gratis, se plătesc doar taxele portuare. Trebuie să urmăriți ofertele, sunt oferte last minute, oferte 1+1 gratis, oferte de tombolă a cabinelor sau a croazierelor, oferte de Wave Season - în perioada de la începutul anului etc.

2. Frica de vapor

De ce ar avea avea cineva frică de vapor, mai mult decât frică de avion? Pentru că nu știu să înot, ar putea răspunde. Nicio problemă, fiecare primește propria vestă de salvare în cabină și se face instructaj obligatoriu la locul de urcare în bărci, în ziua îmbarcării. La avion nu se dau parașute, deși nimeni nu știe să zboare. Pentru cei care au frică de avion, călătoria cu vaporul este o opțiune pentru a vizita țări îndepărtate, ca Egipt, Israel, țările nordice, Dubai etc.

3.Frica de rău de mare

Chiar și persoanele care au rău de mare, dacă merg cu vaporașul pe lac, nu vor simți tangajul pe Mediterana. Pentru orice eventualitate, există pastile cu ghimbir, la unele croaziere dozatoare cu ceai de ghimbir, există și niște plasturi sau brățări speciale, iar de la recepție se dau gratuit medicamente antiemetice.

Vasele de croazieră au stabilizatoare, care micșorează tangajul.

Daca nu ați avut rău de mare pe feribot, nu veți avea nici în croazieră. Cu cât e vaporul mai mare, cu atât e mai stabil. Cel mult veți simți o vibrație, mai ales când merge înapoi sau lateral, pentru acostare.

Pentru a fi totuși mai puțin afectați, luați o cabină în mijlocul vaporului și ca măsură de adaptare, în primele ore de navigare, nu stați culcat, mergeți să vizitați nava. Nu priviți obiecte care pendulează, cum ar fi umerașele în cuier, sau globurile de Crăciun atârnate de tavan.

4.Frica de înghesuială - agorafobia

Fie că vasul transportă 1000 de oameni, turiști plus echipaj, fie 10000 de oameni, turiști plus echipaj, nu se produc cozi sau înghesuială decât la îmbarcare sau debarcare, dar și atunci e ordine și merge repede.

5.Frica de locuri închise - claustrofobia
.

Nici acest lucru nu ar fi o problemă, dacă nu luați cabină interioară, care nu are geamuri și dacă petreceți cât mai mult timp pe punțile deschise. Cabinele, restaurantele, barurile, toate au aer condiționat.

Dacă mai aveți și alte temeri, adresați întrebări și vă voi răspunde.

* * *

În continuare, tot pentru cei care nu au mai fost în croaziere, ar trebui lămurit răspunsul la întrebarea:

Cum alegem o croazieră dintre sutele de oferte?

Primul criteriu ar fi traseul, dar de menționat că pe același traseu, de regulă, vă puteți îmbarca din mai multe porturi, urmând să debarcați în același port de îmbarcare. Prin urmare, alegeți cel mai apropiat port de îmbarcare, unde să puteți ajunge cu mașina, dacă se poate, cu trenul, sau cu avionul, dacă găsiți curse convenabile ca preț. Dacă ajungeți cu mașina, trebuie sa va gândiți unde o lăsați în timpul croazierei și, pentru aceasta, de obicei liniile de croazieră asigură (contra cost) parcare în port. De asemenea, liniile de croaziera asigura și transportul de la/pana la aeroport. Ca sa nu aveți probleme, dacă intervine ceva neprevăzut pe drum, care ar putea cauza întârzierea și pierderea vaporului, organizați transportul cu o zi înainte și rezervați o noapte la hotel în portul de îmbarcare.

Dacă doriți să evitați grijile cu transportul, există croaziere cu grup organizat, cu transport inclus, care poate fi cu avionul, sau cu autocarul.

Un alt criteriu de alegere a croazierei este prețul și după cum am spus, urmăriți ofertele. Cele mai ieftine croaziere sunt cele Last minute, dar atunci biletele de avion Last minute sunt mai scumpe. Desigur că vara, aceeași croazieră are prețul mai mare decât în extra-sezon.

În ceea ce privește prețul, cabinele interioare au preturi mai mici, urmează cabinele exterioare, adică cele cu hublou (geam), dar geamul nu se deschide, cabinele cu balcon și apartamentele. Când cumpărați, vă puteți alege și felul cabinei și numărul ei în funcție de poziționare, cu excepția cabinelor garantate, la care nu veți ști numărul decât cu câteva zile înainte de îmbarcare. La cabinele garantate, plătiți o anumită categorie de cabină și veți fi repartizați într-una cel puțin de același grad cu ce ați plătit, dar de obicei într-una de grad superior.

Cabinele exterioare cu vedere pe geam obstrucționată parțial de bărcile de salvare sunt mai ieftine decât cele cu vedere integrală.

Dacă ați ales cabina și croaziera, plătiți avansul și faceți-vă planuri de călătorie în porturi.

Mulți turiști se plâng că e prea puțin timpul de oprire în porturi. Alegeți dintre croaziere similare, pe cea care are mai puține zile pe mare și opriri mai lungi în porturi. În croaziera în Israel pe care am făcut-o, am stat două zile întregi în Haifa și două zile întregi în Ashdod, dar în croaziera în Ibisa și Mallorca, am crezut că oprirea e de două zile în fiecare, însă a doua zi era de o oră, sau două după miezul nopții, deci de fapt ziua calendaristică era tot zi pe mare.

În porturi puteți lua excursii opționale de la bordul vasului, sau înainte de croazieră, de la agenție, dar sunt cam scumpe, sau puteți merge pe cont propriu, dar să aveți grijă la orarul autobuzelor, sau trenurilor cu care vă întoarceți, ca să nu pierdeți vaporul.

Interesați-vă, dacă mergeți pe cont propriu și de regimul vizelor, pentru că dacă mergeți în excursie opționala, se ocupă ei de viză.

Pentru croaziere, chiar dacă sunt în țările membre UE, va trebuie pașaport valabil încă cel puțin 6 luni, nu se poate merge doar cu cartea de identitate.

Un ultim criteriu de alegere a croazierei este vasul, în ceea ce privește vechimea, mărimea și gradul de confort. Vasele mai vechi au un grad de confort mai scăzut, decorațiuni interioare mai modeste, dar unele, de exemplu vasele de la Pullman, compensează prin regimul de All inclusive pentru băuturi alcoolice și nealcoolice incluse în preț. Pentru a vedea vechimea, istoricul și mărimea vasului, accesați wikipedia.

Tot în legătură cu prețul, de obicei pe vas aveți mâncare, dar băuturile trebuie să le plătiți, cu excepția celor de la micul dejun, unde aveți sucuri, iar la toate mesele, la bufet aveți apă, ceai, cafea, lapte și cuburi de gheață, la dozatoare. Pachetele de băuturi: pachete de apă, de vin, de bere, de sucuri, de cocktailuri, sau all inclusive, se pot achiziționa dinainte, sau la bord.

 

Cam atât cu sfaturile pre-croazieră, voi continua cu sfaturi despre viața la bord.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dianamea in 10.05.15 05:50:35
Validat / Publicat: 10.05.15 08:31:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE.

VIZUALIZĂRI: 6950 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

35 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianamea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 65200 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

35 ecouri scrise, până acum

webmaster
[10.05.15 08:28:24]
»

SUPER ideea.

Mutat în rubrica "Lumea Croazierelor, de la A la Z, CROAZIERE" (nou-creată pe sait)

Împreună cu continuarea sau continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

gettyy
[10.05.15 08:47:59]
»

EXTRAORDINAR!!!

Deosebit de util acest articol.

Pentru mine, care îmi doresc din suflet să merg într-o croazieră, dvs. mi-ați oferit aici răspunsurile la toate întrebările care mă macină de ceva timp.

Va multumesc din suflet pentru acest articol.

Felicitări pentru această genială idee!!!

Abia aştept urmarea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tm67bru
[10.05.15 09:02:38]
»

Înainte de "viaţa pe vas", cred c-ar mai trebui "punctat" sau "trecut în revistă" un singur capitol: formalităţile de [pre]check-in; accesul pe vas — cu băuturi în bagaj? etc

Kristian
[10.05.15 10:06:52]
»

@tm67bru: check-inul se face foarte usor si repede, in port sunt puse domnisoare care te indruma spre locul de predare a bagajului apoi spre check-inul propriu zis (care se poate face si online).

Oricum, e simplu, ti se face o poza, ti se da un card si toate ofertele de bauturi, masaje, spa... cu reduceri :-)

Accesul cu bauturi pe vas este permis, cu siguranta bagajul mare a fost scanat dar daca ai avea bautura, nu se ating de ea. Noi am adus la bord din porturile in care am oprit cate un vin si o sampanie si nu a fost nici o problema. Totul e sa nu depasesti limita bunului simt.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Andox
[10.05.15 10:17:37]
»

Accesul cu bauturi pe vas este permis, cu siguranta bagajul mare a fost scanat dar daca ai avea bautura, nu se ating de ea.

Eronat. Cand am fost eu cu MSC Musica in 2013 au fost 2 romani carora nu le-au adus bagajele in camera, au mers la receptie sa intrebe si i-au trimis la securitate. Acolo i-au intrebat daca au bauturi in bagaje, aveau cate o sticla de whisky. I-au pus sa le scoata, le-au retinut si le-au inapoiat in ultima seara petrecuta pe vas.

Din porturi am urcat si eu cu 2 cutii de bere si nu au zis nimic.

Lyssys
[10.05.15 10:29:40]
»

@dianamea - Bună idee și bine scris articolul, aveți stil! Felicitări pentru amândouă!

Sunt o cititoare care niciodată nu va merge într-o croazieră! Nu știu dacă este claustrofobie sau altă fobie, dar când văd numai apă în jurul meu, am mari probleme... Pentru mine, percepția este a unei închisori de lux într-o izolare absolută prin vastitatea ei...

Mă limitez numai la citirea rw-urilor despre ele, căci nimeni și nimic nu m-ar determina să încerc o astfel de experiență!!!

Vă doresc multe croaziere de vis, dumneavoastră și tuturor iubitorilor acestei forme de turism!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Kristian
[10.05.15 10:34:39]
»

@dianamea: La miturile acestea ar mai trebui precizat ceva...

1. Croazierele totusi nu sunt ieftine... Sunt croaziere cu 200 de euro intr-adevar, la care se adauga taxele portuare (120 euro), bacsisul uneori obligatoriu tot in jur de 100-120 euro, taxa unicef, asigurarea medicala si storno, trebuie luat in considerare transportul - avion, tren, cazarea in orasul de plecare si/sau de terminare a croazierei.

E bine sa aveti in vedere toate aceste aspecte si sa nu credeti cumva ca o croaziera o veti putea face cu 200 de euro!

2. Frica de vapor. Am putea avea frica de orice, de bicicleta, de masina, de vapor, de avion, de tren, de autobus... Cu toate acestea se poate face un accident mortal. Asta nu inseamna ca nu circulam cu ele. Vaporul nu este nici mai sigur nici mai nesigur. Daca cineva are impresia ca nu are nici o problema ca are o vesta de salvare, am sa-l contrazic, iar instructajul obligatoriu nu se face la locul de urcare in barci ci la locul de adunare din teatre sau cazino, unde se pot aduna mai multi oameni.

Vasul nostru a fost plin tot timpul, (4400 pasageri), deci foarte multa lume se incarca pozitiv si merge in aventuri. Fiecare zi este o aventura, de cand iesim pe usa casei :-)

Kristian
[10.05.15 10:37:49]
»

@Andox: se pare ca nu peste tot este la fel... Daca aveau un vin, cu siguranta nu il scoteau desi pot exista si cei care fac exces de zel. Noi am avut un vin si o sampanie si ne-au lasat fara probleme.

tm67bru
[10.05.15 10:40:39]
»

@Kristian - *regula* este, din câte ştiu, "fără băuturi în bagaje".

Că se mai închid ochii (în anumite cazuri), e altceva. Şi-i la latitudinea celui care verifică — poate pe principiul "pe ochi frumoşi"?

-

[later edit] eu, unul — neavând, probabil, "ochii ăia" — am reuşit să strecor (la o îmbarcare din Venezia) o sticlă de whiskey (un pic mai specială) doar "cu intervenţii", lol...

Kristian
[10.05.15 10:44:31]
»

@dianamea: interesant este ca agentiile prezinta de exemplu o croaziera la 900 de euro. Cand faci calculul, ajungi la pretul de 1250, pret care nu include cazarea in noaptea dinaintea croazierei si noaptea de dupa...

Kristian
[10.05.15 10:51:30]
»

@tm67bru: toti am citit regulile si suntem de acord ca riscam sa ne ia bautura, dar ce placut este cand ai reusit sa o duci pe vas si o bei ascuns in cabina ta... :-)))

Un vin acceptabil (facut din pastile) in Spania este 4-5 euro, gasesti chiar si cu 2 ceva fake-uri iar la bord este 45 - 65 euro chiar si 95...

adri-nico
[10.05.15 10:51:56]
»

Nota 10 si un superbonus.

Desi am o groaza de apa am mers si cu barca de viteza pe mare, cu vaporul pe la noi, dar si in croaziera de 200 euro fix! (cu AFA, mai tineti minte?)

AmFostAcolo.Travel
[10.05.15 10:52:02]
»

@Kristian

interesant este ca agentiile prezinta de exemplu o croaziera la 900 de euro. Cand faci calculul, ajungi la pretul de 1250,

Nu e bine să generalizezi — pe AmFostAcolo. Travel toate ofertele sunt cu toate taxele incluse, inclusiv croazierele amfostacolo.ro/oferte-spe ... iere&tid=38#TOP

Aurici
[10.05.15 13:21:19]
»

@dianamea - Pana la 47 de ani n-am mers cu avionul. O croaziera nici prin cap nu-mi trecea ca voi face. De frica, binenteles. Cand am zburat prima data, am zis ca o fac doar pentru zboruri scurte (de parca ar conta). Acum citesc despre excursii in Asia, in Africa si as vrea sa ajung peste tot. Am pus pe lista si o croaziera, iar sfaturile tale si ale colegilor au fost numai bune pentru mine. Am pus articolul la favorite si sper sa-mi inving si aceasta teama de apa.

Buna idee! Felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dianameaAUTOR REVIEW
[10.05.15 22:40:38]
»

@tm67bru: Urma sa scriu in continuare despre check in.

Cand ajungeti la intrarea in port, daca distanta pana la vapor e mai mare, exista un shuttle bus gratuit care va duce la locul de imbarcare. Imbarcarea se face intre anumite ore, cel mai devreme dupa ce au coborat cei care au terminat croaziera, si cel mai tarziu cu o ora inainte de plecarea vasului.

Cu vreo 2-3 zile inainte de imbarcare, puteti face check-in online. Primiti pe internet etichete pentru bagaje cu numele si numarul cabinei, pe care le tipariti si le capsati de manerul bagajelor mari, nu si la bagajele de mana pe care le luati cu dvs... Cand ajungeti la locul de imbarcare predati bagajele cu etichete fara sa stati la coada. Daca nu aveti etichete, atunci stati la coada sa vi se dea la fata locului.

Bagajele astfel predate, vor ajunge in fata cabinei dvs. in cateva ore dupa imbarcare. De aceea e bine sa aveti in bagajul de mana costumul de baie, ca sa puteti merge la piscina, aparatul de fotografiat, medicamente daca e cazul.

La fel si la debarcare, primiti etichete colorate pe care le lipiti pe manerul bagajelor, lasati bagajele in fata usii cabinei pana la ora 24, sau poate ora 1,2, depinde cum vi se spune, si le veti gasi dimineata in port, aranjate pe culori de etichete.

In sala de asteptare la imbarcare, se dau numere de ordine si se striga ce numar sa se prezinte. Uneori sunt servite gratuit sucuri si apa, chiar si fursecuri, si sunt membri din echipaj care ofera spre vanzare pachete de bauturi la bord, prezinta excursiile la tarm, tratamentele spa.

Nu toti calatorii se imbarca din acelasi port, asa ca nu vor fi peste 2000 de calatori intr-o singura sala de asteptare. Nu dureaza mai mult de o ora asteptarea.

Cand sunteti strigati, se scaneaza bagajele de mana, actele personale si de imbarcare, vi se face o poza si vi se da un card de plastic fiecarei persoane, cu care deschideti usa cabinei, cu care faceti cumparaturi la bord, si pe care trebuie sa il aratati la fiecare imbarcare/debarcare, pentru ca atunci cand se introduce cardul in calculator apare poza posesorului, si astfel au evidenta cui se afla la bord si cui a coborat pe tarm si eventual nu s-a intors la timp.

Daca la scanarea bagajului de mana apar obiecte ca: sticle de bauturi, bricege, fiare de calcat, forfeci mari, brice, cutite, acestea se retin contra unui bon si se restituie la terminarea croazierei. La italieni disciplina e mai latina, nu nemteasca, deci mai inchid ochii la o cutie de bere si o sticla de plastic cu suc., dar in niciun caz la un briceag gen breloc.

PONT: pentru a introduce bautura fara sa fiti prinsi, exista metoda folosita de microbisti la meciuri, un fel de punga de cauciuc umpluta cu bautura, cum ar fi cea medicinala in care se pune gheata, prinsa de talie cu o curea, pe sub haine, si nu se va vedea la scanare.

dianameaAUTOR REVIEW
[10.05.15 23:14:34]
»

@Kristian: Excercitiul de salvare este obligatoriu, se face in ziua imbarcarii inainte de plecarea din port, si se scaneaza cardurile ca sa se verifice cine lipseste. De fiecare data cand am fost, chiar daca adunarea s-a facut in teatru sau in baruri, s-a mers incolonat pana pe puntea cu barci de salvare, ca sa stie omul unde sa mearga in caz de pericol. Dar nu va contrazic, poate cand ati fost dvs. sa fi fost frig si vreme rea si au preferat sa faca exercitiul inauntru.

[...]

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dianameaAUTOR REVIEW
[10.05.15 23:23:24]
»

@Aurici: De ce sa aveti teama de apa? Cand faceti baie in mare nu aveti teama de apa. Mergeti in croaziere vara, cand apa e calda, si va ganditi ca ar fi o placere sa faceti baie in ea. Este un sentiment minunat pe care l-am trait intr-o dimineata pe vapor cand rasarea soarele, apa in toate directiile, nu se vedea tarmul, era liniste, aer curat si o imagine a naturii pure ca la inceputurile lumii.

dianameaAUTOR REVIEW
[10.05.15 23:34:32]
»

@Kristian: E placut sa bei vinul in cabina ta, dar seara la masa la restaurant nu poti merge cu vinul de acasa, si tocmai atunci se simte nevoia sa bei ceva. La bufet mai ai apa de baut, ceai, lapte si cafea, dar la restaurant nici apa nu ai.

Luati un pachet de bauturi cu vin si apa imbuteliata, si daca ramane vin nebaut intr-o seara, chelnerul il pastreaza la rece pana seara urmatoare, sau cand il cereti. Nu va simtiti obligat fata de chelner, sau sa credeti ca va face o favoare, e de datoria lui.

Nu e foarte scump, e mai ieftin decat daca comandati din meniu, ar reveni cam 15 eur sticla de vin de 750 ml si 1,5 eur sticla de apa de 1,5 l.

dianameaAUTOR REVIEW
[10.05.15 23:39:47]
»

@Lyssys: Multumesc, as vrea sa va urez si dvs. croaziere de vis, dar dupa cum se spune: niciodata sa nu spuneti niciodata, cine stie, poate va razganditi.

danamandache
[11.05.15 17:00:54]
»

Multumesc pentru articol! Astept cu nerabdare continuarea! Anul acesta nu am in plan o croaziera, poate nici anul viitor, insa visez de multa vreme la una. Traim pentru a ne implini visele si eu sper ca acesta sa mi se implineasca... candva. Nu frica de apa sau pretul prea mare ma fac sa ezit ci faptul ca mi se pare complicata si complexa organizarea unei croaziere.

Tocmai de aceea, acest articol mi se pare extrem de util! Excelenta idee! Felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dianameaAUTOR REVIEW
[11.05.15 20:25:37]
»

@Kristian: Este adevarat ca la pretul croazierei se adauga taxele portuare si bacsisul, dar per total pretul e comparabil cu al unui sejur in Antalya. Dupa cum am spus, trebuie urmarite ofertele : Last Minute, oferte de grup organizat, oferte early booking si ofertele Wave Season. Mai sunt si alte bonusuri cum ar fi: reducere de 50,100,200 eur de cabina, bauturi incluse, internet gratis, reducere la excursii pe tarm, etc. Copiii la majoritatea croazierelor merg gratis, dar platesc taxele portuare.

Eu aleg de obicei luna septembrie pentru ca e mai ieftin decat in iulie si august, si totusi vremea e buna de plaja si baie in mare, dar am fost in croaziera si de Craciun.

Kristian
[12.05.15 09:33:40]
»

@dianamea: Pe vasul nostru vinul incepea la 45 euro iar apa de 1,5 l era 3 euro!

Kristian
[12.05.15 09:38:46]
»

@dianamea: in timpul exercitiului de salvare vremea era perfecta si de fiecare data cand intram intr-un port se facea acest exercitiu cu noii veniti dar niciodata nu s-a mers pana la barci!!!

Nu cred ca ar trebui sa dam exemplele nefericite aici, ele exista pe net si multe companii au avut din pacate, incepand cu msc.

Kristian
[12.05.15 09:42:18]
»

@AmFostAcolo. Travel: Inseamna ca sunteti singura agentie care face o oferta corecta!

dianameaAUTOR REVIEW
[14.05.15 21:35:41]
»

@Kristian: Am auzit si de la alte persoane ca exercitiul de salvare s-a tinut la teatru sau la cazino, si ca a fost doar o demonstratie despre cum se pune vesta, fara sa se spuna nimic despre locul unde sunt situate barcile si fiecare la ce barca trebuie sa mearga. Atunci fiecare turist ar trebui sa faca separat o recunoastere a puntilor cu barci.

Macar scria numarul barcii pe card sau au renuntat si la asta? Am gasit un card vechi de la MSC Armonia, scrie pe el: Muster Station I, Life Boat LB11 si altele: nr. cabinei, nr. mesei, seria de masa, restaurantul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Kristian
[14.05.15 21:43:24]
»

@dianamea: s-a renuntat si la numarul barcii, in loc au trecut id-ul de internet :-). Din pacate exercitiul s-a limitat la 15 minute de stat in cazino :-) intr-un caz de urgenta ar fi cam dificil... Dar sa fim optimisti... :-)

dianameaAUTOR REVIEW
[14.05.15 22:13:28]
»

@Kristian: Atunci acest exercitiu e mai mult de forma. In 2014 am fost cu Costa Favolosa si am facut exercitiul pe punte, toti prezenti, cu mic cu mare, adica si cu bebelusi in brate si cu batrani in carucioare cu rotile, fiecare grup de vreo 200 de oameni la barca alocata. Suntem optimisti.

Kristian
[15.05.15 00:33:42]
»

E interesant cat de repede uita lumea, istoria lor insa nu se poate schimba, am gasit doar pe engleza acest articol care merita citit cu atentie, sper ca nu se supara nimeni ca il pun aici:

Originally founded as Lauro Lines by Achille Lauro, the company entered the cruise business in the 1960s, operating two ships, the Angelina Lauro and MS Achille Lauro, both of which met fiery ends. After the Angelina Lauro burnt in the port of St. Thomas in 1979, Lauro Lines, also known as Flotta Lauro, met with bad times, now operating just one ship, the Achille Lauro. In 1985, the Achille Lauro was hijacked by members of the Palestine Liberation Front, and the much-publicised event further dropped passenger numbers. In 1989, Mediterranean Shipping Company bought Flotta Lauro and renamed it StarLauro Cruises. [1] In 1994, the Achille Lauro caught fire and sank. In 1995, the company name was changed to MSC Cruises. [1]

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dianameaAUTOR REVIEW
[15.05.15 23:16:18]
»

@Kristian: Dupa cum am scris, pe wikipedia se gasesc informatii in romaneste despre toate vapoarele, cand si unde au fost construite, ce tonaj au, cate punti, cati pasageri si cati membri ai echipajului pot transport, cand au fost vandute si revandute de la o linie de croaziera la alta, ce incidente sau accidente au avut, cand au fost reparate si renovate, sau la final taiate si topite ca fier vechi. De asemenea sunt informatii despre liniile de croaziera, cand s-au infiintat, cate vapoare au, cand au dat faliment, cand fuzioneaza sau isi schimba denumirea, cand sunt preluate de alta firma, in fine, tot istoricul. De fiecare data cand achizitionez o croaziera ma documentez despre vas. De exemplu in acest an voi merge cu MSC Opera si astfel am aflat despre Programul Renasterea la MSC.

Sunt 4 vase surori, adica construite dupa acelasi plan, clasa Lirica, intre 2001 si 2004: MSC Armonia, MSC Sinfonia, MSC Opera, MSC Lirica, care sunt supuse Pogramului Renasterea, in care timp de 2 luni fiecare sunt scoase pe uscat, taiate in doua la mijloc, unde se introduce o noua bucata prefabricata in lungime de 24 m, care creste lungimea vaporului de la 251 m la 275 m, tonajul de la 58.500 t la 65.500 t, numarul de pasageri de la 2160 la 2680, si echipajul de la 700 la 730, se adauga o zona de aquapark, alte baruri si zone pentru copii, se lungeste restaurantul, se pun motoare noi mai puternice. Aceasta metoda de lungire nu prezinta pericol, deoarece nu e noutate, multe linii de croaziera au practicat-o inca de acum mai multi ani fara probleme. MSC Armonia a fost lungita in toamna 2014, MSC Sinfonia la inceputul 2015, in prezent MSC Opera e in santier pana in iulie 2015 si urmeaza MSC Lirica.

dianameaAUTOR REVIEW
[29.05.15 12:49:41]
»

@Aurici: Tocmai pentru cine se teme sa mearga cu avionul sau are contraindicatii medicale, cu vaporul se poate sa ajungeti in tari indepartate in care altfel nu s-ar putea ajunge decat cu avionul: Israel, Egipt, Dubai, India, America, etc. cu imbarcare din porturi unde se poate ajunge cu masina: Istanbul, Venetia, Genova, Atena, Constanta, etc.

Se pot combina si doua croaziere sau mai multe, din cele care au plecare dintr-un port si sosire in alt port, in aceasta categorie intrand si croazierele de repozitionare.

Vasele de croaziere au in general doua zone de activitate sezoniere, iarna intr-un loc si vara in alt loc, cum ar fi vara in Mediterana si iarna in Caraibe. Intre aceste 2 locuri se desfasoara croaziera de repozitionare, care este ca o croaziera obisnuita, cu opriri in porturi si toate facilitatile pe vas, inclusiv activitatile de divertisment. La croazierele de pozitionare preturile sunt mai ieftine si asa poti ajunge din Europa in America in 7-8 zile, la pretul unui bilet de avion, cu distractie si relaxare incluse in pret, si cateodata nici nu este necesara viza pentru America. Mai sunt foarte interesante si croazierele in jurul lumii, care tin o jumatate de an sau mai mult, dar pretul lor ma face sa ma limitez la visare.

dianameaAUTOR REVIEW
[29.05.15 13:06:19]
»

Atentie la alegerea croazierei, in ceea ce priveste profilul croazierei. Sunt croaziere obisnuite pentru familii si prieteni, sau cu zone speciale pentru persoane singure, altele speciale pentru familii cu copii, dar si croaziere speciale exclusiviste : croaziere pentru gay, pentru swingeri, pentru nudisti. De asemenea croazierele obisnuite pot avea profile legate de hobby-uri: de dans, de bucatarie, de arta, de concerte rock, de sah, etc. Prin urmare ar fi o mare problema sa nimeriti la o croaziera al carui profil sa nu va corespunda. Persoanele handicapate loco-motor au posibilitatea sa mearga pe orice vas in cabine speciale adaptate pentru caruciorul cu rotile. Sunt rampe de acces peste tot pe vas, si la Royal Carribean aveau si o macara speciala la piscina cu care sa ridice omul din caruciorul cu rotile si sa il bage in piscina, si sa il ridice inapoi, bineinteles.

La toate excursiile organizate in croaziere se specifica daca sunt potrivite pentru persoane cu dificultati de deplasare, sau dimpotriva necesita efort de mers pe jos, de mers in panta, sau chiar necesita abilitati sportive: de mers cu bicicleta, caiacul, segway, de condus o masina de teren, etc.

bogumil
[29.05.15 18:00:06]
»

@dianamea

Foarte tare recomandarea asta...

... pentru cine se teme sa mearga cu avionul... cu vaporul se poate sa ajungeti in tari indepartate... Vasele de croaziere au in general doua zone de activitate sezoniere, iarna intr-un loc si vara in alt loc, cum ar fi vara in Mediterana si iarna in Caraibe... croaziera de repozitionare

Cu alte cuvinte, dacă nu mergi cu avionul, mergi cu vaporul în Caraibe şi te întorci peste şase luni când vaporul se... repoziţionează în Mediterana??? )))

Că dacă nu te urci în avion... cu ce să te întorci...

Măi fraţilor, consilierilor afa, aveţi grijă ce recomandaţi, că poate nu-s toate cum le spuneţi voi...

Ca să nu mai vorbesc şi de următorul ecou, unde se face o trecere în revistă a croazierelor tematice (foarte, foarte puţine, faţă de numărul croazierelor ordinare/normale), de parcă la rezervare nu ţi se atrage atenţia că ai ales să mergi cu proaspăta jumătate (de sex feminin) într-o croazieră pentru gay...

Ufff... când nimic nu ai a spune... sigur că, mai bine taci!

Oricum, eu m-am amuzat copios şi am votat ca atare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dianameaAUTOR REVIEW
[29.05.15 18:49:47]
»

@bogumil: Scuze daca nu m-am exprimat prea bine. Mersul cu vaporul in loc de avion era in primul paragraf si croazierele de repozitionare erau in ultimul paragraf.

Nu este obligatoriu sa stai 6 luni in America, exista si vapoare transatlantice care nu sunt de croaziera, sunt vase care fac curse regulate cam de doua ori pe luna, intre Anglia si America, de la Southampton sau Liverpool catre New York sau Philadelphia si invers, de exemplu vasul Queen Mary 2, dar mai sunt si altele.

Iar subiectul delicat al croazierelor pentru gay sau swingers, l-am atins nu pentru cei care se inscriu la agentiile din Romania, unde cred ca nici nu exista in oferta, dar probabil ca daca ar exista s-ar atrage atentia celor care se inscriu, ci la cei care se inscriu singuri pe diverse site-uri pe internet si nu citesc toate amanuntele. Am citit ca s-a intamplat, o fi sau nu asa, nu pot sa stiu. Comentariul ca ar fi neplacut sa nimeriti din greseala la o astfel de croaziera, recunosc ca l-am facut in gluma si ma bucur ca aveti simtul umorului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sabinovici
[21.08.23 09:21:59]
»

gasim si gagici pe vas? pocnitori din astea? este discoteca?

dianameaPHONEAUTOR REVIEW
[21.08.23 11:01:46]
»

@sabinovici: Discoteci exista. Programul discotecilor incepe dupa ora 23, pana dimineata. Pana la ora 23 sunt spectacole cu dans la anumite baruri si uneori spectacol si dans noaptea la piscina exterioara. Sunt o echipa de animatori: fete si baieti, care invita turistii la dans, in caz ca nu au parteneri. La restul intrebarilor raspunsul ar fi ca da, sunt multe femei singure, dar de varsta peste 65. In general, turistii din croaziera sunt majoritatea pensionari, unii chiar in baston sau scaun cu rotile, sau familii de tineri cu copii, mai ales atunci cand e oferta cu copiii care merg gratis. Doar la linia de croaziere NCL unele vase au cate un etaj cu cabine single si loc de intalnire si socializare pentru persoanele singure.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, Aurici, danamandache, dianamea, gettyy, Kristian, Lyssys, sabinovici
Alte impresii din această RUBRICĂLumea Croazierelor, de la A la Z:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063694000244141 sec
    ecranul dvs: 1 x 1