GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Va recomand Lidomare!
Am rezervat acest hotel pentru 4 nopti printr-o agentie intr-un moment cand in Amalfi mai erau disponibile doar sejururi cu un cost format din 4 cifre pe care nu eram dispusa sa il accept. Agentia ne-a salvat si ne-a gasit ultimele doua camere in aceeasi unitate dar non refundable. Nu ne-a deranjat acest aspect ca in caz de evenimente neprevazute nu mai primeam nimic inapoi, sunt niste riscuri pe care ti le asumi atunci cand calatoresti. Oricum ca si idee pe coasta veti gasi mai mereu unitati de cazare non ref.
Rezervarea am facut-o cu 5 luni inainte.
Camerele au costat 585 eur (mai mica si cu cabina de dus)) respectiv 600 eur. (mai mare si cu baie cu cada). da stiu… pretul este exagerat… chiar este, hotelul nu merita mai mult de 80-90 eur pe noapte nici chiar in varf de sezon... dar asta este Amalfi si astea sunt preturile….
Acum sa va povestesc despre hotel:
• Amplasare excelenta: in zona domului dar in linia a doua: in zona linistita, in imediata apropiere a pietei Flavio Gioia, aproape de tot: de restaurante, de magazine, de portul turistic (ferry), de plaja, de statia de autobuz Sita, izolare fonica super cum rar mi-a fost dat sa intalnesc, camera generoasa, consumabile la discretie, curatenie zilnica, schimbat prosoape zilnic.
• Fiind o cladire veche si administrata de o familie formata de oameni mai in varsta (in jur de 70 de ani am apreciat eu) m-am gandit... ca nu mai erau dispusi sa investeasca in reconditionarea hotelului dar nu ar fi stricat macar un refresh al fatadei scorojite…
• Semnal internet multumitor insa o problema cu semnalul retelei Orange eu am avut cam peste tot pe coasta
• Proprietarul si sotia dumnealui au rolul de receptioneri, o doamna se ocupa de micul dejun si o doamna camerista se ocupa de curatenie. Este un hotel micut cu o receptie la fel de micuta dar cu personal zambitor si prietenos.
• Micul dejun este evident in stil italienesc: bogat in produse de patiserie si saracacios in privinta preparatelor din carne/oua.
La Lidomare micul dejun este servit intr-o sala cu 4 mese 3 a cate 2 locuri si una de 4 locuri. Produsele pentru mic dejun sunt plasate ingenios pe un pian functional candva dar tranformat acum in masa.
Ce contine micul dejun?
• Oua fierte, un fel de salam uscat, un fel de cascaval (ambele de calitate), salata de rosii (cu extra busuioc proaspat, delicioasa deci), unt, dulceata, miere, nutella, cereale, lapte, suc si apa rece dozator, ceaiuri mai multe sortimente, croissante, un fel de iaurt dulce, fructe:struguri, pepene, nectarine, pere, caise, portocale. Cafeaua servita este de foarte buna calitate! concluzie: micul dejun: absolut multumitor!
Pe langa pretul achitat agentiei, ni s-a cerut la finele sejurului taxa de oras: 13,5 eur/camera.
 
Trecand peste aerul cam ponosit al hotelului in special pe exterior, (motiv pentru care nu i-am facut nicio poza frontala deoarece am vrut sa mi-l amintesc cu partile lui bune):), trecand si peste tavanul usor ingalbenit intr-un colt de camera, de unde se scutura tencuiala si punand eu toate aceste neajunsuri pe seama unei indolente a proprietarilor care repet datorita varstei si problemelor de sanatate (deplasare greoaie) nu mai erau dispusi sa il reconditioneze, va recomand acest hotel!
Trimis de indiralisa_26 in 02.09.19 18:27:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (indiralisa_26); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.63383860 N, 14.60205440 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@indiralisa_26: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "Lidomare Hotel [Amalfi], SORRENTO / AMALFI" (nou-creată pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmaster26: ok!
@indiralisa_26:
Un articol detaliat si util celor care vor cauta cazare in zona.
Mi-au placut baia si biblioteca.
Felicitari pentru articol! Numai bine! ????
@Dan&Ema: Da... decorul era chiar ingenios! Mulțumesc pentru ecou! Numai bine și vouă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)