ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.07.2013
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Eforie Sud
ÎNSCRIS: 31.03.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 0 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Plaja din Eforie Sud

TIPĂREȘTE

Am descoperit aici pe site ca statiunea Eforie Sud ramane multora dintre noi, statiunea de suflet ravasind in suflet amintiri placute sau... nu?! Sper sa fie placute, iar ca o continuare a review-ului scris de @romanitza despre plaja din Eforie Nord, ma simt oarecum "obligata" cu o continuare pt plaja din Eforie Sud, statiune iubita de unii, hulita de altii, statiune in care eu locuiesc si o iubesc cu toate neajunsurile (recunosc, exista) pe care le are!

Fosta statiune antebelica Carmen Sylva, se infatiseaza azi ca o localitate linistita cu strazi largi, mult spatiu verde, cu multe case si vile care asigura turistilor un confort bun la preturi rezonabile, iar ca o paranteza pot sa spun ca este una dintre cele mai accesibile statiuni avand cele mai mici preturi pt cazare.

Asta nu inseamna ca plaja ar avea o calitate indoielnica ci dimpotriva...

Accesul la plaja se face pe scari, inaltimea falezei fiind cea mai mare dintre toate statiunile, avantaje si dezavantaje. Avantaj ar fi splendida panorama de la inaltimea ei, dezavantaj... scarile...

Din E87, dupa ce parasesti sensul giratoriu de la iesirea din Eforie Nord, la aprox. 2km:

PlajaAzur

Desi "revendicata" de "nordisti" ea este mult mai aproape de Eforie Sud, la aprox. 1km de Spitalul de Ortopedie, la mers lejer faci max. 15min, fiind f "batatorita" de 'sudisti". Iata cum, desi avem aceeasi administratie, partajam noi statiunile orasului Eforie!

Sa revenim...

Plaja Azur este o locatie a unui intreprinzator privat, f energic, bun comerciant, care a transformat o plaja destul de pustie in anii trecuti, intr-o frumoasa zona turistica, cu spatii de cazare, restaurant, parcare si dotare pe plaja cu tot arsenalul care se impune: sezlong, umbrela, cosuri de gunoi, grup sanitar, beach-bar, etc.

Langa acest privat, exista si o plaja publica, nu implica nici un cost, se pare ca anul acesta nu se plateste nici macar parcare, iar intreaga zona beneficiaza de cel mai fin nisip, de cea mai lina intrare in mare si de liniste totala pt cei ce-si doresc asta!

Plaja Pescarus

A fost odata... ca niciodata... un restaurant numit Pescarus, situat imediat dupa Spitalul de Ortopedie, perpendicular pe E87, la aprox. 50m de DN, in stanga cum vii dinspre Eforie Nord, pe langa Hotel Flamingo.

Un mic golf, o plaja mica pt singuratici, margine stancoasa, apa mai rece, nisipul mai zgrunturos.

Plaja Splendid Beach

Este una dintre cele trei zone preferate de turistii din Sud, fiind poate cea mai apropiata de urmatoarele spatii de cazare: H. Gloria, H. Excelsior, H. Riviera, H. Ancora, H. Splendid. Inaltimea falezei este una mai redusa decat cea din zona Cazino, deci scari mult mai putine. Golfulete, plaja lata, ingustandu-se dupa H. Splendid la aprox. 400m, ana in dreptul digului mic, unde pt 50m plaja se intrerupe nu si aleea de promenada de pe interfaleza, care de altfel strabate dintr-un capat in celalalt pe toata lungimea plajei care are aprox. 2,5km.

Plaja Cazino

Cea mai inalta, cu cele mai multe scari insa nu de speriat pt ca nu sunt abrupte, fiind refacute in urma cu 3-4 ani in totalitate si gandite de proiectant intr-o anume forma incat oboseala sa fie cat mai mica.

Aici plaja este una f aglomerata, atat pt lungimea ei cat si pt ca "aduna" turistii cazati pe la multele spatii de cazare, case vile ale particularilor care au un pret mult mai mic fata de un hotel fie el si de 3*.

Tot aici sunt si cele mai multe terase, beach-bar-uri si "ambulanti" cu diverse (atat cat le permite politia locala). Nisip fin, intrare lina in apa, ski-jet, barcute cu motor, punct principal al salvamarilor, intr-un cuvant... galagie! Muzica din difuzoare daca nu deranjeaza atunci este o zona buna pt cei tineri!

Plaja "Capu' Turcului"

Nu stiu cine a botezat-o asa, insa inca de acum 40ani asa am gasit-o si iata ca si peste ani, la fel o numim!

Aici este singura zona unde accesul este posibil si cu masina pana aproape de plaja, la nici 5m, chiar daca unii se hazardeaza sa coboare aceasta sosea de acces si sa faca usor stanga la o plaja noua, virgina, unde raman mai apoi impotmoliti si cum nu ai 4x4 la indemana, apeleaza la bunavointa celor de pe utilajele care seara amenajeaza plaja.

Tot aici este si digul mare, dig pe care plimbarile turistilor sunt frecvente nu numai ziua ci si seara, atat pt priveliste cat si pt o cura heliomarina.

In stanga drumului de acces, un golfulet, o plaja f lata, un nisip f fin si capatul acelei alei de promenada care incepe in nordul statiunii din dreptul Plajei Pescarus.

In dreapta drumului de acces pt auto, asa cum spuneam mai este o plaja f buna insa mai mica, pt ca dupa aprox. 200m nisipul este inlocuit cu amestec de pietre si nisip. Asta undeva in dreptul H. Cosmos.

Alte doua plaje, mici si no neime sunt in curs de amenajare in sudul extrem al statiunii pana la Pescarie spre Tuzla!

Nu pot sa inchei inainte de a aminti tuturor ca inaltimea mare a falezei nu este un lucru negativ dimpotriva, amplasarea statiunii intre Lacul Techirghiol si Marea Neagra face posibila atat cura heliomarina cat cea cu namol, statiunea fiind reprezentativa pt tratament balneo.

Cu mare drag va asteptam la Eforie Sud!


[fb]
---
Trimis de maria55 † in 06.07.13 16:24:32
Validat / Publicat: 06.07.13 18:10:29
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 15220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

51 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maria55 †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

51 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 51
webmaster
[06.07.13 18:08:55]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[06.07.13 18:44:34]
»

Am fost în urmă cu două săptămâni în Eforie Sud, la Festivalul de folclor desfăşurat pe faleză. Am putut admira transformările care s-au petrecut acolo si afluxul de turişti.

Plajele mi s-au părut mult mai curate, faleza amenajată după consolidările recente iar digul destul de solicitat de către turiştii care doreau să urmărească spectacolul lunii (era perioada cu lună plină)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Admin
[06.07.13 21:58:04]
»

Subiectul mi se pare suficient de important ca să merite o rubrică distinctă, proprie (astfel încât informațiile să fie cât mai ușor regăsite de către cei interesați)

Mutat în rubrica "La plajă în Eforie Sud" (nou-creată pe sait)

maria55 †AUTOR REVIEW
[07.07.13 00:20:28]
»

@pepsi70ro: sorry... Ovidiu, regret enorm ca nu te-am intalnit la acel festival care se desfasura alaturi de terasa Cazino, loc unde-mi desfasor activitatea si am putut urmari intregul program desfasurat pe parcursul a mai multor zile! Si da, administratia locala se pare ca este mai atenta cu promovarea acestei statiuni de altfel promovare meritata zic eu!

Ca o noutate de la 01/iulie strada paralela cu faleza (cea din spatele Cazinoului) a devenit artera pietonala, s-au deschis f multe terase, una mai frumoasa ca cealalta iar ca utilitate maxima... confortul turistilor care pt plimbarea de seara erau nevoiti sa faca slalom printre masini (sau invers)... iar acum pot sa se plimbe linistiti, cu copii de mana, fara teama vreunui accident!

VYK_CIVIC
[07.07.13 16:58:35]
»

Am tot mers in Eforie Sud si, intr-adevar pe faleza poti gasi rapid ceva de mancare la preturi decente. Nu prea am inteles politica de preturi de la baile reci de la lacul Techirghiol si mizeria care era in pasajul din zona. Ce am mai constatat era ca daca veneai cu masina de la gara nu puteai face stanga spre Constanta, ci mai trebuia sa dai un mic ocol. Foarte placuta umbra copacilor de pe Stefan cel Mare ce ne insotea pe drumul spre plaja. Au schimbat locul festivalului, parca nu era langa Cazino... si era in august sau e vreo confuzie?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[07.07.13 17:32:40]
»

@VYK_CIVIC: Baile Reci, sunt in administratia unei societati care in ultimii 3-4 ani nu s-a preocupat indeajuns, fie vorba intre noi, mai deloc... asa ca se resimte lipsa unui bun gospodar!

Pasajul, desi a costat enorm, nu este folosit. traversarea facandu-se pe la acea trecere de pietoni din dreptul strazii mai sus amintite! Adevarul e ca nici eu nu l-as folosi la cat de sumbru este ca sa nu spun cat de distrus!

Strazile toate sunt marginite de copaci a caror umbra te insotesc pana la plaja, facand ca drumul sa para mai usor chiar daca spatiul de cazare nu-l ai pe faleza!

Locul festivalului nu a fost schimbat!

Festivalul "Cant si joc pe meleaguri dobrogene" a fost mereu organizat in zona Cazino, mai exact intre parc si Terasa Cazino.

In august, cred ca vorbim de alt eveniment "Zilele Eforiei" care se desfasoara in mai multe puncte din statiune, in parcul din fata Primariei, pe aleea pietonala in fata pab-ului Ana si pe faleza in dreptul hotelului Splendid!

Evenimente de acest gen, precum si Targul micilor mestesugari a devenit deja traditie la Eforie!

Da, de mancat se mananca bine si relativ ieftin, ca de ex. la Terasa Paradox, unde pt un pranz exista meniuri fixe undeva intre 15-18/ron. Nu este singura terasa sunt multe altele poate cu preturi chiar mai mici, insa pe aceasta o recomand!

makuy*
[07.07.13 19:59:56]
»

Abia aștept să revin în Eforie Sud!

Hotelul ”Măgura” este deschis?

Ce se mai întâmplă cu plaja de la sud de hotelul ”Cosmos” și cu dealul acela înalt? Anul trecut se lucra de zor.

Felicitări pentru articol!

ela75
[07.07.13 21:09:53]
»

Bravo Maria pt. descrierea foarte frumoasa si detaliata.

maria55 †AUTOR REVIEW
[08.07.13 01:32:06]
»

@makuy: cronologic am sa va raspund!

- si noi abia asteptam sosirea tuturor turistilor

-nu stiu daca Magura a deschis in acest sezon, chiar nu am avut drum pe acolo, insa promit ca am sa revin cu un raspuns maine!

-plaja este una amenajata ad-hoc, uzitata de turistii cazati pe la casele si vilele din zona, iar malul a fost intarit, surparea lui datorita eroziunii stopata!

@ela75, multumesc mult pt apreciere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
lavimiki
[30.07.13 10:27:53]
»

buna ziua! in primul rand vreau sa va felicit pentru articolele pline de informatii utile! As dori sa-mi spuneti, daca stiti cumva, vila Elva daca intr-adevar corespunde realitatea cu ceea ce prezinta pe internet. Am fost anul trecut in concediu la eforie sud... si mi-a placut foarte mult linistea de pe plaja din extremitatea sudica... unde se consolida digul rar o mai intalnesti pe litoralul romanesc.

Va multumesc!

Lavinia Simion

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[30.07.13 15:15:52]
»

@lavimiki: da vila Elva corespunde, poze reale, locatie frumoasa si la 5 min de plaja... insa vorbim despre plaja cea nou infiintata, de cei cazati in extremitatea statiunii, neamenajata, naturala.

Este insa destul de departe de tot ceea ce inseamna faleza, alee de promenada, magazine, bazar sau localuri, terase...

Va sugerez sa va reorientati spre parte centrala, ca de ex. Hotel Crisana sau Briza Marii, locatii care se gasesc la 50m de plaja, in zona Splendid Beach.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
lavimiki
[30.07.13 15:26:50]
»

@maria55: @maria55: Va multumesc mult de tot pentru promptitudine! Nu pot decat sa ma bucur ca inca exista oameni ca dvs! Stiu ca nu este amenajata plaja in partea aceea, acolo am fost la plaja si anul trecut, dar cam asta caut, o zona nu foarte aglomerata... cat mai aerisita... dupa aglomeratia din timpul anului din Bucuresti, e binevenita o vacanta linistita.

Iar in ceea ce priveste distanta fata de centru... putina miscare e perfecta! Oricum, de abia astept sa ajung... mai am cateva zile, iar ca si restaurant... o sa incerc terasa Paradox. Sunt convinsa ca o sa ne placa.

O zi buna va doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[31.07.13 16:13:19]
»

@lavimiki: cu multa placere sunt incantata ca alegerea este Eforie! Sper sa ne vedem in Club The One- Cazino sa stam la o poveste AFA, chiar daca inteleg ca va doriti liniste...

Atat la Paradox cat si la terasa Albatros se mananca f bine! Toate aceste terase se afla in vecinatatea Cazinoului, sper sa ne vedem!

lavimiki
[31.07.13 16:16:12]
»

@maria55: Buna ziua! Mi-ar placea sa ne cunoastem! In ceea ce priveste linistea... o prefer in timpul zilei, seara e binevenita. Avem totusi nevoie si de distractie, macar asa impusa de varsta!

Indraznesc sa va mai pun o intrebare:imi puteti recomanda un restaurant cu specialitati din peste?

O dupa-amiaza placuta!

imene
[02.08.13 08:57:55]
»

Buna,

Noi ne-am rezervat pentru inceputul lunii septembrie la Casa Cristina. Stie cineva cum e aceasta locatie, ce informatii imi puteti da despre conditiile de cazare? Multumesc.

maria55 †AUTOR REVIEW
[06.08.13 12:01:43]
»

@imene: Vila Gristina este o alegere f buna daca este vorba de locatia de pe strada Dezrobirii! Daca insa este vorba de o locatie, alta decat cea despre care vorbesc eu, atunci doresc si alte amanunte.

Eu stiu in Eforie doar o singura locatie cu acest nume insa este posibil sa existe si o "casa Cristina"!

Daca este vorba de VILA Cristina este la 50m de plaja, o locatie f buna, curte ingrijita, spatiu pt servirea mesei, aproape de cele mai bune terase pt servirea mesei, in zona Cazino. Reveniti cu amanunte despre numele vilei si va raspund cu placere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
imene
[06.08.13 12:07:43]
»

@maria55: cat ma bucur ca sunteti dispusa sa ma ajutati. Multumesc mult. Casa Cristina nu e aceeasi locatie cu Vila Cristina, casa este pe strada Cantacuzino nr. 78. Pe un anumit site se prezinta ca fiind la 5 min distanta de plaja si 7 min de parc. Va rog, daca se poate, sa reveniti cu detalii.

maria55 †AUTOR REVIEW
[06.08.13 12:18:33]
»

@imene: Aha, exact ceea ce banuiam! Stiu zona, insa fii convinsa ca pana la plaja amenajata faci cel putin 15 min., asta dupa aprecierea mea! Da, 5min sunt pana la plaja ad-hoc formatata, in zona aceea fiind construite multe vile in ultimii 3 ani! Nu stiu sa fie parc prin zona... Promit insa ca revin cu toate amanuntele, dupa ce trec sa o vizualizez si sa cronometrez, distante si tot ceea ce te intereseaza!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
imene
[06.08.13 12:28:38]
»

@maria55: multumesc tare mult. Nu sunt multi cei care iti ofera atat de mult sprijin. Meritati din plin aprecierile noastre. Astept atunci detalii. Cu bine!

maria55 †AUTOR REVIEW
[07.08.13 00:45:35]
»

@lavimiki: restaurant cu specialitati din peste... in Olimp sau la Dalboka!

maria55 †AUTOR REVIEW
[07.08.13 15:25:05]
»

@imene: Am fost acolo! Casa Cristina este la max. 10min, mers lejer, de cea mai larga si populata plaja, plaja "Capul Turcului". Este o strada care strabate statiunea dintr-un capat in celalalt, in randul doi, paralela cu faleza, iar vila este pozitionata in extremitatea sudica a ei, o zona f linistita. Alaturi de vila ai doua magazine de cartier de unde poti achizitiona cele necesare, iar vila este una noua, cu o curte f larga si umbroasa. Proprietarii sunt oameni de treaba!

Daca doresti si alte amanunte... cu mare drag!

Ps. Mai bine Cristina decat Elva...depinde si de costuri pt ca e vorba de septembrie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
imene
[08.08.13 08:54:29]
»

@maria55: Multumesc din suflet. Acum ca am informatii sigure sunt linistita. mai indraznesc sa intreb de preturi la mancare, locuri unde se poate lua masa in bune conditii, fiind si cu copilul, daca exista vreun supermarket, auzisem ca la Agigea. daca aveti timp sa imi raspundeti ar fi foarte bine, iar daca nu, nu-i cu suparare, oricum mi-ati fost de mare ajutor. Mii de multumiri. Vreme buna!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ela75
[08.08.13 09:21:05]
»

Terasa Paradox perfecta si pt. copii mici. Preturi intre 14 - 20 lei meniul. Doua feluri plus salata. La Agigea este Selgros dar iti trebuie legitimatie. Noi am intalnit acolo o doamna care ne-a dat-o pe a ei cand am platit. Si terasa Coredo e buna dar si Cocteil.

imene
[08.08.13 12:06:53]
»

@ela75: multumesc; cand ma intorc am sa va impartasesc parerile, sper sa fie bine. Cu drag!

chesoiu.george
[17.03.14 12:05:15]
»

Buna ziua stimata doamna Director (imi place sa va numesc asa).

Ma bucur ca va regasesc in AFA, si pe deasupra intr-un context foarte frumos. In scrierea dvstra despre Eforie Sud.

Statiunea mea de suflet, locul in care mi-am petrecut copilaria. V-am povestit ca bunica-mea locuieste pe Negru Voda

Chiar cand spuneati ca o parte din festivitati se tin in fata Pub-ului Ana (sau geamuri multe, cum i se mai spune). scena este amenajata exact pe locul unde a fost magazinul nostru, al bunicilor mei...

Frumos, o statiune in contiuu proces de modernizare.

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[17.03.14 13:38:02]
»

@chesoiu. george, ma bucur ca pot sa "rascolesc" niste amintiri... da, Eforie se dezvolta... nu cu pasi uriasi, insa ne multumim si cu cei marunti... asta e...

Potentialul statiunii nu este exploatat la parametrii, singuri, proprietarii nu pot face minuni fara ajutorul administratiei locale...

Da, Pab Ana (poarta numele finutei mele Maria-Ana) exact asa se numea inainte... "la geamuri multe"!!

Acum este modernizat, o terasa superba, o linie de autoservire functionala inca din luna aprilie, un loc f bun de servit masa...

Si ca o noutate... cele doua parcuri, din stanga si din dreapta Cazinoului, sunt in santier! Vor fi cele mai dotate, moderne si frumoase parcuri de pe litoral, se pare...

PS. Sunt "stimata", nu si director! )))

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
chesoiu.george
[17.03.14 16:35:02]
»

@maria55: stiu ca sunteti stimata. "E vesti bune"... sper sa se si concretizeze in reale, palpabile!

Eu dupa Paste voi veni pe la Constanta vreau sa aduc un proiect nou pe Litoral, poate va fi chiar la Eforie, nu se stie! v-as povesti mai multe, dar intr-un mesaj privat.

Sanatate va doresc

maria55 †AUTOR REVIEW
[17.03.14 16:37:09]
»

@chesoiu. george: multumesc mult pt urare, poate ne vedem la Eforie.

corina1303
[19.03.14 00:53:54]
»

Buna seara doamna Maria,

As avea cateva intrebari pentru dvs. In aceasta vara am vrea sa venim in Eforie Sud, mai precis la hotel Naparis, aflat vis a vis de hotel Parc. Imi puteti spune la ce plaja are iesirea? (am inteles ca se afla la un minut de plaja). Faptul ca plaja este foarte joasa, acest lucru face ca soarele sa nu mai fie incepand cu ce ora? (pentru luna august ma refer).

De asemenea, daca aveti cumva informatii despre hotel ar fi minunat.

Multumesc anticipat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[22.03.14 12:42:24]
»

@corina1303: draga mea, scuze pt intarzierea cu care raspund... am lipsit cateva zile de acasa! Promit insa ca in aceasta dupa-masa sa merg la acest hotel pt o mai buna documentare in ceea ce priveste interiorul!

Nu este chiar la 1 minut, sa nu exageram, chiar distanta de pe faleza pina jos pe plaja luindu-ti aprox. 5min. Faleza inalta obstructioneaza posibilitatea de expunere la soare tarzie, insa pt luna august asta insemnand poate chiar ora 19,30, ora la care urca turistii de pe plaja. Banuiesc eu, ca este o ora destul de buna pt tine...

Am sa revin, cat de repede pot...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adriana13, chesoiu.george, corina1303, eelena*, ela75, imene, lavimiki, makuy*, maria55, Michaell, VYK_CIVIC, ZCC
Alte impresii din această RUBRICĂLa plajă în Eforie Sud:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.098115205764771 sec
    ecranul dvs: 1 x 1