ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.03.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Lumea Pierdută a Padișului

TIPĂREȘTE URM de aici

După atâtea locuri frumoase văzute în Apuseni, am lăsat pentru ultima zi petrecută în Padiş, vizitarea Platoul carstic Lumea Pierdută. Nu prea știam la ce să ne așteptăm, recunosc că numele în sine te face curios şi te invită la aventură.

Traseul urmat de noi este unul ușurel, destinat oricărui tip de bocanc, chiar și începătorilor. Dureaza aproximativ 3 ore - 7,5 km (dus) cu plecare de la Cabana Padiș, pe marcaj cruce galbenă. Toate traseele parcurse de noi au fost foarte bine semnalizate, nicăieri nu am găsit descrieri mai bune ale traseelor şi ale obiectivelor ca în zona Padiș.

Lumea Pierdută este un platou carstic de un interes deosebit. El ascunde câteva fenomene carstice remarcabile: avenul Gemănata (82m) avenul Negru (108m), avenul Acoperit, avenul Pionierilor, Peștera Căput și alte formațiuni carstice.

Numele de Lumea Pierdută se trage de la frumuseţea sălbatică ce i-a impresionat pe primii exploratori, o regiune sălbatică izolată, acoperită de o pădure deasă și înaltă de conifere, ce îngreunează orientarea.

Am pornit de la Cabana Padiş urmând marcajul cruce galbenă. Până să intrăm în pădure am trecut pe lângă tarabele din zonă unde se vând produse tradiţionale (brânză, palincă, dulceţuri, siropuri, langoși, etc.), fiind invitaţi de către localnici să gustăm din produsele lor. Le-am lăsat pentru mai târziu, la întoarcere.

După traversarea pârâului Gârjoaba, poteca îngustă a traseului te duce pe rând prin păduri de molid, fag, poieni, peste pârâuri, urcă printre stâncile pline de muşchi, tufe de mure şi urzici. Odată intraţi în pădure, în jurul nostru totul este de un verde crud, nici nu zici că este luna septembrie.

Prima oprire am facut-o în Poiana Rotundă, unde ne-am delectat şi cu câteva dulciuri din rucsac. De aici am urcat uşor până la o creastă plată, apoi am coborât până la Pârâul Ursului.

După ce am traversat pârâul prin apă, pe pietre, am urcat o pantă de toată frumuseţea - timp de vreo cincisprezece minute n-a scos niciunul nici un sunet. Am ajuns pe platoul carstic Lumea Pierdută, unde am intâlnit şi indicatorul cu avenele. Traseul este circular şi îl poţi străbate în oricare direcţie. Ghidați de marcaj, noi am făcut stânga spre Avenul Acoperit. Acesta este o pestera-aven de 88 metri, cu două intrari, nu poate fi vizitată fără echipament adecvat de speologie.

Urmând marcajele, ne-am îndreptat spre Avenul Pionierilor, care este ceva mai mic, măsurând în adâncime cât și în lățime 9 metri. Avenul Pionierilor a fost descoperit în anul 1975 de către pionierii din Oradea, de unde şi numele.

De aici, după un urcuș domol ajungem la Avenul Negru. Acesta este cel mai adânc aven din Lumea Pierduta, aşa cum îi spune şi numele, pare înfricoşător, având o adâncime de 108 metri şi o deschidere de 50 metri. Avenul Negru comunică în subteran printr-un râu cu Avenul Gemănata. La gura avenului se văd aburii cum se ridică din adâncuri.

Pădurea sălbatică acoperă în totalitate platoul carstic şi este din ce în ce mai deasă, te poţi pierde foarte uşor dacă nu urmezi marcajele. Este chiar o lume pierdută, în care trunchiuri de copaci zac putrezind pe jos.

Cum avem deja antrenament să sărim peste copacii cazuţi, dupa 15 minute traseul ne scoate la gigantica gură a Avenului Gemănata, care are două deschideri gemene, despărţite de un pod natural de piatră. Este cel mai spectaculos dintre cele patru avene, are un diametru de 20 m și o adâncime de 100 m.

Am făcut foarte multe fotografii, dar din păcate nu am putut surprinde aspectul exact al avenelor. Cred că trebuie să fii acolo pe marginea lor şi să simţi cum ţi se înmoaie genunchii la vederea hăului.

La întoarcere am avut parte de o altă surpriză plăcută, în drumul nostru am trecut pe lângă niște cai liberi, ce pășteau într-o poiană.

Dacă iubeşti muntele şi mersul pe munte trebuie să ajungi pe aici!

Lumea Pierdută este un traseu care ajută sufletul să se liniştească, să uite pentru vreo 3 ore de problemele cotidiene.

Toate cele bune!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de zlatna in 23.03.21 20:05:53
Validat / Publicat: 23.03.21 21:10:17
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în PADIȘ [BH]

VIZUALIZĂRI: 1426 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Drumul spre Lumea Pierdută
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47450 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

msnd
[08.04.21 18:45:15]
»

Am vizitat zona aum... vă rog nu râdeți... aproape 53 de ani. Am urmărit cu atenție și celelalte articole din serie și mi-am adus aminte. Dar au intervenit și multe schimbări.

Am avut cortul în, ceea ce era pe vremea aceea​, tabăra de corturi de la Padiș și în fiecare zi făceam un traseu în circuit.

​În una din zile a fost și Lumea pierdută.

Aveam în program două avene. Atâtea erau cunoscute atunci. Unul din ele era Avenul Negru și șin minte și acum ce frică mi-a fost să mă apropii de marginea lui, să încerc să privesc în jos. Numele celui de-al doilea nu mi-l mai amintesc​, dar parcă nu era nici unul din cele descrise de dumneavoastră.

Ce mi-a mai rămas în amintire despre această zonă este lipsa totală a divewrselor vieșuitoare ale pădurii. Nici un ciripit, nici o creangă călcată. Liniște totală.

Vă mulțumesc pentru aducerile aminte! ​

tata123 🔱
[09.04.21 10:42:10]
»

@zlatna:  Apusenii - o lume fantastică... Mi-a plăcut extrem de mult și pregătesc o revenire chiar în zona menționată de tine în articol. Sunt multe fenomene carstice spectaculoase și peisaje mirifice pe acolo - le-am lăsat pentru o viitoare (mini) vacanță. În 2019 am fost cazați în zona Arieșeni și deplasarea cu autoturismul până în arealul Glăvoi-Cetățile Ponorului presupunea prea mult timp pierdut pe drum.

Natura e uimitoare​, să o respectăm!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[13.04.21 12:33:21]
»

@msnd:

Vă mulțumesc pentru ecou și mă bucur că v-am trezit multe amintiri plăcute.

Am avut cortul în, ceea ce era pe vremea aceea, tabăra de corturi de la Padiș...

Și acum vin mulți turiști în zonă, cu cortul, noi am fost în luna septembrie și erau în Poiana Glăvoi câteva corturi, dar în lunile de vara sunt foarte multe corturi.

Aveam în program două avene. Atâtea erau cunoscute atunci. Unul din ele era Avenul Negru și șin minte și acum ce frică mi-a fost să mă apropii de marginea lui

– Avenul negru este înfricoșător și noi ne-am apropiat cu mare grijă de marginile sale.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[13.04.21 12:36:25]
»

@tata123:  

Mulțumesc pentru vizită și vot.

​Zona Padiș –Glăvoi este extrem de ofertantă în obiective turistice. Noi am stat 3 zile și am vizitat o parte dintre ele, dar au mai rămas câteva nevizitae. Asa că ne-am propus să revenim în zonă cât mai curând.

Toate cele bune.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
msnd, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin zona Padiș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071336984634399 sec
    ecranul dvs: 1 x 1