De la Gura Lalei pe Vârful Ineu

TIPĂREȘTE

După ce în luna mai am avut o primă tentativă de a urca pe al doilea cel mai înalt vârf al Munților Rodnei (vezi impresii), Vârful Ineu, întreruptă de o puternică furtună de zăpadă, nu am vrut să ne dăm bătuți, și am dorit să profităm de vremea bună din august să cucerim acest vârf.

Primul gând a fost să mergem tot pe același traseu cunoscut pe care l-am făcut în luna mai (Alpina Blazna – Vf Cobășel – Vf Roșu –Vf. Ineuț –Vf Ineu), dar studiind harta am văzut că sunt și alte trasee accesibile cu durată de o zi și am ales să plecăm din Gura Lalei, de pe șoseaua care face legătura dintre Borșa și Cârlibaba. Făcând o mică cercetare pe net, am văzut că din Gura Lalei există un drum forestier pe care se poate merge cu orice tip de mașină, în jur de 6km, deci ar fi salvați 12 km, dus-întors, aproape 3 ore.

Așa că nu am pornit cu noaptea in cap, fiind cazați la Hanul Prislop, până în Gura Lalei am făcut aproape 30 min. La ora 8.30 eram în Gura Lalei, pregătiți să o luăm pe drumul forestier…. dar surpriză! , la intrare pe drum era pusă o barieră cu lacăt, și indicator conform căruia accesul auto este interzis și se pedepsește cu amendă între 5.000 și 10.000 deoarece e arie protejată. Având experiența drumeției trecute spre Lacul Știol, în care am văzut cum jandarmii montani împărțeau amenzi la cei care intrau cu mașina lângă lac, cred că și dacă era bariera sus, tot nu treceam mai departe. Am lăsat mașina într-o parcare vis-à-vis de drumul forestier și am început să o luăm la pas. Drumul e într-adevăr bun, cu mașina mică se poate parcurge fără probleme și erau câteva mașini parcate, probabil de la cei care au stâne în zonă sau se ocupă cu exploatarea lemnului. Marcajul punct albastru care ar trebui să însoțească acest traseu e aproape inexistent, cel puțin pe primii 6-7 km, dar ținând drumul forestier, nu ai cum să te rătăcești.

Primii 6 km care teoretic se pot parcurge cu mașina sunt lejeri, diferența de nivel fiind de aprope 300 m, străjuiți de o parte și de alta de pădure, și de Pârâul Lala pe partea stângă, până la locul numit La Vâltoare. Mult zmeuriș pe marginea drumului, cu zmeură dulce și coaptă pe care am cules-o doar în treacăt, ca gustare de mic dejun, cu gândul că la întoarcere ne facem și ceva provizii.

Aici o alta barieră se află în cale, aceasta fiind ridicată, și drumul continuă, de aici doar TAF-urile putând să-și facă cale. După aproximativ 1.5 km, drumul se transformă în potecă, prin pădure, cu Pârâul Lala în partea dreaptă, și nu după mult timp ajungem într-o poieniță în care dăm de rămășițele unui grajd sau adăpost, din acesta fiind rămas doar acoperișul. În partea dreaptă se observă două stâne, prima dintre ele Stâna Lala Ciungii și a doua Stâna Lala Lunca Ilvei.

Urcușul începe să devină ceva mai susținut, mai intrăm prin pădure, ne mai uităm după marcaje pe care nu le vedem, dar știm că traseul urmează Pârâul Lala așa că îl urmăm pe lângă mal. Părăsim în final de tot pădurea și începem să dăm de afiniș și zmeuriș, cu afine și zmeură numai bune de mâncat. Mai întâlnim o fundație de piatră, de la o fostă construcție (am citit pe undeva că a fost un refugiu luat de avalanșă, dar informația nu e sigură), și continuăm drumul prin jnepenișul des. Până aici doar cu un singur grup de turiști ne-am întâlnit, dovadă că acest traseu nu a fost încă invadat masiv de turiști, cu toate că era o zi de weekend.

Poteca continuă pe lângă Pârâul Lala, uneori o luăm prin pârâu, îl traversăm de câteva ori, avem grijă la pietrele ude și admirăm Ineul care se vede în depărtare. Mici cascade se formează pe pârâu, trecem pe lângă ele, le pozăm, mai facem câte un popas, o priveliște într-adevăr superbă! În partea stângă vedem Șaua Gajei, alt traseu care duce tot la lacuri și poate fi făcut cu start din Pasul Rotunda și în partea dreaptă Creasta Pleșcuței se înalță, iar Ineuțul și Ineul în fața noastră.

Deja vedem mai multă lume, traseul nostru se intersectează cu cel de pe Șaua Gajei, și pe nesimțite Lacul Lala Mare se deschide în fața noastră. Situat la 1815 m, acesta este cel mai întins lac glaciar din Munții Rodnei, cu o suprafață de 5647,5 mp. Câteva panouri infromative aflate în jurul lacului ne prezintă flora și fauna specifică zonei, iar alt panou anunță că este interzis campingul în această zonă. Întâlnim și o patrulă de jandarmi montani, pe care îi intreb în legătură cu drumul forestier, și aceștia îmi zic că probabil rangerii de la Parcul Național Rodnei l-au inchis deoarece în ultima vreme a fost invadat de mașini și ATV-uri.

Nu stăm foarte mult aici, și continuăm drumul pe poteca care urcă șerpuit pe lângă lac. Un izvor cu apă proaspătă se află în grohotișul care este traversat de potecă, ne refacem proviziile de apă, și continuăm urcarea, iar după 20-30 de minute observăm lacul Lala Mică, chiar la poalele semețului Ineu. La fel ca și la precedentul, panourile informative ne prezintă flora și fauna, dar diferența e că aici e permisă camparea, iar un cort singuratic era pe malul lacului.

Planul era să facem o pauză mai lungă aici și să mâncăm, dar hotărâm să atacăm Ineul, căci parcă e cam greu să urci cu burta plină. Reprogramăm masa pentru coborâre și urmăm poteca în serpentine, cu Ineul în partea dreaptă și Ineuțul în stânga. Într-o jumatate de ora suntem pe Șaua Ineuțului, la 2060 m, și ne intersectăm cu traseul care coboară de pe Vârful Ineuț. Aici marcajul se schimbă, și urmăm banda roșie, în urcare până la Șaua cu Lac la 2120 m. De aici, dacă am urma banda roșie, în 4 ore am ajunge pe Șaua Gărgălăului, dar mai lăsăm și pe altă dată :)

Așa că urcăm încet pe Ineu, cu popasuri mai lungi, cu senzație că nu mai e aer destul, cu ceața care acoperă și descoperă Ineuțul, și într-un final ajungem la cei 2279 m ai vârfului, al doilea punct ca și marime din Munții Rodnei. De aici avem o panoramă superbă, lacul Lala Mică pare chiar foarte… mic :). Spre nord zărim Carpații Ucrainei, Mănăstirea Prislop ceva mai aproape, Lacul de sub Ineu spre vest, cu traseul care merge pe coama spre Gărgălău prin Tarnița lui Putredu și Vf. Omului. Din păcate în departare e ceață, așa că nu putem repera Pietrosul Rodnei și creasta lui. În sud se observă satul Șanț si trasul pe care l-am facut în mai, iar în depărtare Muntii Călimani, Muntii Bârgăului cu Pasul Tihuța și Suhardul înspre est.

Poposim aproape o oră pe vârf, până reperăm tot ce putem vedea, și apoi o luăm încet la vale pe același traseu. Facem un mic popas la Refugiul de sub Ineu, care e aproximativ în drum (o abatere de 100 m de la traseu), ne însemnăm și noi într-un caiet din refugiu care are povești de la turiști din toată lumea, îl punem la loc și continuăm coborârea. Refugiul de sub Ineu e bine întreținut, poate adăposti 4 persoane (2 paturi suprapuse), are câteva reguli trecute la intrare care se pare că sunt respectate de toți cei care trec pe acolo.

Continuăm coborârea, iar între Șaua cu Lac și Șaua Ineuțului avem proasta inspirație să tăiem serpentinele și să o luăm de-a dreptul în jos pe pietre, și aud un foșnet lângă picior, iar când mă uit mai bine, o viperă stătea la 20-30 cm de mine pe piatra încălzită de soare. O lecție bună pe care o știam, dar crezi că nu se poate întâmpla nimic dacă părăsești poteca pentru câțiva zeci de metri, însă muntele îți reamintește din nou lecția. Pe restul traseului nu am mai părăsit poteca, iar pe turiștii care încă urcau, i-am atenționat să nu facă aceeași greșeală.

Cum ne-am promis, lângă Lala Mică am făcut binemeritatul popas de mâncare, și apoi drumul lung de întoarcere pe același traseu. Popasuri am mai făcut la afine și zmeură, iar la intrarea pe drumul forestier din pădure, erau mai multe masini și apoi am aflat că pe la ora 9-10 cineva a deschis bariera. Nu ne-a parut rău să mergem pe drumul forestier, căci ne-am umplut bidoanele goale de apă, de afine și zmeură, și ghiozdanul de gălbiori care se vedeau de pe drum. Păcat că deja era târziu și se însera, căci mai puteam să adunăm gălbiori să ne facem provizii pe toată iarna :)

Într-un final am ajuns la Gura Lalei, după ce am străbătut în total 32.61 km într-o singură zi, cea mai lungă drumeție din acest an. Ne-a luat 11 ore și jumătate (timp de deplasare 6 ore și 40 de minute), o diferență de nivel de 1240 m și vreo 4700 kcal arse, conform ceasului :).

Un traseu lung, dar foarte frumos, cu lume puțină chiar dacă era weekend, și din cei care erau cred că 90% aveau minim de echipament necesar, dovadă că nu se avantă oricine pe aici, încă :). Recomand tuturor acest minunat traseu al munților mei preferați, Munții Rodnei.

Drumeții sigure și plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 3847 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI