Sfârşit de iarnă, în Munţii Măcin

TIPĂREȘTE

Munţii Măcin (467 m alt. maximă în Vf. Greci sau Ţuţuiatu) sunt cea mai pregnantă mărturie a orogenezei hercinice din ţara noastră, desfăşurate în a doua jumătate a erei paleozoice (410-245 mil. ani BP). Sunt de o vârstă cu alte masive din Europa, precum Masivul Central Francez, Masivul Armorican, Meseta Spaniolă, Munţii Vosgi şi Pădurea Neagră, Masivul Ardenni, Patrulaterul Boemiei, Hercinidele poloneze etc.

Ei se prezintă ca o catenă muntoasă, cu orientare generală NV-SE. Deşi altitudinea lor absolută este mult mai mică decât a Carpaţilor, atributul de "munţi" (intrat atât în literatura ştiinţifică, cât şi în vorbirea populară) se justifică prin aspectul de creste, pe care îl prezintă mai ales culmea Pricopanului, ceea ce face să pară un Făgăraş în miniatură.

Savantul român Ion Simionescu (1873-1944) spunea:

"Şi munţii, ca şi apele, ca şi omenirea, au vârste deosebite. Unii sunt tineri, abia înălţaţi, cu crestele semeţe ce zgârie norii, cu văi proaspete, adânci, de ameţeşti uitându-te în fundul lor. Sunt ca omul în plină vlagă, cu muşchii de oţel, cu mişcările de căprioară, cu privirea surâzătoare, vioaie, plină de speranţe. Sunt şi munţi bătrâni, peste capul cărora vreme nu de veacuri, ci de sute şi mii de veacuri, au curs puhoaiele revărsate din cer. Semeţia munţilor a apus; văile s-au netezit. Sunt gârbovi, deşi cu făptura tinereţii, cioturi rămase din falnici stejari. Aşa sunt Munţii Măcinului, în tinereţea cărora nu existau nici oameni, nici paseri. S-au înălţat când temelia Carpaţilor nu era măcar plămădită."

Albumul foto de faţă relevă mai ales culmea Pricopanului (de altfel, cea mai spectaculoasă), la sfârşit de iarnă şi început de primăvară, când vegetaţia încă nu a înfrunzit şi nici nu a înflorit... Unele peisaje sunt de-a dreptul selenare... Dar, mai bine, să lăsăm imaginile să vorbească!...

---

VIZUALIZĂRI: 1429 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI